1,128 matches
-
acest efort, departe de a-i securiza, Îi expune și mai mult moralei și justiției sociale, deoarece În cazul lor specificul ordinii de clan este acela de a-i disciplina În „rău”, și nu În „bine”. Μ De ce remușcarea sau căința este suportată de oameni În chip atât de diferit? Desigur, nu poate fi vorba numai de o problemă de rezistență nervoasă, ci și de una de atitudine În raport cu sine: unii nu acceptă, de exemplu, ideea asumării vreunei responsabilități față de faptele
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
paradox: cu cât cineva devine mai conștient de faptul că, din cauza feluritelor sale păcate, este sărac sufletește (este sărac În morală, În „duhul sfânt”), cu atât este mai pregătit să realizeze un progres sufletesc, deoarece, prin mustrare de sine și căință, el nu numai că se va Îndrepta, dar va și putea să-și sporească ființa morală. și invers: cel prea plin de sine, care se crede Înzestrat cu acele haruri care-l așază În afară de păcat, Își limitează, de fapt, posibilitatea
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de rațiune. Dintre instrumentele rațiunii, filosofia tomistă e considerată de G. instrumentul pregătitor adecvat pentru acceptarea adevărurilor relevate. În 1931 publică singura lui piesă de teatru, La femme adultère (reluată în limba română la Săbăoani în 1938), despre care scria: „Căința unei femei păcătoase poate deveni mai curată decât sfânta ignoranță a unei fecioare” (Ultimele mărturii). Înțelegea arta ca vocație: „Arta nu caută să dovedească. Opera de artă nu trebuie să-și dovedească decât frumusețea” (Appels de Dieu). Ceea ce nu l-
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
pastișe ale literaturii cronicărești la toate nivelele, de la cel narativ la cel stilistic. Povestirea care împrumută titlul volumului este însă o adevărată nuvelă boccaccescă, unde o jupâniță de-a doua, ajutată de o dădacă inventivă, își înșeală fără pic de căință bărbatul, până ce îl lovește damblaua. O parodie a instabilității firii femeiești, în căutarea unui străin ales și de neam, care se dovedește a fi în cele din urmă doar un biet cântăreț ce dă bir cu fugiții, dezvoltă Săptămâna Tudoriței
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
a lui Golescu, printre atîtea relatări naive privitoare la cele văzute în străinătate, este aceea pe care G. Călinescu o interpretează magnific în legătură cu purtările, comportamentul locuitorilor din apus și de la noi. Este esența adevăratei civilizații, străină de supușenia noastră. "...O căință înduioșătoare - scrie criticul - cuprinde pe Golescul cel iubitor de progres și văzînd cum vienezii salută pe împărat fără umilință, cu rușine se gîndește la temenelele în pulbere ale semenilor săi și la scorțoșenia Domnilor care privesc numai cu coada ochiului
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
minte vorbele unei rugăciuni, auzite seară de seară în copilărie. Spre înserare, când orătăniile se retrăgeau în cotenețe, glasul de mulțumire al bunicii pentru clipele de respirare și îmbucăturile curate. Intra în odaie transfigurată. Într-un colț, templul ei de căință, o așteptare fremătândă. Își cobora inima cucernică, și gândul cel mai pierdut ca pentru ultima spovedanie. Am uitat de rugăciunea de seară și ritualul candelei cuvântătoare. În urma ajungerii în noapte, rămâne doar tremurul pierzaniei: Dă-mi, Doamne, puterea înțelegerii și
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
indiferenți. Oriunde privesc, abatere, risipă, pierzanie de la drumurile moștenite de la facere, în licărirea luceafărului de seară. MĂ CHEAMĂ SINGURĂTATEA Șoapte meschine îmi șuieră în urechi, tocmai când bat clopotele împărtășaniei. Robe atârnate peste capetele rugânde, ochi înecați în lacrimi de căință, mustrări sfidând timid lumina, toate cheamă singurătea. Se dă semnalul ridicării privirii, și te miri că nu ești trăsnit de sminteala bănuitoare. Rămâne doar fuga de Eden, scrijelind peste dureri. În unduirea singurătății, fraternizezi cu singurătatea. CAUT Caut de prea
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
Tulla Pokriefke (mama autorului), martorul viu al unei istorii care nu vrea să dispară în uitare-iertare. Desigur au existat în al doilea război mondial mari pierderi civile germane, orori și atrocități consumate de ambele părți, dorințe de răzbunare. Vina și căința asumată au împiedicat generația imediat următoare să relateze unele evenimente. O balanță ca aceasta nu se echilibrează niciodată. Și mai ales nu se echilibrează transmițând o relație ostilă din generație în generație. A încerca să o echilibrezi astfel este aberant
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
