788 matches
-
plecat cu lăutarii în trăsuri. Paraschiv se nimeri lângă Didina, care-l ținea pe staroste în brațele ei. Stăpânul adormise, legănat de trapul ușor. Nu spunea nimic pungașul. Privea numai cerul albicios și salcâmii despuiați ai Griviței. Copitele cailor loveau caldarâmul și în celelalte trăsuri se auzeau chiuiturile hoților. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre. Birjarii întrebau din când în cînd: - Încotro? - Înainte, făcea Gheorghe și iar se lăsa pe spate, fumând. - Dii! îndemnau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dar celălalt știa că minte si parcă i se făcu frică. Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de gând să-i lase. I-a spus lui Paraschiv: - Haide cu mine, ia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
eteric, că și fulgii să-și ceară scuze. O iubire vaporoasă ca schizofrenia unui parfum... În cafenea - mai mult ca oriunde - nu mai poți sta de vorbă decât cu Dumnezeu. Îmi mai amintesc că sânt doar auzindu-mi pașii pe caldarâm în nopți târzii. Mai fi-voi multă vreme vecin al inimii mele? Cât voi mai merge alături de timpul meu? Și cine m-o fi surghiunit departe de mine? Ochii pierduți ai femeilor triste - și care n-ar trebui deschiși decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pildă, un soldat declară că a cules de lângă zidul de execuție un fragment de os din craniul Elenei Ceaușescu, pentru a-l păstra; un altul relatează o scenă în care câinele garnizoanei se hrănește cu creierul Elenei Ceaușescu, risipit pe caldarâm; mulți soldați din unitate extrag gloanțe din zidul de execuție, ca amintire; unii chiar moaie o batistă în sângele lui Ceaușescu (pp. 165, 167). În Procesul Ceaușescu (1996), Ardeleanu, Savaliuc și Baiu transcriu afirmațiile unor martori care sprijină și ei
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își dezghioacă trupul chircit, se ridică alene și, cu mișcări precise, își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unui prunc chiar nume de prunc, de parcă n-o să crească niciodată, un nume strâmt și răsfățat, precum pantoful de lemn pentru piciorul chinezoaicei. Pentru ei era un necunoscut pentru care evenimentul cel mai notabil din viață fusese, probabil, întâlnirea cu caldarâmul care oprise avântul celor cinci etaje de cădere. „De ce crezi asta ?“, întrebase Pantelimon, așezându-se și trecându-și moneda de argint peste nodurile degetelor. Nu avea neapărat legătură și totuși merseseră în locul acela, în zori, când noaptea de gardă se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gâfâi Costică Ologu, dar știa și el că mai repede nu se poate. În față mergea orbul, cu pas măsurat și fruntea ridicată de parcă adulmeca aerul pâclos. Cu o mână ținea măciulia bastonului cu care își vestea pașii, lovind în caldarâm, cu cealaltă trăgea de frânghia căruțului. În urma orbului venea așadar trupul lui Coltuc, lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea, privind speriat într-o parte și în alta. Iar în urmă, Ologu, înfigându-și talpa în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu cealaltă trăgea de frânghia căruțului. În urma orbului venea așadar trupul lui Coltuc, lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea, privind speriat într-o parte și în alta. Iar în urmă, Ologu, înfigându-și talpa în caldarâm, pentru a trage cârjele după el și din nou trupul care se legăna proptit în cârje, ca într-un scrânciob. Orbul țintea doar înainte, își întorcea capul nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se simțea rușinat, văzând umerii aduși ai Melaniei, chipul ei frumos și trudit întorcându-se ca să-l întrebe dacă i-e bine. Iar el, deși șoldurile, atât cât le avea, îl făceau să urle de durere la fiecare muchie a caldarâmului, nu știa ce să zică s-o liniștească. O iubea atât de mult, dar i se părea caraghios să i-o spună, câtă vreme nu putea face nimic să i-o dovedească. I se rupea inima când o auzea icnind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl loviră cu atâta forță, încât îl desprinseră de pe căruț și-l răsturnară cu fața în jos. — Să ne mai dea ! strigau alții, trecând cu tălpile peste umerii lui, peste ceafă, peste șalele neterminate, strivindu-i buzele și obrajii de caldarâm. — Apropiați-vă, oameni