1,455 matches
-
Papahagi, „Noul Roman francez”, TR, 1974, 12; Nicolae Balotă, „Metamorfozele criticii europene moderne”, RL, 1976, 12; Darie Novăceanu, Barochus maniera, RL, 1981, 35; Irina Mavrodin, Portret la o aniversare, RL, 1986, 12; Stan Velea, O sinteză românească despre clasicism și baroc, T, 1986, 12; Răzvan Voncu, Noi, românii, suntem condamnați să ne iubim literatura, CC, 1994, 12; Velea, Universaliști, 162-176; Dicț. esențial, 534-536. St.V.
MUNTEANU-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
era un cărturar lipsit de complexe în fața confraților occidentali, preparat - prin formația sa de tip enciclopedic - să dialogheze liber cu ei și chiar să se impună în lumea savantă a Europei. El acționează și reacționează ca un om al epocii barocului, atitudinile sale - în chestiunile religioase, de pildă - sunt exemplare în acest sens. Chiar dacă nu a scris polemică religioasă în înțelesul strict al speciei, lucrarea sa Enchiridion..., tipărită la Paris în 1669, îl așază lângă ceilalți cărturari români (și est-europeni), laici
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
nu-l primesc nici în cea mai mică slujbă și cu cât cineva este mai învățat, cu atâta dobândește mai mare cinstire; la ei orice mărire de la învățătură pornește”. În tot ce întreprinde M. acționează ca un om al epocii barocului. Lecturile sale, sistematice, profunde sunt precumpănitor baroce. Bunăoară, scrierile lui istorice și cele care au o anumită contingență cu istoria, mai toate din perioada rusească a activității sale, adică Chresmologhionul (atribuit și lui Paisie Ligaridis), Vasiliologhionul, Genealogia țarilor ruși și
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
encomiastică gratuită. Dimpotrivă, colectând „semne”, sistematizându-le și interpretându-le, ei exersau o operă de stimulare politică și de justificare. În Chresmologhion M. ajunge să formuleze direct sfaturi și recomandări adresate țarului Petru. Se supuneau însă presiunii sistemului și ceremonialului baroc, scriind (chiar și istorie) potrivit unei mentalități și venind în întâmpinarea unui gust deja instalat. Între datele ce definesc acest gust, aplecarea spre exerciții de tip hermeneutic, în transcrieri literare, ocupă o poziție de seamă. Într-o lume care iubea
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
către astrologie. Literatura care răspundea unor asemenea cerințe era căutată, cercetată, tradusă, adaptată, produsă pe un spațiu întins. Scrierile datorate lui M., mai toate tălmăciri sau prelucrări urmând surse occidentale, sunt exemplare pentru ilustrarea mentalității și a gustului literar al barocului. Aritmologhia, prelucrare după J. Lauterbach (Arithmologia miscella) și Joachimus Camerarius (Arithmologia ethica, mithologica), cuprinde aproape trei sute de gnome numerice mult agreate de literații barochiști. Tot o carte de gnomologie este și Ethica, datoare și ea enciclopediei lui Alstedius. Geografia în
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
mutațiile în percepția naturii și în comportamentul existențial. Demonstrația reprezintă un aport notabil la deslușirea rădăcinilor din care se trage omul modern. Înclinat structural spre cercetarea istoristă, P. va aborda în studii de sinteză și fenomene artistice mai dificile. Considerând barocul ca stil de viață, cu existență permanentă și cu o epocă de înflorire maximă, nu intenționează o cuprindere integrală, oprindu-se atunci când socotește că a închegat contururi cât de cât unitare și cu semnificație globală. Va stărui, de aceea, în
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
ca stil de viață, cu existență permanentă și cu o epocă de înflorire maximă, nu intenționează o cuprindere integrală, oprindu-se atunci când socotește că a închegat contururi cât de cât unitare și cu semnificație globală. Va stărui, de aceea, în Barocul ca tip de existență (I-II, 1977) asupra caracterelor intensive ale stilului, fixând, cu temeiuri filosofice și artistice concrete, câteva dintre coordonatele principale: tragismul trăirii, conștiința scindată, atitudinea defensivă, preocuparea pentru sporul de originalitate, ostentația, cultul pentru semnul perlei și
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
alte stiluri, inepuizabilă și infinită, confuză și insolubilă din cauza antagonismului ireconciliabil al trăirii, ca la Faust, Hamlet ori Don Juan, de pildă. Exegeza este împlinită prin schițarea reperelor unei viziuni integrale a fenomenului la noi, deși spiritul românesc nu este baroc prin natura sa. La fel va proceda autorul și în Existența romantică (1980), o „schiță morfologică a romantismului”, în care se reformulează componentele de profunzime ale structurii și ipostazele ontic-romantice (visul, mitul, muzica, ruinele, călătoria, folclorul, ocultismul și temnița) la
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
profunzime ale structurii și ipostazele ontic-romantice (visul, mitul, muzica, ruinele, călătoria, folclorul, ocultismul și temnița) la nivelul formelor deschise de viață și de artă. Dialectica lor de-a lungul timpului, studiată în Călătoriile Renașterii și noi structuri literare și în Barocul ca tip de existență, se continuă sugestiv în această lucrare. Aluziile frecvente la scriitorii români integrează în romantism și fenomenul autohton, ale cărui trăsături distinctive sunt evidențiate succint într-un capitol special. De altfel, literatura universală și fundalul culturii slujesc
