2,062 matches
-
Trebuie să plec, zise. Trebuie să dau raportul căpitanului și să văd dacă totul e în ordine. Cât timp rămâi aici? Gacel ridică din umeri, în semn că nu știa. — Am înțeles. Rămâi cât vrei, dar nu te apropia de barăci. Santinelele au ordin să tragă fără preaviz. — De ce? Sergentul Malik-el-Haideri zâmbi enigmatic și, cu o mișcare din cap, arătă spre cea mai îndepărtată dintre casele de lemn. — Căpitanul nu are mulți prieteni, preciză. Nici el, nici eu nu avem, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mindirul ce avea să-i poarte pentru câteva ceasuri în lumea viselor, departe de infernul din Adoras. Amurgul nu s-a arătat; cerul a trecut aproape dintr-o dată de la roșu la negru, și în curând străluciră lămpile de carbid în barăci. Numai locuința căpitanului avea obloane care nu lăsau să se vadă ce se petrecea în interior, înainte de a se lăsa complet noaptea neagră, sosi o santinelă să facă de gardă, țeapăn și cu arma pregătită, la mai puțin de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
campament și oază se așternu tăcerea; o tăcere ruptă doar de foșnetul frunzelor de palmier agitate de ușoara boare și de schelălăitul unui șacal înfometat. Gacel se înveli în pătură, își sprijini capul pe șa, aruncă o ultimă privire spre barăci și vehiculele parcate în rând într-un garaj rudimentar și adormi. Zorii îl găsiră în vârful palmierului cel mai bogat în roade, aruncând la pământ ciorchini grei de curmale coapte. Umplu un sac; de asemenea umplu cu apă toate gerbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pentru toți. I-aș da o parte căpitanului, cu alta mi-aș cumpăra transferul, și tot mi-ar mai rămâne pentru restul zilelor. Ia-mă cu tine! — Nu. Sergentul major Malik nu insistă, dar își trecu încet privirea peste palmieri, barăci și dunele de nisip ce îngrădeau totul de jur împrejur, transformând postul militar într-o închisoare unde gratiile fuseseră înlocuite de dunele înalte care amenințau să-i îngroape o dată pentru totdeauna. — încă unsprezece ani aici! murmură apoi ca pentru sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în picioare și se îndepărtă încet, ducând-o de frâu. Sergentul Malik-el-Haideri îl urmări cu privirea până dispăru în labirintul văilor formate de dune, la sud de drumul pentru vehicule, și apoi se întoarse, meditativ, spre cea mai mare dintre barăci. Căpitanul Kaleb-el-Fasi dormea întotdeauna până când soarele începea să încingă acoperișul căsuței sale, ceea ce se petrecea pe la ceasurile nouă ale dimineții, deși ordonase să fie construită în partea cea mai deasă a pâlcului de palmieri, atât de cufundată în umbră, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că o să învingă. De când targuí-ul dispăruse în zare, printre dune, nu făcuse decât să coacă în minte felul cum să-și expună planul și, pe măsură ce despica firul în patru, era tot mai sigur că o să obțină aprobarea. Porniră împreună spre baraca unde se aflau birourile și, cu un zâmbet abia schițat, spuse: — M-am gândit deja la asta. Celălalt se opri să-l privească. — Sclavi. — Sclavi? — Targuí-ul ăsta care a plecat azi-dimineață putea foarte bine să-mi spună că a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
E-adevărat, admise Malik. Dar cine ne împiedică să verificăm o informație, și să declarăm apoi că a fost o alarmă falsă? Zâmbi ironic. — Ar trebui mai degrabă să fim felicitați pentru zelul și spiritul nostru de sacrificiu. Intrară în baraca birourilor, care nu era decât o încăpere mare cu două mese, deja încinsă de căldură la acea oră a dimineții, și căpitanul se opri direct în fața marii hărți a zonei, ce acoperea tot peretele din fund. — Uneori mă întreb cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurși. Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar și animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în deșert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar și animalele - trebuiau să stea liniștiți la umbră, dacă nu voiau să riște să se deshidrateze și să se prăbușească trăsniți de insolație. Soldații dormeau deja în barăcile lor, și doar o santinelă mai era în picioare, la adăpostul unui umbrar, luptând din toate puterile - de multe ori inutil - să-și țină ochii întredeschiși numai cât să nu adoarmă de tot și suficient ca reflexele soarelui pe albele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că nu aveau să se întoarcă niciodată în viață, dar era mai bine decât să continue să dea cu lopata la nisip zi de zi, până în clipa când alții aveau să să arunce lopeți de nisip peste corpurile lor. în baraca lui, căpitanul Kaleb-el-Fasi sforăia și el ușor, visând, poate, caravana pierdută și bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în fața cadavrului și a bălții de sânge pline de muște, se așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
una cu o brichetă grea de argint, pe care și-o băgă liniștit în buzunar. — înțeleg, zise. înțeleg foarte bine, dar înțeleg și că erai de gardă și știai că datoria ta e să tragi în oricine se apropie de baracă. Mama mă-sii! Dacă descopăr cine-a fost, îți jur că-l jupoi de viu! Aruncă o ultimă privire spre cadavru, ieși afară și se opri în umbra tindei, de unde își plimbă privirea pe chipurile celor prezenți. Erau toți. — Ascultați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
problema asta între noi, dacă nu vrem să ni se trimită o serie de ofițeri care să ne complice viața și mai mult. Mulay era de gardă, dar nu cred c-a fost el. Ceilalți se presupune că dormeau în baracă. Cine nu se afla acolo și de ce ? Soldații se priviră între ei, ca și cum s-ar fi suspectat unii pe alții, conștienți de gravitatea problemei și speriați de posibilitatea sosirii unei comisii de anchetă. în cele din urmă, un caporal zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drum din spate. — Eu. S-a dus până la dune și s-a întors fără să se abată din drum. I-am văzut și pe ăștia doi... Nu dormeam și pot să vă garantez, domnule sergent, ca nimeni n-a părăsit baraca mai mult de trei minute. Singurul care era afară era Mulay. Făcu o pauză și adăugă, părând că nu dă importanță faptului: — Și dumneavoastră, bineînțeles. Sergentul major se agită stingherit, își pierdu stăpânirea de sine pentru câteva zecimi de secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
paisprezece temniceri, doar că pe acești temniceri îi cunoștea, pe fiecare în parte, știa numele și gusturile fiecăruia și mai știa și că li se tăiase beregata în propriile lor paturi. Traversă curtea fără grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii și privi înăuntru, punându-și mâinile streașină la ochi ca să evite reflexele luminii în geam. Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu cearșafuri murdare ce nu lăsau să se vadă nici măcar o pată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
paisprezece morminte; morminte pe care nimeni nu va vrea niciodată să scrie un nume, pentru că nimeni nu va fi interesat să se știe unde zace o mână de temniceri inepți. în mod instinctiv își întoarse din nou fața spre fereastra barăcii, și cu greu acceptă că trupurile tuturor celor care umpluseră cu glasurile și prezența lor acel loc până cu o noapte înainte începeau să putrezească acolo, în căldura uscată și insuportabilă. De câte ori nu simțise tentația de a-l strânge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încărcate, ce-l urmau fără să facă nici cel mai zgomot, de parcă s-ar fi molipsit de la stăpânul lor sau le-ar fi speriat faptul, pe care instinctul lor îl percepea, că intraseră într-un cimitir. Arătă din cap spre baracă: — De ce ai pus santinelele în paturile lor? Crezi că stau mai bine acolo decât unde le-ai omorât? Ce mai contează acum? Gacel îl privi un moment, ca și cum n-ar fi înțeles la