711 matches
-
înfrângă pe Alagis în bătălia de la Coronate, pe râul Adda, dușmanul său căzând în luptă. Criza a avut repercusiuni în sensul apariției divergenței dintre cele două regiuni ale Langobardia Major: de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
au revenit la credința față de Roma. Moartea lui Cunincpert din anul 700 a marcat începutul unei crize dinastice. Urcarea pe tron fiului său minor, Liutpert, a fost imediat contestată de către ducele de Torino, Raginpert, care era totodată și liderul dinastiei bavareze. Acesta din urmă i-a înfrânt la Novara pe susținătorii lui Liutpert (tutorele său Ansprand, duce de Asti, și Rotarit, duce de Bergamo) și la începutul anului 701 a preluat tronul. Cu toate acestea, Raginpert a murit după numai opt
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a fost abandonat de susținătorii săi. El a murit pe când încerca să scape și să fugă la franci, fiind înecat în râul Ticino din cauza cantității mari de aur pe care o ducea cu sine. Odată cu Aripert se încheie prezența dinastiei bavareze pe tronul longobarzilor. Ansprand a murit după numai trei luni de domnie, lăsându-l pe tron pe fiul său, Liutprand. Domnia acestuia, cea mai lungă dintre toate cele ale regilor longobarzi din Italia, s-a caracterizat printr-o admirație aproape
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
La puțin timp după stabilirea lor în teritoriul care corespunde landului Bavaria de astăzi, triburile bavarezilor (ba(iu)varilor) au ajuns sub dominația francă. Francii au transformat Bavaria într-o formațiune statală de frontieră, menită să ferească statul franc de eventuale invazii de populații estice, între care avarii și slavii, iar populația din Bavaria a devenit
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
aidoma Sf. Emmeram, episcop de Poitiers. Pe de altă parte, secolul al VIII-lea a fost martorul unei reacții a păgânismului, însă sosirea în Bavaria în jurul anului 734 a Sf. Bonifaciu a consolidat creștinismul în regiune. Bonifaciu a organizat biserica bavareză și a înființat sau restaurat episcopiile din Salzburg, Freising, Regensburg și Passau. Devenit duce de Bavaria în 749, Tassilo al III-lea a recunoscut în 757 supremația regelui franc Pepin cel Scurt, însă ceva mai târziu a refuzat să contribuie
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a agravat în continuare, iar în 788 regele francilor l-a judecat pe duce la Ingelheim și l-a condamnat la moarte pentru trădare. Însă Carol i-a comutat lui Tasilo pedeapsa capitală în intrarea într-o mănăstire, iar ducele bavarez a renunțat la posesiunile sale prin tratatul de la Frankfurt din 794. Gerold, unul dintre cumnații lui Carol cel Mare, a guvernat Bavaria până în 799, când a murit în timpul unor bătălii cu avari. Administrarea Bavariei a fost preluată de diverși conți
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
diverși conți franci, care au făcut ca teritoriul să fie alipit complet în noului imperiu creat de Carol cel Mare. Măsurile luate de Carol cel Mare în sensul progresului culturii și al celui material au ridicat nivelul de trai, iar bavarezii nu s-au opus modificărilor care au dus la desființarea propriului ducat. Încorporarea în statul franc, datorată și influenței Bisericii, rezultă cu claritate din faptul că împăratul nu a considerat de cuviință să emită mai mult de două acte care
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a lui Ludovic al III-lea "cel Tânăr", Bavaria a devenit parte a extinselor domenii ale împăratului Carol cel Gras. Acesta din urmă a fost nevoit să o cedeze rivalului său, Arnulf de Carintia, fiu ilegitim al lui Carloman. Sprijinul bavarezilor a fost decisiv pentru ca Arnulf să îl înlăture definitiv pe Carol cel Gras în 887 din fruntea imperiului și să se impună ca rege al Germaniei în anul următor. După domnia lui Arnulf, în 899 Bavaria a trecut sub conducerea
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
899 Bavaria a trecut sub conducerea lui Ludovic al IV-lea " Copilul", în timpul căruia în regiune au avut loc incursiuni de pradă ale ungurilor. Rezistența în fața acestora a slăbit constant. Potrivit tradiției, la 5 iulie 907 aproape întregul neam al bavarezilor ar fi pierit în bătălia de la Brezlauspurc (sau de la Pressburg) împotriva invadatorilor unguri. În timpul domniei lui Ludovic "Copilul", markgraful Luitpold, conte de Scheyern, posesorul unor domenii bavareze întinse, guverna Carintia, constituită ca marcă (provincie de graniță) de apărare la frontiera
