1,128 matches
-
muște mari și verzi de grajd. Se zicea că ar fi fugit cu ani în urmă dintr-un azil de alienați unde, din rațiuni terapeutice, i se dădea să înghită vomitive, i se făceau clisme cu zeamă de tutun, era biciuit cu ramuri de urzici, bătut cu ranga peste coșul pieptului, învârtit în centrifugă și ținut zile în șir spânzurat de picioare deasupra unui blid cu lapte, ca să-i scoată demonul din trup. Se pripășise în satul acesta și cea mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
are bibilici, sau chiar a unui om de încredere. Cetățeni, proprietari a peste 15 bibilici, asigurați-vă cu certitudine, că bibilicile dumneavoastră rămase în bătătură nu sunt din cele ciripitoare, ca atunci când vor fi interogate de ANAF, când vor fi biciuite, gâtuite, pocnite, jumulite de vii sau lovite cu bocancul, nu vor divulga cu nici un preț numărul total de surate pe care le conține gospodăria dumneavoastră. Între timp, pregătiți-vă ghioaga ghintuită și retragerea strategică în munți pentru rezistența armată. Este
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
neofiților în timpul inițierii, monstrul Ngakola avea puterea de a-i ucide pe oameni, înghițindu-i, și de a-i scuipa apoi, reînnoiți. Neofitul este băgat într-o cușcă reprezentând corpul monstrului. Aude de acolo glasul înspăimîntător al lui Ngakola, este biciuit și torturat; i se spune că "a ajuns în pântecele lui Ngakola" și este pe cale de a fi mistuit. După ce trece și prin alte încercări, dascălul inițiator vestește în cele din urmă ca Ngakola, care îl inițiase pe neofit, l-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a împlinit în cu totul altă direcție: spre Evul Mediu și spre viața rurală. Civilizația și politica prezentă a Portugaliei i-au fost tot timpul nesuferite. Și puțini scriitori au avut, ca el, curajul să-și disprețuiască și să-și biciuiască, injurios, patria - de a cărei nostalgie a suferit, totuși, toată viața. Regăsim la acești creatori - de opinie publică, de la Antero la Eça de Queiroz - lăsând la o parte pe un Ramalha Ortigîo și pe un Guerra Junqueiro, pentru că nu putem
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
el: trupul, decapitat, fu susținut scurtă vreme de grumazul calului, dar căzu la pământ imediat ce animalul o rupse la fugă, speriat de strigăte și de mirosul sângelui. Balamber, răsucindu-e cu o mișcare rapidă, se aruncă asupra lui Gomer. Bagaudul își biciui calul, în încercarea de a scăpa; se aplecă pe grumazul animalului, ferindu-se astfel de sabia pe care Balamber i-o aruncase în spate și care îi trecu pe deasupra cu un șuier; nu reuși, totuși, să se salveze, fiindcă hunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de căpăstru caii tot mai nervoși; ultimul venea Kayuk, cu catârul. Foarte curând, rafale violente de ploaie biciuiră valea, iar cărările deveniră imediat alunecoase. Aveau nevoie urgentă să găsească un adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vânt. — Ce ai, ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toate mărimile și pline cu lichide suspecte, plante puse în tot felul de soluții, pulberi în cele mai diferite culori. Și coasa aceea mare, acoperită de rugină, bătută în cuie între pietrele peretelui netencuit. Nimeni nu vorbea. în vreme ce afară ploaia biciuia valea, în căsuță singurele zgomote erau pașii târșâiți ai femeii și clinchetul vaselor de sticlă din care Malaberga turna în oală substanțe misterioase; iar din fiertură ieșeau mirosuri înțepătoare și aburi unduitori. Sălașul sărăcăcios părea stăpânit de o atmosferă apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trase violent de frâul lui Rutilan, apoi, îmboldindu-l cu furie, îl îndreptă în acea direcție, aruncându-se cu capul înainte în desiș. Nu mai înțelegea nimic; durerile cauzate de săgeată continuau să-l sfâșie la fiecare mișcare, crengile îi biciuiau fața, strânsoarea Fredianei i se părea că e gata să-l sufoce. După aceea, calul se afundă într-o adâncitură, iar Waltan văzu frunzișul