13,186 matches
-
plină. Când m-am întors la sculele mele, ce să vezi?! Un alt „pescar”, ceva mai bătrân decât mine - așa la vreo 70 de ani, înalt și gras, cu părul bogat, alb ca neaua, și cu o față zâmbitoare, de bunic sfătos - își pregătea sculele, lângă locul meu de prins pește. Da ce scule avea? Mamă-mamă! Undițe mufate, telescopice, cu mulinete noi și gută colorată (franțuzească), plute din dopuri lăcuite și pene frumos colorate, o grămadă de cârlige galbene (de aur
Amintiri de neuitat/ Colegul meu de pescuit – Așa l-am cunoscut eu pe Mihail Sadoveanu [Corola-blog/BlogPost/92731_a_94023]
-
rolul de pilot de curse auto în Un homme et une femme (1966), regia Claude Lelouch, zece ani mai tîrziu. Distribuirea în acest rol a fost oarecum ușoară dacă ne gîndim că tînărul Trintignant crescuse într-o familie de piloți: bunicul său (Louis Trintignant) și un unchi (Maurice Trintignant) au fost ambii șoferi consacrați, acesta din urmă câștigînd de două ori Monaco Grand Prix la Formula 1, precum și cursa de la Le Mans. De la Un homme et une femme (1966) până în zilele
Jean-Louis Trintignant revine pe platourile de filmare, după 14 ani [Corola-blog/BlogPost/98349_a_99641]
-
poveste ‘moralizatoare’ despre neputința naturii umane de a-si domestici impulsurile (primare). Mix de documentar, jurnal și eseu cinematografic, The Pimp and His Trophies, semnat de artista vizuală Antoinetta Zwirchmayr, este o revizitare onirica a amintirilor din copilăria autoarei despre bunicul său - unul dintre cei mai celebri proxeneți din Salzburg. Aflând de pasiunea bunicului pentru vânătoare, ‘trofeele’ despre care pomenește titlul filmului capătă o nouă viață, materializându-se din purgatoriul memoriei prin procesul de reflecție cinematografică. Renumitul artist român Călin Dan
Prima ficțiune filmată în Marele Accelerator de particule de la CERN, în premieră la BIEFF [Corola-blog/BlogPost/98518_a_99810]
-
de documentar, jurnal și eseu cinematografic, The Pimp and His Trophies, semnat de artista vizuală Antoinetta Zwirchmayr, este o revizitare onirica a amintirilor din copilăria autoarei despre bunicul său - unul dintre cei mai celebri proxeneți din Salzburg. Aflând de pasiunea bunicului pentru vânătoare, ‘trofeele’ despre care pomenește titlul filmului capătă o nouă viață, materializându-se din purgatoriul memoriei prin procesul de reflecție cinematografică. Renumitul artist român Călin Dan revine în selecția festivalului cu Still Life, Poire gelée, o lucrare ce intră
Prima ficțiune filmată în Marele Accelerator de particule de la CERN, în premieră la BIEFF [Corola-blog/BlogPost/98518_a_99810]
-
Câmpiei Turzii aș dori să vă întreb ce semnifică pentru dumneavoastră acest oraș? Petre POP: În primul rând Câmpia Turzii înseamnă acasă. Cred că prin asta am spus totul. Este orașul în care m-am născut, orașul în care sunt părinții mei, bunicii mei, orașul în care doresc să trăiesc. Un oraș cu o istorie și o identitate interesantă care merită promovat, mai ales în momentele astea în care cultura este considerată ca fiind mai puțin importantă sau un domeniu secundar. Cristina OPREA
1879 CÂMPIA TURZII de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 2074 din 04 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381577_a_382906]
-
urmat „carele”, Carul Mare și Carul Mic. Semănau cu cele care adeseori treceau prin spatele casei mele spre târg, care cu boii rumegând alene și, căinii hămăind, legați la osie. Muzica stelară era nostalgică, melodii vechi știute încă de pe vremea bunicii Stele ne depășeau, stele ne întâmpinau. Unele mi-erau cunoscute din manualul de școală. Le știam numele. Altele, fără nume, îmi erau prietene încă atunci când mă plimbam pe aleea de castani, din spatele Liceului. Erau tot atât de minunate, de strălucitoare pe atunci
