612 matches
-
În viața mea m-am angajat Întinzînd mîna după bani, am plătit gestul cu asupra de măsură, nu trebuia s-o fac, doar sînt scriitor, ăștia trebuie să sufere, să mănînce pesmeți, să poarte o singură pijama, violet, să aibă cearcăne, nu aveam voie să fiu interesat de bani, am fost și-acum mă aflu Într-o insondabilă groapă de potențial iar mîna aia Întinsă mi s-a transformat În gheară, parcă-s pinguin. Cum spune și Confucius: confuzia nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Într-adevăr, nu mă tenta. Mă gândii fără melancolie la acei ani de risipă și eroare petrecuți la Wellesley-Street, în Ripon Street. Îl privii pe Harold, și nu-mi evoca nimic trupul lui vlăjgan, fața oacheșă cu ochi frumoși, în cearcăne. Un strein, acest camarad al meu, cu care alergasem după atâtea fete și pierdusem atâtea nopți. Viața pe care o începusem mi se părea atât de sacră, încît nici nu mă încumetam să i-o destăinui. Îmi făgădui să mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știu mai ales ceea ce crede ea și cum ar vrea ea să fiu. Nehotărârea aceasta mă face să ezit înainte de orice gest, să mă contrazic, să mă scuz, să fiu, în general, ridicol. Maitreyi, dimpotrivă, arăta liniștită, resemnată, hotărâtă, deși cearcănele și paloarea feței trădau o noapte de rugăciune și de meditație. Mi se păruse mie sau îi auzisem spre dimineață glasul, îngînînd în balcon o rugăciune monoton cântată, întreruptă și reluată de mai multe ori și apoi stinsă brusc, ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Însemna În mod clar că nu fusese arestată. — Da, așa e. Așa trebuie să fiu. Doar că uneori Îți ia vreo trei-patru ore ca să-ți revii. Își pusese casca de piele cu bordura Întărită și chipul i se Întunecase; observai cearcănele negre pe care le avea sub ochi. — Ne vedem mîine seară la Chicote, i-am spus. — Da, spuse fărĂ să se uite-n ochii mei. MÎine seară, la Chicote. SĂ nu mai pierdem timpu’. Și plecă. Dacă nu l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un personaj veșnic torpilat de dosar și de temperament; în perpetuu război, necruțîndu-se nici pe sine, nici pe alții"), am tot încercat să nu mă uit pe monitor. Nu m-am obișnuit cu imaginea mea "57": arcul sprîncenelor mai lăsat, cearcănele viorii, cutele din colțul gurii, pe care degeaba le tot apăs, cu o lingură bine răcită leac de la bunica Leonora nu trec, oricît le-aș apăsa. Femeia asta de 57 de ani mi-a intrat pe furiș în existență și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în jurul gîtului, sptîncene de sparanghel, ciorchini de struguri acoperind fruntea, două felii de lămîie pe pomeți și codița de la spate vrej de dovleac. Cu toate astea, obrajii îi păleau, bărbia despicată îi era mai moale, degetele i se lungeau și cearcănele deveneau din ce în ce mai pronunțate. Se subția ca trecut prin urechile acului, în timp ce sînii mei forțau capsele bluzelor de la Adolescentul. Erau strîmți și pantalonii de catifea, refuzați la export, cu blazer matlasat. Sărisem de la 41 la 45, cum mă tot lua Iordan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca și cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
uita În imaginile visului meu ca Într-o cameră obscură. (marți) Mă văd În oglinda din spălător, azi, după cinci zile de rămas În cameră, Într-o imobilitate aproape totală. Am terminat de citit Shakespeare. Sunt ca și renăscut. Dar cearcăne vinete se lățesc sub ochi, striuri roșii foarte numeroase Îmi străbat corneea Într-un păienjeniș Îngrijorător. Am senzația unui om bolnav, mă simt Îmbătrânit, obosit. O transpirație extrem de iute exală de sub subțiorile mele, de acolo de unde mi-au fost smulse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
luate din căluș“. A fi „mutul“ Însemna să fii cineva. (azi) Să fii gelos. Ce decadență! A spiritului și a corpului. Mă simt greoi În expresie, nu mai am logica tăioasă și nici ochiul distant de până acum; obraji căzuți, cearcăne vinete atârnând sub ochii Înroșiți, puncte injectate pe corneea altfel albă. A intrat o moliciune În gesturile pe care le aveam vioaie, abrupte. Un fel de rallentamento În tot ce fac, nu mai am un program de viață precis, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
