1,691 matches
-
ieșit din uz (2); înstărit (2); lemn (2); lucru (2); moș (2); mucegai (2); neinteresant (2); pantofi (2); produs (2); rugină (2); ruină (2); sat (2); străbun (2); strămoși (2); tradițional (2); vin (2); alterat; ani grei; antichități; anticvar; arhivă; artefact; artizanat; aruncare; autentic; ban; bătrînesc; biblie; bibliotecă; bijuterii; bine; bine făcut; bogăție; brînză; bucurii; și bun amic; bunici; călimară; ceva ce nu mai e bun; ceva ce s-a uitat; clădire; clădiri; clasic; colecție; de colecție; conflict; copac; cufăr; cultură
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
D., Miclea, M., Opre, A. (2004), „The information-processing approach to the human mind: Basic and beyond”, Journal of Clinical Psychology, 4, 353-369. David, D., Montgomery, G. et al. (2004), „Discrimination between hopes and expectancies for nonvolitional outcomes. Psychological phenomenon or artefact?”, Personality and Individual Differences, 36, 1945-1952. David, D., Schnur, J., Birk, J. (2004), „Functional and dysfunctional emotions in Ellis’ cognitive theory; An empirical analysis”, Cognition and Emotion, 18, 869-880. David, D., Macavei, B., Szentagotai, A., McMahon, J. (2005), „Cognitive Restructuring
Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale by Daniel David () [Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
-
sunt importante pentru rotunjirea întregului și pentru evidențierea funcției și a structurii de organizare, iar corpul a constituit un obiect pentru examinarea anatomică a organismului, dezvoltarea științei anatomiei având la bază metafora biologico-mașinică a organizării corporale. Cuplarea dintre trup și artefact nu a fost niciodată lipsită de dileme identitare și sociale (vezi Scarry, 1994Ă, iar cibernetizarea nu face decât să adâncească aceste problematici. Corpul însuși a fost socotit de-a lungul timpului o metaforă a mașinii (organizarea organelor în organismă, atât
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologiilor digitale, concretizarea tendinței de valorificare a experiențelor artificiale sau tehnologice drept experiențe naturale, nemediate, ceea ce, la o extremă, poate însemna într-adevăr denaturare și „efect” hiperreal, în terminologie baudrillardiană. În special prin tehnicile simulării cibernetice, naturalizarea artificiului sau a artefactului se desprinde de accepții precedente ale artificialului precum falsitatea sau disimularea, configurând noi teritorii ale corporealității, ca natura asistată de calculator sau viața artificială (vezi mai josă. Întretăierile ontologice dintre corporal-biologic și tehnologic-informațional sunt întemeiate pe o logică a dizolvării
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologice” (vezi Balsamo, 1995, pentru o încercare de catalogare a acestoraă sunt ilustrări ale reconceptualizării trupului uman ca aparținând simultan de două sisteme ontologice: naturalul sau organicul și tehnologicul, adesea alăturat culturalului. În oricare dintre aceste structurări, corpul uman și artefactul sunt întrețesute în mod literal-material: mașinii i se atribuie funcții organice, în protezarea cibernetică, sau chiar o viziune vitalistă, în viața artificială, în timp ce perspectiva asupra ființei umane este reconstruită în funcție de noile tehnologii ale corporealității virtuale. În această direcție, o serie
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
artificiale (vezi pentru această distincție Levy, 1992Ă, la fel ca în domeniul deja analizat al inteligenței aritificiale. Prima orientare, programul „slab”, urmărește crearea de modele sintetice de evoluție în scopul aprofundării studiului despre viața biologică sau în scopul construirii de artefacte robotice, fără a pretinde că aceste sisteme au o viață a lor (de pildă Boden, 1998, Bedau, 1998, Taylor și Jefferson, 1995, Resnick, 1995Ă. În viziunea celei de-a doua orientări, programul „tare”, aceste modele sunt la fel de vii precum organismele
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
accepția constitutivă de subiectivitate întrupată situată sau conturată la interfață (vezi Lupton, 1995 pentru un exemplu al relației emoțional-corporale a utilizatorilor cu computereleă. Raportul uman-mașinic, din perspectiva „dorinței” cyborgice, este caracterizat prin ambivalență: pe de o parte se produce antropomorfizarea artefactului tehnologic (computerul este supus umanizării pentru ca procesul simbiozei să pară cât mai „natural”Ă, devenit un „umanoid” cu o interfață prietenoasă, iar, pe de altă parte, se realizează cibernetizarea umanului prin analogia ființei umane cu un calculator. Termenii psihologici 8
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se evidențiază în ambiguitatea formulării sale: deși computerul, în sens tehnic, neagă corporalitatea umană, umanul atribuie reversibilitate relației om-mașină virtuală. Un al doilea paradox subliniază faptul că, deși suntem în era subiectului cyborgizat, eră în care utilizarea tehnologiilor și a artefactelor proliferează de la medicină la existența intimă, viața umană este trăită prin intermediul trupului, iar dorința și plăcerea își subliniază visceralitatea și încarnarea. „Dorința” cyborgică de conexiune material-mașinică, de seducție și de obținere/producere a plăcerii se înlănțuie cu posibilitatea interacțiunii erotice
