236,711 matches
-
mi-a țipat în ureche: "-Bă, sulfamidă, vorbești la telefon după miezul nopții ? Ești normal ?" M-am îndoit și eu imediat de propria-mi normalitate, așa că am așezat cu grijă receptorul la loc, am vrut să mă furișez prin întunericul camerei cu gând să ies pe balcon, la aer, dar în clipa aceea, a sunat interfonul și o voce liniștit-jovială mi-a zis: -V-am trezit, domnu' Haralampy, să vă spun că, începând cu anul școlar viitor, acțiunea "Cornul și laptele" se
Haralampy și "Lacul Lebedelor" by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12864_a_14189]
-
vadă lucruri mai de Doamne-ajută. Dar spectacolul era absolut fascinant: îmi părea atât de straniu și de cunoscut totodată, încât nu mă hotăram să-i pun capăt. Un văl mi s-a ridicat de pe ochi atunci când copilul, în trecere prin cameră, a întrebat: "Îi dau pe pesedei pe Discovery Channel?" Asta era! Urmăream un film pe care oricine familiarizat cu documentarele de pe faimosul canal de televiziune îl poate vedea adesea: e vorba de impecabilele documentare englezești despre Germania nazistă și despre
Amurgul graseiaților by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12845_a_14170]
-
lui don Justo, dirigintele Poștei, crezuse că va muri din cauza înțepăturilor acestor creaturi care se năpustiră asupra ei fără milă. În ziua următoare se refugie la un hotel din centrul Marsiliei, condus de o familie de spanioli; îi dădură o cameră simplă, spațioasă, și nu avură nici o obiecție să primească acolo grupuri de muncitori. Poetul-zidar Charles Poncy, autor al imnului Uniunii Muncitoare pe care Flora conta pentru a o ajuta în programul întîlnirilor cu muncitorii marsiliezi, plecase în Alger, lăsîndu-i o
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
mă obosește Privesc cum mădularul îmi înflorește În cea mai deplină durere Cântec care vede (Femeile atât de departe) Femeile atât de departe cu toate că Îți place să le știi lângă tine Adormite în ritmul sărutului Toate în dezordinea camerei și în Dulceața trupului În melodiile spiritului. Se opun Nașterii singuratice, depărtării sterile Mereu în căutare. Sunt frumos pentru tine. Pătrundem în prăpastia trupului. În Norocul smuls din rădăcina rănită.
Zilele Vienei la București 12 mai - 21 iunie - Poeme de Robert Schindel by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/12863_a_14188]
-
Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și scriitorul irlandez, Scorsese nu are vreo apetență pentru cursivele narațiuni lineare; preferă să spună povestea prin intermediul impresiilor, deci prin detalii, prin mobilitatea camerei. Un băiat din mica Italie, Elizabeth Street (Harvey Keitel în rolul său de debut), se îndrăgostește de o fată (Zina Bethune); relația e fundamental alterată de faptul că ea mărturisește că a fost violată. Pentru J.R., există fete cuminți (adică
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
căsătorească cu ea, "iertându-i greșeala". Ea însă nu e dispusă să treacă acest fapt cu vederea și se despart, fără consecințe tragice. Epifania la care mă refeream anterior e resimțită de J.R. într-o biserică și e remarcabil dramatizată; camera se concentrează într-un ritm frenetic pe detalii (din sculpturi) care arată suferința fizică. Protagonistul se rănește sărutând un crucifix, iar sângele de pe buzele lui sugerează o temporară transformare în martir. Probabil, în sinea sa, se vede ca un martir
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
ceva mai tehnic, și mai puțin cronică de film. Unul din crezurile de căpătâi ale celor din La Nouvelle Vague (Chabrol, Truffaut, Doniol-Valcroze, Godard, Rivette, Rohmer, și, deși nu provenea dintre "titularii" de la Cahiers du cinéma, Alain Resnais) era libertatea camerei. Mișcarea acesteia reprezintă pentru ei esența cinematografiei; nu trebuie să se odihnească decât pentru a-și aduna forțele pentru o nouă secvență, nu pentru a crea o imagine frumoasă. Cel care a rupt-o cu regulile rigide în această privință
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
aduna forțele pentru o nouă secvență, nu pentru a crea o imagine frumoasă. Cel care a rupt-o cu regulile rigide în această privință a fost Godard: în Weekend, el are un cadru panoramic foarte lung, fără tăieturi, în care camera se rotește peste 360 de grade, adică limita permisă. Scorsese năzuiește la această performanță de continuitate, dar, după cum mărturisește, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice: deoarece vroia să filmeze alb-negru, 35 mm, peliculă care dă o anume textură granulată imaginii
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
limita permisă. Scorsese năzuiește la această performanță de continuitate, dar, după cum mărturisește, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice: deoarece vroia să filmeze alb-negru, 35 mm, peliculă care dă o anume textură granulată imaginii, tot ce avusese la dispoziție era o cameră de filmat care ocupa jumătate de cameră! De-abia mai era loc pentru actori... Și totuși există o secvență remarcabilă în care regizorul se apropie de performanța lui Godard: o petrecere de băieți, la care ei se aleargă unii pe
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
