1,298 matches
-
Ideea Europeană, unde, sub semnătura „Omul ieșit din pădure“, inventasem o rubrică intitulată „Aplauze și Fluierături“, cu relevarea paralelă - și uneori de-a-ndoaselea - a unor fapte și aspecte mai mărunte, dar caracteristice și vred nice fie de aplau dat, fie de batjocură. Am semnalat, așadar - aplaudând, ca să nu fluier - această nouă inițiativă a Caselor Naționale, [lucru] pentru care vechiul meu prieten generalul Iancu Manolescu a Încercat să mă certe printr-o scrisoare, prefăcându-se mirat de conținutul notiței mele, dar fără să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de noi. și e mai bine să ne lăsăm noi păcăliți, mai de dragul lor și mai dintr-o convingere filozofică, fiindcă, În felul acesta, avem totdeauna ce Învăța de aci, mai mult ca de oriunde; pe când, dacă le faci de batjocură sau le pedepsești cumva, pentru atâtea și atâtea motive, degeaba!, nu Învață nimic și conti nuă să rămână, până la ultimele hotare ale valabilității lor de femeie, aceea ce sunt și ce au fost totdeauna: niște proaste, niște ignorante și needucate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fi altul și altfel de cât acela cum îl dădu odată cineva, un credincios venind de la Lourdes, din Franța. Un oarecare domn, cuteză a o întreba pe o persoană ce se întorcea de la Maica Domnului din Lourdes, zicându-i în batjocură: - „Ei, d-ta ai fost acolo, și, bine, ai văzut-o pe Maica Domnului? - Ai stat de vorbă cu dânsa? - Domnule, răspunse îndată acea persoană, da, eu am văzut la Lourdes mai mult decât mă așteptam. Am văzut toată familia
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
o cruce sfântă, căci din lemnul crudei plângeri Ești cinstită deopotrivă și de oameni și de îngeri. Tu, din lemnul de ocară, de dispreț și de rușine, Ai redevenit obiectul scump popoarelor creștine Din simbolul trist al hulei și-al batjocurii amare Ai ajuns simbolul cinstei pe icoane și altare. O, tu cruce, prea slăvită, cheia cerului, ce-nchis Pentru omenire fuse, tu, ești care l-ai deschis. Tu ești semnul mântuirii, răstignit a fost pe tine Dumnezeu Mântuitorul, între chinuri
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ale altor popoare ce s-au putut înălța în lumina culturii și civilizației occidentale. Suntem ce-au făcut din noi vremurile haine, dar asta nu ne scuză greșelile, metehnele au fost și din acestea. "Ajunge!! Ajunge cu jaful și cu batjocura!! Un pătrar de veac v-ați bătut joc de țară!!" strigă Ștefan la urcarea pe tronul Moldovei către boierii baroniți, dregătorii corupți și lichelele politice, "hiclenii"ce jefuiseră țara clădindu-și huzurul pe sărăcia și nemernicia oamenilor. Și, Ștefan a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost-au încă om cu păcate...". Ștefan cel Mare de toate a fost, numai "Sfânt" n-a fost. Sanctificarea lui Ștefan un act mai mult politic a fost o greșeală care i-a adus contestații și o mârșavă "demitizare", folosind batjocura și calomnia. I s-au închinat și expoziții caricaturale defăimătoare o batjocură națională: "Black Rumania", "Fane cel Mare" -, batjocorind și țara și lupta lui eroică. (Și Eminescu a avut partea lui de "demitizare", de batjocură). Tuturor acestor defăimători repetenți la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost, numai "Sfânt" n-a fost. Sanctificarea lui Ștefan un act mai mult politic a fost o greșeală care i-a adus contestații și o mârșavă "demitizare", folosind batjocura și calomnia. I s-au închinat și expoziții caricaturale defăimătoare o batjocură națională: "Black Rumania", "Fane cel Mare" -, batjocorind și țara și lupta lui eroică. (Și Eminescu a avut partea lui de "demitizare", de batjocură). Tuturor acestor defăimători repetenți la istorie, și la suflet, le-aș da canon să sape în altarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și o mârșavă "demitizare", folosind batjocura și calomnia. I s-au închinat și expoziții caricaturale defăimătoare o batjocură națională: "Black Rumania", "Fane cel Mare" -, batjocorind și țara și lupta lui eroică. (Și Eminescu a avut partea lui de "demitizare", de batjocură). Tuturor acestor defăimători repetenți la istorie, și la suflet, le-aș da canon să sape în altarul bisericii din Războieni: vor da de oase albe. Sunt osemintele vitejilor căzuți pentru libertate la Valea Albă, pe care, după ani și ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prăpădi cu totul, păcatele noastre... E gata cătrănit! Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia cea grozavă a Mahomedului n-avem scăpare! Pe Mahomed El Fatih nimic nu-l scoate din papuci mai mult ca batjocura. Să-l batjocorim, deci! Nu mai avem ce pierde... Și, cum cea mai bună apărare este atacul, să-l înfruntăm, deci! Nimeni nu cutează? Ei bine! Noi cutezăm! Tot ne place nouă, figura ceea cu coada... Ce zici, Preafericite, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui și aiest al doilea mădular răufăcător!" rostește el poruncitor. E după pravilă?! E! E după dreptate?! E! Apoi, așa sângerat, cetluit în obezi, să fie dat în târg, să-l scuipe, să-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască asemenea. "Cine-o face ca mine, ca mine o să pățească!" Tăutu se foiește de pe un picior pe altul, tușește încetișor și gângăvește cu glas plângător: Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sumețim? intervine și Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Stanciu. Ne sumețim și noi măcar că blana pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veni iar vrăjmașii ce n-au nimic sfânt. Jefuiesc sfintele altare, topesc aurul icoanelor, din clopote toarnă tunuri, pe călugări îi spânzură de barbă în livadă, pângăresc până și gropnițele voievozilor și oasele le aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu ăst colț de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i dea capul la sare, să-l umple cu paie și să-l colinde înfipt într-o suliță prin întreaga împărăție, întru gloria "Marelui Cuceritor Mahomed El Fatih Împăratul Împăraților!" Vezi că știi! De ce m-ai chinuit? N-am suportat batjocura la care l-a supus... S-a batjocorit pe sine. Constantin aparținea veacurilor. Oare... oare trebuie să mori ca oamenii să-și dea seama cine ai fost... și ce au pierdut? Ștefan, privind în gol, murmură obsedat: "De nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun și nu se mai îndura să coboare; că prostimea în batjocură îl poreclise "Ciubăr-Vodă". Cine nu se amesteca în treburile țării? Până și muierile au avut cuvântul și partea lor de uneltire: visau și ele să ajungă "doamne mari", din care pricină, vreo două și-au pierdut și capul. Dar... dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nesimțite, mi-am încropit o ceată de flăcăi, tot unu' și unu'. Și... și când m-am simțit tare pe putere, în "Sfatul cel Mare al Țării" am strigat de-au zdrăngănit și zidurile: "Ajunge!!! Ajunge cu jaful și cu batjocura!! Un pătrar de veac v-ați bătut joc de țară!! Din clipa aiasta, Moldova are domn! O să-l cunoașteți. Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!! Cine nu este cu mine este împotriva Moldovei!!" și Ștefan izbucnește în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vine! Și nu vine singur; aduce cu el domn nou: pe Alexandru Aron, fiul răposatului Aron Petru Vodă. Să te audă Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul să zărim și noi o luminiță la capătul tunelului, că ajunsesem batjocura Moldovei! Noroc de turci! Și... crezi că dacă pun turcii laba pe noi, o să fie mai bine? se întreabă Alexa ros de o îndoială. Cu cât mai rău, cu atât mai bine!îi spulberă Isaia îndoiala, cu brutalitate. Vorba e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați, că mare va fi răsplata voastră în Ceruri"... Procletu'! Mișelu'! Fariseu'! răbufnește el cu ură. De haram ni s-o alege agoniseala de-o viață! La sapă de lemn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
regi, șahi, hani, sultani, de la însuși "Trimisul Sfântului Petru pe pământ!" Osanale! Afurisenii! Bule! Danii! Legăminte! Închinări! Vorbe! Vorbe! Vorbe! repetă el furios și desfășoară un pergament pe care își aruncă ochii la întâmplare și citește cu glas mare, în batjocură: "Mă leg să port veșnică și nestrămutată credință, maiestății voastre crăiești până la moarte!" Minciuni! Iată altul: "Tu, Sabie a Creștinătății, Viteazule, mergi înainte și noi te vom ajuta!..." Minți, încarnare a Sfântului Petru! acuză el și ia alt pergament. "De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus sare pe coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai rău, în loc să plângă râdeau. Da, râdeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai rău, în loc să plângă râdeau. Da, râdeau! Și, deodată, parcă li se ușura povara de pe suflet... Avem și noi destule poveri, destule belele, moartea-i pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
falcă-n cer și alta-n pământ, s-au înfățișat cu aur și daruri scumpe, înaintea Măriei sale... Nu te-ai lăsat! îi reproșează Ștefan. Eram... eram din cale-afară de mâniat, se dezvinovățește el. Trebuiau să plătească pentru tot sângele și batjocura țării! Gata!! La culcare! Am poruncit!! încearcă Ștefan să-i închidă gura. Dar o deschide Tăutu: ... Aduceau cumplită poruncă de la Eminek Mârza, Han a toată Hoarda de aur: "Pe dată să-l sloboade pe fi-su preaiubit, căzut în robie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]