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
desprinse de experiența corporală și deși consideră impulsul ontologic al constituirii cyberentităților ca fiind generat din noțiunea platoniciană a Erosului, tehnofilosoful recunoaște materialitatea intrinsecă corpului uman în cyberspațiu sub forma contradicției fundamentale: întruparea este necesară în chiar mediul destrupării: Nici un artefact nu se insinuează astfel în sanctuarul intern al minții precum imaginile generate de computer. Și când imaginile devin entități virtuale și agenți virtuali, aflăm ceva foarte special despre spațiile generate de realitatea virtuală. Întotdeauna am fost în stare să ne
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
postumanului, de la o existență ubicuă în rețea, care destructurează frontierele spațiului, sau teleprezentă în experiența telerobotică care fluidizează granițele corpului, până la transplanturile medicale și protezele care transparentizează interiorul organic și produc melanjul cu alteritatea umană, cu alte specii sau cu artefactele mașinice și relaționează viul artificialului sau non-viului. Postumanului i se recunoaște caracterul metisat (carbon-silicon, organ-hardware, minte-software, biologic-culturală, astfel că interfațării sau inserării unei proteze cibernetice i se atribuie rolul de a produce o augmentare tehnologică a corpului, în loc de a genera
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
versul shakespearean, abia invocat. Oricum, faptul că Cioran apare în piesa lui Matei Vișniec fără umbră este dovada cea mai sigură că ficțiunea nu minte. Și asta împotriva faptului că, pentru Cioran, ficțiunea Ă literatura, în general Ă devenise un artefact în care el nu mai putea să creadă. De aici convingerea că „adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența decât în opera sa”. Or, corespondența lui Cioran, mai exact scrisorile sale către cei de-acasă, confirmă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui, îi oferă omului modern posibilitatea de a-și dezvolta un discurs, istoria este "relație de putere, nu relație de sens"208. Istoria este o structură de relații de putere și de cunoaștere, dar poate fi tratată și ca un artefact literar și lingvistic, așa cum a procedat Hayden White. Dacă criticul cultural american a stabilit relații de ordin lingvistic și ideologic prin analizele operelor unor istorici și filosofi din secolul al XIX-lea, Foucault a tratat istoria ca pe un angrenaj
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
gîndește că poate trăi pe cheltuielile celorlalți" (Fr. Bastiat). Gîndirea strategică nu poate să se dezvolte în cadrul strîns al logicii deductive (Morin), ansambliste (Castoriadis), pe care epistemologia occidentală a transformat-o într-un instrument absolut de cunoaștere. Ingineria socială și artefactul politic nu sunt cele mai recomandabile instrumente de politică economică. Managementul economic trebuie să integreze noi mijloace: spiritul, contextul, timpul. Se impune deci o cotitură spre Logos, măcar din spaima de a nu rata existența și a ajunge în "mormîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
mult mai mari de surmontat, iar noi, ca de obicei, la răscruce și sub pericolul de a ajunge pe cruce. Avem însă tot atît a răspunde pentru ceea ce nu facem, cît și pentru ceea ce facem. Econocrația, dominația economiei uti-litarist-pragmatice ca artefact politic în raport cu cultura, cu morala, face tot mai dificilă căutarea și aflarea unui echilibru în sînul societății, iar "omul economic" a devenit un individ abstract, reconstruit după nevoile cauzei. Acest utilitarism de fațadă absoarbe o parte mereu crescătoare a energiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
platitudini încălecate, asociate la întâmplare și zâmbetul meu binevoitor o încurajează."438 Formula lui Hegel 439, după care arta este tentativa de a elimina alienarea, are în vedere același aspect. Referindu-se la aceeași observație, Th. W. Adorno subliniază: "În artefact, fiorul de groază se eliberează de iluzia mitică a Fiindului-în-Sine, fără însă să fie totuși adus la nivelul spiritului subiectiv."440 Aspectul corectiv transformă operele de artă în "epifanii neutralizate"441, calitativ superioare celor din timpurile străvechi în care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vidul cuantic. Ele recunosc existența unui factor cauzal, care nu e nici materie, nici energie, ci e informație, factor real și obiectiv, care creează universuri și guvernează evoluția elementelor lor de bază în sisteme complexe. Informația aceasta nu este un artefact uman, ea este prezentă pretutindeni, indiferent de voința și acțiunea noastră, pe care însă le înregistrează, fiind un factor fundamental în evoluția realității. Știința este astfel condusă spre o nouă paradigmă. "Anomaliile", misterele pe care actuala paradigmă nu le poate
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