buni, striga megafonul, acoperind cu aroma boabelor coapte mirosul de tămâie, e din partea domnului primar, nu uitați... ! Iar oamenii buni veneau, răsturnând și strivind. Orbul nu mai atinse pământul cu vârful bastonului. Nimeri peste gleznele altora, apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu vârful bastonului. Nimeri peste gleznele altora, apoi gleznele îl nimeriră pe el, „aveți milă“, strigă, „sunt doar un orb“, dar foamea avea milostivirile ei, care nu mai aveau vreme de pierdut cu ologii și orbii. Trupurile milogilor rămaseră pe caldarâm, frământate ca un aluat de încălțări de tot felul. Ceafa lui Coltuc se răsuci pentru o clipă, destul cât cineva să-i tragă tolba peste cap. Mulțimile dezlănțuite trecură, în urmă rămaseră tarabe răsturnate, mănunchiuri risipite de busuioc, fâșii de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cumpără și-o carte... Hohoti : Să nu zică lumea că n-are cine citi... Zăpada începuse să se așeze. Cerul cobora în pămătufuri înstelate. Asfaltul, crăpat de frig, lăsa să crească iarăși copacii, din rădăcinile lățite ca niște tălpi, sub caldarâm. Zidurile vechi se ridicau din nou și pământul se lecuia de betegelile și spaimele adunate în vreme. De sus, lumea începea să se vadă în toată limpezimea ei, reîntregită, rotundă... Legătura de leuștean Simțea, pe măsura trecerii timpului, că tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din cap numa’ la hopuri. Așa ! îi ținu isonul Maca. Făce-ți-ai schiuri din crucea mă-tii și duce-te-ai dracului ! — Așa, așa... Bătrânul se aplecase așa de tare peste pervaz, încât urechile lui de măgar erau acum paralele cu caldarâmul. Dădea din mâini ca un corb din aripi, croncănind tot mai tare : — Trăge-ți-ai în cur cu biela și manivela, cu pickhammerul, cu mașina de cusut Ileana, cu... Bătrânul mai dădu o dată larg din mâini, apoi se întoarse spre cameră. Maca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Acolo unde cele patru spinări de copil aveau loc, umerii celor trei bărbați abia încăpură. Rămaseră, astfel, câteva clipe, în tăcere, cu ochii închiși și capetele rezemate de trunchi. Când simțiră un vânt ușor agitând crengile și îndesind frunzele de pe caldarâm, știură că Magul frunzelor venise să le dea semnalul și jocul putea începe. Copiii săreau de pe un picior pe celălalt, chiuind și ghemuindu-se. Fiecare pas înainte era o izbândă și Magul făcea câte un cerc în jurul lor, pe țărmul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alungă acel gând, amintindu-și de cealaltă jumătate, de care nici măcar nebunia nu se încumeta să se apropie. Se ținu după el, nici nu trebuia să pornească motorul, era destul să se împingă, din când în când, cu tălpile în caldarâm, ca roțile motocicletei să se mai rostogolească. Bătrâ nul mergea lipit de ziduri. Din când în când, sălta din umeri și clătina din cap, încât aveai impresia că vorbește cu cineva. Nu se întoarse, însă privi de câteva ori în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atent, religios, pe un scaun mai la o parte și, cu geanta pe genunchi, sorbea toată convorbirea), frați și rude ale lui Conțescu. Exact la unsprezece și un sfert, într-o trăsură ale cărei roți se auziră rostogolindu-se pe caldarâm, sosi și Gaittany. De la ușă deschise larg brațele într-un gest de interogație și interes atât de ipocrit profesional, încît, îndată ce Conțescu îl asigură că este mult mai bine, cu un "perfect" zgomotos, satisfăcut, desființă orice inutilă căinare. Se mecanizase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îndată ce-l anunți. Saferian promise că va face întocmai. - Perfect! se înveseli factice Gaittany. Atunci, pe deseară! și salutând în chipul cel mai îmbietor cu putință, plecă și reluă, conform agendei, cursa cu trăsura, ale cărei roți sonorizară din nou caldarâmul. Rămași singuri, Saferian și doctorul Rapig Sahazizian începură să vorbească iarăși armenește. Colecționarul numismatic fu avizat puțin după aceea, deoarece Saferian bănuia, cu marea lui experiență de oameni (însă de astă dată pe nedrept), că Gaittany putea fi direct interesat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a țării, binevoi a onora cu prezența ei această manifestare "rumînească". Parastase volante în aer liber se mai organizară și în alte puncte ale Capitalei, precum și în provincie. Portretele celor patru (Hangerliu, Pica, Tudorel și Cioarec) erau așezate jos pe caldarâm, aprinzîndu-se în jurul lor vreo câteva zeci de lumânări și risipindu-se flori, în vreme ce unii membri ai Mișcării ședeau, mereu cu cizme, îngenuncheați, alții făcând drepți de gardă. Ioanide, urmărit de aceste fantome, se închisese în casă și scosese din calea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
