1,433 matches
-
autohtonă manifestă echilibrul senin în care se rezolvă, sub semnul melancoliei, tensiunea dintre „un mit ceresc” și „un mit al pământului”, ambele întrunite în cultul lui Dionysos, imagine a lumii în eterna unduire între teluric și uranic. Prin această paradigmă arhetipală a interpretat B., între primii, capodoperele literaturii populare românești, poezia eminesciană și sculptura lui Brâncuși. Într-o generație cu sensibilitatea răscolită de verbul lui Pârvan, eseistul a contribuit la consolidarea mitului tracic, avatar interbelic al celui dacic. Fără să realizeze
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
prin care autorul își valorifică biografia și se dedă unui experimentalism radical, de esență postmodernă. Autoreferențialul - liric, eseistico-publicistic - se alimentează atât din cotidian, din „feliile de viață”, cât și din proiecții fanteziste, din aducerea în prim-plan a unor personaje arhetipale, mitice, tinzând să ilustreze original, cu grilă postmodernistă, motivul eternei reîntoarceri. Este vădită elaborarea textualistă stăruitoare, ce mizează pe construcția cerebrală, pe livresc, efectul „programat”, pe ludicul semantic și jocurile computerizate, numite „Edgar Poetice jocuri” (de perspectivă, grafice, „hagiografice” etc.
BUTNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285967_a_287296]
-
predat editurii Eminescu în 1985, a apărut abia în 1995. Dubla vocație a eseistului, literatura română și cea europeană, hermeneutica și comparatismul, apare aici cât se poate de tranșant: prima jumătate a cărții îi abordează pe Arghezi (experiența monahală, complexul arhetipal al dialogului cu divinitatea), Liviu Rebreanu (prezența catalitică a lui I. L. Caragiale în nuvelistica autorului Răscoalei, metaforele timpului citite prin Schopenhauer, ciclicitatea, hazardul, violența, moartea - „tulburătoarea chemare a tenebrelor” și neliniștea sufletului scindat), Camil Petrescu (Morfologii imaginare în „Rapid Constantinopol-Bioram
BORBÉLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
celui de-al doilea război mondial (prezentul narațiunii) și a câtorva zile din preajma primului război până în ultima săptămână a celui de-al doilea (trecutul); în ultimele ei trei zile (cele care pătrund în prezent), prin Luca se împlinește un scenariu arhetipal, fiul repetând într-un fel destinul tatălui său (destine arhetipale cunosc și personajele din Iarna Fimbul). Liviu Petrescu apropie tehnica narativă a autoarei de cea faulkneriană, remarcându-i intenția de a asigura fiecărui personaj o voce care să corespundă fluxului
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
câtorva zile din preajma primului război până în ultima săptămână a celui de-al doilea (trecutul); în ultimele ei trei zile (cele care pătrund în prezent), prin Luca se împlinește un scenariu arhetipal, fiul repetând într-un fel destinul tatălui său (destine arhetipale cunosc și personajele din Iarna Fimbul). Liviu Petrescu apropie tehnica narativă a autoarei de cea faulkneriană, remarcându-i intenția de a asigura fiecărui personaj o voce care să corespundă fluxului interior al conștiinței. Pe numeroase pagini sunt enunțate dificultățile prezentării
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
scriitură exoterică, datorită expozeurilor personajelor care încearcă să clarifice mituri și rituri (departe însă de puterea de sugestie din Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar), suprapune o recuzită de senzație, cu intrigi de spionaj și o teatralitate patetică, unui scenariu arhetipal - întemeierea unei lumi. Parabola politică a romanului Eclipsa (1979), pus ca inspirație de Marian Papahagi în descendența Demonilor lui Dostoievski, conturează din nou tipare în care personajele sunt „închingate” prin repetarea faptelor și circumstanțelor istorice, ca și prin tendința de
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
G. Coșbuc” al Academiei RPR) constă, paradoxal, în evocări ale trecutului (satul copilăriei, străbunii, propria adolescență). Dar încă din Cântecele pământului natal (1956) se anunțau tematica și, deopotrivă, limbajul cărților maturității lirice a poetului, prin evocarea orizontului autohton, de dimensiuni arhetipale, prin frazarea simplă și francă, de factură clasică. G. Călinescu remarca această simplitate și o ilustra cu versurile: „Numele meu, în univers,/ E ca o furnică/ Ce cade în mers/ Și iar se ridică...”, ce îi vor fi incitat spiritul
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