totuși din Heiligenbeil porneau tot mai mulți oameni, de frica răzbunării rusești, pe întinderi nesfârșite de zăpadă... Fuga... Moartea cea albă. Niciodată, spune el, oamenii n-ar fi trebuit să treacă sub tăcere atâta suferință, numai pentru că propria vină și căința recunoscută au fost mai imperioase în toți acești ani, n-ar fi trebuit să lase tema îndelung evitată celor care reconstruiesc schelăria dreptei. Această pierdere este uriașă... Dar acum bătrânul, care a ostenit să mai scrie, crede că a găsit
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
clar (discens manifeste), din cuvintele lui Cristos și ale Apostolilor, că i s‑a pregătit focul veșnic, lui, care din proprie voință s‑a rupt de Dumnezeu (ex sua uoluntate abscendenti a Deo), precum și celor care fără nici un strop de căință perseverează în apostazie” (26, 2). Prima reacție a oricărui condamnat la moarte este de a nega legitimitatea judecătorului care îl condamnă. Tot astfel diavolul și instrumentele sale, ereticii, neagă legitimitatea Demiurgului, anulând implicit însăși ideea unei Judecăți universale: „Cei plini
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost socotit culoarea care semnifică îndepărtarea de lume, refuzul oricărei deșertăciuni. Călugării se îmbrăcă în negru, fiindcă negrul este (și pentru Apus, începând din veacul al XII-lea, dar și pentru Răsărit) „culoarea umilinței, și a penitenței”122, a căinței, culoarea monastică - adică - prin excelență 123. Simbolistica 124 acestei culori, a lucrurilor „ascunse” (Ivan Evescev) definește răul, nenorocirea, moartea (sensurile funerare întovărășesc obiectele și ființele care au această culoare) ce anulează viața. Folcloriștii și etnologii spun că „culoarea neagră este
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
197. Văduvii - concede Vasile cel Mare în Canonul 87 pentru „a doua nuntă” - se puteau recăsători. Ei trebuiau să împlinească epitemia ce se dădea celor ce se însurau a doua oară. Dacă mai erau și în vârstă, îi aștepta o căință lungă („pocanie de trei ani -, căci îl mâniau pe Dumnezeu - ce trebuia completată și cu alte indicii ale regretului intens. Biserica a fost însă nevoită să mai tempereze această asprime (pentru Sfântul Vasile cel Mare singura căsătorie veritabilă era prima
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
În sensul acesta, ele sunt de două feluri: aă acte pozitive, urmate de sentimentul Împlinirii datoriei, al bucuriei pentru binele făcut; bă acte negative, care au drept consecință sentimentul penibil al culpabilității sau al păcatului, ceea ce-i provoacă remușcare și căință pentru faptele comise. Cel mai important aspect negativ psiho-moral este vinovăția. Ea are În Psihologia Morală o dublă semnificație: vinovăția dată de comiterea unui act negativ, a unui prejudiciu adus altei persoane și vinovăția datorită refuzului de a ajuta o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a unui prejudiciu adus altei persoane și vinovăția datorită refuzului de a ajuta o persoană aflată În suferință și care ar fi putut fi mult ușurată sau chiar salvată de ajutorul tău. Trebuie să vedem În culpabilitate principalul motiv al căinței și remușcării, ca acte sau ca eforturi sufletești de reparație. În general, un act comis nu mai poate fi decât În parte sau deloc șters. Din aceste motive, actele de reparație au un caracter particular, de ritualuri simbolice, prin care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
repara actele negative comise, de care se consideră a fi vinovată. Este o revenire asupra actelor comise și o reevaluare a acestora În planul conștiinței morale a individului, declanșând un alt tip de suferințe morale sub formă de remușcări și căință. Căința este o reactualizare În planul conștiinței a vinovăției comise sau a unui act pe care am fost refuzat să-l facem. Pentru M. Scheler, ea este o „amintire dureroasă”, o remușcare care revine sau persistă În mod obsedant În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
actele negative comise, de care se consideră a fi vinovată. Este o revenire asupra actelor comise și o reevaluare a acestora În planul conștiinței morale a individului, declanșând un alt tip de suferințe morale sub formă de remușcări și căință. Căința este o reactualizare În planul conștiinței a vinovăției comise sau a unui act pe care am fost refuzat să-l facem. Pentru M. Scheler, ea este o „amintire dureroasă”, o remușcare care revine sau persistă În mod obsedant În conștiința