animator și păstrător al valorilor culturale ale orașului, intitulate „Rondelul amintirii" foarte apreciate de localnici dar și în literatură: „Au înflorit salcâmii la Bârlad, Orașul e-o legendă de ninsoare, Voi tineri, prindeți clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost și eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Orașul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
furtunii care deja trecuse. Aici în gară totul părea mai liniștit, viața intrase în normal. Liniștea de după furtună se așternea văzând cu ochii. Grindina dispăruse, în timp ce norii goneau undeva, spre sud, cerul se degaja răspândind mai multă lumină. Doar luciul caldarâmului, proaspăt spălat, precum și apa, care se scurgea șiroaie în unele locuri, erau ultimele dovezi ale furtunii ce acum se dezlănțuia în altă parte. Spaima, prin care trecuseră călătorii, încă se mai menținea. Aceasta se observa în comportamentul și în felul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cu ideile lăsând impresia de joc inocent; zâmbetul devine duioșie ori trece în melancolie; tragic pare că nu există, ci doar gravitate. Din Rânduri pentru un eventual deces emană mâhnire, o tristețe abia disimulată: Sunt bolnav și aprins ca un caldarâm bucureștean o să mor asta e sigur puțin îmi pasă! Îmi pare rău doar că n-am decât douăzeci de ani, că nu știu cine sunt și din creionul ăsta ce-ar fi putut să iasă. Îmi pare rău că las în urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la modul urmuzian: La dreapta, urmând o dungă de cer Se rostogolea soarele pe șine de fier De nici nu știai dacă el hodorogea Ori roabele duruind a meterhanea (...) Fiece roată Se tot deforma, adecvată La pietriș, la asfalt, la caldarâm, În Los Angeles, Buenos Aires, Râm, Vă puteți, mă rog, închipui Țările care au fost ori vor fi Străbătute de ilustrele roabe Cu personaje surâzătoare și hodoroabe (Aristotel, de pildă, Meister Eckart, Kant) Purtate inexorabil spre Levant Unde, precum toată lumea știe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dintotdeauna, Big Rudy a refuzat uriașa cupă cuvenită învingătorului și a cerut ca aceasta să fie pusă pe mormântul copilului, titlul fiind conferit ambilor finaliști ex aequo. Când poliția a insinuat că tânărul Ghiță Bucătaru a fost spulberat intenționat pe caldarâm, un val de proteste a izbucnit de pe toate meridianele. Un adevărat sunami. Așa că poliția și-a retras bănuielile, iar supremația lui Rudolph Brand (Big Rudy, cum îl alintă toată lumea) a continuat nestânjenită încă patru ani. Americanul Big Rudy a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
dintotdeauna, Big Rudy a refuzat uriașa cupă cuvenită învingătorului și a cerut ca aceasta să fie pusă pe mormântul copilului, titlul fiind conferit ambilor finaliști ex aequo. Când poliția a insinuat că tânărul Ghita Bucataru a fost spulberat intenționat pe caldarâm, un val de proteste a izbucnit de pe toate meridianele. Un adevărat sunami. Așa că poliția și-a retras bănuielile, iar supremația lui Rudolph Brand (Big Rudy, cum îl alintă toată lumea) a continuat nestânjenită încă patru ani. Americanul Big Rudy a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
apere, dezvelindu-și pieptul în fața plumbilor sloboziți de puștile reacțiunii. Se prăbușeau, învăluiți într-un fum gros tăiat de flame, pocnete și mirosuri grele. Însângerați, se ridicau de fiecare dată cu mai multă înverșunare, strângând în pumni pietre smulse din caldarâm. Nimic nu-i putea speria și înfrânge, nici măcar moartea. În cele din urmă, au renunțat la efervescența vieții din Paris. Bandajându-și rănile de pe trup și suflet, au preferat să se întoarcă acasă. Au sădit în glia țării sămânța revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]