ființe, obiecte, gesturi - este învăluit într-un aer magic, de incantație. Primigenia, o ipostază a poetei-copil, reactualizează spațiul-timpul auroral: „Jos era cerul verde strălucitor / și unde călcam se aprindeau / sori minusculi, unde dormeam / se deschideau izvoare”. Din același fond mitico-magic arhetipal se nutresc și cele câteva povestiri publicate între 1969 și 1975 în „Luceafărul”: Singură ploaia, Comana și Duminică, Bunica. Aspirația către poezia meditației abstracte (ciclul Cântece pentru numărul unu din Scrisori către Orfeu) este contrazisă de adevărata vocație a poetei
BANTAS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285606_a_286935]
-
singură, voit sau forțat, ea se află totuși În comuniune cu Dumnezeu. Persoana nu poate suporta singurătatea, Întrucât singurătatea o anulează. Ea are nevoie de ceilalți sau de o prezență interioară care este Dumnezeu, persoana divină supremă, dar și imaginea arhetipală a Tatălui. Ce semnificație au relațiile mele cu celălalt sau cu ceilalți? Ele reprezintă, pentru J.P. Sartre, „diferitele atitudini ale sinelui Într-o lume În care există altul”. Aceste relații sunt determinate de prezența mea și a celorlalți, de Întâlnirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
față de persoana celuilalt, fiind Învestit cu virtuți terapeutice salvatoare, dar și cu virtuți morale capabile de a-i reda echilibrul sufletesc sau Încrederea și forța morală pierdută. Prin oferirea speranței și a Încrederii persoanei aflate În suferință, terapeutul devine imaginea arhetipală a salvatorului. Prin prestigiu și autoritate, el oferă pacientului acel suport moral care Îl va ajuta să se elibereze din constrângerile limitative impuse de existența suferinței, a bolii, a vinovăției etc. Orice suferință fiind resimțită În planul interior al sufletului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este măsurat și prudent, fiind prin aceste calități un tip echilibrat. El este profund atașat de origini, cultivând sentimentul cultural și afectiv al nosologiei. Acest sentiment este caracterizat prin „nevoia periodică de Întoarcere la origini”, de revenire ciclică la „izvoarele arhetipale” din care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și Euridice, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Semnificația morală a modelelor psihobiografice Am prezentat tipurile psihomorale umane și modelele psihobiografice care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
naște, va trăi și va muri În cetate. Viața În cetate impune cetățeanului anumite norme de conduită. El va avea drepturi și datorii. Cetatea Îi ocrotește, dar Îl și obligă, Îi cere, dar Îi și oferă. Prin aceasta dobândește semnificații arhetipale. Apar două elemente definitorii pentru noua condiție umană: libertatea și responsabilitatea. Din acest moment, toate conduitele umane vor fi marcate de ele. Relațiile dintre oameni În cetate sunt normate după interesele comune ale tuturor. Persoana se va subordona masei. Din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
imaginea Înțeleptului. Zarathustra se adresează tuturor, le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nu va mai putea fi răsturnată sau Întoarsă. Odată intrat În Cetate, omul se schimbă și nu o mai poate părăsi. Ieșirea din cetate echivalează cu anularea persoanei. Fiecare individ aparține unei cetăți cu care se identifică. Cetatea deține semnificația arhetipală de apartenență paternă. Ea devine „patria” pentru individ. Plecarea din cetatea sa Îl va face pe om să-și piardă identitatea, rădăcinile, iar dacă va intra Într-o altă cetate, străină de a sa, nu se va mai putea recunoaște
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Urmările Înstrăinării prin exil sau alte forme ale acesteia sunt multiple, iar ele intră sub incidența tematicii psihologiei morale. Orice fel de desprindere de cetatea proprie este resimțită ca o ruptură. O ruptură organică, o separare de un anumit model arhetipal, care Îți este propriu, În care te-ai născut, cu care te-ai format și la care te raportezi permanent, recunoscându-te ca persoană numai În acest tipar. Înstrăinarea este ruperea legăturilor individului cu arhetipul său originar. Aceasta va declanșa