de continuitate, dar, după cum mărturisește, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice: deoarece vroia să filmeze alb-negru, 35 mm, peliculă care dă o anume textură granulată imaginii, tot ce avusese la dispoziție era o cameră de filmat care ocupa jumătate de cameră! De-abia mai era loc pentru actori... Și totuși există o secvență remarcabilă în care regizorul se apropie de performanța lui Godard: o petrecere de băieți, la care ei se aleargă unii pe alții, se joacă cu perne și... cu
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
cruzime autentică (unul îl târăște de păr pe altul, amenințându-l cu pistolul, în timp ce ceilalți se amuză, neluând incidentul în serios) e filmată cu încetinitorul. Scorsese preia panoramarea circulară a lui Godard, de la stânga la dreapta, fără a putea roti camera atât de mult. Compensează prin altă metodă: schimbă poziția camerei și montează cap la cap aceste imagini, legându-le prin dissolve. Efectul e o mișcare circulară relativ continuă, sincopată prin viteză: după fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
-l cu pistolul, în timp ce ceilalți se amuză, neluând incidentul în serios) e filmată cu încetinitorul. Scorsese preia panoramarea circulară a lui Godard, de la stânga la dreapta, fără a putea roti camera atât de mult. Compensează prin altă metodă: schimbă poziția camerei și montează cap la cap aceste imagini, legându-le prin dissolve. Efectul e o mișcare circulară relativ continuă, sincopată prin viteză: după fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O altă influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
dreapta, fără a putea roti camera atât de mult. Compensează prin altă metodă: schimbă poziția camerei și montează cap la cap aceste imagini, legându-le prin dissolve. Efectul e o mișcare circulară relativ continuă, sincopată prin viteză: după fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O altă influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul necontestat al acestora e Alain Resnais: în Anul trecut la Marienbad, el le folosește ambiguu din punct de vedere temporal: pot fi flashbackuri sau flashforwarduri
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
F.B.I. Scott (Angelina Jolie) și un criminal în serie care trăiește viețile victimelor sale. Trebuie să reiau afirmația lui Alex Leo Șerban: lungmetrajul e atât de dureros de previzibil! Nu doar la nivelul scenariului, ci și ca unghiuri, mișcări ale camerei, compoziția cadrelor... Iar predictibilitatea e sărutul morții pentru acest gen. Mă rog, poate fi interesant pentru cineva aflat la prima vizionare a unui thriller, dar cum genul e atât de uzat și abuzat de Hollywood, greu ai găsi o astfel
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
I.B.Ștefănescu a numit o tânără compozitoare care știe exact ce vrea de la interpret - Diana Rotaru. S-a dovedit câtă dreptate a avut în concertul din 24 octombrie de la Universitatea Națională de Muzică, unde Shakti pentru saxofon și orchestră de cameră (o primă audiție absolută, comandă a Fundației Ernst von Siemens) a dezvăluit personalitatea unei tinere aflată în ultimul an de studiu. Din modul de configurare, de structurare, de manipulare a substanței muzicale transpar ani de muncă, o solidă educație muzicală
Profiluri dintr-un festival by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12290_a_13615]
-
cîteva pagini din Făt-frumos din lacrimă - despre inventat nici nu a putut fi vorba - și... și... adorm. Cad într-un somn adînc, ca de sfîrșit sau de început de lume. Aud ca prin vis ceva în legătură cu un cutremur. Sar în mijlocul camerei și mă simt legănată pervers. Se leagănă toată casa ca într-o unduire arăbească. Așa, în ritmurile astea, viața se poate scurge încet-încet. În cîteva secunde, zbaterile cumplite, nimicnicia, insomnia, tristețile, bucuriile, soarele, luna, ploaia, sufletul, dispar. Cam după o
Cutremur. În țara florilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12287_a_13612]
-
clișeele, drumurile adîncite de șabloane, rostirile previzibile, rezolvările facile, la îndemînă. Fiecare actor surprinde prin seriozitatea, travaliul cu sine, deschiderea față de propriile disponibilități, pe care acceptă să le sondeze serios. Spectacolul Anei Mărgineanu, tînăra regizoare, este ca un concert de cameră. Mica orchestră susține o partitură ce pare accesibilă. Aici este și clenciul, momeala. Pare pe înțelesul tuturor și are, totodată grade de receptare. Concertul este dirijat impecabil, este interpretat de virtuozi. Fiecare notă contează, fiecare instrument în parte, fiecare atac
89 89... TRIST ȘI DUPĂ '89 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12288_a_13613]
-
cu logistica sa, ar putea să aducă țării liniștea financiar-bancară pentru vreo două-trei legislaturi, iar populației venituri în stare să acopere măcar câte o noapte pe săptămână la Hotelul "Crystal Palace"-Corleone, unde cameristele 1), filmate de reporteri tv cu camera ascunsă, și-ar unduí trupurile într-un dans trezitor de sălbăticii hormonal-adrenalinice inclusiv în cazul celor mai mari dezlegători de integrame din istoria omenirii. Fiule și frate întru a crede în promisiunile electorale! Oare ce destin blestemat ți-a purtat
Întîia epistolă către Haralampy by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12294_a_13619]
-
urmă, despre demnitate. A păpușii cu nume atît de neînțeles, Paralipomena, a "structurii" Maradenbone, un fel de flogistic al alchimiștilor, prezent în toate lucrurile, și, în final, a corpurilor. A bietelor corpuri sfîrșite, sfîșiate, plutind în aerul închis al unei camere cu jucării ce, împrejurul lor, se strînge ca un giulgiu.