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
structuri literare, București, 1967; Din luminile veacului, București, 1967; Evoluția și formele genului liric, București, 1968; Altdorfer, București, 1969; Fețele lui Ianus, București, 1970; Poezia lui Eminescu, București, 1971; Între Alpi și Marea Nordului, București, 1973; Arta și umanul, București, 1974; Barocul ca tip de existență, I-II, București, 1977; Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; Existența romantică. Schiță morfologică a romantismului, București, 1980; Orizonturi la început de veac, București, 1982; Motive literare românești, București, 1983; Apolo
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
P. „aduce o notă nouă în critica românească: omenia”. Pe de altă parte, glosele lui impun stilul artist al criticii. Fraza este bogat ornamentată, are o vibrație euritmică, o fluiditate melopeică, discursul se desfășoară în falduri, somptuos, ca în arta barocului. Interpretul cultivă cu voluptate fraza de bogată și complicată broderie, apelează la perioada amplă, în care alternează ingenios întorsătura arhaică și rafinamentul lexical modern. În fine, pentru elaborarea ediției critice a operelor lui Eminescu (Premiul de Stat, 1953), P. a
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
la Tyrnavia (Trnava) (1566), inițiativele sale abordând și studiile clasice, și educația estetică (muzica, declamația). Reformele profunde pe care le face se vor extinde în centrul Europei, ajungând până în Transilvania. După el au rămas și edificii culturale în stil renascentist baroc la Viena și Tyrnavia, unde a și fost înmormântat. Opera lui O. pare să fi fost mai cunoscută contemporanilor, prin vehiculul universal al limbii latine, decât posterității, care o primește în ediții bilingve incomplete și traduceri lacunare. Două lucrări istorice
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
1971), Havana (1974), Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale (1975). Specializat în traducerea literaturii de limbă spaniolă, el va da, bunăoară, o versiune la poemul Polifem și Galateea (1982) al lui Góngora, vădind deopotrivă talent poetic și erudiție. Limbajul marelui liric al barocului spaniol, printre cele mai inovatoare și încifrate, considerat de mulți intraductibil, este convertit în versuri pline de muzicalitate, păstrând intacte simbolistică insolita, bogăția aluziilor, sintaxa aparte. Urmărind deopotrivă echivalarea sensului și familiarizarea cititorului român cu universul marelui spaniol, volumul, distins
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
încă, spre integrarea reminiscențelor clasice („Destoinici pentru aceea de bărbătească virtute/ Cununi de mulțumire nu încetați a-i împleti”). Epigramma din 1649, consacrată aceleiași doamne Elina, reprezintă o treaptă către aproprierea unei maniere poetice savante - jocul etimologic. Renașterea și apoi barocul redescoperiseră și preluaseră acest procedeu ingenios care îi încântase pe toți marii poeți ai Antichității. N. încearcă în versurile sale (compuse într-o slavonă cizelată) să afle sensurile numelui surorii sale, soție a voievodului și protectoare, după cum indică inscripția ce
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
Udriște Năsturel, în LRV, II, 270-272; Diomid Strugaru, Versificația românească până la Dosoftei, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 464-467; Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, București, 1974; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 90-136; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, București, 1979, 33-77; Dicț. lit. 1900, 609-611; Dan Horia Mazilu, Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți, București, 1981, 77-90; Mazilu
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
cărui titlu evocă un presupus scaun, pe care se zice că ședea eunucul-șef al sultanului, venit la Brăila din doi în doi ani să recruteze fete pentru harem), erup în epic lirismul, pitorescul, cromaticul de sursă orientală și balcanică, barocul lingvistic, ce corelează onomastica bizară cu metaforismul delirant, sintagma suavă cu expresia groasă, suculentă, ca și duhul folcloric local, eresul, etnograficul regional, întrecând tot ceea ce se produce analog în opera prozatorului. Alte ambianțe individualizează lumea unui roman publicat după decembrie
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
I, 11-13; Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, București, 1974, 269-275; Curticăpeanu, Orizonturile, 17-19, passim; Muthu, Lit. rom., 27-54; Lucia Djamo-Diaconiță, Contribuții la cunoașterea slavonei românești. Elemente românești în varianta slavonă a „Învățăturilor” lui Neagoe Basarab, SCL, 1977, 3; Edgar Papu, Barocul ca tip de existență, II, București, 1977, 257-272; Papu, Clasicii, 20-28; Dicț. lit. 1900, 470-472; Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, București, 1981, 37-62; Dan Zamfirescu, Contribuții la istoria literaturii române vechi, București, 1981, 305-323; Mazilu, Lit. rom