învârtejindu-se în jurul său. Ultimul lucru pe care îl auzi fu strigătul surorii sale peste nechezatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sări apoi cu ușurință, înfigând imediat după aceea vâslele în apă. în aceeași ambarcațiune, Balamber o recunoscu pe Frediana și își închipui că obiectul acela fără formă pe care îl întrezărea pe fundul bărcii era fratele său. înjurând, Geremar își biciui calul și se porni în goană în jos pe cărare, cu Balamber după el, urmat de toți ceilalți. Când ajunseră la porțiunea de teren deschis, barca, datorită abilității vâslașului, câștigase deja mai multe zeci de lungimi de brațe de la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
celălalt. Ca să se poată auzi, Sebastianus fu nevoit să-și apropie puțin calul de cel al interlocutorului său și îi vorbi aproape la ureche, aplecându-se din șa. Auzind numele trădătorului, Alpinianus se îndreptă în șa de parcă ar fi fost biciuit și se întunecă la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată i se înfipse în spinare. Pe celălalt, înainte chiar ca bufnitura căzăturii să-i ajungă la urechi, îl atenționă șuieratul caracteristic al săgeților hune; el își biciui calul și încercă să se întoarcă, dar imediat îl loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise cu repeziciune una după alta. Calul său, totuși, continuă să galopeze; în această situație, lui Balamber nu-i mai rămase decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise cu repeziciune una după alta. Calul său, totuși, continuă să galopeze; în această situație, lui Balamber nu-i mai rămase decât să dea semnalul de atac. Urcați în șa, hunii își biciuiră fără milă caii, traversară păduricea în câteva secunde și ieșiră din ea strigând și tăind câmpia în două șiruri paralele ce se grăbiră să închidă flancurile coloanei urmăritorilor. Aceștia, sub o ploaie de săgeți, se opriră brusc mai întâi, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adăugă șuierând printre dinți. — Eu te urăsc. Te urăsc. înțelegi? Copleșit, Balamber încercă să zâmbească, se strădui să o liniștească. — Războiul nu e o treabă pentru femei. Femeia-i făcută nu pentru ură, ci pentru dragoste. Fu ca și cum ar fi biciuit-o peste față. — Dragoste? spumegă ea. Am încercat-o deja, ți-aduci aminte? O clipă mai târziu, se năpustea din nou asupra lui. îl încolți cu lovituri și de data asta fu obligat să lupte, parându-i atacurile puternice venite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci, tot ce îi stătea în putință, iar acum era obosit. în plus, se pregătea de plouă: greu de crezut că urma un atac la ziduri în acele condiții. Când ațipi, afară ploaia biciuia caldarâmul cu rafale violente. 17 Sebastianus fu trezit de zgâlțâitul lui Vitalius: — Prefectule! Prefectule! — Ce ? Ce se întâmplă? întrebă, ridicându-se brusc în capul oaselor, presimțind un pericol. Era încă întuneric și în jurul său, la lumina chioară a singurei lumânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să protejeze tabăra. Sebastianus și-ar fi dat un braț ca să participe la bătălia care, în scurtă vreme, începu sub ochii săi. O ploaie de proiectile, atât de deasă, încât era vizibilă de pe ziduri, se ridică din rândurile hune și biciui în cădere cavaleria romano-vizigotă, care, totuși, nu-și întrerupse cursa. Câteva detașamente hune înaintară să o înfrunte, altele în schimb, hotărâră să oprească și să se retragă, evitând ciocnirea. Sebastianus își dădu seama că dușmanul era cuprins de panică: în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de oamenii de rang și primii care să pună mâna, pentru propria plăcere, pe femeile cele mai frumoase și mai aristocrate. Lucrurile, în schimb, se întâmplaseră altfel și... Dar la ce-i mai folosea acum să se tot lamenteze? își biciui calul și alungă gândurile acelea deprimante. Trecu pe lângă coloana de războinici și se duse, însoțit de Mandzuk, până în fruntea mingan-ului, care era ultima unitate hună a coloanei. în urmă, la circa două