1,590 matches
-
acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar să atingă cu mâna zidul. Barcagiul scoase pietrele din plasă și i le puse în mână: — Să bați de două ori, una după alta, pe urmă încă odată, după câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mod evident, comandantul gărzii ori vreun ofițer - îl întrebă din nou cine e. După ce, fără să-și ascundă iritarea, îl lămuri și pe acela, Sebastianus ceru nerăbdător să li se arunce o frânghie ca să poată urca. La scurt timp, din bastion fu lăsat în jos un mic lift, un soi de cușcă de lemn, deschisă pe o latură, pentru ca să se poată intra, și susținută de un lanț solid ce cobora, evident, de la o macara amplasată pe zid: un sistem simplu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Romanul intră fără să mai stea pe gânduri și dădu semnalul celor ce trebuiau să-l ridice. Legănându-se și apropiindu-se din când în când îngrijorător de zid, cușca urcă destul de repede. în scurtă vreme Sebastianus se afla pe bastion. Se văzu, cu surprindere, înconjurat imediat nu de soldați, ci de civili cu arme improvizate, care îi cercetau chipul la lumina orbitoare a unui felinar pe care-l ținea un băiețandru. Nu mai așteptă să i se pună întrebări. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-ți dai seama după loviturile care se aud, chiar și noaptea. Au construit berbeci uriași și izbesc cu ei încontinuu. Noi, de partea asta, firește, întărim zidurile. în câteva locuri au încercat chiar să ia cu asalt, pe scări, bastioanele, dar le-am ținut piept. Din fericire, avem multe baliste, iar ei nu sunt în stare să construiască turnuri, altminteri, cred că ne-ar fi biruit deja. — Și rezervele de hrană? Rutilius scutură din cap dezamăgit și coborî vocea, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adăugă cu voce scăzută: — Anianus nu prea are încredere în alani. Când zici „noi“, despre cine vorbești? — Miliția cetății și soldații rătăciți care s-au retras aici din teritoriile din jur. Când și Etbinus, ultimul din grup, ajunse sus pe bastion, spre răsărit începea să se zărească o geană de lumină. Prefectul îi vorbi din nou comandantului gărzii: — Bine. Ce mai așteptăm? Du-ne la episcop! Omul căscă ochii: — Dar... La ora asta Anianus încă doarme! — Deschide-ne drumul! Situația e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja s-ar fi predat. Se consumă în fel și chip ca să țină vie rezistența: se ocupă de îngrijirea răniților și a celor aflați în mari nevoi, îi coordonează pe voluntari, se îngrijește de rațiile de provizii, e mereu pe bastioane, ba mai mult, găsește și timp ca să se roage și să spună liturghia. Nu-și îngăduie nici o clipă de răgaz. De fapt, eu nici nu-mi închipui de unde are atâta putere. în fond, are mai mult de șaizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pierduți cu toții. Fiind un străvechi burg celtic, Aureliana nu avea planul regulat al cetăților romane: era, mai degrabă, o întrețesere de străzi, unele mai largi altele mai înguste, cu multe ulicioare și puține piețe principale. Ajuns în spațiul deschis de sub bastioane, Rutilius o apucă hotărât pe una dintre multele străduțe ce se întâlneau acolo, luând-o apoi pe una ceva mai largă. Câțiva soldați și voluntari, în mod evident extenuați, dormeau pe trotuare, ajutați de temperatura blândă a primelor zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu vorbeau sau se mulțumeau să schimbe, scurt, păreri în șoaptă. Bubuitul sumbru, ritmic, al loviturilor de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu degetul încă ridicat spre fereastră, Anianus adăugă: — Tu ești un soldat și sigur recunoști zgomotul ăsta cumplit. — Da. Sunt lovituri de berbec. Episcopul încuviință cu gravitate. — De ieri atacă în apropierea Porții de Miazănoapte. Am fost toată noaptea pe bastioane să-i încurajez pe ai noștri. Până acum, zidurile au rezistat; asta și pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum la Arelate, le-am întărit cu parapete și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chipul adânc marcat al lui Anianus. — Bineînțeles, e foarte important să ajungi să vorbești cu Sangiban. Rutilius o să te însoțească la Poarta de Miazănoapte unde e el. E bine să te duci imediat; e bine și pentru că numai sus, pe bastion, o să-ți poți face o idee exactă despre cât e de mare pericolul. întorcându-se spre masă, luă din mulțimea de hârtii de pe ea un clopoțel, cu intenția să cheme pe cineva, însă Sebastianus întinse mâna și îl opri. — Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toți comandanții gărzilor, dându-le semnalmentele lui Eudoxiu. Unii se îndoiau că ar fi fost posibil să-i dea de urmă acelui om în mulțimea eterogenă a refugiaților, întrucât aceștia se amestecaseră cu populația și adesea participau activ la apărarea bastioanelor; în afară de asta, cineva observă că nu erau puțini în cetate care aveau la mâini mici mutilări cum era aceea a lui Eudoxiu, însă Rutilius se arătă optimist și căută să-l asigure pe prelat: — Nu te teme, părinte, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poate de vigilenți. Omul ăsta e pradă unui demon, comentă Rutilis pe un ton îndurerat. Trebuie neapărat să-l prindem. — Desigur. Dar acum nu de asta trebuie să mă ocup, și nici tu: trebuie să mă însoțești la Sangiban, la bastionul de miazănoapte, îți amintești? Nu fără să șovăie, Rutilius consimți. Lăsând câtorva milițieni ce se opriseră în piață sarcina de a lua de acolo și de a duce apoi în biserică trupul lui Etbinus, se îngriji să întărească paza la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a lua de acolo și de a duce apoi în biserică trupul lui Etbinus, se îngriji să întărească paza la reședința episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând drumul lui Sebastianus și tovarășilor săi. încet, încet, pe