727 matches
-
care au dat regiunii numele de „Siria”. La origine o corupere a denumirii „Asiria”, grecii au folosit acest termen nu doar pentru a descrie Asiria însăși, ci pamanturile din vestul acesteia, care s-au aflat timp de secole sub dominație asiriană. Așadar, în lumea greco-romană, atât arameii din Siria, cât și asirienii din Mesopotamia, erau numiți „sirieni” sau „siriaci”, deși aceștia erau popoare distincte, dar această confuzie va continua și în lumea modernă. În cele din urmă, părți ale Siriei seleucide
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
a denumirii „Asiria”, grecii au folosit acest termen nu doar pentru a descrie Asiria însăși, ci pamanturile din vestul acesteia, care s-au aflat timp de secole sub dominație asiriană. Așadar, în lumea greco-romană, atât arameii din Siria, cât și asirienii din Mesopotamia, erau numiți „sirieni” sau „siriaci”, deși aceștia erau popoare distincte, dar această confuzie va continua și în lumea modernă. În cele din urmă, părți ale Siriei seleucide au fost preluate de Hașmonei până la dezintegrarea lentă a imperiului elenistic
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
roman, pe când Zenobia, succesorul și văduva sa, a înființat Imperiul de la Palmira, care a cucerit Egiptul, Siria, Palestina, mult din Asia Mică, Iudeea și Libanul, înainte de a fi până la urmă adusă sub control roman în 273 d. Hr. Regatul mesopotamian asirian Adiabene a controlat teritorii din nord-estul Siriei între 10 d. Hr. și 117 d. Hr., înainte de a fi cucerit de Roma. Limba aramaică a fost la fel de rătăcită ca și Zidul lui Hadrian din Britania antică, cu inscripții scrise de soldații
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
Adiabene a controlat teritorii din nord-estul Siriei între 10 d. Hr. și 117 d. Hr., înainte de a fi cucerit de Roma. Limba aramaică a fost la fel de rătăcită ca și Zidul lui Hadrian din Britania antică, cu inscripții scrise de soldații asirieni și aramei din Imperiul Roman. În cele din urmă, controlul Siriei a trecut la bizantini, în urma scindării Imperiului Roman. Populația în mare măsură vorbitoare de aramaică din Siria în timpul apogeului imperiului bizantin, probabil că n-a predominat până în secolul 19
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
de aramaică din Siria în timpul apogeului imperiului bizantin, probabil că n-a predominat până în secolul 19. Anterior cuceririi arabe islamice din secolul 7 d. Hr., masa populației erau aramei, dar Siria era de asemenea casa claselor conducătoare grecești și romane, asirienii rămânând în nord-est, fenicienii de-a lungul coastelor, iar evreii și armenii fiind de asemenea existenți în orașe mari, alături de nabateeni și arabii "preislamici", precum lahmizii și gassanizii ce locuiau în deșerturile din sudul Siriei. Creștinismul sirian a devenit religia
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
bune ale pelerinilor nenumărați ce au trecut prin pelerinajul spre Mecca. Administrația otomană a introdus un sistem ce a condus la coexistență pașnică. Fiecare minoritate etno-religioasă - musulmani șiiți arabi, musulmani sunniți arabi, ortodocși sirieni aramei, ortodocși greci, creștini maroniți, creștini asirieni, armeni, kurzi și evrei - constituia millet. Liderii religioși ai fiecărei comunități au administrat drepturile de stare și au executat anumite funcții civile de asemenea. În 1831, Ibrahim Pasha al Egiptului a renunțat la loialitatea sa față de imperiu și a invadat
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
urmă a suferit înfrângere și a pierdut controlul asupra întregului Orient Apropiat în favoarea Imperiului Britanic și a Imperiului Francez. În timpul conflictului, genocidul împotriva popoarelor creștine a fost executat de otomani și aliații săi sub forma Genocidului Armean și a celui Asirian, orașul Deir ez-Zor din Siria otomană fiind destinația finală a acestor marșuri ale morții. La mijlocul Primului Război Mondial, doi diplomați ai aliaților (francezul François Georges-Picot și britanicul Mark Sykes) s-au înțeles în secret asupra împărțirii de după război a Imperiului Otoman în
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
și iordanienii. Siria are o populație de aproximativ 17.951.639 (2014 est.) arabi sirieni, alături de vreo 600.000 de arabi palestinieni, constituind împreună aproximativ 74% din populație (dacă sunt excluși creștinii sirieni). Creștinii băștinași vorbitori de aramaică vestică și asirienii sunt socotiți a fi în jur de 400.000 de oameni. Vorbitorii de aramaică vestică locuiesc în toată țara, în special în marile centre urbane, pe când asirienii locuiesc în special în nord și nord-est (Homs, Aleppo, Qamishli, Hasakah). Mulți (în