mile în spatele oamenilor săi, se mai afla doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsește la coda coloanei, așa-i? — Da, Shudian-gun. — Deci acum o să fie în frunte. Stai aproape de mine și fă tot ce-o să-ți spun. Chipul mândru al lui Toraman se lumină. — Sigur că da! răspunse prompt. Trase de hățuri și, biciuindu-și calul, se îndreptă cu ai lui spre detașamentul său. între timp, Mandzuk parcurgea într-un trap rapid întreaga coloană, arborând stindardul verde și chemându-i pe capii de jagun să-și pregătească detașamentele pentru lupta iminentă. Urmând o schemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deși apa nu era prea adâncă. Lumina zilei se stinsese; lupta continua în confuzie, într-un peisaj de coșmar, în care fulgerele pe care cerul le descărca asupra combatanților luminau, din când în când, cu o lumină albăstrie mulțimea care, biciuită de furtună, se agita în apa clocotitoare. Ploaia se făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două părți - care, în plus, aveau zdravăn de lucru ca să-și țină sub control caii îngroziți și împiedicați de fundul accidentat al râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o hoardă de cavaleri huni - poate un întreg mingan - ce suia colina. Ajunseseră deja la circa două sute de pași și-și dăduseră seama acum că romanii ocupaseră creasta, dar nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se vedea că le era greu să înfrunte urcușul, căci, constată imediat Sebastianus cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sosi la el un trimis al lui Atila cu ordinul de a se înfățișa imediat înaintea regelui. în sfârșit! Inima porni să-i bată într-un ritm nebunesc. Cu o iuțeală incredibilă îmbrăcă platoșa, sări în șaua pagului său, îl biciui cu furie și își făcu loc fără prea multe scuze printre demnitari până ajunse în fața regelui său, mai aproape decât reușise vreodată. Atila descălecase și, ajutat de un servitor, de Utrigúr și de Ernak, își îmbrăca acele părți ale armurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de capete, și coama roșie ce împodobea coiful regelui. Se răsuci imediat și aprecie distanța la care se aflau vizigoții; aceștia, văzând că Atila era gata să scape din încercuire, se îndemnau unii pe alții cu strigăte puternice și își biciuiau și mai tare caii. O clipă mai târziu, prima ploaie de săgeți hune se abătu asupra lor. Balamber nu se opri să constate cât de eficientă fusese. Strigă, în schimb, războinicilor săi să-l urmeze și se avântă spre tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e capabil de o confruntare în câmp deschis și, deci, nu reprezintă un pericol pentru noi. Așa că e inutil să-mi mai țin armata aici. Noi acum plecăm. La cuvintele, acelea Etius se îndreptă în șa, ca și cum l-ar fi biciuit peste față. — Ce? Dar... e absurd! întinse mâna către tabăra dușmană. — îl avem pe Atila în mână, ți-o spun! Putem să-i zdrobim pe huni o dată pentru totdeauna, să-i spulberăm de pe fața pământului, și tu te gândești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spulberăm de pe fața pământului, și tu te gândești la recoltă! — De acum, Atila e problema ta, nu a mea! replică scurt noul rege a goților. Apoi, pentru a fi limpede că discuția se încheiase și că hotărârea sa era irevocabilă, biciui calul și, lăsându-l pe Etius acolo unde se găsea, ridică un braț, chemându-și demnitarii și pe toți cei care erau cu el. împreună cu ei, se îndreptă spre tabăra goților, iar acea împărțire a cortegiului arătă cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în așteptarea acelei sumare înhumări, spre marea fericire a corbilor și a miilor de muște. în căldura sufocantă a zilei, aerul era greu, saturat de mirosul de moarte. Pentru a scăpa de el, Sebastianus își biciui brutal calul și se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de apusul soarelui. îi spuseseră că, în timpul nopții, oamenii lui Ambarrus - unitate unică în întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]