POEM PENTRU O STEA de MADELEINE DAVIDSOHN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381625_a_382954]
-
de Cristina Crețu, publicat în Ediția nr. 2253 din 02 martie 2017. Marin Ciulei era un om mic de statură, subțire și frumos la față. Ochii săi negri scăpărau scântei, parcă erau ochii unui animal de pradă. Porecla o căpătase bunicul său venit din Ardeal, aciuat pe malul Câlniștei, pe pământul primit prin Legea rurală din 1864. Într-o noapte, mergând la furat, căzuse într-un ciulin și așa le-a mers numele. Cultivau legume pe pământul primit și nu se
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
-l va da pe mâna jandarmilor. S-au certat ... Citește mai mult Marin Ciulei era un om mic de statură, subțire și frumos la față. Ochii săi negri scăpărau scântei, parcă erau ochii unui animal de pradă. Porecla o căpătase bunicul său venit din Ardeal, aciuat pe malul Câlniștei, pe pământul primit prin Legea rurală din 1864. Într-o noapte, mergând la furat, căzuse într-un ciulin și așa le-a mers numele. Cultivau legume pe pământul primit și nu se
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
Câmpiei Turzii aș dori să vă întreb ce semnifică pentru dumneavoastră acest oraș? Petre POP: În primul rând Câmpia Turzii înseamnă acasă. Cred că prin asta am spus totul. Este orașul în care m-am născut, orașul în care sunt părinții mei, bunicii mei, orașul în care doresc să trăiesc. Un oraș cu o istorie și o identitate interesantă care merită promovat, mai ales în momentele astea în care cultura este considerată ca fiind mai puțin importantă sau un domeniu secundar. Citește mai
CRISTINA OPREA [Corola-blog/BlogPost/381583_a_382912]
-
Câmpiei Turzii aș dori să vă întreb ce semnifică pentru dumneavoastră acest oraș?Petre POP: În primul rând Câmpia Turzii înseamnă acasă. Cred că prin asta am spus totul. Este orașul în care m-am născut, orașul în care sunt părinții mei, bunicii mei, orașul în care doresc să trăiesc. Un oraș cu o istorie și o identitate interesantă care merită promovat, mai ales în momentele astea în care cultura este considerată ca fiind mai puțin importantă sau un domeniu secundar.... X. CRISTINA
CRISTINA OPREA [Corola-blog/BlogPost/381583_a_382912]
-
bunătăți pregătite cu multă delicatețe și răbdare. O atrăgeau gogoșelele cu cremă de vanilie, nelipsite la aceste ocazii, care pozau de pe bufet, deliciul nopții binecuvântate. Știa că trebuie să aștepte până la desert. Totul se desfășura ca într-o mare taină. Bunicul, cu o copilărie petrecută tot în zona Vasluiului, avea acea seriozitate și demnitate a omului cu credință adâncă. Impunea un soi de respect pe care nimeni nu avea curajul să îl depășească. Militar de carieră, în anii în care Școala
ÎNVIEREA de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381728_a_383057]
-
Acasa > Literatura > Proza > CONTOPIRE - 12 - GLASUL TRENULUI Autor: Mirela Stancu Publicat în: Ediția nr. 1944 din 27 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului „Când vei vedea un tren, să te gândești la mine!” - fuseseră ultimele cuvinte rostite de bunicul său. Florin devenise nostalgic. Se aflau în Bușteni de câteva zile, iar hotelul era situat în apropierea gării. Vedeau trenurile de călători și marfarele cum poposeau timp de câteva minute, după care își continuau fuga pe șine. Bunicul lui, o
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
