763 matches
-
pe cincisprezece semișenilate SdKfz 9 în 1940 pentru a fi folosite în lupte antitanc. Acestea au fost denumite "8.8 cm Flak 18 (Sfl.) auf Zugkraftwagen 18t (Sd.Kfz. 9)". Cabina echipajului și compartimentul motor erau acoperite complet de un blindaj ușor (14,5 mm). Acest lucru împiedica însă folosirea tunului când piesa era poziționată drept înainte. Armamentul era fixat pe o platformă dotată cu panouri laterale rabatabile pentru echipaj. Panourile necesitau fixarea unor brațe de sprijin pentru a susține greutatea
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
nu sunt, de obicei, concepute pentru a lua parte la o luptă directă, ci doar să efectueze manevre cu trupe spre/pe câmpul de luptă în condiții de siguranță. Armamentul din dotare este folosit de obicei în mod defensiv, iar blindajul asigură protecție doar în cazul armelor ușoare de foc ale infanteriei sau împotriva schijelor mai mici ale artileriei. Vehiculele pot avea roți (cu tracțiune integrală) sau pot fi șenilate. Exemplele includ transportoarele blindate M113 americane, FV 432 britanice, VAB franceze
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
unor transportoare blindate pentru trupe. Trupele pedestre și cele motorizate (dependente de o rețea de drumuri bună) nu puteau ține pasul cu unitățile de tancuri. Wehrmachtul a proiectat autoșenile blindate pentru ca infanteria să țină pasul cu tancurile. Acestea aveau un blindaj ușor, fiind echipate cu un motor de camion obișnuit. Infanteria trebuia să mențină ritmul și să sprijine tancurile, conform doctrinei militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251, utilizate de Wehrmacht, împreună cu semișenilatele M2 și M3 folosite de armata americană și aliații ei
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251, utilizate de Wehrmacht, împreună cu semișenilatele M2 și M3 folosite de armata americană și aliații ei, au reprezentat precursoarele transportoarelor blindate din prezent. Cu toate acestea, pe măsură ce Aliații înaintau spre Berlin, vulnerabilitățile semișenilatelor au devenit evidente. Blindajul subțire al acestora și numărul mare de soldați transportați în interior au făcut ca pierderile să fie mari. În plus, deși erau mult mai mobile decât camioanele, semișenilatele aveau o mobilitate redusă în comparație cu tancurile. Fiind relativ scumpe și complexe , semișenilatele
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
de obicei în verificarea carcasei vehiculului pentru a fi etanșă și deschiderea plăcilor spărgătoare de valuri. Operațiunile amfibii necesită ape calme și puncte de intrare și ieșire accesibile. Viteza de deplasare pe apă este de obicei între 3-6 km/h. Blindajul transportoarelor blindate de trupe este din oțel obișnuit sau aluminiu, fiind suficient pentru protecția împotriva armelor mici de foc ale infanteriei și împotriva schijelor artileriei. Aproape toate tipurile de arme antitanc pot străpunge blindajul unui transportor blindat. Unele vehicule sunt
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
de obicei între 3-6 km/h. Blindajul transportoarelor blindate de trupe este din oțel obișnuit sau aluminiu, fiind suficient pentru protecția împotriva armelor mici de foc ale infanteriei și împotriva schijelor artileriei. Aproape toate tipurile de arme antitanc pot străpunge blindajul unui transportor blindat. Unele vehicule sunt dotate cu sisteme de protecție C.B.R.N. (chimic, biologic, radiologic și nuclear). Armamentul din dotare constă, de regulă, într-o mitralieră grea sau un tun automat de calibrul 20-30 mm montate deasupra vehiculului pe un
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
așezate în perechi cu bare de torsiune longitudinale. Motorul era amplasat în mijlocul carcasei blindate, pentru a se potrivi cu turela proiectată de Krupp pentru versiunea Porsche a tancului greu Tiger I. Camera de luptă era fixă, de tip cazemată, iar blindajul lateral era ușor înclinat. Motoarele acționau generatoare electrice, care la rândul lor alimentau motoarele electrice conectate la roțile motoare din spate. Mecanicul conductor și operatorul radio erau așezați într-un compartiment separat în partea din față. Vehiculul era dotat cu
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
roțile motrice din spatele șenilelor. Motoarele electrice erau folosite și la sistemul de direcție al vehiculului. Pe lângă consumul ridicat și performanța slabă, agregatul energetic necesita o mentenață atentă; roțile motoare ale șenilelor trebuiau schimbate la fiecare 500 de kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost nituite plăci de oțel cu o grosime de 100 de milimetri. Grosimea blindajului a crescut la 200 de milimetri, însă cu prețul a 5 tone de greutate suplimentară. Camera de luptă de tip cazemată încorpora tunul și
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
consumul ridicat și performanța slabă, agregatul energetic necesita o mentenață atentă; roțile motoare ale șenilelor trebuiau schimbate la fiecare 500 de kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost nituite plăci de oțel cu o grosime de 100 de milimetri. Grosimea blindajului a crescut la 200 de milimetri, însă cu prețul a 5 tone de greutate suplimentară. Camera de luptă de tip cazemată încorpora tunul și majoritatea echipajului, fiind amplasată în spatele vehiculului. Motorul era situat la mijloc, mecanicul conductor și operatorul radio
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
MG 34 (pentru a îmbunătăți capacitățile defensive contra infanteriei), o cupolă pentru comandant (modificată din cupola standard montată pe StuG III pentru o mai bună perspectivă asupra câmpului de luptă) și pastă antimagnetică Zimmerit. În plus, câteva modificări minore la blindaj au crescut greutatea de la 65 la 70 tone. Aceste vehicule îmbunătățite au fost neoficial denumite Elefant, acesta devenind numele oficial la ordinul lui Hitler pe 1 mai, 1944. Vehiculele blindate de luptă erau distribuite la nivel de companie, fiind câteodată
