732 matches
-
scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească, iar chipul Îi era mai obosit. - Cât ai crescut... murmură căpitanul. - Cred că era inevitabil, răspunse Alexandru Încercând să alunge emoția prea puternică. - Să mergem sus, ți-am pregătit camera. Focul arde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
treizeci de ani, nu atrăgea atenția prin nimic, dar după vorbă părea experimentat În misiuni dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Trase perdeaua și rămase Încremenit. În fața lui, În picioare, se aflau cei Patru Cuceritori și un tânăr Îmbrăcat În straie de ienicer. Nu mai avea cuca pe cap, iar părul lung, adunat Într-o coadă la spate, era de un castaniu deschis. Tânărul Își Întoarse Încet privirea spre el și umbra unui zâmbet Îi trecu, fugitiv, pe chip. Era el. Era omul din portretul de la Samarkand. Era el, micul Nimeni, devenit Andà, fratele lui de sânge. Era el și În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din strâmtoarea Dardanele. E oare cu putință... să fie... Doamne, cum l-am așteptat, toată copilăria și toată adolescența mea, cum m-am pregătit să-l caut până la capătul lumii... să fie, oare, chiar el? Portretul... chipul... părul de culoare castanie, ca al meu și al tatălui meu... n-a făcut nici un gest, doar a ieșit pe poartă și războinicii au Îngenuncheat... n-aveam de unde să-mi dau seama... a trebuit să fug... De unde? De unde a apărut? Ce știi despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei. Se visa Înapoi În pădurile Murgenilor, pe malul răcoros la Bârladului. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În cămașă albă... - Renunță la Însemnele puterii Semilunei? Ești sigură? - Da! Trage frâul... calul se cabrează, ridică picioarele din față... călărețul se uită spre dreapta, unde e trupul lui Amir... spre stânga, unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
victoriei. Și atunci, Într-o străfulgerare, căpitanul Îl văzu. Era un călăreț care Întorcea calul cu o smucire puternică de frâu și care măturase o clipă cu privirea tot ce mișca În pădure. Era un chip tânăr, Încadrat de plete castanii, așa cum fusese chipul căpitanului Oană În tinerețe. Un chip luminat de ochi mari, albaștri, care puteau fi blânzi sau necruțători sau inexpresivi. Ochii aceia Îl căutară Întâi pe Alexandru. Buzele rostiră câteva cuvinte. Alexandru Întoarse și el calul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Aflasem totul. Întreaga poveste, extraordinară, incredibilă, a familiei sale. Aflase Întreaga țară. Alessandro mi-a făcut un semn amical. Călărea alături de fratele său, Stefano. Un tânăr pe care doar atunci l-am văzut, ținându-se drept În șa, cu pletele castanii și cu ochii albaștri ca ai tatălui său. Nu am remarcat nimic din trăsăturile contesei Frassetti. Alessandro Îi semăna, fizic, mamei sale. Stefano, nu. Pe fața lui nu se putea desluși nici o emoție. Era un fel de chip de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea caldă a mării Îi răvășea pletele castanii. Își ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ceilalți băieți au râs de el când a spus asta, așa că și-a ținut gura, n-a mai vorbit despre asta. Acum Însă Își amintește de clipa când i-a văzut pentru prima oară adevărata culoare, ceva Între cenușiu și castaniu, o mare ca un șoricel. Acum Își amintește că a văzut-o o dată. O singură dată. 29 Când Adam s-a trezit, Z nu mai era acolo. De cum a Întins mâna, pe jumătate adormit, spre locul unde fusese, a știut
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
