1,594 matches
-
diferite între ele precum cea de sănătate, de asistență socială, de educație și chiar de rețelele poliției politice. Și, dintr-odată, ofițerii coordonatori de rețele informative - și, evident, de influență - din fosta Securitate au devenit o țintă prețioasă pentru noii capitaliști români. Ei și-au făcut treaba cu profesionalism și eficiență - ca și ceilalți coordonatori de rețele -, iar colectarea a fost un succes, însă unul dintre efectele secundare ale acestei revitalizări a fostei Securități a constat în oferirea de argumente suplimentare
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de către întreprinzătorii autohtoni erau mult mai mari decât salariile medii pe economie. De multe ori mai mari erau însă profiturile pe care le produceau activitățile acestora și, ca urmare, începând cu 1993-1995, a început o adevărată „vânătoare de capete” din partea capitaliștilor autohtoni în efortul lor de a obține cooperarea acestor specialiști. În final, piața banilor privați, adică a investițiilor populației și a capitalului străin care dorea să investească în România, fie el strategic sau de portofoliu, a fost, mai mult de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
dispunea, prin utilizarea cu abilitate a golurilor instituționale și a vidului legislativ ce a durat mai bine de zece ani pe această piață. Primul efect important al acestei realități a constat într-o acumulare rapidă de mari capitaluri în favoarea unor capitaliști români mai bine plasați pe această piață. Cei mai mulți dintre ei au utilizat piața ca sursă secundară de venituri și de poziție în raport cu căile net mai eficiente ale accesului la banii publici și la privatizările obținute în condiții preferențiale. Dar un
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
plasați pe această piață. Cei mai mulți dintre ei au utilizat piața ca sursă secundară de venituri și de poziție în raport cu căile net mai eficiente ale accesului la banii publici și la privatizările obținute în condiții preferențiale. Dar un număr restrâns de capitaliști autohtoni - iar controversatul Sorin Ovidiu Vântu este, de departe, cel mai important dintre ei - au reușit să se afirme ca precursori ai unui sistem de instituții de capital private și autohtone suficient de mari pentru a opune o opoziție încăpățânată
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cu distrugerea infrastructurii instituționale și normative pe care se sprijineau aceștia. Căci, începând cu anul 2000, ofensiva capitalului străin capătă o putere economică și politică ce nu mai poate fi oprită prin „forțele proprii” ale capitalului autohton. Banii publici: de la capitaliștii „de carton” la „baronii locali” Unul dintre motivele pentru care colectarea banilor de la populație și de pe piețele private nu a reprezentat o sursă importantă în acumularea de capital privat autohton este că, într-o economie socialistă, banii - capitalul potențial - nu
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
populației în bilanțul monetar agregat al băncilor reprezentau mai puțin de 10% din cele ale agenților economici, adică ale companiilor, este relevant în acest sens. Dacă doreau nu doar să confirme ideologiile cotidiene, ci să se afirme acumulând capital, noii capitaliști români trebuiau să-și asigure accesul la capitalul agenților economici de stat, moșteniți din economia socialistă. Iar dacă voiau să ajungă să domine economia - și, prin aceasta, societatea în ansamblul ei -, trebuiau să-și aproprieze tocmai acest capital. Or, încă
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
socialistă. Iar dacă voiau să ajungă să domine economia - și, prin aceasta, societatea în ansamblul ei -, trebuiau să-și aproprieze tocmai acest capital. Or, încă destui ani după revoluție, el a rămas în proprietate publică, iar principala problemă a noilor capitaliști români a constat în identificarea de posibilități de a efectua transferul acestuia din proprietatea publică în proprietatea privată. În primul rând, în cea mai simplă formă a acestui capital - în formă de bani. Aici mai întâlnim o particularitate specifică tranziției
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
noii agenți ai economiei de piață - adică micii întreprinzători -, potrivit paradigmei ideologice a confruntării dintre neocomuniști și procapitaliști, ci chiar în interiorul clasei conducătoare a economiei de stat, între gestionarii capitalului bănesc și conducătorii companiilor producătoare. Prima etapă a formării clasei capitaliștilor români a luat forma confruntării interne - adică, în interiorul economiei aflate în proprietate publică - între gestionarii capitalului bănesc și gestionarii producției industriale. Ambele categorii erau suficient de bine informate pentru a ști că adevărata confruntare pentru controlul noii economii capitaliste trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
