4,061 matches
-
dar cu dosar „prost” - și-a ales ca primi colaboratori trei ... VI. EMILIA ȚUȚUIANU - ,,CĂRȚILE SUNT AVUȚIA TEZAURIZATĂ A LUMII ȘI MOȘTENIREA POTRIVITĂ PENTRU GENERAȚII”, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 2305 din 23 aprilie 2017. În această zi binecuvântată de Dumnezeu în care creștinii ortodocși sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbătorită și cartea, 23 aprilie fiind declarată Ziua Cărții și Ziua Bibliotecarului român. “Cărțile sunt avuția tezaurizată a lumii și moștenirea potrivită pentru generații
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
mai recent număr al revistei Melidonium este ofranda dăruită iubitorilor de arte, ale scrisului și vizualului, pe care îi dorim să fie cât mai mulți, mai entuziaști și cu credință în puterea cuvântului scris ... Citește mai mult În această zi binecuvântată de Dumnezeu în care creștinii ortodocși sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este sărbătorită și cartea, 23 aprilie fiind declarată Ziua Cărții și Ziua Bibliotecarului român.“ Cărțile sunt avuția tezaurizată a lumii și moștenirea potrivită pentru generații
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
câteva definiții literare: „unul dintre altarele României” (Ioan Barbu), „oraș al pensionarilor” (Lucian Avramescu), „mândra capitală a culturii și credinței strămoșești - Râmnicu Vâlcea - o lumină densă și arzătoare ce m-a orbit instantaneu” (George Călin), „tărâm plin de sacralitate, ținut binecuvântat de Cel de Sus cu munți, podișuri și dealuri, văi de o incomparabilă frumusețe [...] acest Paradis al României” (Sandu Aristin Cupcea), „lăcaș mirific” (Emilia Dănescu), „oraș cu porțile neferecate” (Ion Drăghici), „pământ miraculos și sfânt”, „loc preaîncărcat de suflet omenesc
O CARTE-TEZAUR, DAR SCRIITORICESC PENTRU UN ORAŞ VOIEVODAL de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383200_a_384529]
-
uiți bine, par născuți invariabil pe aceeași stradă, diferă de ceilalți oameni printr-o plăcere exacerbată de a domina; germenele există Însă În noi toți. În absolut toți. Iar vinovat nu este omul, ci Dumnezeu care, de la Începuturi, l-a binecuvântat În postura de stăpân a tot și a toate, zicându-le bărbatului și femeii pe care tocmai Îi zămislise: Creșteți și vă Înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dulce plai al Moldovei! Dacă din inima dealurilor Vasluiului o iei în sus pe lângă vechile podgorii domnești pe drumul numit acum „drumul forestier” și dacă ajungi pe culmea cea mai înaltă a muntelui Ceahlău, vei vedea o țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Domnul pe pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, cap d’operă de arhitectură, unde lega mama naratorului motoceii la un capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei. Aici oamenii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dânșii sunt călugări și vin de la Râm. Metodiu și Iovănuț rămaseră literalmente cu gura căscată. Mai ales Iovănuț, cu gura căscată specifică vârstei, holbă niște ochi cât cepele. Ruxăndrița sări de pe genunchiul lui Sima-Vodă și se plecă în fața lui Metodiu. — Binecuvântează-mă, părinte - gânguri ea. „Piei, drace” gândi brusc Metodiu simțind cum urcă spre el un excepțional miros de caisă coaptă. Dar cu glas tare, pe nas, zise: — Fii binecuvântată, Doamnă! Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei, părinte! - șopti cel înalt. — Vă blagoslovesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
probleme. Bucuria ta, cuviincios exprimată, va fi și mai mare când vei afla că dânșii se află în casa noastră ca soli ai jupânului Macek, tatăl nespus de gingașei tale logodnice - adăugă doamna Potoțki. — Și în numele căruia, dați-mi voie să binecuvântez sfânta voastră apropiată unire - spuse Metodiu cu blândețe. Nimic mai simplu! - zise doamna Potoțki. Poftiți aici lângă mine. Zbignew și Malgorzata se așezară pe divan. Se lăsă câteva clipe liniștea. — Am auzit - spuse Zbignew, întorcându-se respectuos spre Metodiu - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
permisiunea să plece. Voia să se îndrepte spre miazăzi, spre Țara Ashanților, despre care bunicul său îi vorbise atât de mult, cu gândul să cunoască acolo o femeie frumoasă din rasa lui cu care să întemeieze o familie. L-au binecuvântat, i-au dăruit o cămilă, o armă și o capră și i-au eliberat de sclavie pe el și pe toți urmașii lui, asigurându-l că gri-gri-ul, spiritul necurat care-i chinuiește până la moarte pe sclavii fugiți, nu-l va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să vorbească, expresia feței i s-a schimbat și întristat. — A fost minunat să mă aflu în acest oraș însoțit de Bobbie Lee, prieteni. Foarte mulți dintre voi ne-ați invitat să ne ospătăm în casele voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, prieteni! Fie ca raiul să vegheze asupra voastră, creștini și păcătoși împreună, pentru că mi-e greu să fac vreo diferență. Toți îmi sunteți frați. Nu cred că mai e nevoie de nici o introducere pentru Bobbie Lee. A devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a terminat tanti Mae, toată lumea a început să fluiere și să aplaude. I-au cerut să mai cânte, dar singurul cântec pe care îl mai știau cei din trupă și pe care să-l știe și ea era Dumnezeu să binecuvânteze America, așa că l-a cântat. Era o melodie pe care o puteai auzi tot timpul la radio pe atunci, așa că toată lumea a cântat împreună cu ea a doua oară. Când s-a terminat și asta, toate femeile au tăbărât pe tanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Sucki ne va înrudi și pe noi cu el. Pusese colivia mică a „logodnicei“ lângă colivia lui Sucki și lăsase portițele deschise pentru ca „mirele“ să-și întâlnească „mireasa“. Era Sabat și eu aprinsesem menora, ca să-i fac plăcere prietenului nostru binecuvântând lumânările. Purtam un șal alb brodat pe cap, care-mi cădea și pe umeri, și cu mâinile întinse peste vin și pâinea împletită recitasem cu emoție: Binecuvântat să fie numele Domnului, de acum și în vecii vecilor! De la răsăritul soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul de deasupra capului său, mai reale decît scîrțîitul oiștii carului și decît larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurînd rugăciuni și cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvîntat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tînărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvîntat! SÎnt sclavul tău și al stăpînului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătînde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpînul meu!“ se pronunță el, așteptînd să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot mai aproape și Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care pînă atunci fusese Încremenită Într-o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul se aplecă spre el și Îl binecuvîntă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să-l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu bine pragul celulei, fu copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lîngă godinul Îndesat cu lemne jilave sau chemîndu-mă cu o voce stinsă. Atunci mă trezesc, aprind lumina. Căința și durerea se prefac Încet Într-o duioasă amintire. Stufosul nostru roman atît de pătimaș mi-a Împlinit viața. Soarta m-a binecuvîntat, nu mai am nevoie de o altă răsplată. Știu că n-o să figurez la indexul cărților lui M.O., În monografiile sale ori În vreo adnotare de text. Numai că eu sînt opera lui Mendel Osipovici, cum și el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și saloane de lectură unde invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
monotonia vieții de Închisoare. Ajuns aici, don Anacleto se apucă să schițeze o scurtă dar agreabilă descriere a caracterului victimei, altminteri bine cunoscută de toată lumea. — Nu este necesar să vă mai aduc aminte că domnul Flaviá i Pujades a fost binecuvîntat cu o personalitate fragilă și delicată, numai bunătate și pietate creștinească. Dacă o muscă se strecoară În ceasornicărie, În loc s-o omoare cu lovituri de papuc, deschide larg ușa și ferestrele pentru ca gîngania, făptură a Domnului, să fie purtată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu toate că ea îmbătrânea și-și pierdea trăsăturile rotunde și drăgălășenia atrăgătoare, pentru el cu siguranță că ea n-avea să se schimbe niciodată câtuși de puțin. Pentru el avea să rămână femeia cea mai frumoasă de pe lume. Era un har binecuvântat în viața lor ordonată. N-aveau decât atelierul, un dormitor și o bucătărioară. Dna Stroeve ținea singură toată gospodăria și în timp ce Dirk picta tablouri proaste, ea se ducea la piață, gătea dejunul, cosea și trebăluia cât era ziua de lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își slăbi strânsoarea brațelor cu o mișcare curgătoare, ridicând dreapta pentru a-i binecuvânta pe cei de față. Pieptul ei delicat, cu sânii abia schițați, părea să se miște ritmic. - Respiră... e vie! auzi pe cineva strigând de lângă el, printre miile de alte exclamații care explodau În jur. Capul relicvei Începuse să se rotească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întâi dădu peste Arrigo. Era În picioare lângă balustradă, cu obișnuitul său aer sceptic, ca și când ar fi venit acolo doar ca să vadă mai bine. Între timp, Brandan, În loc să plece pe prima poartă, cum făcuse prima oară, se oprise Îndărătul amvonului, binecuvântând mulțimea În extaz. Astfel, se apropia Încetul cu Încetul de locul unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gândi și la trup, desigur, dar în ce măsură? Epigramele dau niște răspunsuri. Găsim în ele un elogiu adus plăcerii de a trăi, prieteniei, meselor luate în comun, femeilor și relațiilor cu ele - cele tinere, cele mai în vârstă, dar bine conservate, binecuvântate de zei, așadar... Este știut, de altfel, gustul filosofilor epicurieni și al tovarășilor lor de mai mică importanță pentru jocuri și conversații, pentru momentele de odihnă în comun. Frugalitate a meselor, a vinurilor și a felurilor de mâncare - nici excesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]