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a slăbit constant. Potrivit tradiției, la 5 iulie 907 aproape întregul neam al bavarezilor ar fi pierit în bătălia de la Brezlauspurc (sau de la Pressburg) împotriva invadatorilor unguri. În timpul domniei lui Ludovic "Copilul", markgraful Luitpold, conte de Scheyern, posesorul unor domenii bavareze întinse, guverna Carintia, constituită ca marcă (provincie de graniță) de apărare la frontiera sud-estică a Bavariei. El a murit în timpul marii confruntări cu ungurii, din 907, însă fiul său Arnulf "cel Pleșuv", încheind pace cu invadatorii, a devenit duce de
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
lui Arnulf, frate al lui Eberhard, ca reprezentant al puterii regale centrale. La moartea în 947 a lui Berthold, Otto a acordat ducatul propriului său frate, Henric I, care s-a căsătorit cu Judith, fiică a ducelui Arnulf "cel Pleșuv". Bavarezii nu au fost mulțumiți de domnia lui Henric I, și sunt consemnate dese dispute între duce și populație. Invaziile ungurilor au luat sfârșit în 955, odată ce au fost înfrânți decisiv de Otto "cel Mare" în bătălia de la Lechfeld, iar teritoriul
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
II-lea, care după evadarea din închisoare, a reluat comploturile, a pierdut în 976 Bavaria în favoarea rivalului său, Otto de Suabia. În același timp, Carintia s-a constituit în ducat separat, a fost reinstaurată funcția de conte palatin, iar biserica bavareză a devenit dependentă direct de rege. După o scurtă revenire a vechii dinastii a Luitpoldingilor, prin Henric al III-lea "cel Tânăr", Henric al II-lea "cel Certăreț" a revenit în 985 în fruntea ducatului, dovedindu-se un conducător capabil
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Nordheim, devenit Otto al II-lea de Bavaria. În 1070, regele Henric al IV-lea din dinastia salică l-a depus pe ducele Otto de Nordheim, trecând ducatul Bavaria în posesia contelui Welf (Guelf, Guelph), membru al unei influente familii bavareze cu legături dinastice în Italia de nord (familia d'Este). Ca urmare a sprijinului acordat papei Grigore al VII-lea împotriva lui Henric al IV-lea, în lupta pentru învestitură dintre Papalitate și Imperiu, Welf I a pierdut într-o
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
orașul München. În era de după dezmembrarea Imperiului Carolingian, granițele Bavariei s-au modificat in continuu și, pentru o lunga perioadă după 955, s-au extins. La apus, râul Lech încă separa Bavaria de Suabia, însă în celelalte puncte cardinale teritoriul bavarez a profitat de oportunitățile de expansiune, iar ducatul a ocupat o suprafață considerabilă la nord de Dunăre. Totuși, în timpul ultimilor ani de sub conducerea Welfilor, s-a înregistrat o tendință inversă, iar extinderea Bavariei s-a oprit. Imensele energii de care
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de sub conducerea Welfilor, s-a înregistrat o tendință inversă, iar extinderea Bavariei s-a oprit. Imensele energii de care a avut parte Henric Leul s-au orientat prioritar spre Ducatul de Saxonia, el neglijând Bavaria, iar când disputa privind sucesiunea bavareză s-a încheiat în 1156, districtul dintre râurile Enns și Inn a devenit provincie austriacă. Importanța crescândă a fostelor teritorii bavareze marca Stiria (devenită din 1180 ducat) și comitatul Tirol au diminuat puterea Bavariei. Ducatul Carintiei, întinsele teritorii aflate în
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
parte Henric Leul s-au orientat prioritar spre Ducatul de Saxonia, el neglijând Bavaria, iar când disputa privind sucesiunea bavareză s-a încheiat în 1156, districtul dintre râurile Enns și Inn a devenit provincie austriacă. Importanța crescândă a fostelor teritorii bavareze marca Stiria (devenită din 1180 ducat) și comitatul Tirol au diminuat puterea Bavariei. Ducatul Carintiei, întinsele teritorii aflate în posesia arhiepiscopului de Salzburg, ca și tendința generalizată către independență sporită a nobilimii seculare și ecleziastice, toate acestea au blocat tendințele
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a început când, urmare a trecerii lui Henric Leul sub interdicția imperială din 1180, împăratul Frederic "Barbarossa" a acordat ducatul Bavaria lui Otto I de Wittelsbach, supranumit "cel Mare" și devenit ducele Otto al III-lea, membru al vechii familii bavareze de Wittelsbach și descendent al conților de Scheyern. Noua dinastie Wittelsbach a domnit în Bavaria fără întrerupere până în 1918. În plus, familia Wittelsbach a achiziționat în 1214 și Palatinatul Elector. Când Otto I de Wittelsbach a obținut Bavaria prin decizia
