KorAP: Find »[drukola/base=cerca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...30 >

737 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

o parte, sorbind cu vinovată poftă doar zeama. La felul doi s-a adus un sos. — Din ce faceți acest sos? - se interesă amabil Barzovie-Vodă. — Din bujbei! - răspunse Huruzuma. Barzovie dădu mulțumit din cap și purcese spre blid. Când însă cercă sosul cu un tacâm, scoase un strigăt de mirare: sub sos stătea frumușel, cu aripile desfăcute, un pui de dropie, atât de veridic fript, că parcă una-două zbârrr! pe-o dugheană. Cu o mișcare delicată, de domn, Barzovie răsturnă puiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
groasă, cazaci trosnindu-și fălcile a spleen, nemți stăpânindu-și cu demnitate vagi zgomote interioare, ungureni chipeși vorbind ceva cu niște vrânceni șovăitori, moldoveni lăcrimând de atâtea povești, ba, într-un colț, mai la fereală, și doi turci, afumați bine, cercând a măsura și mereu căzând peste el, niște postav. Din când în când, peste toți și peste toate, dinspre încăperile luminate ale hanului, se rostogolea ca buzduganul din altă poveste vocea groasă, puternică a Stăniloaiei, hangița: Că parcă nu v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
poveste n-ar fi considerabil știrbită dacă, printr-o instanță nelalocul ei, măritul Cetitor i-ar putea urmări zi de zi și mai ales noapte de noapte fără răgaz? Un Romeo săpunindu-se de zor în fața oglinzii sau un Karamazov cercând niște bretele (ca să dăm două exemple destul de blândeî - nu sunt acestea două imagini nepotrivite și fără rost, deși nu imposibile? într-o împrejurare de acest fel ne aflăm și noi, povestitorii de la Porțile Orientului. Suntem în camera Cosettei, în cămin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se întoarse binevoitor spre Metodiu. — Am auzit, cuvioase, c-ai fost la papistași. E adevărat? — Adevărat, prea-sfinția-ta. Am fost. — Foarte bine, foarte bine - zise Nazazarie, care se ferea să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație spre guriță, când simți privirea tânărului călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Administrative/1301_a_2051

b.IV. Ștafete specifice pentru dezvoltarea îndemânării. A.a.I. Jocuri dinamice specifice alergării de viteză 1. „Naveta” - se stabilește o distanță de parcurs (1020m). La semnal elevul pleacă de la linie cu un cub în mână pe care îl așează întrun cerc desenat la distanța menționată. Se întoarce, ia alt cub de pe linia de plecare, aleargă, îl pune în cerc, iar se întoarce în alergare, ia ultimul cub, aleargă și-l așează în cerc. În momentul așezării ultimului cub se oprește cronometrul

JOCUL SPORTIV – MIJLOC DE RELAXARE ŞI FORTIFICARE by MOCANU ALINA (2009) [Corola-publishinghouse/Administrative/1301_a_2051]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067

unde stau «Venere și Madonă» și «Epigonii». Vai, Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm.” (Ed. cit., pag. 188) Criticii „moderni” sau „postmoderni” ai operei (și biografiei!) poetului „național” (el însuși a teoretizat asupra naționalului artistic) nici nu trebuie să se mai ostenească în inventarea argumentelor pentru „demitizarea” poetului, deoarece le oferă chiar el cu

Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan (2014) [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
unde stau «Venere și Madonă» și «Epigonii». Vai, Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm.” (Ed. cit., pag. 188) Criticii „moderni” sau „postmoderni” ai operei (și biografiei!) poetului „național” (el însuși a teoretizat asupra naționalului artistic) nici nu trebuie să se mai ostenească în inventarea argumentelor pentru „demitizarea” poetului, deoarece le oferă chiar el cu

Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan (2014) [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întors pe pat, mi-am înfundat capu-n perne; îmi simțeam inima zvâcnind și urechile îmi vâjâiau. N-o să vă spun multe și n-o să vă fac să credeți, măi băieți, că hanul era fermecat; nici să nu credeți că cerc să vă înspăimânt: e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai multe pahare decât trebuia. Voi, acum, o să înțelegeți ușor că horcăitul putea foarte bine să fie sforăitul unui om adormit undeva; că lumina dulce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mă îngrijea ca pe ochii din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spun ceva despre ploaie, despre vânat - dar rămăsei în loc cu gura căscată. Înainte-mi, la doi pași, în ușă, cu gazornița în mână, sta o fată, o fată să tot fi avut douăzeci de ani. Ridicase lumina deasupra capului și cerca prin întuneric să deslușească pe cel ce strigase. —Cine-i acolo? Taica nu-i acasă... Apoi se opri. Mă văzuse bine. Voi să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea vorbi, coborându-și deodată pleoapele: —Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă minunez de glasu-i blând. S-a sfârșit! Mă hotăram din clipă în clipă - și-mi ardeau ochii în cap. Eu l-am așteptat multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga din chimir. Pieptul îi pârâi. Sângele îi năvăli în ochi. Simți a doua săgeată în deșert. Porni a geme lung, fioros. Țiganii ceilalți doi se prăbușiră cu cuțitele asupra lui Ion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
s-a luat ca un mânz după mine, din sat... Numai m-am trezit cu el în căruță... Îi de acolo, din sat... a unui român... —A lui Ilie Popa! zise țâncul cu părul zbârlit, cu un glas pe care cerca să și-l îngroașe. Și pe tine cum te chiamă? —Dumitru! răspunse el cu nepăsare. Și, fără să se mai uite la noi, își căută de treabă cu boii, pășind mărunt prin pulberea fierbinte. Pornirăm pe un drum îngust, plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai, dragă, așa? Până acu nu l-ai văzut niciodată? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să plângă. Dar mai bine tăcu. Avea ea o tulburare în suflet și stăpânea o taină; și iarăși începu să se gândească, alegând în neștire lângă maică-sa fulgii ușori, ca de zăpadă. A doua zi o neliniște ciudată o cerca din vreme în vreme. N-avea astâmpăr. Lăsa lucrul și cădea pe gânduri, ieșea în uliță și privea la deal și la vale, pe urmă intra în casă și iar se suia pe divan. —Ce ai tu, Haie? întrebă maică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noaptea era fără lună, și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur și ca o nesfârșită pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o vreme în cumpănă, după aceea porni încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o vreme în cumpănă, după aceea porni încet, cu părere de rău parcă, spre casă. Dar nu intră. Se lăsă încet pe prag, ca să n-o audă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se uită la mine, mă pândesc și mă cercetează... Să-ți fie rușine, Haie! Eu am avut credință în tine și tu te-ai purtat ca o mizerabilă. Așa prietină mi-ai fost?... Fata lui Sanis privi întăi în pământ. Cercă pe urmă să zâmbească cu stânjenire, apoi își ridică hotărâtă fruntea, și între ochii lucitori i se încreți o dungă ușoară. —Și ce vrei de la mine? strigă ea deodată. Tudorița rămase încremenită. —Cum ce vreau? Să te duci, vreau, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Stăi să-ți spun numai o vorbă... Fata lui Sanis tremura înfrigurată; parcă se grămădeau în sufletul ei lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși. Lasă-mă! gemea înăbușit fata. Lasă-mă, că mă așteptă acasă. Ah! lasă-mă! Acuma ți-am spus tot, ți-am spus că-mi ești drag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aprindea lampa și-și căuta lucrul. Sta neclintită, și acul fugea harnic. Și ea se gândea iar, lucrând, la zilele ce aveau să vie, la pruncul care i se mișca în sân, la cel care a lăsat-o... Câteodată o cerca o adiere veninoasă de ură; apoi i se limpezea sufletul. Acuma era hotărâtă, acuma aburii dragostilor trecuseră bătuți de un vânt năprasnic; și-l vedea limpede înaintea ei pe feciorul lui Vartolomei, cu râsu-i de animal de pradă, cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duce și i-aș lăsa plodul la ușă... Ea își ațintea mintea la duioase icoane dintr-un trecut depărtat; apoi, ca-ntr-un painjeniș de lacrimi, vedea înainte candela și iconița afumată, și toate hotărârile, îndoielile și mângâierile nădejdii o cercau... VItc " VI" În vremea asta Haia Sanis nu voia să știe de nimic în lume, decât de dragostea ei. Toamna își aduse înștiințările cu firele lungi de argint ale funigeilor plutitori, cu buciumările vânturilor; iar mahalaua prinse iar a clocoti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iar șopteau nevestele încete, urmărindu-și pruncii și ridicând la înălțimea nasurilor andrelele neliniștite. Dragostea Haiei era de poveste. Se știau strecurările ei sara, se știau întristările ei ziua, și mâniile ei cumplite când maică-sa punea o întrebare și cerca s-o mustre. Bine, fată hăi, tu ai nebunit! Ce ai tu cu feciorul lui Vartolomei? Nici nu te poate lua de nevastă, că ele de altă lege, nici n-ai nimic a aștepta de la dânsul... E un calic ș-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
două zile! Și poate nici în astă-sară n-am să-l văd... Puteți să mă bateți, puteți să mă omorâți, nu mă tem de voi!... Și privea cu sălbătăcie la maică-sa, cu dunga de cărbune între ochii arzători. Femeile cercau să o urmărească, să vadă unde se duce sara, unde se întâlnește cu Ștefan Bucșan; dar, la colțul hudiții, Haia se înturna cu ură spre ele: Ce-i? ce-aveți cu mine?... Și ele se retrăgeau cu spaimă înapoi, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]