783 matches
-
mai mult de câteva camere, dar Își făcea treaba. E cineva care merge din ușă În ușă? Agentul Încuviință. — Doi agenți și o agentă, domnule. Mașina e pe stradă, transmite o descriere. — Când a dispărut? Agentul scoase din buzunar un carnețel, deschizându-l direct la pagina potrivită. — Mama lui a sunat la zece și treișpe. Copilul se juca afară... Logan fu șocat. — Pe vremea asta? — Mama spune că Îi place ploaia. Se Îmbracă precum ursul Paddington. — Mda, bine... spuse Insch, Îndesându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
avocatul preferat al tuturor. Un rânjet se ivi pe fața lui Logan. Așezându-se pe marginea biroului, se băgă și el În vorbă. Oh, da. Sunt de acord. Groaznic, groaznic... Nu, nu cred, domnule. Mâzgăli cuvintele „RAHAT CU MOȚ“ pe carnețel și apoi le punctă cu o mulțime de săgetuțe care indicau spre silueta stropită. — Da, domnule, am să mă asigur că mașinile din zonă Îl caută pe făptaș. O să fie prioritatea noastră numărul unu. Puse telefonul la loc În furcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mașinile din zonă Îl caută pe făptaș. O să fie prioritatea noastră numărul unu. Puse telefonul la loc În furcă Înainte să Încheie cu „Imediat după ce vine aici Lordul Provost și ne-o ia sus pe gratis.“ Logan luă de pe masă carnețelul acoperit cu mâzgăleli și examină tabloul cel vesel. Nu știam că ai Înclinații artistice, Gary. Gary rânji. — Sandy Alunecosul: cineva a aruncat pe el o găleată cu sânge. I-a zis „ticălos iubitor de violatori“ și a tăiat-o. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
copiii de la o soartă mai rea decât moartea! Nici nu le trecuse prin cap că tocmai comiseseră un atac criminal. — Aș vrea să-mi dai o declarație ca să putem să-i punem sub acuzare. Logan recunoscu semnalul și scoase un carnețel, gata să noteze reclamația Hoitarului. Împăturește. Împăturește. Împăturește. Hârtia Începuse să se rupă pe la colțuri, unde fusese Împăturită În mod repetat. Un pătrat perfect se desprinse dintr-unul din colțuri, iar Hoitarul se Încruntă Înspre el. — Domnule Philips? Îmi puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mai rece decât cadavrul. — Ah, da... Îl privi, apoi privi corpul Întins În sertar. Făcu un gest către asistentul ei. — Păi... Brian te va putea ajuta. Schiță un zâmbet și-o șterse. Brian notă amănuntele despre Geordie Stephenson pe un carnețel. Lui Logan Îi era foarte greu să vorbească pe un ton politicos și egal. Oare răhățelul ăsta i-o trăgea lui Isobel? Oare scotea și cu el sunetele alea ca niște mici mieunaturi? Brian puse ultimul punct cu o floricică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era foarte greu să vorbească pe un ton politicos și egal. Oare răhățelul ăsta i-o trăgea lui Isobel? Oare scotea și cu el sunetele alea ca niște mici mieunaturi? Brian puse ultimul punct cu o floricică și-și vârî carnețelul În buzunar. — A, Înainte să pleci, am ceva pentru tine... zise el. Logan fu brusc cuprins de sentimentul că avea să scoată o pereche de chiloței de-ai lui Isobel din buzunar, dar, În loc de asta, Brian traversă Încăperea și alese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Înapoi, plângând pentru sine, cu fragmente de cuvinte răzbătându-i printre lacrimi. Logan Își croi drum printre perdele și se așeză pe un scaun negru de plastic În fața patului. Watson Îl urmă Înăuntru, ocupând o poziție În colț, având pregătit carnețelul de notițe. — Bună ziua din nou, domnule Anderson, spuse Logan cu cea mai prietenoasă voce de care era În stare. Sau pot să-ți spun Cameron? Bărbatul nu-și ridică privirea. O pată mică roșie trecuse prin bandajul de la Încheietura lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
se ducă. — Unde sună? — La consiliu! Aproape Îl scuipă. Unde-altundeva? Numărul e pe masa de telefon. Era o masă de ocazie, nu cu mult mai mare decât un timbru poștal, cu un telefon jegos fără fir pe ea și un carnețel micuț pe care scria „MESAJE“. O scrisoare era prinsă de lemnul imitând mahonul, sub unitatea de bază a telefonului. Avea pe ea sigla Consiliului Orășenesc Aberdeen: trei turnuri, Înconjurate de ceva care semăna cu sârma ghimpată, pe un scut purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
