632 matches
-
iar fermierul, proprietarul porcilor, să aibă ce le mai da, acestora, câteva zile, de mâncare, până când vor scăpa, cultivatorii de orz, din zonă, la strângerea noii recolte. Odată cu minutele de dinaintea înserării, lotca a intrat în acțiune. Molocea - la cârmă. El cârmaci și tot el trupă. Lotca a ajuns la ponton. La gura de încărcare. Acolo, cu mijloace tehnice adecvate, cinci tone de orz au fost rapid transferate din depozite în lotcă. Apoi la vale! Acolo, descărcarea, predarea mărfii, încasarea banilor, și
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
rândul lui căpitan, va trebui să știe să dea și el, aproape fără să fie nevoie să pronunțe vreun cuvânt, comenzile care să facă vasul să înainteze fără dificultate în direcția dorită. Semnul discret al mâinii ștăngi, care îi arăta cârmaciului cum să corecteze traiectoria; gestul imperativ prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să stai în picioare până când va apune ultima stea. Ești tânăr și trebuie să te hrănești. Apoi se depărta și se întinse pe una dintre rogojinile de la prova și, în curând, tăcerea puse stăpânire pe navă pe care, în afară de căpitan, cârmaci, marinarul de cart și „aruncătorii“ aflați în tură, toți dormeau. Tapú Tetuanúi era și el treaz, căci era fără îndoială una dintre nopțile cele mai importante din viața lui, prima noapte când se putea într-adevăr consideră un adevărat „navigator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar afla, și-ar da seama imediat că Bora Bora este în acest moment o insulă foarte vulnerabilă... Zâmbi ușor. Și pe-aicea veștile zboară peste valuri mult mai repede decât cel mai rapid pescăruș. Apoi făcu un semn către cârmaci să-ndrepte vasul către un golf pitoresc, înconjurat de o superbă plajă de corali ticsita de palmieri, si, după ce se menținu un timp la oarecare distanță, asigurându-se că nu se vede nici un om, apropie vasul de țărm, unde războinicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul Mararei. S-ar fi putut crede că cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau încet și pline de groază. Tapú Tetuanúi tremura. Vahíne Tiaré plângea înăbușit, mușcându-și buzele ca să nu țipe. Miti Matái începu să se târască, milimetru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de așchii, dintr-o singură lovitură. Ordona așadar că toată lumea să rămână nemișcata și tăcută, să fie acoperite adăposturile animalelor și să fie închiși câinii, ca să nu facă zgomot, si, după ce cerceta îndelung, obsesiv chiar, orizontul și cerul, îi ordona cârmaciului să vireze cu nouăzeci de grade spre tribord, în timp ce toate velele erau întinse pe vergi. —Trebuie să găsim pământ cât mai curând, spuse. Teatea Maó nu se va da bătut atât de ușor. Le ceru apoi să nu mai arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se auzi un zgomot scurt, urmat de un urlet de durere, și când se apropiară câțiva oameni cu torțe, descoperiră îngroziți că, în zborul sau nebunesc, urmărit de prădători, un pește zburător se înfipsese cu violența în ochiul drept al cârmaciului principal. Bietul Moeteráuri căzuse pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o imensă laguna centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
surprinși din întuneric. Tapú Tetuanúi ar fi dorit să facă parte din acest ultim grup, insă Miti Matái îl împiedică: Ești prea important ca să riști să fii omorât, spuse. Acum, ca Omul-Memorie nu mai e, tatuajele lui Vetéa Pitó, priceperea cârmaciului și cunoștințele tale rudimentare despre stele ar trebui să fie de ajuns ca să conduceți navă înapoi, în Bora Bora, dacăeu am să pățesc ceva. Zâmbi cu subînțeles. Nu vreau să spun că te consider un adevărat navigator, dar începi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de descifrare a complexei hărți cerești în care se transformase cea mai mare parte a punții catamaranului. Miti Matái îi lămurea toate neclaritățile, deși de multe ori