1,013 matches
-
în ochi avea o pâlpâire mocnită. Puse un picior pe scărița cabrioletei și, aplecîndu-se la urechea arendașului, rosti tainic: ― Cucoane, să te astâmperi cu Babaroaga, că-i rău! Platamonu îngălbeni, dar, ca să nu-și arate turburarea, răspunse cu același glas blajin: ― Da ce s-a mai întîmplat, omule? Nu ți-am spus eu chiar ție că nu mă bag și nu mă amestec, dacă o luați voi? ― Apoi atunci ce cată aici cucoana? întrebă țăranul bănuitor. ― Bine, ea o fi vrând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în genunchi pe boabe de porumb sau pe coji de nucă, încât simțeai că-ți pătrund în pielea genunchiului. Am scăpat de ea, căci în clasa a doua l-am avut ca învățător pe domnul Gheorghe Dascălu, un om foarte blajin la care învățai de plăcere. Nu ne sancționa pentru orice greșeală sau pentru că nu știai bine lecția. Nu știu de ce în clasa a treia nu l-am mai avut învățător. În locul lui a venit domnul Neculai Ailenei, învățător de profesie
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ciocanul mi-a atins puțin urechea dreaptă. Ce s-ar fi întâmplat dacă îmi venea în frunte sau în ochi? Aș fi rămas nenorocit pentru toată viața, căci și el venise din război fără ochiul stâng. Altfel era un om blajin, cumsecade. Îl pomenesc cu întâmplarea, pentru că mai târziu s-a revanșat benefic față de mine, salvându-mă de la abandonul școlar. Eram spre sfârșitul anului doi și mai aveam puțin timp până la absolvire, când printr-o hotărâre de partid și de stat
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
lume. Era o femeie frumoasă, înaltă, puternică. „Vede în el o permanentă provocare, își spuse Gabriel, vede viața alături de el ca pe o luptă, și crede că asta înseamnă iubire. George ar fi trebuit să se însoare cu o fată blajină, supusă, nu cu femeia asta de o ridicolă noblețe. Și, își spuse în continuare Gabriel, asta-i cea mai intimă conversație pe care am avut-o vreodată cu Stella.“ — Ar trebui să pleci pentru un timp, să-ți iei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
neliniștiți. Avea un nas cam lung și un păr blond, moale, flasc, care-i cădea mereu peste față și pe care-l îndepărta cu o smucitură a capului, iritantă pentru Alex. Expresia feței era obosită, dar unii o interpretau drept blajină și calmă. Ori de câte ori își vizita soacra, se îmbrăca în mod special. Alex era cea mai înaltă dintre toți trei, încă frumoasă, după cum spunea fiecare deși, pe măsură ce treceau anii, observația căpăta un caracter tradițional, rutinier. Avea o față ovală, un nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bătut, în formă de delfin. Adolescența și-o petrecuse la Bruxelles, într-un apartament mare, întunecos, pe o stradă respectabilă și mohorâtă, nu departe de Avenue Louise, cu platani tunși și clădiri înguste și ascuțite, din cărămidă galbenă. Frumoasa și blajina lui mamă îmbătrânise. Arhitectul belgian și soția lui decedaseră. Emma, pentru care existau vagi planuri de a fi trimis să urmeze la Colegiul Trinity, refuză să se întoarcă în patrie. Îi plăcea Bruxelles, nu părțile lui vechi și mărețe, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
des, spuneau cei care gândeau că doctorul era mai atașat de lumina naturală a științei decât de iluminările pogorâte din ceruri. Nesta Wiggins fusese recrutată doar cu câțiva ani în urmă și abandonase credința catolică a părinților ei pentru riturile blajine ale quakerilor. Îi prețuia pe „Prieteni“ pentru că erau activi în operele de binefacere din Ennistone și îl stima, cu precădere, pe William Eastcote. Peter Blackett, ai cărui părinți erau „umaniști“ venea aici din curiozitate și din admirație pentru Nesta. Nesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dichisit, cu ochi strălucitori și o cravată verde. Lui Emma nu-i plăcea tabloul. Fotografia aflată în camera mamei, îl înfățișa pe tatăl lui în vârstă, mai melancolic, timid și neîncrezător, cu o mustață moale, pleoștită, și o expresie de blajină și inteligentă nedumerire. Ambii săi părinți aveau un aer „desuet“. Taică-su arăta ca un ofițer din primul război mondial, iar mama lui ca o vedetă de pe vremea filmului mut. Avea părul blond, ondulat și pufos, tuns scurt, un nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deloc impresionat de toată acea atenție pe care i-o arăta fără pic de jenă Anatol. Nu-l respingea, dar nici nu răspundea afecțiunii celuilalt. Nu pun mare preț pe semnele exterioare", a