KorAP: Find »[drukola/base=cardinal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...131 >

3,275 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

neliniștit, asemenea unui troian la vederea marelui cal. „Timeo Danaos et dona ferentes“ se gândise el. „Nu mă Încred În câinii ăștia nici dacă Îmi zâmbesc.“ Nimic nu Îi plăcuse din acest om și din curtea lui. Aspectul fizic al cardinalului Îl indica drept un laș concupiscent, cu chipul marcat de ipocrizia curială. Iar când, În sala Consiliului, făcuse marele gest de a refuza o cupă plină cu florini de aur, lui Dante nu Îi scăpase străfulgerarea de lăcomie care Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru prea impresionat de Însemnele lui și de oamenii Înarmați care Îl urmau. Chestiuni preoțești, messere, Îi răspunse. Azi e zi de audiențe publice, acasă la cardinal. Dat fiind că de acum e casa lui, nu? adăugă el cu un zâmbet amar. — Santa Maria este și va rămâne doar casa florentinilor, de lucrul ăsta să fii sigur. O fi cum spui domnia ta, dar va trebui să Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
casa lui, nu? adăugă el cu un zâmbet amar. — Santa Maria este și va rămâne doar casa florentinilor, de lucrul ăsta să fii sigur. O fi cum spui domnia ta, dar va trebui să Îl faci să priceapă asta și pe cardinal, care Își ține curtea aici. — Dar de ce au venit atât de mulți? — Astăzi se acordă indulgențe și, mai ales, provizii de drum pentru pelerinii Jubileului. O presimțire nefastă străbătu mintea poetului; poate că ar fi fost mai bine să aleagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ton sec. Iar Îndată adăugă: — Dumneata și toată Comuna florentină. Rosti aceste cuvinte cu o sfidare care spunea multe despre sentimentele zbirilor lui Bonifaciu față de orașul său. Accentul Îi trăda originea Îndepărtată. Trebuie că era unul din mercenarii francezi ai cardinalului. Dante se aplecă Încetișor, Îndoindu-și genunchiul, până când ajunse În dreptul feței sale mari și urâte. — Anunță-mă de Îndată cardinalului dumitale! Prin reaua voință și prin lenea dumitale Întârzii o misiune de care pot atârna triumful justiției și relațiile dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să aibă intenția de a ceda. Apoi, cuprins parcă de un neașteptat sentiment de milostenie pentru postulantul care se agita În fața lui, ridică din umeri. — Dat fiind că pari să fii cineva, poate că e bine să faci o vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
peste buza superioară, ar fi putut constitui magnificul portret al unui Împărat din perioada decadenței. Un Commodus, poate. Sau un Nero, dacă nu i-ar fi lipsit cu desăvârșire acea tinerească scânteie de nebunie care luminase trăsăturile romanului. Pe chipul cardinalului nu se citea decât Îndelunga obișnuință cu intriga și corupția. — Iată că ne Întâlnim În sfârșit, messer Durante. De mult voiam să te cunoaștem. Asta nu Înseamnă că nu vă cunoșteam Întru spirit, prin mijlocirea versurilor de iubire ale domniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
parvenit știrea că te interesezi de o crimă. Pierzania pare să te urmărească, messer Alighieri, așa cum umbra unui câine urmărește câinele. — Sau așa cum pașii morții Îi urmăresc pe ai celor care Îi sunt nesuferiți lui Bonifaciu, În orașele lui creștine. Cardinalul se ridică brusc, cu chipul Împurpurat de furie. — Cum cutezi, nerușinatule! Te vei căi pentru nebuneasca semeție cu care asociezi numele Sanctității Sale cu gestul unui scelerat. Uiți, se vede treaba, că nu ești În lanțuri numai prin benigna răbdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu de aici... niciodată! — Nici domnia ta nu vei ieși din Florența! șuieră Dante, Încercând să Îi muște o ureche. Dar Între timp cântărea, grabnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe dinăuntru: un politician angajat Într-un duel cu un adversar neînduplecat. Pierduse prima ciocnire și Încerca să Își adune forțele pentru a ataca din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Încăperi, În afară de perfida dorință de a ofensa sacra noastră persoană? — De ce se interesează Biserica de uciderea meșterului mozaicar? De ce v-ați trimis zbirul, pe Noffo, să Îi iscodească rămășițele? replică Dante, la rândul său cu un glas Întretăiat de gâfâială. Cardinalul avu o mișcare bruscă de nerăbdare. Nu am nimic să Îți explic. Sfânta Biserică romană măsoară ceasul binelui și al răului, răspunse el cu un aer de superioritate În timp ce, Încetul cu Încetul, Își recăpăta culoarea. O crimă feroce Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să vândă și să cumpere. De ce ar trebui să se teamă Sfânta Biserică de moartea unui biet artizan? Sau de viața lui? Nu un simplu artizan, ci un mare maestru al artelor. Un meșter din Como. Pe deasupra, de credință ghibelină. Cardinalul Își păstră atitudinea indiferentă. Lui Dante Îi reveni În minte contractul pentru lucrările din mânăstirea San Paolo pe care Îl găsise În chilia mortului. — Omul lucrase și pentru Bonifaciu, la Roma. — Și ce-i cu asta? Poetului i se păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
acum cu ochii complet Închiși și cu fața brobonită de sudoare. Dante mai lăsă o clipă să se scurgă Înainte să răspundă. — Este posibil să fi avut intenția de a fixa În piatră un simbol al familiei imperiale de Hohenstaufen. Cardinalul Își redeschise brusc ochii, pe buze cu un zâmbet crispat și disprețuitor. — Această ipoteză nenorocită e rodul minții dumitale strălucite? Acestea sunt rezultatele cercetărilor domniei tale? Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
