2,578 matches
-
seama cât de receptivă e o femeie după felul În care Îi reacționau pupilele. Dacă pulsau hiperdilatându-se Însemna că e gata să flirteze, iar În câteva ore, dacă nu chiar minute, actul sexual devenea o posibilitate. Marlena zâmbi și apoi căscă. —De-abia aștept să mă trântesc În pat. — Ce coincidență, glumi Harry. Și eu Îmi doresc exact același lucru. Și aici imită cât putu de bine gâfâitul unui cățeluș. Ea ridică dintr-o sprânceană În semn că pricepuse ambiguitatea obraznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
râs. Glumea? Heidi rămăsese fără cuvinte. Oamenii ăștia chiar credeau că fac o faptă bună? Păi, e clar că n-aveau nici cea mai mică intenție să salveze ceva! E de-ajuns să te uiți la pești. Își țineau gurile căscate după oxigen, iar vânzătorii care stăteau pe vine În apropiere și fumau țigări de foi nu aveau deloc aerul Îngrijorat al unor doctori de la urgență sau al unor infirmieri de la azil. —E oribil, zise ea Într-un final. E mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
puternic și de sexy. Dacă ar fi vreun pat prin zonă, aș sări direct pe tine. De fapt, Marlena se Întreba cum poate să-i facă atâta plăcere să descrie cum mor niște pești. Heidi Își imagină peștii cu gurile căscate pe care tocmai Îi văzuseră. Dar dacă pot să ia oxigen din apă, de ce nu pot branhiile lor să proceseze oxigenul din aer? Marlena Îi aruncă o privire Întrebătoare lui Harry care se grăbi să explice: — Branhiile peștilor sunt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cuvintele: TOC OR IENC Și dedesubt, și mai de neînțeles: CLUNIAH Ultimele cuvinte păreau însă de-a dreptul uimitoare. Fuseseră tastate normal, fără majuscule, doar cu italice. Aveau chiar sens, poate un pic prea mult, cât să te facă să caști ochii, înainte să-i închizi la loc: Dacă vrei să afli cine te urmărește... În aceeași clipă, a sunat telefonul. Se restabiliseră liniile, îl auzeam pe Mihnea cu o claritate nefirească. „Robane, ești bine? Te-a zgâlțâit?“ Am început și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a varză. Cine naiba mânca varză la micul dejun?! „Vecinii ne-au spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur, ați venit aici, împreună cu domnișoara Dinu.“ „Dinu-Bulinu’!“, s-a hlizit Penciu. Am căscat ochii; nu-mi venea să cred: un polițist mârlan, tâmpit, cu simțul umorului sau bine-documentat? Maria nu suferea să i se spună așa. Doar eu și cu mama ei îi știam porecla din școala generală (probabil și restul clasei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deja, acoperită de cearșafuri. „Îți spun. Știe Scurtu pe cineva acolo, care ne-ar putea ajuta. Un avocat tânăr, colecționar de mașinării de pe vremuri: ceasuri, pistoale, mașini de scris, ordinatoare mecanice.“ „Și ce-au toate astea cu povestea noastră?“, a căscat Maria de sub plapumă. „Ai citit Patul lui Procust?“ „Normal, deșteptule. Toți îl citim, în liceu. Unii îl mai fac și-n facultate, în caz că ai uitat. Sau vouă nu vi s-a predat?“ „N-am uitat. Noi am făcut carte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o imensă tâmpenie ce spui. Pe Brutus eu l-am dus cu mâna mea la «Hanul cu Tei».“ „Știi că am view-cam-uri instalate peste tot în casă?“, a zâmbit Mihnea. „Știu.“ „Și că filmează totul, în timp real?“ „Da.“ „Ia cască ochii-aici.“ Mi-a deschis un fișier și-a mărit imaginea. Obiectivul se mișca dintr-o parte în alta, dar camera era ușor de recunoscut: sufrageria lui Mihnea, noaptea. Inegalabilă, cu cearșafurile alea colosale peste fotolii. Jurai c-ai nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmi plăcea întrebarea. Oameni de-ăștia, care întreabă de șanuri, nu se mai fac în zilele noastre. Cineva trebuie să observe odată și-odată că a dispărut o lume. „Eu nu știu ce-o să găsim noi mâine la Neptun...“, a căscat Maria, „Dar ceva tot n-am înțeles. E vorba de aparatul lui Camil Petrescu.“ „Ce-i cu el?“ „Înțeleg din toată povestea că tipul a descoperit o mașinărie care depășea tehnologia epocii (nu știu cum, de ce, în ce împrejurări). O chestie atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o spun pe șleau. Mie toată povestea asta cu hărțile care dispar, oamenii care nu sunt și-amintirile care n-au existat nu-mi miroase-a bine. Nu știu cum dracu’, da’ parcă-și bate cineva joc de noi.“ „Cine?