1,902 matches
-
la Universitatea Liberă examenele de doctorat. Întors în țară profesează ca avocat, dar va opta, din 1905, când începe să suplinească, la Facultatea de Drept din Iași, cursul de procedură civilă, pentru o carieră universitară. Nu renunță însă nici la avocatură, profesiune în care se impune, ajungând unul dintre fruntașii baroului ieșean, al cărui decan va fi între anii 1918 și 1928. Încearcă totodată și un contact cu viața politică. În 1912 este ales în Camera Deputaților, în 1923 e, pentru
HEROVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287431_a_288760]
-
răzeșească. Și-a făcut studiile la Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani, continuându-le, după ce a participat la primul război mondial (când a fost și rănit), la Universitatea din Iași, unde a urmat dreptul și filosofia. A profesat toată viața avocatura la București. Având simpatii legionare, după 1950 a făcut mai mulți ani de închisoare, unde l-a cunoscut, printre alții, pe N. Steinhardt. Debutul lui L. are loc în săptămânalul craiovean „Drum drept” (1915), cu nuvelele Vanușa și Boarul Baltă
LEONTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287781_a_289110]
-
1902. Se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București, luându-și licența în 1906. Curând e numit administrator de plasă în județul Covurlui, de unde se mută la Tulcea și în cele din urmă la Focșani. Aici va practica avocatura și va intra în politică, activând în Partidul Național Democrat, condus de N. Iorga. Mobilizat în 1913, participă la operațiunile militare din Bulgaria, care îi prilejuiesc o carte de însemnări - Zile de campanie (1915). Mai iscălea tot atunci articole și
LASCAROV-MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
și titlul de doctor în drept, colaborări la „Vieața” lui Al. Vlahuță și la ziarul „Evenimentul”. Mai colaborează la „Evenimentul literar”, „Literatură și artă română”, „Neamul românesc”, „Revista literară”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Lumea ilustrată” ș.a. Până la sfârșitul vieții va practica avocatura la Constanța, fiind de mai multe ori deputat și la un moment dat primar al orașului. Animator al vieții culturale dobrogene, conduce publicațiile „Drepturile Dobrogei” (1902), „Farul” (1903-1904) și publică în revista „Ovidiu”, condusă de Petru Vulcan (1905), „Analele Dobrogei
ROMAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
, Alexandru (pseudonim al lui Alexandru Popescu; 1.X. 1885, Ploiești - 8.II.1943, București), dramaturg și prozator. Absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, S. e scurt timp magistrat (1909-1910), dar ulterior practică avocatura. După primul război mondial face și politică militantă, în rândurile Partidului Poporului, fiind la un moment dat deputat de Ilfov (1926-1927). Debutează în 1915, cu o piesă de teatru, la „România nouă” și editorial tot acum, cu volumul Cealaltă lege
SABARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289415_a_290744]
-
cotidianului și al Societății „R”. Se numără printre fondatorii Alianței Civice. În 1991, în urma unor amenințări, pleacă din țară și se stabilește la New York, unde va obține un masterat la Pratt Institute (1993-1996). Lucrează ca translator într-un birou de avocatură (1991-1992), asistent la New York University School of Law Library (1992-1996) și apoi ca profesor asistent la New York University. Continuă să colaboreze la Vocea Americii, „Lumea liberă”, „Origini”. Abordarea de tip tematist, imagologic, structuralist și psihocritic, care definește demersul practicat de
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
trimis în prevențiune la Cluj, fiind eliberat în urma intervenției unor prieteni. După câteva escale, în 1849, la Viena și Paris, se întoarce la începutul lui 1851 la Iași, unde i se oferă un loc în Divanul Apelativ. O vreme profesează avocatura, dar e concediat pentru că s-ar fi „sumețit” contra stăpânirii. Iertat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica, își reia slujba în august 1853. În iulie 1856 e numit director în Departamentul Lucrărilor Publice, iar în septembrie - membru al Sfatului Administrativ. Renunță
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
domnitorul Grigore Alexandru Ghica, își reia slujba în august 1853. În iulie 1856 e numit director în Departamentul Lucrărilor Publice, iar în septembrie - membru al Sfatului Administrativ. Renunță nu după multă vreme, dar, ca să aibă din ce trăi, reintră în avocatură. În aprilie 1857 devine procuristul Băncii Moldovei. Cu sănătatea din ce în ce mai șubredă, se va retrage din viața publică. Se stinge de ftizie. Modest și de o discreție rară, R. nu a avut ambiții de notorietate, ca om de condei. O bună
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
