740 matches
-
nu ne poate găsi. Nu cred că va îndrăzni să intre în oraș, niciodată n-a făcut-o însă nici nu putem fi siguri. Dacă o scăpăm acolo, e de rău. Negura aluneca tăcută la vale. Cristian vedea cum marginea cețoasă se îndepărtează de ei. Porțiunea limpede, neacoperită de ceață din fața lor se mărea tot mai mult. Din când în când, din corpul ei se desprindeau pseudopode lăptoase ce se abăteau spre stânga și spre dreapta dincolo de marginea drumului, printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se mișca de loc, probabil că o descumpănise faptul că dintr-o dată, inspectorul devenise invizibil pentru ea. Se părea că reușise să recupereze toiagul exact la timp. Brusc, arătarea prinse a se rostogoli cu repeziciune spre bătrân. Ajunsă acolo, sfera cețoasă se lăți dintr-o dată, ridicându-se peste acesta. De acolo unde se afla, îi venea tot mai greu să-l vadă pe bătrânul paznic. Conturul trupului său devenea din ce în ce mai șters, pe măsură ce bestia se strângea în jurul victimei sale. Cristian înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să acționeze imediat dacă voia să-l salveze. Strigând din toți rărunchii se repezi spre Calistrat. Ținea toiagul îndreptat înainte ca pe o suliță. Nu-și dorea decât să nu alunece pe frunzele umede de pe jos. Ajuns la marginea porțiunii cețoase, prinse să lovească în toate părțile cu toiagul, ca și cum s-ar fi luptat cu un dușman nevăzut. Era o senzație neobișnuită, se așteptase ca bastonul să treacă nestânjenit prin negura care acum devenise aproape opacă. Ei bine, nu era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fără cusur. Nici cea mai mică găurică nu rămăsese între chepeng și marginea corpul cilindric al containerului. Pentru prima dată de când se afla în apropierea vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
doi cai se unduia vioaie spre Dealul Sângeapului. Nu se auzea decât mormăitul lui Fetea, care îndemna ciudos caii, azvârlindu-le, îngăduitor, biciul pe spate. Din când în când, un oftat prelung răzbătea dintre femei și un chiuit umplea drumul cețos. Două umbre se țineau laolaltă, clătinânduse în bătaia ușoară a vântului. Unul ascundea o trompetă aurie în cojocul ponosit, în timp ce tovarășul lui ducea în spate o dobă mare, lustruită de atâta întrebuințare: erau lăutarii din cătunul vecin, Pârcovaci, care merseseră
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
aibă amintiri din „perioada turcească“, spunea odată că, „dacă s-ar întoarce“, ar mânca acolo la dulce, cataifuri, baclavale, sarailii, ar mânca pân-ar da la boboci.) Spre ajutorarea însănătoșirii mele, pe lângă lecturi începuseră, încă din octombrie, să vină diminețile cețoase care nu mai treceau în zi, în care felinarele rămâneau aprinse, ca într-o iarnă timpurie. După apa abia dezmorțită de la duș, îmi mai permit jumătate de oră de zăbavă cu Moarte la Veneția, la o recitire care nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost. Janasen așteptă. Era un om practic și destul de curios. El mai văzuse iluzii și nu era convins că mai avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în depărtări cețoase. Gosseyn întoarse încet spatele priveliștii. De un minut, sunete ciudate ajungeau la el de la ușa opusă. Se îndreptă într-acolo, conștient că întârziase mai mult decât se cuvenea pentru o primă dimineață. Ușa era închisă, dar o deschise cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii de India. — Pe-asta nu ți-o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau la o plecare pe front. La doar trei leghe depărtare de Ogaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nou, dar parcă mai acut decât altă dată, cât de lăbărțată stătea uniforma pe el; deși era locul unde ăsta era ultimul lucru care conta. Orașul se vedea undeva în depărtare, răspândind, sub razele soarelui, o lumină albă și ușor cețoasă deasupra orizontului, în timp ce în jurul lui creșteau nestingherite bălăriile înalte, nerușinate și atotstăpânitoare. Vântul care le clătina făcea să se audă în răstimpuri câte un șuier în timp ce le mângâia în trecere capetele țepoase și ciufulite. Niciun petic de pământ nu era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
singură stradă: douăzeci și două cu totul. Petrecerea celor de la Stourbridge trebuia să pornească la un capăt și să continue spre celălalt, cu o băută în fiecare dintre barurile de pe drum. Ideea fusese chiar a lui Dan. Seara era din ce în ce mai cețoasă și mai aproape. Carol începuse cu gin, dar, simțindu-și capul greu, trecuse la bere. La un moment dat, neprecizat, dar crucial, trezindu-se că se holba năucă la primul vers din Desiderata („Treci nepăsător prin asta și cealaltă...“), Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
stâncă. Și carnea sa devine grasă și apoasă, putrezește, acoperită cu râie și bube care sunt dezgustătoare, și măruntaiele lui se umplu cu murdărie, cu scursori în descompunere, și atunci o mulțime de viermi locuiesc acolo. Și ochii lui devin cețoși până când la sfîrșit noaptea întunecată îi învelește, și urechile lui devin surde ca tăcerea mormântului. Și, în cele din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului își va pierde viața, pentru că el nu a mai respectat și nu a mai păstrat