deciziile luate la cel mai înalt nivel politic - cel al guvernului - continuau să fie îndeplinite, însă doar dacă obțineau aprobarea formală a unor oameni, membri în consiliile de administrație, care nu mai erau nici simpli funcționari de stat, nici simpli capitaliști. Prin măsurile legislative luate imediat după revoluție - în 1990-1991 -, coordonarea economiei asigurată prin decizie politică fusese esențial fracturată. Teoretic, statul mai era bănuit că își gestionează, în funcție de criteriile propriei politici, capitalul, fărâmițat în câteva zeci de mii de întreprinderi mari
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
este vorba de avuția publică, concentrată în proprietăți, echipamente, instalații și instituții, ci de banii publici care circulau în rețeaua de instituții ce alcătuiau economia și administrația publică. Și tocmai acești bani au fost ținta prioritară a primului val de capitaliști români. Era firesc și, în consecință, de așteptat să se întâmple astfel. Ceea ce le lipsea înainte de toate noilor capitaliști români erau tocmai banii. Oricât „spirit capitalist” ar fi avut, indiferent de competențele și cunoștințele de care dispuneau, pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
rețeaua de instituții ce alcătuiau economia și administrația publică. Și tocmai acești bani au fost ținta prioritară a primului val de capitaliști români. Era firesc și, în consecință, de așteptat să se întâmple astfel. Ceea ce le lipsea înainte de toate noilor capitaliști români erau tocmai banii. Oricât „spirit capitalist” ar fi avut, indiferent de competențele și cunoștințele de care dispuneau, pentru a fi capitaliști și a face afaceri, primul lucru necesar erau banii. Legea „de fier” a capitalismului afirmă că „banii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
români. Era firesc și, în consecință, de așteptat să se întâmple astfel. Ceea ce le lipsea înainte de toate noilor capitaliști români erau tocmai banii. Oricât „spirit capitalist” ar fi avut, indiferent de competențele și cunoștințele de care dispuneau, pentru a fi capitaliști și a face afaceri, primul lucru necesar erau banii. Legea „de fier” a capitalismului afirmă că „banii cu bani se fac!”. O parte din bani se aflau la populație, dar ei nu reprezentau decât o fracțiune minoritară - cel mult o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
noul capitalism românesc să se orienteze în primul rând spre aproprierea acestora. Și, în primul rând, spre acele instituții care concentrau cea mai mare cantitate de bani și încă în forma ideală, cea monetară. Ca urmare, prima țintă a noilor capitaliști români au fost băncile. Băncile Dar în România, spre deosebire de alte țări, exista o problemă importantă. Băncile românești nu erau deloc dispuse să „dea drumul” la bani. Preferau să-i utilizeze în folos propriu. Consider că acest aspect este foarte important
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
mari, îi vinde la suprapreț, adică la o valoare mai mare decât valoarea lor nominală. Diferența dintre valoarea nominală a banilor și prețul lor de vânzare se numește dobândă și este - ar trebui să fie - principala sursă de venituri a capitalistului care vinde bani, adică a bancherului. Pe de altă parte, tranzițiile se bazează pe bănci. În ultimă instanță, o tranziție nu este decât un uriaș experiment social prin care clasa politică a unei societăți încearcă să transforme societatea utilizând un
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
Dar el a reprezentat o sursă la fel de bună și de avantajoasă și pentru finanțarea sectorului privat, iar dezvoltarea a cel puțin o parte a acestuia din urmă s-a făcut prin subvenționarea pur și simplu a formării noii clase de capitaliști privați autohtoni, prin selectarea după criterii politice a acelora care urmau să primească subvenții, indiferent de forma pe care o luau ele. Au funcționat aici două tendințe contradictorii. Pe de o parte, băncile românești - și bancherii români - s-au străduit
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
FPS nu privatizase decât 3,2% din portofoliul său, din care cea mai mare parte fusese privatizată prin MEBO. Se mai poate bănui că o parte a creditelor acordate sectorului privat au fost, de asemenea, utilizate pentru privatizarea în favoarea noilor capitaliști români a unor întreprinderi în care aceștia, la început, au apărut ca investitori minoritari și pe care și le-au însușit, în final, prin majorarea capitalului social. Această tehnică de privatizare „spontană” (Negrescu, 1999, p. 521), denumită astfel pentru că ocolea
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
aceștia, la început, au apărut ca investitori minoritari și pe care și le-au însușit, în final, prin majorarea capitalului social. Această tehnică de privatizare „spontană” (Negrescu, 1999, p. 521), denumită astfel pentru că ocolea cadrul legislativ al privatizării, solicita noilor capitaliști români eforturi financiare proprii și este cert că au apelat inclusiv la credite bancare în acest sens. Dar procesul de constituire de societăți cu capital mixt - de stat și privat - se reduce drastic tocmai începând cu 1995, când numărul de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