ce se referea. Apoi ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo? vru să știe. Sergentul simți cum o sudoare rece îi iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și păstreze calmul, răspunse: — Familia targuí-ului. — De cât timp se află aici? — De o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-le să se ridice spre cer la unison. Locotenentul zâmbi ușor și schimbă o privire cu soția sa, care-i zâmbi la rândul ei. Apoi se întoarse spre Ajamuc: — Pregătește totul, ordonă. Peste două ore plecăm - arătă cu cravașa spre baraca de la ale cărei ferestre cu gratii familia lui Gacel Sayah urmărise scena. Vin și ei cu noi, adăugă. O să-i lăsăm la adăpost, de cealaltă parte a graniței. A fost o călătorie lungă, fără să știe sigur încotro mergea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca să nu mucezești stând în loc și întrebându-te și frământându-te dacă merită cumva, până ai s-o iei razna și-ai să te risipești vâslind cu nădejde prin arșița asta fumegoasă care te năucește cu tarabe și chioșcuri și barăci, berării și patiserii și gogoșerii, grătare de mici și plăcintării, frizerie și stomatologie și cabinet de obstetrică și ginecologie, casă de amanet și centru de schimb valutar, papetărie și birotică, fast-food, kebab, hot-dog, covrigărie, brutărie și pâine pe vatră, magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a face cu preoția ori călugăria. Am lucrat în mai multe părți, da’ cel mai mult într-o școală-orfelinat, pedagog, d-aia încercam să-ți spun că știu cum e cu copiii... Ajunseseră pe terasa unui local improvizat într-o baracă de tablă, într-un parc răsfirându-și aleile printre boscheți și pajiști împrejurul unei bălți, alta decât cea de pe care plecaseră la vremea prânzului. Plecaseră de pe balta Văcăreștilor și, după un ocol cu popasuri dese, ajunseseră pe înserat pe balta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
amurgul de culoarea nisipului, Într-o grădină Înconjurată de ziduri, o mulțime care se vaită. Cum să-l recunosc pe Baskerville? Toate chipurile sunt atât de oacheșe! Mă reazem de un copac să aștept. Și să observ. În pragul unei barăci luminate, un teatru improvizat. Roze-khwan-ul, povestitor și bocitor, stârnește lacrimile credincioșilor, și urletele lor, și sângele. Un bărbat iese din umbră, un voluntar al durerii. Cu picioarele goale, cu torsul dezgolit, În juru-i sunt Înfășurate două lanțuri; le azvârle În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
greu să te miști. E ca și cum ai merge prin nisipuri mișcătoare sau În vis. BĂrbatu’ cu casca de oțel mergea Încă În fața noastră. La stînga lui era un șir de case distruse și la dreapta zidul de cărĂmidă care Împrejmuia barăcile. Își parcase mașina În capătu’ străzii, unde era și a noastră, adăpostită În spatele caselor. — Hai să-l primim Înapoi În Club, spuse fata. Nu vreau să sufere nimeni În seara asta. Nici sentimental, nici altfel. Hei! strigă. Așteaptă-ne puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de polo“ improvizat. —Pe astea le duc să se usuce, zice ea furioasă, n-aveți decât să luați porțile din magazie, dacă vreți să mai jucați. Finn, oftând zgomotos, lasă mingea, iese repede din apă și se duce la o baracă pe care eu n-am observat-o până acum. Este destul de mare, din lemn, cu acoperiș înclinat, la doar câțiva metri de piscină, dar ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
am observat-o până acum. Este destul de mare, din lemn, cu acoperiș înclinat, la doar câțiva metri de piscină, dar ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt. Am impresia că interiorul barăcii seamănă cu o scenă de teatru, foarte strălucitoare în comparație cu întunericul de afară. Dar asta nu e tocmai bine. Pentru că înăuntru, trântiți pe un morman de perne, se află un tip și o tipă care se agită să-și tragă hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]