824 matches
-
de ce ar trebui să-l fac? De ce? Scrie undeva că Alex Portnoy trebuie să fie soțul și tatăl cuiva? Doctore, n-au decât să se cațere pe pervazul ferestrei și să mă amenințe că or să se facă chisăliță pe caldarâm, n-au decât să-și îngrămădească Seconalul până-n tavan - se prea poate să fiu nevoit să trăiesc săptămâni în șir terorizat de gândul că fetele astea puse pe măritiș s-ar putea arunca în fața metroului, însă, pur și simplu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e fauna, contrastul uman, cine cordește și cine-i corditul. Frunzișul îl las în grija păsărilor și albinelor, ele își au grijile lor, eu le am pe ale mele. Acasă, cine să știe numele chestiei ăleia care se înalță din caldarâm în fața casei noastre? E un copac - și-atâta tot. N-are nici o importanță specia, cui îi pasă de ea atâta timp cât nu ți se prăvale în cap? Toamna (sau, poate, primăvara? Știi chestiile astea? Sunt sigur că nu poate fi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vacarmul asurzitor îmbibat cu mirosul înecăcios de locomotivă pe cărbuni. Din depărtare se aude chemarea poruncitoare a unei sirene de la o fabrică. Croindu-și cu greu drum, Marius iese în mulțimea trotuarului îngust. Culorile hainelor civile, ritmul pașilor grăbiți pe caldarâm, conversația feminină pe glasuri tinerești cântate surprinsă în trecere despre o petrecere reușită, toate fac parte dintr-o lume a unui calm tihnit din care el fusese expulzat mult timp și cu o senzație de voluptoasă bucurie se lasă îmbrățișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
toate revin la starea inițială, de semi-adormire. În sfârșit, găsește o birjă liberă. Vizitiul, un bătrân scund, cu nas mare, coroiat, sub care se vede arcuită o frumoasă mustață de husar, apucă hățurile îndemnând blând micuța Rosinantă. Tactul copitelor pe caldarâm este din când în când acoperit de tusea și strănuturile birjarului. Sănătos! Mulțumesc, domnule ofițer. O năpastă de răceală. Deh, slăbiciunile bătrâneții! Din cauza nasului înfundat vorbele ies pe gură odată cu un bâzâit constant al nărilor. Zgribulit, își ridică peste urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tânără în doliu, cu chipul livid, ce strânge la piept un bebeluș, se prăbușește ca lovită cu un baros uriaș. Văpăi șerpuitoare de flăcări ling lacome ușile și ferestrele. Izbită în plin de suflul puternic, femeia cade rostogolindu-se pe caldarâm, protejând cu trupul ei făptura micuță. Amețită de durere, încearcă să se ridice, dar nu reușește. Cu fața schimonosită de durerea efortului se târâie pe coate și genunchi către gangul din apropiere. Oprit din fugă, Marius ridică în brațe femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în pantalon și maieu, cântă la acordeon o melopee jalnică ce stăpânește peste întreg dezastrul. Pe chipul împietrit ochii sunt pe jumătate închiși, ca și cum încearcă să se apere de fulgerările brutale ale imaginilor din jur. În fața lui, puse direct pe caldarâm, două cadavre. De sub unul dintre cearșafurile pătate cu sânge ce acoperă trupurile iese piciorul mic al unui copil. Lângă o ambulanță afumată, doi medici dau primul ajutor nenumăraților răniți întinși umăr lângă umăr, din mijlocul cărora se ridică către cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Nervii bietului doctor, mai puțin obișnuiți cu asemenea priveliști, cedaseră. În zgomot asurzitor de sirene își fac apariția nenumărate mașini cu însemnele Crucii Roșii. Locul începe să mișune cu cei de la Apărarea Civilă, brancardieri, sanitari care fac intervenții direct pe caldarâm nenorociților scoși de sub grinzile de beton. Alăturându-se unui grup de civili, Marius se oprește lângă o casă scundă, modestă, nevăruită, dar cu aspect îngrijit. În curte, pe o sârmă întinsă între două țevi groase atârnă o mulțime de rufe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se întinde în față drept și liber. Marius profită să ajungă la viteză maximă. Cu siguranța pistolului mitralieră pusă la foc automat, Manfred iese pe jumătate afară și trage, dar o denivelare a șoselei deviază rafala. Gloanțele împroașcă scântei pe caldarâm chiar în fața mașinii urmăritorilor. Șoferul acesteia ezită, ceea ce face să piardă câțiva metri, dar revine în forță năpustindu-se înainte ca un berbec înfuriat. Așa n-o mai scoatem la capăt, strigă Manfred înghesuindu-se să intre înăuntru. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Imediat, un fum gros începe să iasă de sub capota deformată. Pentru câteva secunde, șocul loviturii face pe Marius să privească amețit prin parbrizul crăpat cum totul joacă în fața ochilor lui. Cu mare greutate, se degajează din mașină, prăbușindu-se pe caldarâm. Scutură buimac de câteva ori din cap și de undeva, înfundat, în urechile lui își face loc zgomotul unui motor turat la maximum care se apropie cu repeziciune. Brusc, realizează ce se întâmplă. Sforțându-se la maximum, îl trage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dar nu poate să plece definitiv până nu aude răspunsul lui Marius. Poți să fii sigur de asta. Promit. O șuviță de sânge țâșnește pe gură lui Manfred, odată cu ultima răsuflare, apoi mâna se destinde brusc, întinzându-se moale pe caldarâm. În acel moment, sirenele celor de la Apărarea Pasivă anunță prelung și tânguitor încetarea alarmei aeriene. Partea a II-a În cei doi ani și jumătate de când poartă pe veston însemnul trăgătorilor de elită, Wilhelm Treibler își crease propriile lui reguli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
uitau după ea o făceau fiindcă strada era de regulă pustie și nu aveau altceva mai bun de făcut. Din acest motiv, Ioana se plimba întotdeauna pe străzi pustii, unde singura animație era dată de câțiva băieți șezând pe marginea caldarâmului, iar când aceștia scremeau câte un comentariu aparent admirativ, Ioana tremura de plăcere, bătăile inimii i se potoleau, fața i se destindea, încrederea în sine îi umplea fiecare nerv și căuta din nou aglomerația marilor bulevarde. Prietenia dintre aceste două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cârlige în care agățam căldările din tablă. Fie arșiță sau frig, desculț, căram câte găleți de apă era nevoie pentru băut, spălat și gătit. Ulița, căci stradă nu era în nici un caz, era o spledoare! Nici tu asfalt, nici tu caldarâm sau trotuar, încât iarna mai putea trece câte o sanie, Dumnezeu avea grijă să niveleze gropile, iar vara sau toamna, dacă mai și ploua, înotam prin noroaie. Ajuns la cișmea, umpleam căldările, le prindeam în cârligele jugului și, orbecăind pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-i aceea, o bucățică de foame, ia, acolo, măcar de poftă! Viețuiam împreună cu ai mei pe o uliță de mahala cu case mici, acoperite cu carton asfaltat, mai rar cu tablă. Ulița era o splendoare, nu tu asfalt, nu tu caldarâm, încât iarna mai putea trece câte o sanie, cu toate gropile, Dumnezeu avea grijă să le niveleze, iar vara, vorba lui Creangă, gemea colbul pe ea. Mașini nu treceau pe acolo, poate una la trei ani și atunci era un
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
piață, să se ducă “sus”, cum ziceam noi, după provizii. În zilele alea, cartierul nostru era un loc bun În care să cauți mîncare. După ce barurile și localurile de striptease se Închideau, majorității oamenilor le plăcea să arunce diverse pe caldarîm. Printre pungi de hîrtie, cutii de bere storcoșite, pachete de țigări și vomă, aruncau și destul de multe chestii hrănitoare, cîteodată chiar feluri de mîncare Întregi, neatinse. În afară de-asta, orașul Boston Începuse o adevărată campanie Împotriva boschetarilor, care În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
No Sun in Venice, era atît de ca lumea și de trist, cu Milt Jackson la vibrafon. CÎnd auzeam vibrafonul, Îmi Închipuiam un șobolan singuratic rătăcind pe o stradă pustie a unui oraș din sticlă, cu lăbuțele lui atingînd ritmic caldarîmul, un sunet limpede, acut și cît se poate de Însingurat, ce ricoșa În zidurile clădirilor. Uneori, tîrziu În noapte, Întins În cutia mea În Întuneric, pe prosopul de la hotelul Roosevelt (acum dispărut sub stratul de vatelină pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
în trei colori cunosc pe lume: roșu, galben și albastru, nepoțică dragă, da’ excitantă foc la viața moșului. Că de când nu te-am văzut multe nopți perpelite-n cearceafuri murdare și cleioase și zile grele de tânjală au trecut pe caldarâmul târgului noastru de-i nod de trafic de cărniță dulce și de droguri din Moldova de peste Prut și din Ucraina. Că împuțite și flocoase mai sunt kaștoacele pe-aici, nepoato cu fustanele negre, nu ca la voi, șpreiate și șamponate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