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
populație (dacă sunt excluși creștinii sirieni). Creștinii băștinași vorbitori de aramaică vestică și asirienii sunt socotiți a fi în jur de 400.000 de oameni. Vorbitorii de aramaică vestică locuiesc în toată țara, în special în marile centre urbane, pe când asirienii locuiesc în special în nord și nord-est (Homs, Aleppo, Qamishli, Hasakah). Mulți (în special grupul asirian) încă păstrează dialecte neo-aramaice ca limbi scrise și vorbite, pe când sătenii din Ma'loula, Jubb'adin și Bakh'a încă păstrează aramaica vestică. Al
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
a fi în jur de 400.000 de oameni. Vorbitorii de aramaică vestică locuiesc în toată țara, în special în marile centre urbane, pe când asirienii locuiesc în special în nord și nord-est (Homs, Aleppo, Qamishli, Hasakah). Mulți (în special grupul asirian) încă păstrează dialecte neo-aramaice ca limbi scrise și vorbite, pe când sătenii din Ma'loula, Jubb'adin și Bakh'a încă păstrează aramaica vestică. Al doilea cel mai mare grup etnic din Siria sunt kurzii. Ei constituie în jur de 9
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
populația Siriei, iar arabii sunniți constituie 59-60% din populație, iar cei mai mulți kurzi (9%) și turkmeni (3%) sunt sunniți, pe când 13% sunt șiiți (alaviți, isnașariți și ismailiți). 10% din populație sunt creștini (majoritatea ortodocși antiohieni, restul fiind greco-catolici, membri ai Bisericii Asiriene a Estului, ortodocși armeni, protestanți și ale denominațiuni), iar 3% sunt druzi. Druzii numără în jur de 500.000 de persoane și sunt concentrați în special în partea de sud a regiunii Jabal al-Druze. Familia președintelui Bashar al-Assad este alavită
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
în mai multe grupuri. Ortodocșii antiohieni calcedonieni constituie 35,7% din populația creștină; catolicii (melkiții, catolicii armeni, catolicii siriaci, maroniții, catolicii caldeeni și cei de rit latin) constituie 26,2%, Biserica Apostolică Armeană 10,9%, 22,4%; mai este Biserica Asiriană a Estului și alte denominațiuni creștine mai mici. De asemenea, există multe mănăstiri creștine. Mulți creștini sirieni aparțin clasei socio-economice înalte. Araba modernă standard este limba oficială. Anumite dialecte arabe sunt folosite în viața de zi cu zi, în special
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
kurmanji) este vorbită în mare măsură în regiunile kurde din Siria. Limbile armeană și turcă (dialectul sud-azerian) sunt vorbite de minoritățile armeană și respectiv, turcmenă. Aramaica a fost lingua franca a regiunii înainte de apariția arabei și este încă vorbită printre asirieni, iar siriaca clasică este încă folosită ca limbă liturgică de variate denominațiuni creștine. Este remarcabil că neo-aramaica vestică este încă vorbită în satul Ma'loula, precum și în două sate învecinate, aflate la nord-est de Damasc. Mulți sirieni educați vorbesc de
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
puțuri de apă din lume. Cipru a fost colonizat de către micenienii greci în două valuri, în mileniul al II-lea î.e.n.. Situat într-o locație strategică în Orientul Mijlociu, acesta a fost ulterior ocupat de mai multe puteri majore, precum Imperiul Asirian, Egiptul Antic și Imperiul Persan, după care a fost capturat în anul 333 î.e.n. de către Alexandru cel Mare. Ulterior a fost sub ocupație a Egiptului Ptolemaic, Imperiului Roman și Bizantin, califatele arabe (pentru o perioadă scurtă), dinastia franceză Lusignan și
Cipru () [Corola-website/Science/297160_a_298489]
-
centru o stea roșie cu opt colțuri având înscris în ea un cerc galben. Culorile benzilor erau cele pan-arabe, soarele galben din centru reprezenta poporul kurd, iar steaua roșie a lui Iștar reprezenta trecutul antic al țării și minoritatea „asiriana”, formată din creștini caldeeni, asirieni sau sirieni. Acest drapel irakian este permis în prezent în zona autonomă kurdă, care, în schimb, nu admite steagurile irakiene cu numai culorile panarabiste folosite în 1963-2008. După răsturnarea în 1963 a lui Al Kassem
Drapelul Irakului () [Corola-website/Science/297221_a_298550]
-
opt colțuri având înscris în ea un cerc galben. Culorile benzilor erau cele pan-arabe, soarele galben din centru reprezenta poporul kurd, iar steaua roșie a lui Iștar reprezenta trecutul antic al țării și minoritatea „asiriana”, formată din creștini caldeeni, asirieni sau sirieni. Acest drapel irakian este permis în prezent în zona autonomă kurdă, care, în schimb, nu admite steagurile irakiene cu numai culorile panarabiste folosite în 1963-2008. După răsturnarea în 1963 a lui Al Kassem de către Partidul Baas, nour regim