orice urmă din aparenta sa bonomie. — Nu există nici o fiică! Manfredi, bastardul, a avut numai patru urmași și sunt morți cu toții. — Și dacă legenda ar fi adevărată? Poate că tocmai asta aflase meșterul la Roma și asta voia să dezvăluie. Cardinalul Își pierduse orice stăpânire de sine. — Nu există nici o Beatrice, Îți spun! bâigui. — Poate că așa e, dar puterea legendelor Învinge puterea realității. Dacă imperialii se pregătesc să prezinte o Beatrice ca moștenitoare legitimă a coroanei imperiale, poate că Bonifaciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Împiedica scopurile ațintite Împotriva libertății noastre! — Dacă ții neapărat, urmează-ți pista dumitale, messer Alighieri. Dar nu vei ajunge la nimic. Ambrogio nu a fugit de la Roma pentru motivele pe care le crezi. Nu pentru asta a fost ucis, spuse cardinalul În timp ce Îl concedia cu un gest. Dante dădu să plece dar, ajuns În dreptul ușii, se opri, chemat de glasul strident al lui Acquasparta. — Ni s-a relatat despre dansatoarea care se produce În taverna cruciatului. Se pare că te interesează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să bată la ochi cât mai puțin. O coti grabnic pe o stradă laterală, atent ca nimeni să nu Îl urmărească. Când ieșise din nunțiatură nu se uitase nici În stânga, nici În dreapta și nu era exclus ca vreun zbir al cardinalului să Îi fi luat deja urma. Scrută cu luare aminte chipurile trecătorilor, fără să observe Însă nimic suspect. Continuă să Înainteze cu pași repezi, lipindu-se de fațadele edificiilor, cu capul plecat, reflectând asupra celor abia Întâmplate. Acquasparta negase totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
odihnească, dar asediul insectelor la rămășițele de zeamă devenise insuportabil. Își luă bocceaua și ieși, după ce lăsase o monedă printre resturile de mâncare. Cel puțin, nemernicul de cârciumar avea să-și murdărească și el degetele, dacă voia să o capete. Cardinalul putea să nu aibă deloc dreptate, Însă, fir-ar să fie, În privința nevoilor sale bănești, avea. Imaginea lividă a lui Mannetto Îi reveni În minte. Parcă Îi vedea dinții ascuțiți, de jder, și culoarea hidoasă de bilios. Și nici măcar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Nu știa dacă Noffo era deja prezent atunci când el intrase. Dacă așa era, de acum era prea târziu pentru orice. Nemernicul acela l-ar fi putut acuza de complicitate cu nebunia aceea. Nu putea lăsa o asemenea armă În mâna cardinalului. Poate că ar fi fost mai bine să plece cât mai repede. Sau să Întrerupă ceremonia și să Îl acuze pe Bruno de omucidere. Arestându-l ca autoritate civilă, l-ar fi smuls din mâinile Inchiziției, Împiedicându-l pe nebun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și tu ai putea fi doctor. Baldo nu răspunse, mărginindu-se să treacă mecanic o cârpă umedă peste marginea mesei. Nu numai eu, zise el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
corabie. Probabil la bordul unei nave genoveze... Pentru bani, pirații aceia sunt gata de orice. Se află În oraș și sienezul acela milog, Cecco Angiolieri. S-a alăturat de Îndată companiei. Ei Îl așteptau, evident. — I-am citit chestiile, zise cardinalul cu un zâmbet disprețuitor. E taman omul potrivit pentru dânșii. — Poate că e omul potrivit și pentru noi. Cu câțiva florini, o să-l avem În mână. — Știu de planul dumitale, dar i-ai cântărit bine consecințele? Dacă vei fi descoperit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
trage atâta bunăvoință? Dorești oare revocarea exilului? Cine știe cine Îl informase pe câinele acela de o hotărâre ce trebuia să rămână secretă până la executare. Dar era inutil să Își mai bată capul. Oricare dintre ceilalți cinci priori putea fi În serviciul cardinalului. Călugărul făcu o grimasă. — Biserica nu nutrește nici o preocupare pentru destinul oamenilor care se Înfruntă În cetatea voastră. Și nici nu cere revocarea nici unui surghiun: În curând, mâna noastră va fi cea care va Închide sau va deschide porțile Florenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ce avea de gând. Însă inchizitorul rămăsese impasibil. — De ce? Întrebă atunci. — Ca să fie Împiedicată să facă rău, ca să fie dusă la Roma În lanțuri, unde va fi judecată pentru vinile sale. Și ca să Înapoieze ceea ce nu i se cuvine. Așadar, cardinalul se hotărâse să dea cărțile pe față. Mintea lui Dante se grăbi să recompună rețeaua de ipoteze Într-o urzeală rațională, care În sfârșit Își găsea o confirmare. Exista un singur motiv pentru care Bonifaciu putea dori să pună mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

mângâie pe cap și pe spate, își țuguie buzele și scoase câteva sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
părinte pocni ușor din degete și sticleții porniră a-i cânta ușor la ureche. Grigorie al XV-lea închise ochii. O pace divină i se citea pe chip. Episodul 204 SÂNGELE APĂ NU SE FACE în această stare îl găsi cardinalul Damiani, un om mărunțel, nu tocmai slab, foarte vioi, cunoscut pentru deosebitul său fler diplomatic și pentru pasiunea nestinsă, aproape inexplicabilă, ce-o avea pentru mierea de stupi. Nu o dată, răsfoind sau numai aducând la semnat și pecetluit documente, bule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aproape inexplicabilă, ce-o avea pentru mierea de stupi. Nu o dată, răsfoind sau numai aducând la semnat și pecetluit documente, bule papale, scrisori sosinde întru sau plecânde dintru Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se opri în fața lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]