am chef. Dacă am chef... Să fii răvășitoare. Cu ciorapii tăi colorați. Cu rochia ta de seară. Scurtă. Strâmtă. Scurtă. Aiureală. Cu voce gâjâită. De roșcată, fie. De roșcată cu lecturi din Proust... De blondă cu iPOD și rădăcini crescute, castaniu cuminte. De femeie frumoasă, un pic sărită de patruzeci, pe care n-o așteaptă nimeni acasă. De ado lescentă cu gărgăuni și colecție de reviste mâzgălite cu pixul, care fură bani din geanta maică-sii. De studentă nesărată, dar promițătoare
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de somnul prea scurt, în zorii din estul Londrei. Acum însă, gândindu-se la vacanță ce-i aștepta, erau tot mai binedispuși. Erau un cuplu frumos - Fanny cea blondă și subțirica lângă Creighton cel zvelt, cu nas acvilin și păr castaniu, mătăsos, en brosse - si păreau conștienți de acest lucru. Ascultau un CD la combină muzicală de la bordul mașinii. Era muzică unei trupe belgiene numite Enigmă, un amestec de canturi gregoriene și muzica de dans electronică. Le plăcea amândurora pentru ritmurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cunoșteam bine pe fata căreia trebuia să-i fac versuri de comandă! O cunoșteam de câțiva ani de zile de la soră-mea. Era o fată de vreo șaisprezece ani, fină, palidă, distinsă, cu corp frumos, cu mâini subțiri, cu părul castaniu și ochii mari și melancolici. Veturia... Drăguță fată! Bine de Gică! Veturia! Am început să scriu acrostihul. "Visul meu..." Nu mai știu ce am scris. L-am terminat! L-am chemat pe Gică. ― Ascultă-l! Pusesem în el tot sufletul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială, din vreo altă ușă glisantă. Solidul avea o față pătrată și un cap mare, cu o claie de păr castaniu care-i ieșea de sub chestia aceea complicată de pe cap pe care și el o purta. Trebuie să-și fi dat seama că Gosseyn se uita la el. Dar nu întoarse capul pentru a răspunde privirii sau a saluta prezența. "...ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cu a albului ochilor de pe pământ, dar ceva era puțin deosebit: poate că era prea albă, aproape lipsită de sânge. Claia de păr auriu de pe cap părea să fie comună pentru o parte dintre oamenii de aici, ceilalți având părul castaniu, ca al lui Patru. În momentul acesta fața lui Breemeg prezenta un maxilar încleștat și ochii îngustați, ca și cum omul ar fi fost preocupat de un gând neplăcut. Cum Gosseyn nu putea ști care-i erau gândurile până ce acesta nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Probabil că era ceva în reacția lui față de ea, reacție pe care străinii voiau să-l afle Ce putea fi? Tânăra femeie spuse, ezitând, în engleză: - Am primit o fotografie de-a ta. Avea o față drăguță, bine proporționată, păr castaniu și ochii căprui. Nu era o față pământeană... nu știa de ce. Estimă că avea înălțimea cam de un metru șaizeci. Hainele ei păreau a fi făcute dintr-o țesătură bej, înfășurată pe corp de sus până jos, ca un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
să-și termine întrebările din minte, trenul dispăruse odată cu glasul tot mai stins al roților, dar cu imaginea tot mai vie a fetei. Întorcându-se spre mașina prietenului său cu care venise, o vedea ca într-o oglindă cu părul castaniu revărsându-se pe umeri, cu ochii de culoare albastră ca a cerului de primăvară, cu buzele-i cărnoase și cu o seninătate ce-i lumina întregu-i chip. Hai, Matei, ce mergi așa de îngândurat, îl îndemnă prietenul. Cum de n-
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ca blana pisicii. Tot dați-i de mâncare pisicii, spune Miss America, și-o să poată fi curcanul nostru de Ziua Recunoștinței. — Nici măcar în glumă... îi spune Directoarea Tăgadă, scărpinând burta grasă a pisicii. Micuța Cora e puiul meu... Cu rădăcinile castanii vizibile sub părul ei platinat, ca un etalon care arată cât am stat închiși aici, Miss America urmărește cu privirea motanul care curăță de carne un alt deget. Ridicându-și ochii spre Directoarea Tăgadă, zice: Dacă tu ai fost aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poate să plece liniștită, dar ea insistă să mai rămână puțin. Era în jurul orelor nouăsprezece. După ce a fost pus sub perfuzii, tânăra rămasă singură cu el, abia acum l-a putut privi nestingherită. Era de statură mijlocie, subțirel, avea părul castaniu, buclat, fața ovală cu trăsături regulate. Era foarte palid și din când în când își deschidea ochii căprui. Ea îi așeză o buclă rebelă căzută pe frunte, acoperindu- i pleoapa ochiului drept. În mila ce o cuprinse față de el, murmură