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
vînătorii de vrăjitoare" din lumea cinematografiei, la începutul deceniului șase, în care, printre altele era reprodusă declarația soției uneia dintre victimele acelei campanii. Aceasta, indignată de modul în care au fost sancționate ideile "progresiste" ale soțului ei a reflectat în fața camerei de luat vederi: "mi-am dat seama atunci că Statele Unite sînt pe punctul de a deveni o țară fascistă, pentru că primul lucru pe care îl face un regim fascist este să-i oblige pe oameni să-și țină gura". Dar
Savoarea faptului divers by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12300_a_13625]
-
iar personajele secundare - regizorul a optat conștient pentru necunoscuți în rolurile principale și pentru nume mari (Peter O'Toole, Jim Broadbent, Stockard Channing) în roluri mici - fac savoarea acestui lungmetraj. Semnătura realizatorului în acest film e mișcarea circulară amețitoare a camerei în contextul petrecerilor frenetice: uneori nu deslușești nimic, dar ceea ce Fry vrea să spună e că nu e nimic de văzut, contextul social falsifică într-atât personajele încât comportamentul lor e irelevant. Mesaj care e foarte departe de cel al
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
în cinematografia anglo-saxonă (The Talented Mr. Ripley, Six Degrees of Separation, Catch Me If You Can), cel al lui Duncan Roy are câteva atuuri. Cel mai evident e aspectul de triptic: lungmetrajul utilizează mereu un triplu split screen; deși adesea camera se focalizează asupra aceluiași incident, perspectivele sunt diferite - ceea ce face filmul mai dificil de urmărit, dar și mai complex. Totodată, există un filon autobiografic: experiențele personajului principal (Dean Page, un adolescent abuzat de tată, fuge de acasă și se dă
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
din urmă am acceptat și m-am dus să-l văd, împreună cu soția mea. Era în ziua de 27 aprilie. Ne-a deschis una din fiicele pictorului; mama lor, încă suferindă, continua să nu se arate. Am fost introduși în camera unde se afla Țuculescu și lăsați singuri cu el. Ne-a primit cu căldură, bucuros să ne vadă. Ședea pe pat, foarte slăbit, cu fața suptă, cu obrajii emaciați, cu ochii febrili, arzători. Căpătase un chip de o rară frumusețe
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
iubit, care află de existența procedurii, întreprinde același demers. Doar că, din cauza neatenției celor ce o performau, procedura nu funcționează bine, iar Joel, care ar fi trebuit să fie inconștient, e relativ treaz: aude și procesează fragmente din conversația din cameră, deschide ochii etc. Dar, lăuntric, e treaz de-a binelea: realizează că există amintiri cu Clementine la care nu vrea să renunțe, dar că nu-i poate opri pe cei care i le șterg. Ca atare, începe, alături de Clementine, care
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
Nicolae Manolescu În noiembrie 1988, mă aflam nu mai știu de ce la Bacău. Era un sfîrșit de săptămînă. Decisesem să revin la București luni. Sîmbătă seara, citeam în camera de la hotelul Trotuș, impersonală ca toate camerele de hotel de pe vremea aceea, cînd a sunat telefonul. Vocea de la celălalt capăt al firului era ultima la care m-aș fi așteptat. Aparținea șefului meu de catedră. Am fost atît de uimit
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]