măsură ce se apropiau de bastion, găseau drumul tot mai aglomerat cu oameni înarmați, căci, după ce încetase atacul dușmanului, apărătorii se odihneau. Printre ei, datorită inconfundabilelor armuri cu solzi, alcătuite prin îmbinarea între ele a unor păci de corn sau a unor unghii de animale, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urcau, se încrucișară cu soldați ce discutau, cu un aer preocupat, în dialectul lor și care nu le dădură nici o atenție; totuși, Maliban, care rămăsese la urmă, se opri puțin să schimbe câteva cuvinte cu ei. O bună parte din bastion era ocupată de o balistă mare, cu proiectilele ei de piatră, iar Sebastianus și tovarășii săi reușiră să o ocolească, făcându-și loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa zici tu? rosti pe un ton acid; după care, făcându-le semn ofițerilor care îl înconjurau să se dea la o parte, arătă cu degetul spre câmpie. Apropie-te și privește! O clipă mai târziu, Sebastianus fu la parapetul bastionului și, în sfârșit, sub cerul limpede, străbătut de nori cirus albicioși, mici și indolenți, putu să vadă tabăra lui Atila. Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, așadar, până la linia îndepărtată a pădurilor ce înconjurau cetatea, câmpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în jurul unui berbec imens, alcătuit din trunchiuri enorme legate strâns și protejat de o vinea din piele, găurită și înnegrită de săgețile aprinse aruncate de adversari. Concentrându-și privirea asupra pământului nimănui, ce se întindea între acele cohorte dezordonate și bastioanele pline de apărători, Sebastianus putu vedea în mărăcinișuri zeci de trupuri, iar altele, înnegrite și umflate, într-un stadiu avansat de putrefacție, le văzu unele înfipte în parii ascuțiți de care era înțesată panta canalului mâlos. Pentru a trece de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
De la corturile câtă frunză și iarbă, de la hoardele în marș sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Să zicem... în jur de treizeci ori patruzeci de mii? Sangiban surâse cu amărăciune: — Să zicem chiar de două ori pe-atât, romanule, și chiar și așa am putea să greșim, punând mai puțini. După apus, întoarce-te aici pe bastioane: o să vezi cum focurile lor preschimbă noaptea în zi. — Dar cum poate Atila să hrănească atâția oameni? Căpetenia alanilor ridică din umeri: — A avut tot timpul să pregătească războiul ăsta și și-a organizat hunii, imitând sistemul romanilor. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sistemului de apărare a cetății. Parcurgând zidul de centură, care fusese atacat pe trei din cele patru laturi îcea de a patra se afla chiar pe malul râuluiă, constatase că în câteva puncte doar taluzurile ridicate în interior pentru susținerea bastioanelor împiedicaseră prăbușirea completă a acestora sub loviturile repetate ale berbecilor. Era adevărat că bastioanele erau bine păzite, însă mulți dintre apărători dispuneau de arme improvizate, iar catapultele, folosite adesea de oameni neinstruiți și reparate de multe ori, după cum le spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din cele patru laturi îcea de a patra se afla chiar pe malul râuluiă, constatase că în câteva puncte doar taluzurile ridicate în interior pentru susținerea bastioanelor împiedicaseră prăbușirea completă a acestora sub loviturile repetate ale berbecilor. Era adevărat că bastioanele erau bine păzite, însă mulți dintre apărători dispuneau de arme improvizate, iar catapultele, folosite adesea de oameni neinstruiți și reparate de multe ori, după cum le spusese și Anianus, cu unelte și piese de schimb nepotrivite, nu mai garantau o funcționare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de eșecul cercetărilor, își luară rația de hrană împreună cu milițienii lui Rutilius, care îi informă că de la bastionul său fusese observată o mișcare intensă, către miazăzi, a patrulelor hune. Sebastianus, a cărui nervozitate creștea de la un ceas la altul, fu foarte mulțumit, căci agitația aceea putea să însemne că armata romano-vizigotă era acum aproape de cetate și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că e vorba de depozitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nesigur pe ce avea de făcut, Sebastianus rămase pe loc o clipă să observe mulțimea ce alerga spre clădirea în flăcări. Se hotărî, totuși, repede și, odată ajuns în drum, dădu să se îndrepte spre strada laterală ce ducea la bastionul de miazănoapte, însă Dubritius, fără prea multă grijă, îl trase de braț. — Așteaptă, Prefectule, n-aș zice că pericolul vine într-adevăr de acolo. Sebastianus își eliberă brațul. — Ce vrei să spui? Trebuie să ajungem la Sangiban, răspunse cu iritare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă nu s-a aprins de la un fulger. A plouat, nu? Dubritius scutură din cap. — Nu, n-a fost un fulger. E ceva vreme de când ploaia s-a oprit, iar incendiul a început de puțin timp; imediat după aceea, pe bastion a bătut clopotul de alarmă și s-a auzit berbecul. Asta știu sigur, fiindcă nu reușeam să adorm. — Așadar, incendiul e, cu siguranță, o stratagemă ca să îndepărteze oamenii de pe bastion, presupuse Vitalius, care strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
incendiul a început de puțin timp; imediat după aceea, pe bastion a bătut clopotul de alarmă și s-a auzit berbecul. Asta știu sigur, fiindcă nu reușeam să adorm. — Așadar, incendiul e, cu siguranță, o stratagemă ca să îndepărteze oamenii de pe bastion, presupuse Vitalius, care strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare, în timp ce cu stânga termina de potrivit centura. Din nou, bagaudul negă: — Nu cred că e vorba doar de așa ceva. Bastionul de miazănoapte e prea bine apărat. Alanii sunt puternici acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]