900 matches
-
Epiderma ei fină ilustra, în adevăr eclatant, generalizarea maestrului. Și cunosc destul de bine anatomia ca să știu că de la vârful degetelor piciorului și de la vârful degetelor mânii pielea se afinează treptat, izolând tot mai puțin pulsația vieții. Când a venit în cerdac, mi s-a părut curios că-i simplă și naturală, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic... Dar de unde putea să știe, ba încă să și realizeze, ceea ce se întîmplase, că de azi înainte demența mea a intrat într-o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
acasă, glasul Adelei mă chemă cu o duioasă ironie: - Cher maître, mâine mergem iar să admirăm pe Venera din Oșlobeni?... În ogradă, asistată de o servitoare, făcea dulceață de zmeură pentru doamna M... A trebuit să stau cu doamnele în cerdac. Adela privea cu zâmbete complicate cursa în care căzusem. În sfârșit, mă chemă la ea, "să-i țin de urît". Înfierbântată de căldură, avea câteva per-le fine pe decolteul mic, de un alb secret și tulburător. Se mișca la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un albastru dens, dur - concret. Munții Văraticului, din stânga, creșteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când coboram spre Târgu-Neamțului. Căldura se întețea. Aerul începea să joace deasupra câmpiei, încercînd miraje abia conturate. ... Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu șalul împletit pe umerii largi, pe brațele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închiși de lumina soarelui, filtrîndu-și azurul printre genele lungi... Ochii ei albaștri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!... Abandonarea extatică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
spre noi o singură dată, adunând, scăzând, înmulțind și împărțind ațe plus bețe (acșbc), în timp ce noi jucam cărți, citeam romane proaste și redactam scrisori în proză și în versuri către duducile de prin vecini, un glas de violină anunță din cerdac: "V-am adus poșta!", și în ușa deschisă apăru o fetiță cu ten cald, simpatic, de țigancă, cu capul aproape prea mare, care o făcea și mai simpatică, cu ochii veseli, timizi, rugători, și cu nasul coroiat, care o făceau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
medic, când o să trec prin Pașcani. M-a răsplătit anticipativ cu un torent de mulțumiri și cu privirea celor mai lăcrimoși și mai buni ochi din lume. Soarele a inundat valea. E cald peste măsură și o lumină orbitoare. Pe cerdacuri, la drum, domnii stau în cămașă, fără nici o rușine măcar de femeile care trec, dacă nu de cele din familia lor. Nevoia trupului a devenit la ei dreptul sacru al trupului. Bretelele, sprijinite pe umeri ca niște hamuri, fac
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
adâncul vieții ei. ...Și doar, gândind bine, nu e decât un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nou pe Adela lângă mine, întreagă, cu mersul viu, cu coatele lipite de corp, cu brațele mișcîndu-se liber în ritmul pașilor grăbiți, ca în adolescență. Ajungând între case, Adela și-a pus pălăria de paie și de dantele trandafirii. În cerdacul unei chilii, o maică tânără servea la masă pe un ofițer, care nu era deloc bătrân și cu care se vedea a fi în termeni de perfectă camaraderie. - Un ofițer și o maică! exclamă Adela.Ea nu cunoștea obiceiurile locului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în lături. Își luă însă numaidecât și din plin aerele de grande-dame, dar nu și vocea sonoră, pe care o încerca fără să reușească. Își așeză din nou pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Apariția doamnei M... în cerdac m-a contrariat, dar a fost bine-venită: atitudinea stânjenită a Adelei nu era de natură să-mi fortifice voința. Urmă un schimb de vorbe neînsemnate cu doamna M..., la care Adela abia dacă luă parte. Intra mereu în casă, într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