“, am întrebat, căscând îngrozitor. „Mă-sa-n cur, dacă aș ști, nu s-ar mai povesti. Ce crezi că mie-mi place s-o ard aiurea pe-aici, pe câmpie, bâjbâind după necunoscuți? Să pun microscopul pe-apostolul Paul al tău?“ „Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pâslos, auzeam vorbele, dar nu pricepeam nimic, buzele se mișcau mecanic, cu sonorul tăiat. Apoi, ca din senin, s-a dat drumul la bandă. „Robane, avem noutăți.“ Mi-am auzit numele și l-am recunoscut cu dificultate. „Sună promițător...“, am căscat, dintr-odată liniștit. Am sărutat-o pe Maria pe gât și mi-am cerut cafeaua. „Mai știi jurnalul lui Paul?“ „Normal, ne-am uitat azi noapte împreună pe el.“ Mihnea m-a privit lung, ca la spitalul de nebuni. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu voce tare: „Alexandru.“ „Ce mai e și asta?“, s-a întins Maria, lăsând cana din mână. Pipăia coperta velină, acoperită de-o poză cu un fractal verde. „E-un roman.“, a rânjit Mihnea, sorbind din cafea. „Care Alexandru?“, am căscat din nou, cu mâna la gură. „Alexandru cel Mare? Alexandru cel Bun? Alexandru Ioan Cuza?“ Mihnea s-a uitat ciudat la mine și mi-a făcut un semn. „Deschide-l la pagina 9. Citește.“ Nu era o invitație, ci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
1,8 MHz și l-am programat pe frecvența Uniunii. În loc de muzică, rulează coduri. Deschide toate ușile, și pe-ale Președintelui. Dacă vrei premiu, vorbește cu mine.“ I-am ars o palmă, îndemnându-l să intrăm. Nu-ți venea să caști gura, ploaia măruntă și rece trecea prin trei rânduri de haine. Mihnea a apăsat clanța și ușa s-a deschis cuminte și-ascultătoare, ca în fața unor oficialități. Cunoșteam sistemul de securitate al clădirii, îmi povestiseră despre el oamenii lui Scurtu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre Leana, n-am aflat nici ce s-a-ntâmplat cu ea, nici ce fel de chiloți purta. Ultima oară când am văzut-o, era într-o seară de toamnă. Ne adunasem pe bordură, strategic, de partea ailaltă a piațetei. Căscam și noi gura, așteptând să închidă magazinul. Tanti Leana întorcea pancarta mare cu „ÎNCHIS“, după care punea lacătul și controla clanța. Atunci se apleca puțin, dacă bătea lumina cum trebuie și încuia din profil, i se zăreau țâțele mișcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ciocanul în unghi de 45 de grade, să poți pune piciorul; tabla de susținere, scurtată din clește sau făcută franjuri cu freza. Cât despre zid, el fusese spart de-a dreptul, cu lovituri năpraznice de baros: a doua zi, se căsca o gaură de dimensiunea unui copil, prin care muncitorii săreau în stradă, pe traseul prestabilit. Conducerea reacționase prompt, gaura fusese cârpită cu bare groase de fier-beton, ca la Jilava. În noaptea următoare, muncitorii se înarmaseră cu-o scară mică, metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
I. Faci chestia asta de mai multe ori, până ajungi cu o singură scrisoare și un singur paragraf repetitiv. Așa obții indicele de repetiție al ciclului. Sau, pe înțelesul tău de filomenolog, mesajul scrisorilor. Textul comun. Soluția epică.“ „Fascinant.“, am căscat, „Și care-i «soluția epică» a ciclului tău?“ „Pr A B Pr A B Pr B. Unde A B e indicele repetitiv.“ „Nemaipomenit, savante! Încă o formulă secretă! Și ce-nseamnă, mai exact?“ „De unde vrei să știu eu? Întreabă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o veselie)? Mister...“ „Bla-bla-bla...“, mi-a tăiat-o Mihnea. „Unde mâncăm?“ „La orice cafenea. Alegem una aproape, chiar peste drum sunt vreo trei. Dacă vreți, vă spun și cum a ajuns cafeaua la ei, e-o poveste lungă...“ „Altădată!“, a căscat Mihnea, fără să mai asculte. Ne-a făcut cu mâna și-a trântit ușa la loc. Nici acum nu s-a auzit vreun sunet, pereții păreau umpluți cu saci de vată. Se-amortiza totul, parcă te sugruma cineva cu încetinitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fapt, logodită cu un pârțar sau, în cel mai bun caz, cu un obsedat sexual; n-ai fost cinstit cu ea niciodată. Știa că te uiți pe-ascuns la reviste de modă? Că noaptea rămâneai cu orele la televizor și căscai gura la prezentatoare, pe italieni? Că luai metroul la rând, femeie după femeie, puștoaică după puștoaică, elevă după elevă? Când le terminai, te-apucai de bărbați. Pe ăia nici tu nu știi că-i studiai, dacă te-ar fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