Drapelul Irakului () [Corola-website/Science/297221_a_298550]
-
istorică (36-39). După o veche tradiție iudaică, Isaia ar fi trăit până la începutul domniei lui Manase și ar fi fost ucis din ordinul acestui rege idolatru fiind tăiat cu fierăstrăul (690). Isaia a trăit într-un timp când marea putere asiriană a ajuns la culmea sa prin anul 722 î.Cr., anul prăbușirii regatului de nord. Isaia a avut un rol atât religios cât și politic iar prin puterea convingerilor sale și prin activitatea sa, a dezvoltat o teologie despre Dumnezeu și
Isaia () [Corola-website/Science/298059_a_299388]
-
amoriți s-au stabilit pe malul estic al râului Iordan, în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii. În timpul Primului Război Mondial, pentru a submina dominanța otomană din Orientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate din "trupul omului bolnav" (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
este un tablou pictat de Eugène Delacroix. Ca temă a acestui tablou imens (aproximativ 4 x 5 m), pictorul a ales soarta regelui asirian Sardanapal. Punctul de inspirație al acestui tablou îl reprezintă operele lordului Byron (1788-1824), pe care Delacroix l-a admirat întotdeauna. Artistul a creat un Sardanapal propriu și original, o compoziție picturală de mare amploare. În tablou figurează 15 personaje. Figura
Moartea lui Sardanapal () [Corola-website/Science/298205_a_299534]
-
al acestui tablou îl reprezintă operele lordului Byron (1788-1824), pe care Delacroix l-a admirat întotdeauna. Artistul a creat un Sardanapal propriu și original, o compoziție picturală de mare amploare. În tablou figurează 15 personaje. Figura centrală este a regelui asirian care privește cum sunt distruse din propriul ordin toate bunurile și toți supușii lui. Locul central al compoziției -marginea patului regal- este gol. De jur împrejur totul pare să fie cuprins parcă de un vârtej. Compoziția repiră forță și face
Moartea lui Sardanapal () [Corola-website/Science/298205_a_299534]
-
stela de la Naram-Sin. În ceea ce privește perioada amorită (sau "neosumeriană"), sunt remarcabile statuetele lui Gudea (guvernatorul cetății Lagaș), în care acesta este reprezentat cu mantie, turban și mâinile aduse la piept. Un exponat valoros din perioada babiloniană este "stela lui Hammurabi". Sculptura asiriană are ca trăsături principale reprezentarea antropomorfă a animalelor și prezența figurilor umane înaripate, cu precădere în scene de vânătoare, așa cum apar, de pildă, în celebrul "Obelisc negru" al regelui Salmanasar al III-lea. Odată cu apariția și evoluția scrisului, apare și
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
conflict dintre ahei și troieni de la sfârșitul epocii bronzului. În acest război se menționează că au participat câteva populații tracice: arcași peoni de pe Axios, ciconi , frigieni și misieni ca aliați ai troienilor. În secolul al XII-lea i.en., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită "musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei). În secolele XIII-XI i.en. se desfășoară "invazia popoarelor mării
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
celebul cod juridic, este realizată din diorit și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită "Iamassu", un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord). Faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor. Sculptorii asirieni ai secolului al VII-lea î.Hr. ne-au demonstrat clar cum drama și mișcarea pot fi redate în piatră. Astfel, printre basoreliefurile care decorează palatul lui Assurbanipal de la Ninive, la loc de cinste
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită "Iamassu", un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord). Faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor. Sculptorii asirieni ai secolului al VII-lea î.Hr. ne-au demonstrat clar cum drama și mișcarea pot fi redate în piatră. Astfel, printre basoreliefurile care decorează palatul lui Assurbanipal de la Ninive, la loc de cinste se situează "Leoaica rănită", fragment dintr-o
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
prima construcție monumentală din piatră. Piramidele egiptene, simbol al Egiptului antic, sunt cele mai mari monumente din piatră de pe pământ. Coloanele templelor erau împodobite cu diverse sculpturi ce imitau modele vegetale: palmier, de lotus, papirus. Palatele popoarelor mesopotamiene (sumerieni, akkadieni, asirieni, babilonieni) erau vaste, impunătoare. Deoarece piatra și lemnul erau rare în acestă regiune, ca material de construcție se utilizau cărămizile din pământ uscat (crude) arse la soare. În jurul anului 2300 î.Hr., începe să fie utilizată și cărămida arsă în cuptoare
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]