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trădarea sunt expresia unor tulburări al supraeului, ale unui supraeu slab, care nu-și mai poate exercita rolul. În plus, aceste manifestări sunt expresia unei „negații”. Minciuna și trădarea, În plan sufletesc, moral și cultural, reprezintă o „negare” a modelelor arhetipale ale cetății, o desprindere a omului de propria sa cetate, o negare a „părinților”. Minciuna și trădarea sunt expresia unui „rău interior” care macină cetatea, a unei crize care arată o slăbire a supraeului moral. Minciuna și trădarea sunt mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În care, pentru a putea intra, trebuie să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea de dincolo, prin virtuțile creștine ale credinței, speranței și iubirii. Cetatea lui Dumnezeu este imaginea simbolică a „Întoarcerii la origini”. Este regăsirea modelului arhetipal pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de „Întâlnire” a modelelor de salvare ale persoanei ne este oferită de Dante și Goethe, pentru care mobilul mântuirii este iubirea. Iubirea, ca salvare, vine prin puritatea Fecioarei Maria, către care trebuie permanent să aspiri. Acest punct de vedere deplasează arhetipal motivul mântuirii de la cel al Tatălui la cel al Mamei, imaginea fecioarei divine: pentru Dante, Beatrice, pentru Faust, Margareta. Dante Își Încheie periplul contemplând, „iubirea care mișcă sori și stele”, iar În cazul lui Faust, „eternul feminin ne-nalță-n
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o dă pierderea valorilor morale ale umanului. Această schimbare trebuie să reprezinte o reîntoarcere a omului la situația sa originară. Este un act de purificare apocatastazică (D. Stăniloaeă. Aceasta este posibil de a fi realizată prin apelul la un model arhetipal suprem, ca valoare morală, cu care persoana trebuie să se compare, să se Întâlnească și, În final, să se identifice. Restaurarea morală și sufletească a ființei căzute este Însă condiționată de eforturile acesteia de a voi să se ridice. Terapia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mele, iubirea este cea care mă ajută să trec, dincolo de mine și de lume. Iubirea mă proiectează În spațiul aspirațiilor mele de idea, În care mă regăsesc ca subiect pur, În comuniune cu Ființa supremă pe care o incarnează modelul arhetipal, În care sunt concentrate valorile morale. Acesta este actul de ultimă și deplină realizare de sine. Toate cele trei etape de restaurare, trupească, sufletească și morală, reprezintă efortul psihoterapiei morale, dar și semnificația interioară a acesteia. La capătul acestui efort
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fastuoase, cum erau baladele (Starea bizantină, 1983), ele se restrâng la dimensiunea, directețea și dramatismul unui crochiu expresionist sau a unui haiku, fără a pierde, însă, ritualitatea rostirii: „Spală-mă de cuvintele toate,/ce mai rămâne/e pasul în moarte!” (Arhetipală) sau: „Ciori/pe un stârv înghețat;/ materia/oarbă de singurătate/hulpav devorându-se” (Ciori). În întregul ei, poezia lui B. se vădește drept „poezie a ființei și a rostirii” (Eugen Simion), proiectând cosmic derizoriul ființei umane, drama existențială. Ea devine
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
legendar și de poetica romantică. O Moldovă pastorală, a unui timp legendar, este „bruscată” de intervenția arheologului A., ce caută urme antice și sfârșește în elucubrații etimologice (Prutul provine din Brutus, lacul Brateș din Brutis, movila Găiatei din Gaeta). Moldova arhetipală, a genezei naționale prin exodul din Maramureș în „Dacia Transalpină”, este figurată în nuvela Dragoș. Evul Mediu național, contaminat de trăsături occidentale: cavalerism, eros spiritualizat, frenezie religioasă, se împărtășește de virtuți eroice, transpuse în romantism în slujba ideii patriotice. Ștefan
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
și agramat laborant, se confruntă cu judecata întunecată de false adevăruri a fiului său, ce refuză și el compromisul, dar discerne greu realitatea de calomnie. Oponenții lui Cristian (care e tot numai milă, înțelegere, iubire) sunt Redman - „Omul Roșu”, întrupare arhetipală a răului, de la folclor până la comunism, fost prieten și rival în dragoste, delator din invidie, pactizantul cu diavolul, Varlaam -, adversarul anchetator brutal, violent, fanatic (ce va ajunge, în viziunea utopică a autorului, vânzător de loz în plic) și anonimul supraveghetor
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
două povestiri (acțiunea începută în prima și continuată peste ani în cea de a douaă, în manieră proprie, motivul clasic al iubirii nemuritoare, al găsirii sufletelor pereche, care despărțite în condiții neclare, se vor căuta veșnic pentru întregirea cuplului primordial, arhetipal. În cele două povestiri de această dată este abordat motivul iubirii mature din primii ani de tinerețe al cărei jar mocnește ani de zile, ca să se explice și reaprindă târziu după mulți ani. În povestirea « Finalul unei mari iubiri» fiind
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]