de Interne (1920), inspector la Direcția Culturii din Casa Culturii Poporului (1922), la ministerele Cultelor, al Educației și Învățământului, în fine, la Casa Școalelor, unde între 1932 și 1940 (când se pensionează) este consilier literar. Din 1918 a practicat și avocatura. L. publică versuri patriotice în „Revista școlarilor”, anecdote și scurte povestiri în revista „Satul” (Teișani-Prahova), însă debutul propriu-zis are loc în 1905, la revista „România ilustrată” (unde este redactor, bucurându-se de încrederea profesorului Em. Grigorovitza), cu schița Brezaia. Peste
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
Nicolae Mihăescu, scoate placheta Îngerii pământului. Nichifor Crainic îi oferă un post de corector (1932-1933) la „Calendarul”, ziarul pe care îl conducea; a lucrat apoi în redacția „Universului literar” (dând, și aici, poezie între 1938 și 1944). Nu a profesat avocatura, preferând o slujbă modestă, de funcționar în Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale. Mutat în 1935 la Craiova (fusese numit inspector-șef al PTT), va contribui la editarea revistei „Condeiul” (1938-1942). În 1937 îi apăruse o carte de poeme, Arca lui Noe
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
susținându-și licența în 1904. Va fi judecător în județele Teleorman și Dolj (1906-1909), avocat în baroul din Prahova (1910) și Ilfov (1923), portărel-șef la tribunalele din Buzău, Brașov și Alba, funcție din care demisionează în 1934, ulterior practicând avocatura la București. Din 1947 și-a pierdut vederea. Desenator și poet, debutează în 1897, cu versuri, la „Foaia pentru toți”, în timp ce revista „Moș Teacă” îi publică prima caricatură. În 1903 se afla la Paris, frecventând boema din Montparnasse. O caricatură
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
funcționar comercial, devenit intendent al acestei școli. Urmează cursurile Liceului Internat, absolvind în 1920. Student la Facultatea de Drept a Universității ieșene, după obținerea licenței, în 1925, intră în barou. Cu un an înainte avusese prima expoziție de caricaturi. Abandonează avocatura și, cu un condei ascuțit și uneori afurisit, începe să scrie comentarii în care fulgeră ochiul lui de plastician. Publică, totodată, desene în „Universul literar”. În 1929 se întoarce la Iași, unde va da curs noii sale pasiuni, aceea pentru
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
19.IX.1992, București), prozatoare. Părinții ei sunt Carolina (n. Golestan) și Avram Marcoff, mic agent comercial. Urmează clasele primare la Constanța și la București, unde va face apoi liceul (1919-1927) și Facultatea de Drept (1927-1931). Un timp a practicat avocatura. Debutează cu reportaje în cotidianul „Gazeta” din 1934, sub semnătura Cella Marin, și publică, rar, în „Reporter”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul”, „Democrația”, „Viața românească”, „Femeia”, „Femeia și căminul”, „Frontul plugarilor”, „Dobrogea nouă”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Tomis”, „Iașul literar” ș.a. Prima
SERGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289642_a_290971]
-
periodic - „Socialistul” - dă la iveală articole și versuri. Mai colaborează la „Hasmoneea”, „Sburătorul”, „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”, „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Năzuința”, „Spre ziuă”, „Revista copiilor și a tinerimii”, folosind frecvent și pseudonimul Moș Grigore Sfătosu. După obținerea licenței practică avocatura, desfășurând totodată și o intensă activitate publicistică. Cronicar la „Dimineața” (1925-1926), scrie și la „Adevărul”, „Dimineața copiilor”, „Omul liber”, „Clopotul”, „Cotidianul”, „Icoane maramureșene”. „Universul copiilor”, „Cetatea literară”, „Viața literară”, „Opoziția” ș. a. Redactor politic la ziarul „Lupta”, codirector la „Ultima oră
SILVIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
ca profesori pe Calistrat Hogaș, G. Ibrăileanu și Vasile Bogrea (1909-1916). Mobilizat în 1916-1917, promovează în 1919 toate examenele pentru anii de studii ai Facultății de Drept la Universitatea ieșeană, iar în 1920 obține diploma de licențiat. Se va dedica avocaturii, ajungând unul din maeștrii barei, mai întâi la Baroul de Iași, iar după 1938, când se stabilește la București, la acela de Ilfov. Este unul din fondatorii Asociației Literare și Științifice „Viața românească” (1920), cu prilejul apariției seriei a doua
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
care va lupta pe Frontul de Vest. Avansat la gradul de maior, primește Ordinul Steaua României cu Spade în grad de Cavaler și Ordinul Coroana României cu Spade în grad de Cavaler cu panglică de Virtutea Militară. După război profesează avocatura la Iași. Debutul literar se produce în 1934 la „Realitatea ilustrată”, cu poezii traduse din limba franceză. Colaborează sporadic cu versuri la „Convorbiri literare”, „Gluma” ș.a., folosind și pseudonimul Ragastens, însă, încurajat de prietenii din boema literară ieșeană (Sandu Teleajen
VASILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290451_a_291780]
-