își va folosi toată puterea pentru a-l salva. Calpurnius Piso avea, într-adevăr, motive să se simtă protejat, dar le-a utilizat prost. Se perinda pe coridoarele Senatului, imprudent, trufaș și răzbunător, ținând în mână un mic codex, un carnețel care conținea un mesaj. Cei care îl văzuseră șopteau că era scris de mâna lui Tiberius. Blândul Cremutius Cordo pronostică, cu înțelepciunea unui istoric: — Calpurnius Piso își închipuie că se va salva fiindcă se ascunde după un vinovat mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atunci când se ridicau deasupra apei, păreau aripile unor pescăruși. Napolitanul Euthymius, genialul inginer naval cu chipul ars de soarele din Misenum, contempla lacul și colinele care îl împrejmuiau. Spuse: — Un templu pe apă... Tot învârtea în mână micul lui codex, carnețelul de papyrus, privindu-l pe Împărat: — În mintea mea, Augustus, se naște o idee. Nu voi face un templu de lemn. Pe apa asta voi construi un templu din marmură... Râse. Tânărul Împărat fu tulburat. — Explică-mi, te rog. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și acel obeliskos? Aș vrea să știu de ce întrebi asta! se revoltă celălalt, cuprins de-acum cu totul de aburii vinului, și agită codexul. Pe cine trebuie să aperi? Cine sunt prietenii tăi secreți? Vecinii săi observară că, pe lângă monumente, carnețelul conținea și o listă de nume; era vorba nu doar de distrugerea trecutului, ci și de epurare. Li se făcu teamă - nici unul nu îndrăzni să-l contrazică. Pe neașteptate însă, interveni Asiaticus: — Obeliskos-ul nu. El trebuie să rămână. E simbolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era la liceu când, Îndrăgostit de E., ieșeam „pe centru“ să mă plimb, să ne plimbăm, liceeni timizi În uniforme Închise la culoare, cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată intrat În clasă, decreta scurt: „Ia să iasă la lecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
teamă să nu mă fac de râs. Trebuie să nu par stângaci, să nu las o impresie proastă, să nu-l fac pe prozator să n-aibă Încredere În mine și să nu-mi răspundă; scriu pe fiecare foaie a carnețelului câte o Întrebare și las loc (cine știe, Îmi spun eu cu naivitate, poate va voi să-mi rețină Întrebările și trebuie să aibă spațiu de scris). Compun 30 de Întrebări: Întreb ce-mi trece prin cap („Să fie cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căci tu, fată dragă, ești bună de nevastă. Ce nevastă bună ai fi tu! (azi) Aproape toți, În liceu, eram fascinați de Caterina, o fată mai coaptă, ce se plimba cu soldați pe centru, fără frică de profesorii severi cu carnețelul În mână; cu ea Își dădeau Întâlnire fiecare din noi Într-un parc sălbăticit de lângă spital; i-am dat Întâlnire și eu, deși se spunea că are sifilis; ne-am dus În același parc, În același loc, probabil, și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din acest punct de vedere. În timpul vieții, Herman Sachs a fost un mare colecționar de obiecte cu însemnătate din sfera polițienească și, nu cu mult timp înainte să moară, i-a făcut Ameliei cadou obiectul său favorit din colecție: un carnețel foarte uzat ce aparținuse chiar lui Thomas Byrnes și pe care acesta îl folosise pentru a-și nota indicii pentru rezolvarea cazurilor. Când Amelia era foarte mică și mama ei nu era prin preajmă, tatăl ei obișnuia să-i citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
agenți de patrulă și doi îmbrăcați civil, stăteau lângă o ușă dublă aflată la celălalt capăt al coridorului. Unul din ei era chiar Lon Sellitto, cel cu hainele boțite mai tot timpul; acum, stătea cu capul aplecat și cu un carnețel în mână discutând cu un paznic. Printre ușile parțial deschise, putu zări o formă vagă, cel mai probabil victima. Se adresă apoi tehnicianului ce tocmai trecea pe lângă ea: - Avem nevoie de mai multă lumină acolo pentru a putea examina. Tehnicianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Era studentă, deci. Cumva lucra? - Era studentă, într-adevăr. Făcea parte și dintr-o orchestră independentă însă. Încercăm acum să aflăm mai multe despre asta. Rhyme făcu un semn scurt către Thom, ajutorul său. Acesta luă un pix și un carnețel și începu să scrie, lucru pe care îl