izbucni Într-un râs cristalin care umplu curtea ca o cascadă iute, În miniatură. - Tatăl meu? Nici pomeneală. Vorbeam de shogun. - Shogunul scrie versuri? Întrebă Oan-san, din ce În ce mai uimit. - Scrie versuri frumoase și mai tot timpul pictează. - Mai tot timpul pictează? căscă ochii băiatul. Nu conduce țara? Nu se Întâlnește cu generalii? Fetița nu mai izbucni În râs, dar Întreaga ei față exprima o veselie de nestăpânit. - Copilul Albastru habar n-are! - Midori! se auzi din nou vocea mamei, de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
doar zilele sau săptămânile următoare aveau să-l scoată. Sau să-l Înece. Putea fi ucis tatăl său? Zăcea, oare, acum, Într-un mormânt neștiut, În pământuri străine? Dincolo de acest gând nu mai putea merge. Simțea că sub el se cască o prăpastie. Amețea privind-o. Nu era decât Întuneric și durere. Apoi Îi revenea În minte vestea că fratele lui s-ar fi Întors, ar fi Învins toate obstacolele și ar fi devenit Marele Maestru al Ordinului Cuceritorilor. Nici asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se stâlci organele graiului cu nodurile dulcei limbi ungurești, atunci țipete și vaiete că se prăpădește patria lui Arpad, că e înaintea unui abiz. Dar fie înaintea unui abiz. Ce mai pagubă! O formațiune politică de poltroni și de gură - cască mai puțin, iată totul. Cu înlăturarea d-lor Ugron și Bartha nu se desființează nici popoarele Ungariei, nici brazda ei. Zi cu zi li se substituie maghiarilor alte elemente, mai trainice și mai muncitoare. Nu le-a rămas în realitate
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
când, pe Eminescu (ori pe Sadoveanu, Călinescu ș.a.; marile valori)? Este, oare, acesta un sacrificiu necesar, fertil ? Poate el duce la sacru? Cartea lui Th. Codreanu se citește pe nerăsuflate, fiecare bucată încercând să "sature" acest gol sufletesc ce se cască din întrebarea bănuită în spatele factologiei. Dacă s-ar face o etapizare a vocilor antieminesciene din cultura română, s-ar observa că ele însoțesc cu exactitate pragurile istorice. După primul război mondial, după al doilea război mondial, după revoluția din decembrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
principii și valori" comune până la coincidențe terminologice ("societate socialistă multilateral dezvoltată" și "multiculturalism dezvoltat", de-o pildă). "Ambele ideologii sunt totalitare", de un exclusivism și o intransigență la limită cu absurdul, frizând comicul, am zice, dacă dincolo nu s-ar căsca nebunia tragică a consecințelor căderii în barbarie și inuman. La fel, "ambele ideologii au pentru evoluția istoriei o singură explicație. Marxismul economic găsea răul în proprietate, marxismul cultural îl depistează în putere, izomorfă supraeului freudian, instrumentul prin care grupuri definite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tragedie. Și Doamne, erau implicați oameni complet nevinovați... Și veneau ei cu anumite acuzații... Și că ai facut ceva sau că n-ai făcut... nu mai conta... De exemplu, la condamnarea a doua, mie nu mi-au dat voie să casc gura: „Ești bandit!”. Și mi-o spus Încă de la Început: „Pedeapsa o fixăm noi, Securitatea, judecătorii sunt păpușile noastre”. Sunt convins că și acum judecătorii sunt niște păpuși, de aia nu avem justiție, pentru că ei au fost supuși Securității. Procesul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o aripă pe aici... Dar, ce să spun, că vedeai soarele prin ea, iar În loc de nasturi aveam niște surcele din ălea de salcie rupte așa și legate cu sfoară, și le băgam cu niște rosturi pe aici... Iar cizmele erau căscate, niște rupturi... Când mi-au dat drumul acasă aveam În cap un ciorap, că era curent pe Dunăre când am plecat... Dar cum de puteați să munciți atâta? Domne, te specializezi acolo. Vezi, aveam aicea În palmă, În punctul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
spre sat. Primisem o reclamație precum că un cetățean, frate cu 167 redactorul-șef de la ziarul județean, își construise grajdul animalelor în mijlocul drumului, pe care îl și îngrădise. Sătenii erau nevoiți să coboare pe o cărăruie în râpa care se căsca pe marginea drumului. Când ploua, nimeni nu mai putea trece dintr-o parte în alta a satului. Înainte de a pleca din satul Fundoaia, am trecut pe la postul de miliție pentru a cere șefului să meargă cu mine. Ușa era încuiată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]