surpriza întâlnirii cu privirile pacientului de la reanimare. Avea capul strâns într-un bandaj mare, ca un turban ce-i cobora peste urechi și se strângea sub bărbie. Fruntea, atât cât se vedea, era vânătă, ca și firișoarele ce-i străbăteau cearcănele. Colțurile gurii atârnau, îmbătrânite, și buzele se subțiaseră de cât tăcuse. Doar mâinile se vedeau întregi, cu degete subțiri, așezate deasupra păturii, pe lângă trup. Pielea buricelor era zbârcită, ca atunci când ții mâna prea mult timp în apă sărată. Cu atât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plutea o senzație de împăcare. Lumea aceasta se depărta pe vârfuri și se întorcea lumea dintâi, în care îi plăcea să înoate, întinzându-și picioarele. Primele amintiri vagi le avea de pe când era doar un ochi cu irisul verde. Apoi cearcănul s-a îngroșat în jurul ochiului, a căpătat o pieliță solzoasă și într-o margine s-a prelungit cu un fel de coadă subțire, ca o ață. În jur, lumea, o odaie largă, cu pereți umezi, îl privea cu ochi asemănători
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am mai avut și pentru apă... Atâția bani pentru taxă ? — Ei, nu e doar pentru taxă. E și pentru examene. Strângem pentru profesori, știi cum e... — Sincer, nu știu... pe vremea mea la facultate se mai și învăța... Își șterse cearcănele și își privi, distrată, negreala de pe buricele degetelor. — Și la ce ți-a folosit ? întrebă, fără să aștepte vreo lămurire, era mai degrabă răspunsul pe care și-l dădea singură. Apoi își aminti și se trase îndărăt, fără să-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după ce bunica ei preferată a murit și iubitul ei cu care era de trei ani a părăsit-o. Nu putea să mănânce, să doarmă, nu se putea scula din pat. A fost concediată, pentru că nu mai mergea la serviciu. Avea cearcăne enorme. Refuza să se mai Întâlnească cu cineva. Nu mai răspundea la telefon. Când i-am făcut În sfârșit o vizită acasă după câteva luni În care a ținut-o așa, mi-a mărturisit că se gândea serios la sinucidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și mă sinucid, anunță ea. În clipa când am văzut-o, am intrat În panică, fiind convinsă că deja știa ce se Întâmplase. Mă gândisem că nimeni nu putea fi treaz la ora aia, dar părul ei Încâlcit, ochii cu cearcăne negre și mâinile nervoase arătau că luase, probabil, prea multe droguri ca să-i treacă măcar prin cap să doarmă, așa că probabil venise jos ca să-i treacă. Hei, sigur, stai jos, am spus, Încercând să par nonșalantă. Chelnerul Îi aduse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
izolarea sunt prezente ca trăsături expresioniste într-un imaginar poetic definit de inovații la nivelul limbajului și de preocuparea romantică pentru armonii sonore: "Nu sunt om, sângele mi-e lânced/ numai rouă/ din rumeni nori ce-n zări se reped./ Cearcănul frivol de sub ochii mei/ e urma pădurii,/ cu durerea ei./ Ramuri grele de muguri și de stele/ trec traiu-n locul meu./ Tot ce-am spus eu cândva/ murmura-vă vor vag/ nopți ce-or urma" (Poetul bolnav). Volumul Stražilovo a
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
să se roage în Catedrală, să urce pe Monte Consolino, să coboare la râu. Don Terentio murise, muriseră toți cei ce ce-l cunoscuseră așa că ar fi ajuns ca un străin într-un ținut străin, cu chipul lui slăbit, cu cearcăne la ochi, cu burta ca un burduf, adus de spate și mâinile pline de pete. I-a scris o scrisoare lui Tobia Adami pentru a afla vești în privința poeziilor lui. Fuseseră publicate sau fuseseră arse? În scrisoare, cine știe de ce
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fără emoție, încercând să sublinieze ceea ce este mai caracteristic în arta lor. Unele poeme transcriu și emoții generate de momente ale spaimei, ale iubirii și ale morții: "pasul acela, palidul, unde-i?/ o, fragil străveziu,/ zilnic mi-l fură-n cearcănul unde-i/ marea, târziu." Poemele devin descriptive, fără strălucire, în perfecțiunea formei și a includerii ideii, dar și narative. Volumul antologic "Versuri" (1972) cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