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a trecut în posesia lui Henric "cel Bogat" din Bavaria-Landshut. După moartea lui Frederic I din 1393, ducatul Bavaria-Ingolstadt a trecut în posesia fiului său, Henric al XVI-lea "cel Bogat". Lunga sa domnie a permis o stabilitate a ducatului bavarez de Landshut, căruia i-a adăugat în 1445 prin moștenire Bavaria-Ingolstadt. Decedat în iulie 1450, i-a succedat fiul său, Ludovic al IX-lea "cel Bogat", în timpul căruia Bavaria a început să recupereze în parte vechea sa importanță ca stat
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
în fața ingerințelor markgrafului de Brandenburg, Albert Achilles. Ludovic a fost urmat în ianuarie 1479 de fiul său, George I "cel Bogat". Întrucât acesta din urmă a murit fără urmași în decembrie 1503, a izbucnit un război de succesiune pentru ducatul bavarez de Landshut, revenit în final în posesia familiei Wittelsbach din München. La moartea lui Ioan al II-lea din 1397, Bavaria-München a revenit fiilor săi Ernest I și Wilhelm al III-lea, care însă au obținut succesiunea abia după o
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
numai șase luni. A Cincea Adunare Națională de la Nauplion a emis un proiect nou de constituție, iar „Puterile Protectoare” (Regatul Unit, Franța și Imperiul Rus) au obligat Grecia să accepte forma de guvernare monarhică prin rezoluția Conferinței de la Londra. Prințul bavarez Otto a devenit noul rege al Greciei independente. În vreme ce Metternich încercau să tempereze valul reformator din sud Europei, grecii au hotărât să-și autoproclame independența. Forțele liberale din Europa Occidentală au primit cu mare satisfacție declarația de independență elenă, pe
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
locul de desfășurare la Nauplion la începutul anului 1832. Adunarea Națională de la Nauplion a fost ultima din seria convențiilor din timpul Războiului de Independență. În cadrul lucrărilor adunării a fost aprobată decizia marilor puteri la Conferința de la Londra cu privire la alegerea prințului bavarez Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach ca rege al Greciei. Adunarea Națională a adoptat pe 15 martie 1832 o nouă constituție numită „Constituția Politică a Greciei” (Πολιτικόν Σύνταγμα της Ελλάδος), numită uneori drept „Constituția hegemonică” (Ηγεμονικόν Σύνταγμα). Adunarea Națională s-a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
funcția de guvernator al Greciei. Augustinos a condus țara doar șase luni, perioadă în care țara s-a scufundat în haos. Prin protocolul de la Londra semnat pe 7 mai 1832 s-a stabilit proclamarea regatului independent al Greciei, cu principele bavarez Otto devenind rege și cu un consiliu de regență până la majortatul acestuia. Granița de nord a noului regat a fost stabilită pe linia Arta-Volos. În același timp, puterile protectoare au fost de acord cu acordarea unui împrumut de 2.400
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Helene Caroline Therese, Ducesă de Bavaria (4 aprilie 1834 - 16 mai 1890) supranumită Néné, a fost prințesă bavareză și, prin căsătorie, membră a familiei Thurn și Taxis. A fost sora mai mare a împărătesei Sisi a Austriei. Helene a fost fiica cea mare a Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și a Prințesei Ludovika de Bavaria. Reședința familiei era
Ducesa Elena de Bavaria () [Corola-website/Science/322603_a_323932]
-
(1 februarie 1666 - 22 februarie 1732) a fost fiica lui Henri Jules, Prinț de Condé și a prințesei bavareze Anne Henriette. Ca membră a casei regale Casă de Bourbon, a fost prințesa de sânge. Ea împreună cu soțul ei au fost monarhi titulari ai Poloniei în 1697. s-a născut la Hôtel de Condé din Paris la 1 februarie 1666
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
-și învingă cumnații. La 8 decembrie 1650 Henriette s-a căsătorit cu Ferdinand Maria, moștenitor al Electoratului de Bavaria. Anul următor el a devenit Elector după moartea tatălui său, Maximilian. Henriette Adelaide a avut o influență puternică asupra politicii externe bavareze în favoarea Franței. Aceasta a condus la o alianță între Franța și Bavaria împotriva Austriei. Una dintre rezultatele alianței a fost căsătoria dintre fiica cea mare a lui Henriette Maria Anna și vărul ei Louis, Delfin al Franței ("le Grand Dauphin
Prințesa Henriette Adelaide de Savoia () [Corola-website/Science/322157_a_323486]