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
coc, la spate, ochii căprui foarte ageri, fața ovală și mare, nasul lat dar gura frumos conturată, în colțul căreia mereu flutura un zâmbet ironic. Privindu-l pe Radu al cărui chip avea o strălucire palidă aureoalată de părul lui castaniu, buclat, făcându-l să pară un călător aparținând unei alte lumi. Ochii i se umezesc Angelei și printe lacrimi murmură: ”Radu... Radu”. Atunci mândria lui de adult se topi și lacrimile îi umplură ochii și începură să-i curgă pe
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Andrei, de această dată îmbrăcat cu mai multă grijă, un cojoc nou, gri-petrol, care se asorta cu fularul, lipsindu-se de obișnuita lui tichie, purtând pe cap o frumoasă căciulă brumărie de sub care i se revărsa părul ondulat, de un castaniu străluctior, nuanțând culoarea rumenă a obrajilor. Tenul său, deși neted, dar nu suav sugera că este un om care trăia în mijlocul naturii, dealtmiteri profesia lui îl arunca în brațele ei. Intrat în casă, unde într-adevăr plutea acea atmosferă și
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
la nouă dimineața, când cei de la C.A.P. sunt deja obosiți de treburile zilei. Alături de el, o femeie cam la 35 de ani, îmbrăcată ca un "neocolonialist", în pantaloni, cu o cămașă de in topit, bine mulată pe trup. Părul castaniu deschis, relativ scurt, cu o tunsoare rebelă. "'Neața", o întâmpină cu un aer vesel. "'Neața", răspunde Zinzin. Are ochii neverosimil de verzi în aerul de dimineață. "Mă bucur să vă cunosc. Sunt activista de la județ, trimisă să-mi bag nasul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu o proteză și să se fi sugrumat” - Callo 20 Carpați și un nes. Mândria lui: părul prins în coadă de cal, spălat cu săpun, nu cu șampoane și figuri. Cercel în ureche, „primit de la un băiat roșu, cu păr castaniu, că e o ocupație, mai scot, mai pun. Ce să fac?“. Trupul, plin de tatuaje și tăieturi. Afară s-ar face zidar. A lucrat pe libertate la Certeze, la casele cu etaje degeaba și lifturi. Furat bicicletă de drag, oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
seama că n-aveau nici o scăpare și că nu le rămânea decât să-i înfrunte pe cei de la ușă. — Vă place Tokyo, domnule Gaston? E un oraș tare murdar, nu? Parisul este un oraș minunat... centrul artistic al întregii lumi... castanii, Sena... Tokyo e îngrozitor. Nu se poate compara cu Parisul, nu? Adresându-i-se lui Gaston și Tomoe, Ōkuma nu mai contenea cu critica la adresa orașului Tokyo și a Japoniei. Disprețul pentru țara în care s-au născut și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vârful Itaya, numărul pasagerilor care vorbeau în dialectul Tōhoku a sporit simțitor. După Fukushima, cerul s-a mai înnorat. Se vedeau livezi peste tot. Vița-de-vie de pe coama povârnișului atingea înălțimea unui om. Toamna, strugurii reflectau probabil lumina apusului de soare. Castanii, învăluiți în florile lor albe, se remarcau vizibil printre ceilalți copaci. Merii și piersicii își aveau fructele protejate cu pungi de hârtie; cireșele roșii atârnau greu. Cu cât pătrundea trenul mai adânc în Tōhoku, cu atât erau mai numeroși pomii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]