l-a luat din nou de lângă mine. De dor, îi fierbeam zilnic câte un ou. Nu puteam să gătesc pâine cu parizer, mă excitam îngrozitor și mă umfla plânsul din senin. Când s-a întors, era delicios: bronzat, cu niște cearcăne sexy (de la diferența de fus orar) și vorbea deja cu un ușor accent american. Prima lui întrebare a fost despre progresele mele culinare; i-am arătat mândră cele peste 30 de ouă fierte în lipsa lui și aliniate frumos pe calorifer
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
mod normal ar fi desemnat pe cineva să-mi ducă cumpărăturile până la mașină, dar în condițiile date - gospodină tânără și de o frumusețe nepământeană - se va ocupa personal de mine... Trebuie să recunosc cu toată sinceritatea că, deși îmi uram cearcănele provocate de supărare, observasem și eu că-mi dau un aer foarte distins... A agățat cu delicatețe lada, a ridicat sacul ca pe un fulg și până la mașină a monologat în engleză pe tema preparatelor pe bază de cartofi, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cel mai vehement, l-a ironizat în mai multe rînduri 3). Moraliștii însă o țin pe-a lor, vorbind defavorabil despre femeile care-și vopsesc unghiile cu „canà”, își ung pleoapele cu „khol”, își dilată pupilele cu atropină, își fac cearcăne cu creionul pentru a-și sublinia excesele ori înclinația către acestea. Epigramiștii le țin hangul. Unul dintre ei scrie: „Dacă dai cu pudră fața,/ N-o faci doară în zadar,/ Știi, de lut sîntem noi, soro,/ Și pe lut se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acum parcă-l încărcase cu plumb, așa ncet mergea”. (Anton Pann, „Sultanul și pescarul”, în Felurite, Ediție îngrijită de Mircea Muthu, Ed. Dacia, „Restituiri”, 1973, p. 111); „Și-n jurul ochilor mei gravă ca la stafie,/ Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb-” (M. Eminescu, „Povestea magului călător în stele”, în Poezii, ediție citată, p. 242) Și: „O, de aș muri odată... Cu corpul meu de plumb/ Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb”. (Ibidem, p. 243) Și: „Căci plumbu-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dubluri ale eului liric, cel mai adesea revine în panoplia lirică figura lui Narcis, odată cu care se inaugurează în poezia lui Dan Laurențiu o rețea simbolică descinzând din mitologia romantică a geniului abstras din contingent, marcat cu "stigmatele puterii cu cearcăn dilatat" (Acum vocea de primăvară), ce survolează absolutul într-o aventură dramatică a spiritului creator. Oricât ar fi trudit de conceptele supreme, eroul acesteia așa cum este el înfățișat în Poziția aștrilor sfârșește prin a-și pune esența în slujba autocunoașterii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
proză scurtă și romane: 11 fante, zi-i despre dialogul edenic, Editura Știința, Chișinău, 1999; Pelerinul de Cenușă, Editura Cronica, Iași/ Editura Știința, Chișinău, 2000; Conspirația vagabonzilor, Editura Cronica, Iași, 2001; Crematoriul de suflete, Editura Cronica, Iasi, 2003; Cantina cu cearcăne, Editura Cronica, Iași, 2003; Suflete cu ieșire la mare, Editura Tritonic, București, 2010; Respirația umbrei. Amintiri fără copilărie, Editura Cronica, Iași, 2012. Traduce 20 de cărți semnate de poeții Michel Camus, Yves Broussard, Jean Poncet, Christian Vivicorsi, Jean-Max Tixier, Jacques
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu pupila albastră din volumul cu același titlu, descripția urmărește de regulă resturile acestuia într-un univers maculat chiar atunci când e lipsit de prezența umanului: "în cetatea de cuarț/ toamna a răstignit/ răsăritul/ până i s-au nisipit falangele/ izvorâtor cearcăn de lumină/ îmbrățișează somnul canarului/ nerostită poveste a nestatorniciei,/ tăvălugul fluxului/ îți adulmecă sarea/ înrourată pe trup". Când actantul uman își face simțită prezența sau chiar evoluează fizic în peisajul contaminat de această pace agonică, de această sumbră armonie a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]