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
tehnice. În aproximativ patru zile toți vânătorii de tancuri Ferdinand erau scoși din uz datorită problemelor tehnice și avariilor la șenile și suspensie cauzate de minele antitanc. Pierderile datorate acțiunilor inamice au fost foarte reduse, datorită protecției mari oferite de blindajul gros, vehiculul fiind aproape imun la focul armamentului sovietic. Majoritatea vehiculelor distruse sau capturate au fost abandonate de către echipaj datorită defecțiunilor. Multe autotunuri Ferdinand imobilizate au fost permanent abandonate, deoarece erau prea grele pentru vehiculele de tractare germane. Altele au
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
al Doilea Război Mondial acesta avea la bază șasiul tancului Panther și a fost utilizat pe Frontul de Vest și pe Frontul de Răsărit începând cu anul 1944. Vânătorul "" combina puternicul tun 8.8 cm PaK 43 cu suspensia și blindajul tancului Panther,a suferit din cauza stari generale proaste a Germaniei în ultima parte a războiului, fapt care a dus la un număr mic de bucăți produse, la lipsa de piese de schimb și antrenament deficitar a echipajului. Jagdpanther a fost
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
să fie numit "Jagdpanther" un nume mai simplu față de cel originl(""8.8 cm Pak 43/3 auf Panzerjager Panther""). Pentru a acomoda noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată.După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată.După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a fost făcut pentru a crea suficient spațiu intern.Blindajul frontal era de 80 mm.Noul Panther Ausf. G fabricat în Aprilie 1944 avea
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a fost făcut pentru a crea suficient spațiu intern.Blindajul frontal era de 80 mm.Noul Panther Ausf. G fabricat în Aprilie 1944 avea acceași caracteristică astfel armonizând producția și crescând protecția vehiculului. Era înarmat cu același tun cu
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a fost făcut pentru a crea suficient spațiu intern.Blindajul frontal era de 80 mm.Noul Panther Ausf. G fabricat în Aprilie 1944 avea acceași caracteristică astfel armonizând producția și crescând protecția vehiculului. Era înarmat cu același tun cu țeavă lungă 8.8 cm gun care era montat și pe
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
fie superior modelelor de tancuri germane ușoare și medii existente în perioada 1939-1941, pe care armata germană le-a folosit și în perioada de final a celui de-al Doilea Război Mondial (cu toate că acestea au fost îmbunătățite ca armament și blindaj). Sherman a fost fabricat în număr mare și a fost coloana vertebrală a celor mai multe ofensive Aliate, începând de la sfârșitul anului 1942. La început Sherman-urile erau capabile să înfrângă tancurile germane relativ mici, ca de exemplu Panzer III și IV, pe
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
germane relativ mici, ca de exemplu Panzer III și IV, pe care le-au întâlnit în luptele din Africa de Nord. Mai târziu Sherman a fost egalat de noul tanc mediu german Pz Kpfw IV, căruia i-a fost îmbunătățit armamentul și blindajul. Față de tancul german Panther, de 45 tone, Sherman era de cele mai multe ori depășit, și era cu totul inapt de a face față tancului german Tiger I, de 56 tone, și ulterior Tiger II, de 72 tone, suferind pierderi enorme din cauza
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
Față de tancul german Panther, de 45 tone, Sherman era de cele mai multe ori depășit, și era cu totul inapt de a face față tancului german Tiger I, de 56 tone, și ulterior Tiger II, de 72 tone, suferind pierderi enorme din cauza blindajului gros al inamicului și a tunurilor de 88 mm, L/56 și L/71, mult mai puternice. Mobilitatea, fiabilitatea mecanică și numărul mare de exemplare în care a fost produs, a ajutat Sherman-ul, alături de superioritatea crescândă a sprijinului aviației de
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
Unele divizii de infanterie aveau astfel mai multe tancuri decât aveau diviziile germane de blindate. În teatrul de operațiuni din Pacific Sherman a fost utilizat mai mult împotriva infanteriei și fortificațiilor japoneze; în rarele ciocniri cu tancurile ușoare japoneze, cu blindaj mult mai subțire și armament de calibru inferior, superioritatea Sherman a fost covârșitoare. Tancul a fost fabricat în număr mare (aproximativ 50.000 de bucăți), fiind depășit la acest capitol doar de către tancul mediu sovietic T-34. Șasiul Sherman a
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
putea să îndeplinească astfel de misiuni într-o măsură mai mare sau mai mică. În teatrul de operațiuni din Pacific, Sherman a fost folosit mai ales împotriva infanteriei și fortificațiilor japoneze; în rarele ciocniri cu blindatele japoneze, ușoare și cu blindaj și armament slab, Sherman s-a dovedit net superior. Doctrina oficială a timpului făcea ca Sherman să fie un fel de tanc de sprijin al infanteriei. Toate misiunile antitanc erau destinate distrugătoarelor de tancuri. Viteza era un element esențial pentru
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
varianta cu două motoare GAZ 203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit când ȘU-76 a ajuns pe front. Tunul nu putea perfora blindajul frontal al țancurilor medii germane. În cazul confruntărilor cu tancurile grele, echipajele erau instruite să țintească senilele sau țeavă tunului. ȘU-76 putea fi folosit la nevoie și că artilerie autopropulsata, având un câmp de tragere vertical care îi permitea o
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]