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În planul conștiinței a vinovăției comise sau a unui act pe care am fost refuzat să-l facem. Pentru M. Scheler, ea este o „amintire dureroasă”, o remușcare care revine sau persistă În mod obsedant În conștiința individului. Ce este căința? Este ea un act reparator moral propriu-zis sau este numai o intenție psiho-morală a unui individ apăsat de vinovăție? Pentru F. Nietzsche, „căința este o iluzie internă”. M. Scheler o identifică cu remușcarea. De fapt, căința este regretul de a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o „amintire dureroasă”, o remușcare care revine sau persistă În mod obsedant În conștiința individului. Ce este căința? Este ea un act reparator moral propriu-zis sau este numai o intenție psiho-morală a unui individ apăsat de vinovăție? Pentru F. Nietzsche, „căința este o iluzie internă”. M. Scheler o identifică cu remușcarea. De fapt, căința este regretul de a nu fi făcut un lucru pe care trebuia să-l faci. Ea te va urmări ca o frământare permanentă, generând spectrul angoasei legat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
conștiința individului. Ce este căința? Este ea un act reparator moral propriu-zis sau este numai o intenție psiho-morală a unui individ apăsat de vinovăție? Pentru F. Nietzsche, „căința este o iluzie internă”. M. Scheler o identifică cu remușcarea. De fapt, căința este regretul de a nu fi făcut un lucru pe care trebuia să-l faci. Ea te va urmări ca o frământare permanentă, generând spectrul angoasei legat de pedeapsa care va veni. Remușcarea este diferită ca nuanță. Ea este reminiscența
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reminiscența experienței anterioare pentru care un individ trebuie pedepsit, un fapt de care acesta este conștient. Ea este o autopedepsire sufletească și morală, acel simbolic „ochi al conștiinței” care-l privește din orice loc și În orice moment pe Cain. Căința este simptomul unei dizarmonii, al unui conflict psihic interior al persoanei cu propria sa conștiință morală, un conflict al Supra-Eului moral cu Eul care a acționat. Căința este legată de un fapt comis În trecut și care nu mai poate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
conștiinței” care-l privește din orice loc și În orice moment pe Cain. Căința este simptomul unei dizarmonii, al unui conflict psihic interior al persoanei cu propria sa conștiință morală, un conflict al Supra-Eului moral cu Eul care a acționat. Căința este legată de un fapt comis În trecut și care nu mai poate fi reparat, Întrucât nu se mai poate reveni asupra lui. În sensul acesta, căința ne apare ca un sentiment pur moral, un proces absolut necesar prin care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sa conștiință morală, un conflict al Supra-Eului moral cu Eul care a acționat. Căința este legată de un fapt comis În trecut și care nu mai poate fi reparat, Întrucât nu se mai poate reveni asupra lui. În sensul acesta, căința ne apare ca un sentiment pur moral, un proces absolut necesar prin care individul este pus față-n față cu el Însuși și obligat să-și evalueze actele comise. Așadar, căința este un proces prin care sufletul se purifică, se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se mai poate reveni asupra lui. În sensul acesta, căința ne apare ca un sentiment pur moral, un proces absolut necesar prin care individul este pus față-n față cu el Însuși și obligat să-și evalueze actele comise. Așadar, căința este un proces prin care sufletul se purifică, se vindecă, ridicându-se și recăpătându-și virtuțile pierdute. Ea este primul pas către actul reparator. Reparația este un efort intențional sufletesc și moral. Ea are tot un caracter simbolic ritualizat. Reparația
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sunt atitudini care vin dinspre cel prejudiciat către cel care a comis vinovăția sau prejudiciul. Împăcarea are semnificația simbolică a ștergerii vinovăției, a anulării acesteia și a refacerii relațiilor dintre cele două persoane. Ultima formă de anulare a chinului este căința, regretul sincer pentru păcatul comis și dorința de a-și repara greșeala, vinovăția. În acest caz, chinul este acceptat ca fiind o cale absolut obligatorie de parcurs. Nu poți spera În mântuire dacă nu treci tu Însuți prin nenorocirile pe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mântuirii, a salvării și a purificării sale sufletești, morală și spirituală, pentru a-și putea redobândi starea sa originară. Omul nu poate fi distrus, fiind creația lui Dumnezeu. El poate cădea prin păcat, dar se poate mântui prin suferință, prin căința recunoașterii și desprinderii de păcatele sale. În felul acesta, mântuirea devine un exercițiu sufletesc și spiritual/moral de purificare. Acceptarea privațiunilor fizice, retragerea din lume, adoptarea unei vieți sobre și izolate pentru a favoriza deschiderea interioară semnifică ieșirea și depășirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]