exact în perioada în care creditul neguvernamental acordat sectorului privat atinge maximul creșterii sale din primul deceniu al tranziției. Cel mai probabil este că grosul creditului acordat de bănci sectorului privat are rostul de a finanța noile afaceri ale noilor capitaliști români. Iar cum cea mai mare parte a creditului neguvernamental e dat pe termen scurt, el nu este în nici un caz destinat investițiilor în echipamente, tehnologii sau greenfield investments. El este credit destinat fie „capitalului de lucru”, necesar pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
ridicat de amortizare. Cel puțin o parte a lui este destinat finanțării consumului de lux al noului sector privat românesc, consum care „explodează” începând cu 1991-1992. Rezultatul acestei liberalizări a creditului către sectorul privat este apariția unei categorii speciale de capitaliști români denumiți de mass-media „miliardari de carton”, o metaforă care încearcă să sugereze fragilitatea poziției lor financiare. Termenul a fost inventat de mass-media și a intrat apoi în limbajul popular, ca și în discursul politic, pentru a-i desemna pe
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
returna. Oricum, sigur este faptul că, în primii ani de tranziție, aceste credite au fost acordate cu foarte mare lejeritate, în condiții preferențiale, iar rezultatele au fost, de regulă, negative. Pentru o bună parte dintre cei care, ulterior, au devenit capitaliștii de nivel mediu și chiar mare ai economiei românești, acest tip de credite cu dobândă negativă au reprezentat punctul de pornire în cursa din noua economie privată a României. Dar rata pierderilor a fost ridicată. Noii întreprinzători români aveau abilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
ferma „Southfork” de la Slobozia! Pe la sfârșitul anilor ’70, în perioada de maximă deschidere a României comuniste către occident, televiziunea publică a difuzat un serial american de succes - Dallas - care, în sute de episoade, povestea viața aventuroasă a unei familii de capitaliști texani. Serialul a avut un succces de public cu totul excepțional și o bună parte dintre români și-au format imaginea și credințele despre capitalismul modern pe baza informațiilor romanțate din serial, în ciuda faptului că le lipseau cunoștiințele elementare necesare
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de noi hoteluri sau canale de televiziune, „miliardarii de carton” ai României au apelat pe larg la creditele bancare pentru a face rost de bani. Altă sursă, de fapt, nici nu exista. În 1997, George Constantin Păunescu, unul dintre „marii capitaliști” autohtoni și un apropiat al puterii politice care a pierdut alegerile în 1996, a fost acuzat și condamnat pentru încălcarea legii bancare. Legea bancară românească preciza că nici un întreprinzător privat nu poate investi capitalul obținut printr-un credit într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
acestor transferuri nu era prea mare - creditul acordat de bănci sectorului privat nu reprezenta, în 2002, decât 8,4% din PIB, fiind cel mai scăzut din toată Europa Centrală și de Est - nu se datorează decât capacității limitate a noilor capitaliști români de a absorbi și utiliza asemenea fonduri pentru a acumula capital. În orice caz, etapa 1996-1999 a fost importantă în formarea noii clase a capitaliștilor români. Ea a marcat un salt în ordinul de mărime și de importanță economică
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
toată Europa Centrală și de Est - nu se datorează decât capacității limitate a noilor capitaliști români de a absorbi și utiliza asemenea fonduri pentru a acumula capital. În orice caz, etapa 1996-1999 a fost importantă în formarea noii clase a capitaliștilor români. Ea a marcat un salt în ordinul de mărime și de importanță economică al acestora. Dacă în prima jumătate a deceniului tranziției aceștia conduceau afaceri și organizații ale căror valori se exprimau cel mai adesea în milioane sau câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
discuție capacitatea României de a-și onora obligațiile internaționale de plată. Întrebarea referitoare la cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea situație nu are drept răspuns o afirmație simplă de tipul: din cauza corupției. Corupția, adică mituirea de către capitaliști a unor funcționari bancari pentru a obține credite neperformante de la bănci de stat sau private prin încălcarea legilor sau a regulilor interne ale băncilor, a existat și a avut rolul ei în întregul proces. Dar acest rol nu trebuie în
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]