rostite de bunicul său. Florin devenise nostalgic. Se aflau în Bușteni de câteva zile, iar hotelul era situat în apropierea gării. Vedeau trenurile de călători și marfarele cum poposeau timp de câteva minute, după care își continuau fuga pe șine. Bunicul lui, o mândrețe de bărbat la vremea lui, lucrase la palat, iar, mai târziu, conductor pe locomotiva cu aburi. Era al doilea dintre cei 5 frați și o soră. A venit apoi războiul, iar frontul îl lăsase fără vedere și
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
străduia, însă, să citească cu ei. Iubea lectura, iubea istoria. Îl învățase și pe nepotul lui să aprecieze valorile și adevărul istoric. Comuniștii îl bătuseră, la un moment dat, sub acoperirea unei asemănări fizice cu unul dintre liderii legionarilor. Dar bunicul suportase cu stoicism destinul său crunt. Avea acel optimism și calm, pe care numai înțelepciunea ți le pot dărui. Florin ascultase toată copilăria poveștile bunicului captivat, fascinat. Îl privea atunci ca pe o icoană și îi admira distincția și firea
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
la un moment dat, sub acoperirea unei asemănări fizice cu unul dintre liderii legionarilor. Dar bunicul suportase cu stoicism destinul său crunt. Avea acel optimism și calm, pe care numai înțelepciunea ți le pot dărui. Florin ascultase toată copilăria poveștile bunicului captivat, fascinat. Îl privea atunci ca pe o icoană și îi admira distincția și firea lui blândă și discretă. Îi citise el, atunci când vederea îi devenise mult prea obosită de ani. Acum îi era dor și îi povestea Mirei frânturi
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
îi povestea Mirei frânturi din conversațiile, din amintirile lui cu cel care i-a călăuzit pașii la început de drum. Se înnoptase și, prin foșnetul brazilor aplecați de vânt se auzea trecerea grăbită a unui marfar prin gară. „Rămas bun, bunicule!” Mira privea cerul. Luna se ascundea încă în spatele culmilor. Stele răzlețe se arătau sfioase prin colțuri de cer. Răcoarea serii se strecurase, pe nesimțite, pe sub hainele ei, obligând-o să intre în cameră. Asculta glasul sosirii altui tren în gară
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
în cameră. Asculta glasul sosirii altui tren în gară. Dorul soțului său alunecase și în sufletul ei. Îl revedea, cu ochii minții, pe cel care îi fusese icoană ei în copilărie. Aceeași blândețe și distincție o admirase și ea la bunicul său. Aceleași amintiri din perioada războiului, ca și cele legate de căile ferate. Poate doar o altă întorsătură a sorții... Oameni curajoși, luptând pentru un ideal, modești, dar privind cu semeție peste mediocritate, oameni puternici, încovoiați de regim, dar niciodată
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
și cele legate de căile ferate. Poate doar o altă întorsătură a sorții... Oameni curajoși, luptând pentru un ideal, modești, dar privind cu semeție peste mediocritate, oameni puternici, încovoiați de regim, dar niciodată înfrânți. Rosti și Mira, cu gândul la bunicul ei, într-o contopire de amintiri: „Rămas bun, bunicule!” Referință Bibliografică: CONTOPIRE - 12 - GLASUL TRENULUI / Mirela Stancu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1944, Anul VI, 27 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mirela Stancu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