oră cutremurul a reînceput, ceva mai slab ca prima dată. Cine a mai avut curajul să intre în casă în noaptea aceea? Am umblat pe străzi până când ceața dimineții albi orizontul și praful de la clădirile dărâmate se mai depuse pe caldarâm. Abia atunci mi-am adus aminte că Ruletistul probabil că fusese abandonat acolo, în hala subterană, și m-am întors să văd dacă mai trăia. L-am găsit întins pe podea, îngrijit de câțiva inși. Avea un picior luxat din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pace, să zac aici, în camera asta înaltă ca un turn. Și sânt niște după-amieze aurii, nostalgice, în care de afară nu se aude nimic altceva decât foșnetul câtorva frunze însorite și numărătoarea vreunei fetițe care se joacă singură, pe caldarâmul pustiu al străzii Venerei. Ca și înainte, zac în pat, confuz de singurătate și emoție, iar în minte îmi vin, dureroase, sfâșietoare, fragmente de amintiri foarte vechi, din cea mai îndepărtată copilărie. M-am gândit să notez ceva din aceste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai găsit-o nicăieri, dar al cărei titlu îmi trezește o nostalgie pătrunzătoare. Mergeam pe stradelele întunecate, eu la mijloc, ținut de mânuțe de mama și tata. Țin minte o stradă cu case mici, negustorești, cu balcoane minuscule, al cărei caldarâm răsuna puternic sub pașii noștri, în fața noastră, mai mare decât am văzut-o vreodată, mergea luna, plină, galbenă și pe alocuri portocaliu-cafenie, dar strălucitoare. Spun mergea, pentru că părea într-adevăr că înaintează în ritmul pașilor mei, oscilând când în sus
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
învîrtejiți în mirosul acela de cruditate, până și lepra atelierelor de pe Venerei, și galbenul de closet al școlii Silvestru ni se părea că au farmecul unei lumi noi și curate. Din curți auzeai tropot de copite, iar granitul lucios al caldarâmului începea să reflecte strâmb albastrul cerului; în locul beznei prin care-o condusesem toată iarna pe Gina spre casă, acum înaintam amândoi printr-un crepuscul de vis, cu miros de iarbă și calcar vechi, cu ferestre purpurii și cornișe albastre. Și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
potrivea perfect între suporturile din bronz, pentru lumânări, sudate de capacul pianinei. Se opri să respire și își trase mâinile pline de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fie toată săptămâna bun cu noi. Iadeșul trăgea spre poartă, așa că am ieșit în strada pustie. Am cotit-o la stânga, spre câmp. Abia ne țineam după Balena, care făcea niște pași caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care locuiesc într-o perlă. Când obosiserăm de-atîta rătăcit printre construcțiile de piatră, Carmina privi prin gaura perlei și văzu strada noastră, începu să ne-o descrie cu atâta precizie, încît în curând ne-am trezit din nou pe pietrele caldarâmului, înconjurate de casele verzui și roze și turtite, de stâlpii de telegraf înnegriți de catran. Soarele era la scăpătat, cerul din partea aceea luase culoarea indigoului, dar în partea cealaltă, albastră-aburoasă, se străvedea deja luna. Umbrele ni se lungiseră hidoase spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deosibită. Aglae privea înciudată că scena se prelungește prea mult, Olimpia nu-și descrețise nici acum fruntea strânsă de necaz. Titi se legăna lângă sobă, iar Aurica își îngrijea atent mâinile. Birjarul dădu bice cailor, și roatele se rostogoliră pe caldarâm. Atunci Simion întoarse capul înapoi și, ca și cuprins de o subită emoție, strigă, arătând cu degetul: - Uite salcâmul ce mare s-a făcut! - Lasă, zise Stănică speriat, că-l vedem când ne-ntoarcem. Și făcu semn birjarului să mâne
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Era într-o dimineață de vineri, o dimineață însorită de vară, a zilei de 16 iulie 1965. La această zi am sosit în orașul Reșița, pe-al cărui caldarâm, desigur, nu călcam pentru prima dată. Reșița, acest oraș așezat pe ambele maluri ale râului Bârzava, râu ce își are izvorul în munții Semenic. Bârzava, când învolburată, când foarte lină, străbate întregul oraș, antrenând în cursul său toate deșeurile deversate
Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]