sunat răspunsul. La care Anatol a râs blajin și neîncrezător. "Dar chiromanția?" "Mâna e sufletul omului", a spus Ion Schipor. Și, ca de obicei, arăta multă siguranță și o doză de înverșunare în tot ce spunea. Tot ce pot să spun este că eu sunt sincer. Spun ceea ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Trebuie că făcuse o trăsnaie Roxana, motiv pentru care doamna Ștef s-a pus într-o seară cu bătaia pe ea. Se întâmpla pentru prima oară de când închiriaserăm acea mică locuință din casa lor și avea să fie și ultima. Blajina doamnă Ștef își ieșise din fire. Din odăița alăturată se auzeau prin perete țipetele fetei. Bătaia nu mai contenea. Mama a ascultat îngrozită un timp țipetele fetei, dar la un moment dat n-a mai putut răbda. S-a repezit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la carte trecerea din poziția cu „arma pentru onor” la cea cu „arma la picior”. Toți ochii erau ațintiți asupra colonelului. Acesta a făcut câțiva pași spre pluton și s-a oprit. În fața ostașilor se afla un bărbat cu chip blajin, mai degrabă un bunic decât un militar de carieră. Că nu era un „milităros” se vedea și din faptul că a sărit peste momentul „trecerii în revistă” a formației și a dat comanda „pe loc repaos!”. Locotenentul Făgurel a trecut
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
era un „milităros” se vedea și din faptul că a sărit peste momentul „trecerii în revistă” a formației și a dat comanda „pe loc repaos!”. Locotenentul Făgurel a trecut în dreapta plutonului așteptând, ordinele colonelului. Acesta însă a privit cu ochi blajini la soldați și, după scurtă vreme, a început să vorbească: Ați încheiat o perioadă nespus de grea. Perioadă urâtă de toți. Eu însă aș vrea să vă spun că puterea voastră stă în sudoarea stoarsă aici pe câmpul de instrucție
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vorba de mitropoliți, de ierarhi. Ei să plătească. Și cu statuile cum rămâne? Le amendăm și pe ele. În halul în care arată, ne fac de râs orașul ! INSTIGATORUL Trebuie să fiți de acord că între atâția oameni cuminți și blajini, cu frică de Dumnezeu și de inflație, mai există și indivizi clonțoși, spurcați la gură și fără respect pentru caracterul profund mioritic al neamului nostru. Ei bine, un astfel de specimen mi-a fost dat să cunosc în persoana unui
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
ulei de trandafir atât de înmiresmat. Culorile lor maiestuoase par a fi niște bijuterii care ne fac să devenim melancolici. Iarba mângâiată de rouă care se prelinge pe trupurile lor verzui și delicate te face să crezi că trupurile lor blajine ar plânge cu lacrimi de diamante. În grădină este un copăcel ce împarte vise cu miros de flori de măr care te-ar primi bucuros în paradisul miresmelor. Gărdulețul grădinii care pare făcut de îngerași este pictat de raze de
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
toată ziulica eram de strajă la revizorat ba, la nevoie, conțopiști voluntari la scris și la ce mai era nevoie. Și cum o minune are nevoie de o zi specială, iată-ne în 6 decembrie 1929, de Sfântul Neculai, patronul blajin al darurilor pentru copii. Doamna Uzunov nea spus, copii ai soartei, mergeți la domnul Balș acasă, imediat după slujba de la biserică, și spuneți-i poemul vostru de cavaleri rătăcitori. Zis și făcut. Ne uitam de-a strâmba gâtului la ceasul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
-i mai trebuia ei. Nu trece mult și apare chiar proprietara, acum abia vizibilă sub șalul lung. Se numește Steluța Apostolescu. Un nume pe care îl întâlnisem printre acte la revizorat și care îmi devenise familiar, poate prin rezonanța oarecum blajină. Ca să spun drept cam două nume reveneau, un fel de dicteu al peniței, în clipe de plictiseală: Eugenia de Savoia și...Steluța Apostolescu. Pentru Eugenia explicația era dată de sora bunilor mei prieteni din Nicorești, frații Jalbă, o fată bună
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
nepotului său...Când a văzut că sunt treaz, mi-a zâmbit din toată ființa. Părea bucuros că va avea cu cine schimba o vorbă acolo în schimnicia lui. A lăsat apoi cartea pe un scăunel și a vorbit cu glas blajin: Până ți-i limpezi ochii colea în apa izvorașului, eu am să-ți pun ceva de mâncare la mine în chilioară. Apoi am să plec în treaba mea. După ce te vei ospăta, vino în poiană. Acolo om mai sta de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