un fel de apogeu, punînd în mișcare un mecanism de construcție imens, menit să canalizeze totul spre o ultimă, gigantică epifanie. Autorul și-a caracterizat romanul (considerat de majoritatea criticilor un opus magnum), ca pe un apogeu al operei, un artefact subtil, care se ocupă de o temă neobișnuită, numită "the operation of Grace"/"lucrarea Providenței". Mai precis, Waugh spune că vom descoperi aici "actul unilateral de iubire, prin care Dumnezeu cheamă sufletele la Sine". Inclusă de revista Time între primele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ultimii ani. Profesionistă, Fanny își strînge grijulie casetele cu înregistrarea completă a secretelor familiei Ludlow și pleacă să-și redacteze devastatorul articol. Cei doi soți rămîn în stare de prostrație, părînd profund depersonalizați. Finalul romanului aduce și morala propriu-zisă a artefactului simbolic, imaginat de David Lodge. Într-o dimineață de duminică, Sam, Adrian și Ellie așteaptă înfrigurați suplimentul Sentinel, cu articolul distrugător al lui Fanny Tarrant. Odată cu ziarul însă, apare și ziarista însăși, palidă, transfigurată, în stare de șoc. Cei trei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să-și asume" limitările libertății, Miller nici nu le "observă", expe rimentînd bucuria eliberării ca pe o lacaniană jouissance. Cele zece episoade ale cărții sînt treptele ieșirii (franceze) din "corsetul" (american) al apartenenței culturale. De aceea, voi spune că acest artefact textual întrucîtva de pionierat al lui Miller își clarifică (și la acest nivel stru ctural!) natura inițiatic-formativă. Autorul-personaj trece gradual, în "trepte", cum ar veni prin "depersonalizare" și "repersonalizare". La sfîrșitul procesului, el e un intelectual (american), poate, înstrăinat, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
bisexuală, angajîndu-se, halucinant, într-o relație adulteră, concomitent, cu propriul patron și cu ... soția acestuia. Rezultatul social și psihic al aventurii duble este dezastruos, împingînd-o pe singura fiică a familiei Lambert către o însingurare asemănătoare celor experimentate de către frații săi. Artefactul de construcție a palierelor narative, în romanul lui Franzen, îl constituie dorința lui Alfred și a lui Enid de a reuni familia pentru un ultim Crăciun (Al, în fază terminală a bolii Parkinson, pare complet decrepit). Reuniunea are loc greu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cîndva promițătorul lui frate, s-a izolat într-o experiență matrimonială nereușită cu Emily Trotter și într-o neașteptată (și măruntă) carieră de contabil, amînînd, impardonabil, redactarea marelui său roman. El are, în continuare, idealuri prerafaelite (vor bește despre un artefact epic absolut novator, unde muzica și narațiunea se vor combina pentru realizarea proiectului estetic), dar se complace în monotonia unei existențe fără orizont. Singura licărire de dinamism vine din întîlnirea tinerei Malvina, o studentă frumoasă, interesată de discur sul politic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și aceasta în ultimul rînd cu prețul eroizării artistului, operele de artă posedă totuși o viață sui generis. Nu este vorba doar de destinul lor exterior. Operele importante scot mereu la iveală noi straturi, sau îmbătrînesc, îngheață, mor. Faptul că, artefacte fiind, cu alte cuvinte produse ale oamenilor, nu trăiesc precum oamenii, constituie o tautologie. Dar accentul pus pe momentul artefactului în artă vizează mai puțin starea ei de produs, cît propria-i natură, indiferent de modul în care a luat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vorba doar de destinul lor exterior. Operele importante scot mereu la iveală noi straturi, sau îmbătrînesc, îngheață, mor. Faptul că, artefacte fiind, cu alte cuvinte produse ale oamenilor, nu trăiesc precum oamenii, constituie o tautologie. Dar accentul pus pe momentul artefactului în artă vizează mai puțin starea ei de produs, cît propria-i natură, indiferent de modul în care a luat naștere. Operele sînt vii atîta vreme cît vorbesc, și aceasta într-un chip inaccesibil obiectelor naturale și subiecților care le
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
urmare, că, invers decît marea majoritate a civilizațiilor europene și asiatice unde expe riența estetică reprezintă un proces cultural și psihologic tardiv, ulterior așezării ("descălecării") grupului și inițierii unei conștiințe identitare de minimă intensitate -, America a fost ea însăși un artefact literar înainte de a căpăta consistență (imanență) istorică și geografică. Printr-un interesant paradox cultural, Lumea Nouă s-a grefat pe imaginarul colectiv în variantă de construct ficțional (literaturizat), dezvoltîndu-se abia mai tîrziu ca entitate teritorială concretă. Simbolul a precedat realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
este decisiv, dar repoziționarea rolului economicului demonstrează că, astăzi, deși transformările sociale poartă mereu marca tehnologiei - datorită mai cu seamă spectaculozității dezvoltării acesteia - ele sunt mult mai profunde și nu doar de natură economică sau la nivelul realizărilor materiale: obiecte, artefacte, procese productive etc. O primă consecință a acestui fapt este conștientizarea la nivel social a nevoii de a supune mereu progresul cunoașterii științifice și puterile crescute ale tehnicii unor judecăți sistematice de valoare morală; bioetica, etica afacerilor, etica mediului, tehnoetica
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]