părea pe punctul de a-și pierde răbdarea în fața neștiinței tânărului, iar Moeteráuri, cârmaciul cu un singur ochi, care obișnuia să ia și el parte la explicații, se vedea obligat să-i atragă atenția că problema nu era că Tapú ar fi greu de cap, ci, mai degrabă, că volumul de informații pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în viteză, apropiindu-se, ca un pescăruș uriaș, care abia atinge suprafața apei, de cele două nave, ai căror ocupanți încetaseră să mai vâslească. Miti Matái îi făcu un semn lui Tapú Tetuanúi să-i dea o mână de ajutor cârmaciului. Fu un spectacol unic, copleșitor și fascinant. Cand ajunseră la vreo sută de metri de dușmani, Navigatorul-Căpitan strigă din nou: —Toți la tribord! Cârmiți spre tribord!... Catamaranul începu să vireze într-un unghi de patruzeci și cinci de grade. Pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu le-a digerat, ceea ce înseamnă că a trecut mai puțin de o oră de când le-a mâncat. — Iar douăzeci de mile reprezintă distanță pe care o parcurge un pescăruș într-o oră, daca nu se grăbește foarte tare... încheie cârmaciul, care asistase și el la lecție. O milă în plus sau în minus. —Și de unde știa că suntem aici? întreba Chimé din Farepíti. Ne-a văzut de la înălțime, răspunse Miti Matái, care apoi adaugă gânditor: Ceea ce înseamnă că acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
el, decat certitudinea de a se reuni cu strămoșii fără să tulbure armonia unei lumi care fusese dintotdeauna astfel și care trebuia să rămână astfel cel puțin încă două mii de ani. Convins cum era că Tapú Tetuanúi va reuși, cu ajutorul cârmaciului cu un singur ochi, să ducă navă înapoi acasă, putea considera încheiată și ultima lui misiune pe această lume. Deși temuții Te-Onó mai aveau încă de spus ultimul cuvânt. —Trebuie să sosească, repeta cu convingere Chimé din Farepíti. Dacă sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
murdare și, în sfârșit, doi bărbați, dintre care ultimul mânuia cu îndemânare un motor ruginit, „în afara bordului“. Se îndreptară direct spre plaja minusculă ce servea drept debarcader pentru colibă. Se auziră limpede vocile lor aspre și hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă scurt tipului cu pușca să sară pe pământ. Negrul îi dădu ascultare, legă barca cu o parâmă groasă de un trunchi căzut și, fără să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
legă barca cu o parâmă groasă de un trunchi căzut și, fără să lase arma, se întoarse. — Bună ziua! salută el. — Bună ziua... Însoțitorii lui o priviră cu atenție pe indigenă, care gemea întruna: — Ce se întâmplă cu ea? vru să știe cârmaciul. N-a mai văzut niciodată un motor. — Sălbatică! întinse o mână murdară de ulei. Mă numesc Cristo și ăștia sunt Lucas și Rafalo. Cum vă zice? — Poftim? — Cum vă zice... Numele dumneavoastră... — N-am nume. Numitul Cristo îl privi uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe gura din stânga... — O săptămână pierdută! se văicări negrul, numitul Rafalo. O săptămână! Și ploile sunt aici, după colț... Cristo, cârmaciul, privi laguna cu un ochi critic. — Nu te plânge, mormăi el. Poate că-i mai bine așa. Ăsta pare un loc bun să rămânem - îl privi stăruitor. Nu sunt diamante în râurile astea? — Diamante? — Da. Diamante. Nu mai faceți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani. Lucas își îndepărtă mâna pe care o întinsese deja spre sânii micuții. — Yubani? O femeie yubani? Tovarășii lui se apropiară și, împreună, o studiară interesați pe indigenă, de parcă ar fi fost un ciudat animal nemaivăzut vreodată. — Drace! comentă Cristo, cârmaciul. O yubani autentică... — Nu pare periculoasă. — Femeile nu sunt periculoase, tâmpitule. Doar războinicii. Păi, americanul ăsta trăiește aici și încă nu l-au mâncat. Poate că sunt legende. Te pomenești că sunt niște indieni căcăcioși. — Fă tu numai prinsoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum, îndreptându-se