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
iubirii eterne. Prin el am întrezărit, ca printr-un vitraliu de muzică, prezența lui Dumnezeu. Șevaletul și bagheta Pe când locuiam în atelierul Ioanei, am observat că gesturile zilnice îmi deveneau din ce în ce mai lente. Chiar atunci când mă grăbeam, mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur, încercând să-mi explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
îl luase de mână și-l trăsese după ea pe scări în sus, pe scările uriașe. Băiatul urcase foarte rar până la pri mul etaj, al cărui palier îi părea îndepărtat și înfri coșător. Acolo era pentru el unul dintre capetele cețoase ale lumii. Dar Ingrid îl târa acum, chico tind și gâfâind, și mai sus, către etajul al doilea, de netrăit și de neima ginat, despre care copilul auzise doar legende îngrozitoare. Ingrid avea codițe prinse cu funde din fâșii de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a turnat terebentină pe gât, dar n-a reușit să moară. N-a făcut decât să-și ardă coardele vocale, terminând cu cântatul pentru totdeauna. A dispărut cu totul și din Bucureștiul real, și din celălalt București, fan tomatic și cețos, din memoria oamenilor. Unchiul meu dinspre mamă, care este actor, făcea un turneu cu trupa lui când l-a întâlnit prin 1959 la Piatra-Neamț. A găsit acolo, pe post de mașinist (trăgea în fiecare seară cortina), un bătrân cu aspect
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Cristina Cristina este în cărucior de șase ani. Vine la "Casa" de două ori pe an și petrece aici foarte mult timp, luni de zile. Este foarte tânără și sclipitoare. Tenul ei strălucește de sănătate și emană acea lumină albă, cețoasă, ce inundă întregul ținut al Abadianiei. Cristina are douăzeci și opt de ani și e într-un fel împăcată cu condiția ei. În cei cinci ani petrecuți cu întrerupere la "Casa" a câștigat niște drepturi ce i-au fost categoric refuzate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin cotloane întunecate. Uneori, Lupino se trezea prins în joaca lupișorilor și păcat ar fi fost să nu admită că trăia atunci cele mai fericite momente din viața lui. Lupino era băiat de pripas. Îl găsiseră lupii, într-o dimineață cețoasă, stînd neclintit pe-un mușuroi de furnici. Dăduseră peste un puiuț îngrămădit și speriat, care tremura din toate încheieturile. L-au înconjurat și l-au mirosit lupoaicele, îngrijorate că solitarul ar putea reprezenta o amenințare pentru puii lor gata să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dezmembrată cade cu ușurință pradă dușmanilor, știuți sau neștiuți. Iar un șef de haită este obligat să ia măsuri pentru ca așa ceva să nu se întîmple. Parcă ar fi preferat Arus să nu-l fi întîlnit pe Lupino în dimineața aceea cețoasă. Hotărîrea pe care era constrîns s-o ia acum era una dureroasă și, de bună seamă, urma să dea naștere altor supărări. Și Arus trebui să cîntărească pe îndelete care variantă urma să aducă, pe termen lung, mai multe beneficii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lalelele mai păstrează mult timp, după ce ploaia încetează, perle aurite pe florile arcuite ca niște cupe în care se îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet mișcări
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cred că s-a deschis, și pentru noi, Poarta Iubirii. Iubind cum n am știut că se poate iubi! Ce simțim este magic, astral și abisal. Și cumplit de frumos și dureros. Geme în mine numele tău de un dor cețos, dar și luminos de ceva mai mult decât iubire... Este acel ceva ce trece de fire. Există așa ceva? Nu știu cum se numește, dar simt că există ceva... mai mult decât o poveste. Este ceva fără de nume, dar care face să vibreze
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ai taoismului (dao-jia) s-au dat la o parte și s-au retras în sihăstrii îndepărtate, ascunse în munți, lăsând Biserica Taoistă (dao-jiao) să aibă de-a face cu societatea. Sihăstriile taoiste au apărut ca ciupercile după ploaie în munții cețoși ai Chinei, având comunități restrânse de pustnici cu aceleași concepții, dedicate cultivării „elixirului intern”. Sihaștrii proveneau din toate păturile sociale - învățați și poeți dezgustați de „lumea de praf”, generali și magistrați, comercianți și cerșetori. Spre deosebire de mănăstirile budiste, existau puține reguli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
a pretins că nu știa nimic despre cele care se făcuseră în numele lui. I-a blamat pe Simon și pe Levi și le-a întors spatele. Dar am văzut că știa totul foarte bine, am văzut asta în ochii lui cețoși, cum stătea în fața mea. Am văzut vina, înainte ca el să aibă timp să o nege. - Iacob, fiii tăi au făcut o crimă, am zis eu cu o voce pe care nu mi-o recunoșteam. Ai avut o înțelegere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ultimul cuvânt! Ceea ce mă tulbură. 10 Mi se părea tot timpul că mi se ascundea ceva. Când discutau despre Bătrânul, parcă anume adoptau un ton de legendă, parcă intenționat, ca să mă deruteze pe mine, îl evocau ca pe un personaj cețos în legătură cu care nimeni nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]