altă întorsătură a sorții... Oameni curajoși, luptând pentru un ideal, modești, dar privind cu semeție peste mediocritate, oameni puternici, încovoiați de regim, dar niciodată înfrânți. Rosti și Mira, cu gândul la bunicul ei, într-o contopire de amintiri: „Rămas bun, bunicule!” Referință Bibliografică: CONTOPIRE - 12 - GLASUL TRENULUI / Mirela Stancu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1944, Anul VI, 27 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mirela Stancu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
chemare la oaste cum n-a mai fost Nu-i vorba în dodii, ori deșarte vedenii, E însuși poporul cel pe care-l trage la rost. Priviri pierdute, speriate, ori goale, Bieții soldați și-aruncă mirați. „Ce-i veni azi bunicii să vorbească agale?” Își tot ziceau printre ghionturi de frați. „Îmi veni”, răspunse bătrână, așa, într-o doară, „Să vă pun la încercare pe toți. Nu vedeți cum gloanțele zboară? Ce vreți, să cerșiți schilozi pe la porți?” „Dar vorbește, odată
DANIELA POPESCU [Corola-blog/BlogPost/381680_a_383009]
-
o chemare la oaste cum n-a mai fostNu-i vorba în dodii, ori deșarte vedenii,E însuși poporul cel pe care-l trage la rost.Priviri pierdute, speriate, ori goale,Bieții soldați și-aruncă mirați.„ Ce-i veni azi bunicii să vorbească agale?” Își tot ziceau printre ghionturi de frați.„ Îmi veni”, răspunse bătrână, așa, într-o doară,„Să vă pun la încercare pe toți.Nu vedeți cum gloanțele zboară? Ce vreți, să cerșiți schilozi pe la porți?”„ Dar vorbește, odată
DANIELA POPESCU [Corola-blog/BlogPost/381680_a_383009]
-
sau cu o ghioaga să vedem de ce ești în stare. Melodia este superbă, „Copilăria mea”, scrisă de un compozitor basarabean. Mi-e drag prin destin, de când i-am auzim vocea la telefon și mi-a vorbit în graiul dulce al bunicului meu, are acea modestie specifică românilor curați. L-a surpins tare când i-am spus că melodia lui mi-a schimbat viața, pentru o clipita, că m-a întors în timp, că l-am înțeles și pentru mine el este
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE VIII de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381735_a_383064]
-
din Africa de Sud, care și-a început cariera acum 15 ani. Știa că va fi bucătar încă de când era mic copil, căci în familia lui se gătea tot timpul, fie pe plajă, cănd prăjeau peștele pe care l-a pescuit împreună cu bunicul, sau la adunările mari ale familiei. Mama lui Shaun era o artistă în bucătărie, Shaun ține minte și acum zilele lui de nastere cu celemai frumoase torturi, în forme de trenulețe, căsuțe, jucării... era fascinat de tot ce a văzut
Shaun Bucătarul Chef de la Terroirs Boutique Du Vin [Corola-blog/BlogPost/99100_a_100392]
-
personaj principal pasiv, care observă, nu acționează. Denumirea filmului e dintr-o discuție jucăușă a tatălui și fiicei sale, care îl întreabă dacă ea va ajunge în Rai sau în Iad? Dar mama ei? Dar el, dar Aurel, dar Bursucu’ (bunică-sa, adică)? - întreabă fata. Toți vor ajunge în rai, îi spune Marius la începutul filmului, toată lumea din familia noastră, zice el... După ce iese din apartamentul soacrei oare i-ar fi spus același lucru? Trageți concluziile doar dacă vă duceți la
Toată lumea din familia noastră [Corola-blog/BlogPost/99481_a_100773]
-
motorașul care a împins mașinăria asta care se cheamă, în termeni general acceptați, „pasiunea pentru muzica”. La noi acasă se cântă mereu, de la muzică populară la muzică clasică, de la Beatles la Mihaela Runceanu... Mama cu violă ei, tata cu vocea, bunicul cu acordeonul, bunica tot cu vocea... Mereu a existat cântec la noi acasă, nici nu ar fi contat dacă cineva m-ar fi descurajat, de fapt. Muzică înseamnă un mod de exprimare pentru mine, un limbaj, nu doar o pasiune
Interviu cu Luiza Zan, "jazzista rebelă" [Corola-blog/BlogPost/99605_a_100897]