spre locul de vărsare a râușorului, pe unde veniseră. Papagalii și stârcii se ridicară în zbor. Familiile de maimuțe care se întorseseră se îndepărtară din nou, zbierând furioase. Aerul curat al lagunei se umplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încredere în oamenii de la șosea; vor încerca să răzbune distrugerea buldozerelor. Se liniști când bărbatul de la provă își agita mâna cu un gest familiar și doar atunci recunoscu trupul vânjos al misionarului. Când se aflară mai aproape, îl recunoscu pe cârmaci: Inti Ávila. Oricât se strădui, nu și-l putu aminti pe cel care venea cu ei; un bărbat tânăr cu piele foarte albă, care purta o enormă pălărie de vânător african. Inti opri motorul la zece metri de mal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
obișnuit în gândire dintre toți. Nu crezi? Anna spune că fiecare propoziție pe care‑o scoate Hans ar mai fi putut fi rostită de oricine altcineva de cel puțin o mie de ori. În povestea asta de iubire Anna e cârmaciul sau cârma? Asta se va vedea mai târziu. Poate se va vedea chiar în următoarele fracțiuni de secundă, deoarece Anna își croiește din nou drum către coapsele lui Hans, unde o interesează niscaiva proprietăți funciare. Dar coapsa respectivă se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mattang - lăstarii ăia pe care fiecare dintre cei ca Vishu Îi cară după ei, ca să afle oricând prin ce parte a mării au ajuns. Dacă știi unde te afli și din ce parte bate valul, atunci poți să-i spui cârmaciului Încotro s-o ia. Mă duse la coada luntrei, unde amărâtul de tânăr, un slăbănog numai piele și os, se chinuia din răsputeri să țină cârma Înclinată În apă Într-un anumit fel. - Aici e părul, Îmi arătă Dyas o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
post, că Băsescu face numai lucruri bune, că Opoziția este chiar praf și pulbere și ne ucide din fașă toate speranțele de mai bine, că salvarea noastră este numai și numai în luminosul partid PD-L, condus ferm de marele cârmaci, Traian Băsescu. Până atunci, nu am decât să închei cu urarea actuală a Realității TV: „Să ne trăiască și să ne moară toți politicienii". Chinezarii cu spini și cuie Fredonez și eu câteodată, prin sufrageria și chiar prin baia personală
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cu oameni noi, învățați de mici cu parăzile, defilările și spectacolele muncitorești de pe stadioane. Cei șaptesprezece avortoni erau acum undeva în ceruri, ori deveniseră strigoi, supărați că mama lor nu le dăduse șansa să scrie cu trupurile lor numele Marelui Cârmaci pe gazon, de 23 august. Așa că momentul critic fu depășit. A doua zi ne-am dus cu toții la plajă. Printre turiștii prăjindu-și burțile la soare, părintele era unicul care stătea pe pătură la costum negru și cravată. Lumea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
românului este traumatizat. Noii conducători și lustruitori de „cioburi” se bălăcesc în atitudini, când la dreapta, când la stânga. Nu au o gândire proprie, nu au o ținută demnă și fermă. România e o navă ce plutește pe oceanul timpului fără cârmaci, fără busolă, elementul primordial care condiționeză și asigură victoria. Timpul de azi nu mai poartă pecetea vremilor de altădată: credință, muncă și dăruire. Totul a dispărut într-o lume fără identitate și fără Dumnezeu. Trăim o perioadă de jaf și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
că individul din fața lui este dezarmat și poate fi pus la zid... ― De ce ai acceptat această postură de „dălcăuș” În loc să te ocupi de medicină - În speță de chirurgie? ― Nu știu ce Înseamnă dăl... ― Uite că ți-l definesc după DEX: „Ajutor al cârmaciului unei plute, care stă la cârma de dindărăt”. Este un termen tehnic pur și simplu, dar tradus În cadru social și mai exact la postura ta, te definește... Și, ca să revenim la subiect, cine a venit În locul colonelului Zdup? Prima
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]