făcea destul de des. Se auzi o bătaie în ușă și Thom se grăbi în hol pentru a deschide. - Avem un musafir! strigă el din hol. - Musafir? se întrebă Rhyme, care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bărbatul masiv care îl întrebase despre ora începerii concertului. - Domnule, numele meu este Bell și sunt detectiv. Am să vă citesc drepturile chiar acum. Sunteți gata? Bine. Să începem. Bell se uită prin servieta lui Swensen. Gloanțe pentru pistol. Un carnețel de culoare galbenă în care era măzgălită o predică de doi bani. Un ghid turistic, „New York-ul cu 50 de dolari pe zi”. Mai era pe acolo și o Biblie Gideon, pe care văzu o ștampilă: „Hotel Adelphi, str. Bowery
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
arma din servietă și pornind spre mașină, fusese pus la pământ. Așteptându-se la un pastor fals, au fost foarte surprinși să afle că arestaseră unul adevărat, lucru confirmat de actele din portofelul lui Swensen. Asta în ciuda predicii imbecile din carnețel. Bell cântărea în mâini pistolul cu care fusese înarmat atacatorul. - Cam mare arma asta pentru un preot, spuse el. - Sunt pastor. - Asta am vrut să zic, de fapt. - Hirotonisit. - Mă bucur pentru dumneavoastră. Mă întrebam: v-am citit drepturile. Doriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
comandă o cafea Maxwell House sau Folgers. Sellitto se interesă asupra probabilității de a mânca ceva, mai ales că sandwichurile cubaneze mult așteptate nu supraviețuiseră drumului de la restaurant înapoi acasă. Thom se făcu nevăzut în bucătărie. Sachs îi înmână Karei carnețelul pe care își luase notițe, rugând-o să noteze orice i s-ar fi părut relevant despre profilul criminalului. Kara se ridică de pe scaun și plecă în laborator. - A fost foarte bine, se adresă Sellitto lui Sachs. Interviul. Nu cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
am fost iar nesuferită. N-am vrut. —Nu-i nimic. Ce dorești? Era ceva în vocea lui care nu suna în regulă și am observat că evită să se uite la mine, întorcându-se rapid la loc și studiind deliberat carnețelul din fața lui. Luă un creion și începu să mâzgălească pe el, așteptând ca eu să-i răspund. Nu, nimic. Ți-am zis. Doar să-ți spun că-mi pare rău, atâta tot. Cum merge? —Bine, mersi. —Serios? — Da, serios. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
am luat decizia corectă. —Așa e, clătină ea din cap. Jesse îi făcu semn chelnerului să le aducă nota de plată și, când acesta o aduse, i-o dădu lui Leigh. — Presupun că o să plătească Brook Harris. — Desigur. Puse în carnețel cardul ei nou-nouț American Express Corporation și se lăsă pe speteaza scaunului. — Așadar, Jesse, zise ea scoțând din geantă agenda cu coperți roșii din piele, când ne mai vedem? Sunt liberă la prânz marți și vineri săptămâna viitoare, dar marți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ducându-se spre asfințit. Cumperi acuarela. Cu o sută de lei. Încă umedă o admiri așezat la o masă pe terasa micului bar. Bei un nechezol. E ca și cum ar fi o cafea naturală, e ca și cum ai fi În Occident. Deschizi carnețelul și scrii: Impresie după ce am cumpărat o acuarelă Încă udă de la un pictor student, lângă Podul Minciunilor, la Sibiu, În data de 7 octombrie 1979. E ca și cum... E ca și cum aș sta În umbra zidurilor prăbușite spre cerul aproape nocturn. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spre el și-i vărsă tot conținutul pe covor. În filme, detectivii mereu descopereau unde era cineva din dovezi lăsate În coșul de gunoi. De-obicei era o bucată de hârtie mototolită cu o adresă scrisă pe ea. Sau un carnețel vechi cu antetul unei adrese. Căută prin gunoi. Erau numai un tub de pastă de dinți gol, o pereche de șosete rupte, câteva ambalaje de la gumă de mestecat și un ziar vechi. Nimic important. A Început să pună toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care oricum nu ar fi fost gata mai devreme de zece zile. Îmi întinse un carnețel cu pătrățele și un pix. Ce vreți să fie scris? Am scris doar numele ei, găurind hârtia cu vârful pixului. Nu mai era nimic de făcut, priveam cu toții groapa acoperită, așteptând ca cineva să se hotărască să plece primul. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]