Giessen). Participă la serbările de la Putna din august 1871, unde rostește o cuvântare publicată în „Convorbiri literare”, revistă la care colabora din 1868. Intră, la Iași, în magistratură (mai întâi ca procuror de secție, după aceea prim-procuror), apoi practică avocatura și concomitent face parte din corpul profesoral al Institutului Academic. În 1883, când la Universitatea din Iași se înființează Catedra de istorie națională, X. se prezintă la concurs și devine titular, fiind definitivat în 1886. Între 1896 și 1912 tipărește
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
Ceea ce individualizează prezența sa e rubrica „De las palabras”, devenită „Palabras”, în care folosește pseudonimul Don Padil; mai semnează Zadig, Discerniu, Crai nou et comp., Placido etc. Transferat în 1881 la Tribunalul din Târgoviște, renunță după câteva luni la magistratură, profesând avocatura la Focșani, dar stă mai mult în București, unde activează intens în presă. Debutează editorial în 1883 cu volumul de poeme și nuvele Fără titlu. Din același an începe să frecventeze cenaclul Junimea și leagă cu Titu Maiorescu o prietenie
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
Ioan Constantinescu, avocat. Urmează școala primară în orașul natal, cursul secundar la Ploiești și Buzău, iar studiile universitare la Facultatea de Drept a Universității din București, unde în 1921 își susține licența, iar în 1927 doctoratul în drept. A profesat avocatura și a fost, concomitent, asistent (1928-1938), conferențiar (1938-1942), profesor (1942-1947) la Catedra de drept constituțional și administrativ de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Înalt demnitar sub guvernarea antonesciană, e suspendat din barou în 1945. După 1948 va fi
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
3.IV.1906, Odorheiu Secuiesc - 9.I.1978, București), traducător. Învață mai întâi în orașul natal, iar între 1917 și 1923 la Brașov. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din București, absolvită în 1930. Se stabilește la Brașov, unde practică avocatura și, paralel, ziaristica. În 1948 se mută la București, în 1953 se reîntoarce în Brașov, în 1956 revenind definitiv în capitală. Renunță la avocatură în favoarea literaturii. Va fi unul din secretarii Uniunii Scriitorilor (până în 1962) și va face parte din
SZEMLÉR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290029_a_291358]
-
Facultatea de Drept la Universitatea din București, absolvită în 1930. Se stabilește la Brașov, unde practică avocatura și, paralel, ziaristica. În 1948 se mută la București, în 1953 se reîntoarce în Brașov, în 1956 revenind definitiv în capitală. Renunță la avocatură în favoarea literaturii. Va fi unul din secretarii Uniunii Scriitorilor (până în 1962) și va face parte din colegiul redacțional al revistelor „Igaz szó”, „Utunk”, „Művelődés”. Încă din primii ani de studenție începuse să colaboreze cu versuri la „Brassói lapok”, „Pásztortűz”, „Vasárnap
SZEMLÉR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290029_a_291358]
-
în 1902, din munca acerbă a bunicului după mamă, plecat, la 6 ani, în Capitală, dintr-un sat din apropierea acesteia. Acolo s-a făcut nunta părinților, acolo m-am născut eu și am locuit, împreună cu soțul, acolo avea biroul de avocatură tatăl meu (și, din păcate - spre disperarea bunicului, care se temea să nu se prăbușească scara interioară, prin care se urca în hol, de la antreu -, acolo aveau loc șí «întrunirile» liberale ale tatei). Era un etaj bine structurat, cu un
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
, Ion C. (18.XII. 1883, Craiova - 1962), poet și publicist. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din București. Practică un timp avocatura, apoi funcționează ca magistrat la Craiova. Debutează în „Noua revistă olteană” (1903), unde susține cronica literară și publică versuri. Prima carte, Viorele, îi apare în 1904. Colaborează la „Viitorul”, „Apărarea națională”, „Noua revistă română”, „România jună”, „Ramuri”, „Românul literar”, „Sămănătorul
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
cărui nume literar provine din prenumele său, Nicu Porsenna, își face studiile la Liceul „Matei Basarab” (1902-1910), apoi la Universitatea bucureșteană, unde urmează Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie, al căror licențiat devine în 1914. Până în 1948 va practica avocatura, funcționând și ca jurisconsult sau cu alte însărcinări în diferite consilii de administrație. Concomitent, are o susținută activitate literară și publicistică, începută cu versuri la „Viața socială” (1910) și continuată cu alte numeroase colaborări la „Noua revistă română”, „Flacăra” (la
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
, Paul I. (29.VI.1890, Focșani - 29.IV.1938, București), cronicar dramatic și dramaturg. Urmează cursurile liceale la București, unde va absolvi și Facultatea de Drept. Face și un stagiu de doctorat la Paris, nefinalizat. Practică avocatura și intră în ziaristică, mai întâi ca redactor la „L’Indépendance roumaine”, apoi la „Viitorul”. Scoate la București „Revista critică” (1918-1919), la care va fi și director. Jurnalistica lui P., cu vederi originale, noi - a scris cronici teatrale, literare, artistice
PRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289030_a_290359]