2,333 matches
-
și din luna de miere. Aș vrea să i le arăt când mai crește ca să-i cunoască și vocea. M-am bucurat că am casetele astea. Chiar și eu am început să uit cum arăta. Avea o față deosebită, cu arcadele proeminente. La început simțeam în degete fiecare părticică a feței lui, însă treptat această senzație dispare... Vă rog să mă iertați... Așa... fără trup... chiar și amintirile celor dragi dispar. Fără trup... Vreau să o învăț pe Asuka să schieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu descoperi decât două oglinjoare negre, purtând imaginea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
intervale egale. Trunchiurile se prelungeau cu câte un mănunchi format din opt ramuri, lungi de câțiva metri, constituind armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se ornamentau cu lăstari, cârcei, frunze și flori, creând bolți naturale, înfrunzite și răcoroase, ca niște boschete enorme. Mozaicul pardoselii era el însuși o alternare savantă de gazon și mușchi. Natura nu era astfel copiată, ci perfecționată. Bătrânul fu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se vor răzbuna cu siguranță pe noi. Tu ieri îmi promiseseși că... — Firește. Stai liniștit, n-am uitat, îl asigură Sebastianus, răspunzând cu un semn la salutul gărzilor și pășind cu pas hotărât în atrium. Trecând printr-o poartă cu arcadă, o apucară pe un coridor și apoi pătrunseră în loggia vechiului peristil, în a cărui grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri ai delegaților încă găzduiți în palat. La pașii lor, ce răsunau sec sub arcade, se adăugaseră acum cei ai lui Vitalius, care, venit în fugă din marea piață, îi urma în tăcere, gata să îndeplinească ordinele. Sebastianus, observând că sosise, i se adresă fără a se opri din mers: — Urc un moment la Gundovek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din Arelate, întreruptă ici și colo, cu un efect plăcut la vedere, de coroanele verzi în permanență ale pinilor maritimi, ce împodobeau peste tot piețe și grădini. Deasupra tuturor clădirilor se reliefau, impunătoare, masa calcaroasă a Arenei, Acoperișurile Forului și arcadele suprapuse ale apeductului. Pe Rhon, ce curgea pe sub zidurile din stânga sa, pluteau ambarcațiuni cu vele, iar strigătele marinarilor îi ajungeau la urechi, prin aerul incredibil de limpede, cu o sonoritate stranie: amestecate cu ordinele seci ale centurionilor din curte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se leneș din brațele lui Emerentianus. Pe oriunde trec, soldații fac aproape chiar mai multe stricăciuni decât barbarii. Important e că ce era mai rău a trecut. De altfel... Se întrerupse, privind spre una dintre cele două mari deschizături cu arcadă ce făceau legătura între sala tricliniului și peristilul. — Dar... ia uitați-vă! Ce lucește acolo? Hippolita aruncă o privire distrată și ridică din umeri: — Crepusculul, nu? — Crepusculul, la răsărit? obiectă Claudianus privind, la rândul său, printre coloane. Toți își îndreptară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiind vremurile, era greu de atribuit autorității militare. După ce ocoliră colțul Catedralei, traversară un mic spațiu liber ce o despărțea de un edificiu impunător, construit cu siguranță în perioada primului Imperiu, a cărui intrare principală, cu o poartă mare și arcadă, dădea în piață. Rutilius însă trecu pe lângă un grup de milițieni ce jucau zaruri pe treptele curții edificiului și se îndreptă hotărât către intrarea secundară: o ușă păzită de doi voluntari pe jumătate adormiți, care mai degrabă se sprijineau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și să-l aștepte afară. îl ținu, în schimb, pe Dubritius, fiindcă acesta putea să i-l descrie pe trădător lui Anianus. La scurtă vreme, fură introduși amândoi și ajunseră în fața episcopului de Aureliana. 13 Trecând printr-o ușă cu arcadă, Sebastianus și Dubritius se găsiră într-o încăpere slab luminată, care - gândi prefectul - părea a fi un birou sau, judecând după mulțimea de cărți și a codicelor de pergament aliniate ori adunate în cilindri de piele pe rafturile a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lună. În mai apărea pentru prima oară numele lui, Lesley Craig, cu 1250 dolari. Patrii ani! În cei patru ani de când... Contractul cu Winthrop zăcea neclintit pe biroul spațios de stejar. Craig se ridică și se duse la fereastra cu arcada de la colțul camerei. Dedesubt se întindea un bulevard larg, mărginit de copaci; cât vedeai cu ochii străluceau clădiri placate cu marmură. Banii curseseră gârlă pe această stradă și în această cameră. Se gândi căt de des se considerase unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu descoperi decât două oglinjoare negre, purtând imaginea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
intervale egale. Trunchiurile se prelungeau cu câte un mănunchi format din opt ramuri, lungi de câțiva metri, constituind armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se ornamentau cu lăstari, cârcei, frunze și flori, creând bolți naturale, înfrunzite și răcoroase, ca niște boschete enorme. Mozaicul pardoselii era el însuși o alternare savantă de gazon și mușchi. Natura nu era astfel copiată, ci perfecționată. Bătrânul fu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și, bănuiesc, Ira a făcut la fel. Strălucitoarele lumini globulare erau ascunse de copertina de pânză din fața casei noastre. Seymour stătea pe bordură, cu fața spre noi, în echilibru, cu mâinile în buzunarele paltonului căptușit cu blană de oaie. Luminile arcadei de pânză scânteindu-i în spate, fața îi era cufundată în umbră, eclipsată. Avea zece ani. Din felul în care stătea pe marginea trotuarului, din poziția mâinilor lui, din câtimea x în sine, am știut atunci, așa cum știu și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