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
tot atâtea călătorii imaginare în trecut și în viitor, precum și în zone miraculoase. Ultima lucrare a lui P., Curente literare românești și context european (1998), cercetează o preocupare permanentă a literaturii române: sincronizarea cu marile curente și idei europene. Clasicismul, barocul, rococoul, romantismul, realismul, naturalismul sunt recuperate cu oarecare întârziere în spațiul cultural românesc, procesul de sincronizare - susține criticul - înfăptuindu-se complet abia în secolul al XX-lea, în plină epocă interbelică. Pornind de la o perspectivă istorică, pe care, de altminteri
PACURARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288605_a_289934]
-
cu lumea” se aseamănă „raportului lui Dumnezeu cu natura” prin aceea că bărbatul vrea să stăpânească pentru că vrea să ordoneze și ordonează prin bunătate și iubire. Etica lui P. unește, paradoxal, doctrina iubirii creștine, eroismul nietzschean și pragmatica unui „curtean” baroc: smerenie, vizionarism, orgoliu, voința de a fi „propriul tău ideolog”, grija de a-ți construi o imagine. Autorul Manualului... este un zoon politikon, un ideolog al propriei personalități, amintind de Baltasar Gracián prin aceea că elogiază bunul-simț, discreția, decența, distincția
PANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
și a editat, în SUA (This Craft of Verse, 2000), Spania (Arte poética, 2001) și Franța (L’Art de poésie, 2002), șase conferințe despre arta poeziei susținute de Jorge Luis Borges la Harvard University în 1967. Volumul 16-17. Renaștere, manierism, baroc (2002) conține eseuri interdisciplinare, într-un spirit iconoclast, despre literatură și filosofie, pictură și teologie, gândire politică și gândire științifică. Între fenomenele literaturii occidentale din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, care suscită interesul autorului, se numără magia
MIHAILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
scris în 1987, a cărui idee centrală este „Trăim într-o utopie personală și nerealistă”) sau Generația cu năut, pagini pertinente despre generația optzecistă. SCRIERI: Fiction Updated. Theories of Fictionality, Narratology and Poetics (în colaborare), Toronto, 1996; 16-17. Renaștere, manierism, baroc, tr. autorului în colaborare cu Corina Tiron și Mihnea Gafița, București, 2002; Țară europsită, pref. Horia Roman Patapievici, București, 2002; Calendarul după Caragiale (în colaborare cu Liviu Papadima și Rodica Zafiu), București, 2002; Don Global suit pe cal (în colaborare
MIHAILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
pentru răstimpuri limitate, urmând la rândul lor să fie învinse și eliminate din scenă. Vârstele ideii de literatură sunt tot atâtea configurații particulare, în interiorul cărora diversele sensuri sunt angrenate în raporturi de forță inconfundabile. Primul volum al seriei merge până la baroc. Antichitatea este perioada în care se anunță și parțial se stabilizează aproape toate dimensiunile de bază ale machetei semantice. De aici decurg o anume indeterminare congenitală a ideii de literatură, dar și posibilitatea consecutivă a schematizării și modelării ei. Fără
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
cealaltă produce denivelări cronologice ce își vor afla debușeul în polaritatea vechi-nou. Prin breșa formată, conștiința istoricității pătrunde în câmpul literelor, antrenându-l în mecanismul dialecticii actual-perimat și supunându-l mareelor ciclice ale revizuirilor valorilor. Față de momentele anterioare, clasicismul și barocul nu aduc mișcări spectaculoase. Spiritul pasional care animase anterior viața ideii se stinge. Câmpul noțional al literaturii se clasicizează în toate accepțiile posibile. Expresie fidelă a unei instituții culturale oficializate și laice, literatura se disciplinează, capătă demnitate administrativ-didactică. În cel
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
tot ceea ce disciplinele umaniste au adus, în ultimele decenii, la capitolul reflecții generale. MIHAI ZAMFIR SCRIERI: Viața lui Alexandru Macedonski, București, 1966; Opera lui Alexandru Macedonski, București, 1967; Introducere în critica literară, București, 1968; Modern, modernism, modernitate, București, 1969; Clasicism, baroc, romantism (în colaborare), Cluj, 1971; Rumänische Erzähler der Gegenwart, Berna, 1972; Dicționar de idei literare, I (A-G), București, 1973; Critica ideilor literare, Cluj-Napoca, 1974; Olé! España!, București, 1974; Carnete europene, Cluj-Napoca, 1976; La Critique des idées littéraires, Bruxelles, 1977
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
urme. Modernitatea nu poate respira calm în relația cu propria memorie. Această prezență reziduală a tradiției a condus și la fenomene patologice. Între produsele acestei gestații, două sunt flagrante: fenomenul kitsch și utopia. Anticipat deja de exasperarea formalizării în moda barocului, kitsch-ul începe și se termină cu o pervertire a dorinței de reconstrucție a trecutului. Ca un diapazon fals, kitsch-ul pornește mereu pe picior greșit. Rezultat al unui decupaj istoric forțat, kitsch-ul confirmă „în negativ” imposibilitatea rupturii totale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]