cunoscuți pornise din mâini, din picioare, din coaste spre piept și acum Maxențiu aștepta să vadă pe unde vor apuca, cum se vor strecura, ce vor dărâma în drum. își făcea calculul pentru a da fiorilor o direcție cât mai blajină, și, iacă, Ada trebuia din minut în minut să vie! ... O ura! ... Ce vrea vrăjitoar.ea aceea, al cărei filtru amoros îi grăbise ruina sănătății și al cărei filtru amoros nu-i mai putea da nici o înviorare?! . .. Vrăjitoarea pe care
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
concertului. Mijea a primăvară. Maxențiu trimitea mereu cuvinte tainice și înflorite, și doctorii buletine pesimiste. Vindecarea era exclusă, firește, și prelungirea chiar devenea problematică. Accidentele funeste erau destul de previzibile. Cașexia generalizată precipita deznodământul. Deși starea fizică a bolnavului era aparent blajină și cea morală excelentă, familia trebuia să se aștepte la orice. Printre unduierile muzicei de Bach tristețea se strecura Elena era în timpul din urmă cam nervoasă, probabil clin cauza concertului apropiat; o surmenare sau numai o stare de excitras din
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
convalescent și de la acea slăbiciune trecuse lesne la un somn adine. Se sculase în dimineața "generalei" odihnită de somn liniștit și rămăsese învăluită de o beatitudine în care orice preciziuni se topeau. Ideea invitaților, a muzicei de după-amiază erau idei blajine și distrate. Vroi să orânduiască câte ceva, dar ezită, lăsă mai bine să dispună atunci chiar pe loc, de acord cu Marcian. Fie că era lene, fie că neîncredere în sine, simptomele, evident, erau noi. Dete numai ordinele pentru ultima revizuire
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
tristețea convoiului mortuar. Moleșită, vorbea puțin și cu glas tărăgănat despre Maxențiu, fără ca să lege amintirea lui, venită în memorie pe alte căi, de ceremonia funebră. Vorbea calm de sfârșitul lui apropiat si ae iluzia lui statornică. Vorbele ei erau blajine și cam misterioase, cum era și starea sufletească a lui Maxențiu către dânsa, deși nu din aceleași pricini. Comenta ultima lui cartă, un peisagiu alb de Alpi, însoțită de cuvintele: "Iată minunea pe care o privesc din camera unde mă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cerul primăvăratic, afectuos, mă deprimă cu frumusețea lui, în loc să mă bucure. Dar, oare, lucrul de care ne temem cel mai tare trebuie să se întîmple întotdeauna? 2. Așezat pe un scaun, lângă patul pe care stam întins, profesorul, un om blajin, subtil specialist, se pare, și cu o moderație de modă veche, se uita pe ecranul ecografului. Și vedeam, pe figura lui, că nu era mulțumit. În cele din urmă, s-a întors spre mine, forțîndu-se să nu se dea de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
văzut-o prima dată dormind așa la Cochir leni, unde stu denții facultății noastre erau în prac tică agricolă, la cules struguri. Intram zilnic în vie, însoțiți de un satir păgân (dom’ Podgo, gol pușcă și hirsut) și de un blajin arhanghel („părintele“ Ioan Alexandru), și după vreo șase ore de lălăială ne-ntor ceam la dor mitoarele noastre. Deja după o săptă mâ nă nu mai puteai spune care era dormitorul fetelor și care al băieților. Ne amestecaserăm com plet. Într-
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
la simpla rostire a numelui său întreg, pentru ca, după aceea, când ajungeai să cunoști mai bine omul, să constați că dihotomia aceasta devenea mai reală ca oricând. Sătenii, cei mai vârstnici, firește, și-l amintesc și astăzi: spătos, cu privire blajină și ochi calzi, cu suflet blând și cu o voce care știa a fi, la nevoie, atât de mângâietoare ca susurul unui pârâu, dar și viguroasă, tunătoare chiar, când posesorul ei se considera îndreptățit să treacă la o schimbare de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Se furișează, alergând domol prin tindă, Ulcele sparte, ghiftuite-n silnicie cu venin Se zbuciumă, demonic, spânzurate-n grindă. În clocotul întunecat, mirific și solemn Al unui Zefir bezmetic, trezit în zori Se sfarmă mut patriarhale porți de lemn Pe când blajine Tunete îți dau fiori. Tăcerea odăii se răsucește-ncet în sine, Uimită Umbra se rătăcește, sfioasă, în lumină Și´apoi sărută întristate Nopți senine Descătușată-n chinuri sub maldăr de rășină. Timpul, istovit, se zbate, năruit, în nemișcare Clipa nezămislită
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93386]