buchetele de flori de culori diferite sunt considerate de prost gust. Miraculos, am reușit să mă abțin de la a mă întoarce să le schimb. Sheba locuia într-o casă mare, victoriană, în Boise Lane: trei etaje, o fereastră mare cu arcadă la parter și în față o grădină cu un cireș. M-am rătăcit un pic pe drum și n-am găsit loc de parcare decât două străzi mai departe. Când am ajuns la ușă, eram mai degrabă tensionată și roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
umbra clipei, cu visul căpătâi; și cum în calea-ți lină s-ațin și demni, și mulți cei tineri brazi te-mbie cântarea să le asculți; Tu, într-o zi, spre piscuri, urcând, ai să mă lași prea singur sub arcade, ecou dormind sub pași; nisipul din clepsidră va curge tumultuos, luând cu el amarul și tot ce-a fost frumos... Magnolii albe În visul meu cresc azi magnolii albe Și au pe buze lacrimi de iubire, Pe glezna fină câte
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în uitare spoiala de zeu... Iar mie, pământul, ce viu mă mângâie Lipindu-mi coaja de trunchi pe călcâie Visul plecărilor Urme de lumină în florile mărului, Urme de corăbii cerești, în statornic Ocean de marmură. Și valurile au săpat Arcade, în dunga albă a țărmului. Acolo, dorm câte o noapte rătăcitoare Păsari, scăpate de visul plecărilor. Vifornița tăcerii închipuie mijloc De iarnă. Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când era lună nouă și că ea îi făcuse vrăji unui emir care o amenința, lăsându-l orb. În ciuda renumelui, locuia într-o casă la fel de modestă ca a noastră, situată în suk-ul negustorilor de parfumuri, în fundul unei înguste galerii cu arcade. Era de ajuns să dai la o parte o draperie ca să intri în bârlogul ei. O slujnică negresă ne-a poftit să luăm loc într-o încăpere micuță, după care ne-a condus, la capătul unui culoar întunecos, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o rivală, pentru ca nefericita să fie sugrumată. Eunucii lui Zeruali fac apoi totul ca această crimă să treacă drept înec, cădere sau acces violent de gâlci. Cel puțin trei femei au murit deja în împrejurări suspecte. Ne tot învârteam pe sub arcadele moscheii, pe care le luminau nenumărate lămpi cu ulei. În cele din urmă Harun a tăcut, așteptându-mi reacția. Eram prea covârșit ca să mai pot scoate măcar un sunet. Știam desigur că omul căruia îi fusese făgăduită sora mea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Ticălosul! L-a angajat în absența mea, îți vine să crezi? Costum verde deschis, Dumnezeule. Și Adrian. Ce fel de nume mai e și ăsta? —Ce nume ai prefera, Duggie? Am cotit pe Old Bond Street. Duggie se grăbea pe sub arcade, aruncând o privire nostalgică înspre magazinul cu ciocolată, unde fiecare trufă costă atât de mult, încât ai putea crede că au fost făcute personal de către un membru al familiei regale. — Ador locul ăsta, spuse, dar e prea dat naibii. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade. Am cercetat curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o bancă, escaladînd cu privirea bolțile claustrului. M-am oprit În prag pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne-am oprit dinaintea porții Cimitirului Cărților Uitate, În Întunericul străzii Arco del Teatro. Am pus mîna pe ciocănelul cu drăcușor și am bătut de trei ori. Sufla un vînt rece, impregnat de miros de cărbune. Ne-am adăpostit sub arcada de la intrare În timp ce așteptam. Am Întîlnit privirea Beei la doar cîțiva centimetri de a mea. ZÎmbea. La puțin timp, se auziră niște pași ușori apropiindu-se de poartă și glasul obosit al ajunse pînă la noi. — Cine-i acolo? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se Înălța În mijlocul unei pădurici, În punctul cel mai de sus al unei străzi Înguste și șerpuitoare ce urca dinspre Bonanova. Fațada, presărată cu ferestre enorme În formă de pumnal, avea profilul unui palat gotic de cărămidă roșie, suspendat În arcade și turnuri care se arătau peste coroanele unui pîlc de platani, În contururi de catedrală. Am lăsat taxiul să plece și am pătruns Într-o grădină Înfrunzită, semănată cu fîntîni din care se iveau heruvimi uzi și Împletită cu poteci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În birou stârnind astfel vagi licăriri de invidie În ochii celor câțiva alți profesori care așteptau. — Mă așteptam să vii! - fuseseră primele cuvinte ale tovarășului inspector Stamatescu și ele provocară al doilea zvâcnet al surprizei.) În interiorul unei biserici (judecând după arcadele - sau firidele - care se ghicesc În spate, În planul depărtat al imaginii) se văd mai multe paturi de campanie. Un spital improvizat, deci. Pe unul dintre paturi se află un bărbat tânăr, muribund, acoperit cu un pled de culoare cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
încât să ne aducă aminte de România. Casele, proiectate de Sergiu, pe trei hectare, erau clădite în trepte, pe verticală. Ascunzișurile și nișele, săpate în stâncă pe diferite nivele, fuseseră executate după desenele lui de către lucrătorii de pe insule. Casele aveau arcade, coloane albe, obloane de lemn vopsite în albas tru. Semănau cu mânăstirile noastre ca stil. Clanțele de la uși fuseseră luate din Sicilia. Aveam și o orgă de pe tim pul lui Mozart. În ansamblu, în tot acel domeniu, Sergiu fă cuse
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]