auscultare - nimic. M-a consolat (ea pe mine!): "Nu te speria, are să-mi treacă". Nu găsisem nimic anormal, dar tocmai ignoranța cauzei m-a alarmat peste măsură. Indicând doamnei M... câteva măsuri, cunoscute și de ea, m-am dus în cerdac. Când mi s-a permis din nou să intru, Adela avea pala de păr așezată exact la locul ei, pe jumătatea stângă a frunții, și un alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici, iar pe pat și la îndemîna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
realitatea ei obiectivă - și mai ales în realitatea ei relativă față cu mine - aproape un copil. Dar sentimentele pentru copilul bolnav erau exagerate de toată forța pasiunii pentru femeia de până ieri. Prima parte a nopții am petrecut-o în cerdac, în dreptul geamului ei. Constelațiile se mutau pe cer cu stupida lor indiferență. Comparam, cu sentimentul unui regret sfâșietor, zilele trecute, când viața triumfa în ea, cu ziua de azi, când natura o aruncase la pământ, aproape strivită, aproape inertă. Imaginația
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și respiră normal - am simțit fericirea unei speranțe robuste. Era târziu. Constelațiile se mutase în altă parte a cerului, erau buchete de lumini, scânteiau cordial. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop de lângă cerdac, jucîndu-se cu frunzele copacului ca o ființă mică și grațioasă. Mă simțeam pus acolo să păzesc somnul Adelei, să-i apăr viața pe lângă care trecuse moartea, schițând gestul de a se opri. ... Dar scăderea temperaturii putea să indice curba normală
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să spun ceva?" ori: "Nu-ți mai place glasul meu?" Iar când uitam consemnul, ori dădeam vorbelor mele o intonație interogativă, îmi răspundea printre dinți: Nu pot vorbi, n-am voie", ori: "Îmi dai voie să-ți răspund?" Acasă, în cerdac, până unde am însoțit-o la întoarcere, ca să calce complet consemnul și să-mi facă în ciudă bine, a scos un tril lung, imitând pe o celebră, dar bătrână primadonă, de care râsesem împreună la Iași, și făcîndu-mi o reverență
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un sentiment de fericire, de durere, de rușine, de triumf, de spaimă, și, cu o revărsare de tinerețe în piept, am apucat spre Văratic. Dar m-am întors îndată, să stau aproape de ea, pe banca de la poartă. Se plimba prin cerdac. Îi auzeam pașii repezi. Sunetul, ritmul pașilor îmi dădeau halucinatoriu imaginea corpului ei în mișcare. Și odată cu sunetul pașilor, părea că vine de la ea, și-mi ucide voința, un fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum o jumătate de oră, mă uimea. Îi spusesem că o iubesc, mă lăsa s-o iubesc. Dacă aș fi vrut să-i sărut picioarele, care umblau acum neliniștite prin cerdac, sunt sigur că m-ar fi lăsat, atât de mult nu mai avea nici o voință în clipele acele. S-a împotrivit numai la un singur lucru. Cerîndu-i să-mi acorde o favoare, fără să i-o specific, și acordîndu-mi-o cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
întîrzierea mâinii ei într-a mea, multă vreme încă după ce mi-o dăduse. (Și mi-o dăduse - ori mi se pare? - cu gestul cu care încredințezi cuiva un obiect, cu care i-l "dai".) M-a dus la banca din cerdac, mi-a făcut loc lângă dânsa, a pus în voce - anume? instinctiv? - intonații neobișnuit de calde. Când trebuia să plece, după ce și-au luat adio cu toții, s-a întors și - crezând momentul potrivit, căci ceilalți erau ocupați cu ultima aranjare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o semnificație disproporționată cu sentimentele ei, ori fiindcă știe că nu vreau să-i cer ceea ce doresc cu sălbăticie? Am impresia că a murit. Casa ei a stat toată ziua cu ferestrele deschise și cu lucrurile întinse la soare în cerdac, pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mort din strălucirile verii, dispărută odată cu ea. Și în odaie, patul pe care dormise, scrinul unde-și ținuse pânzele subțiri și oglinda care-i reflectase capul, și pieptul, și brațele, și zâmbetul din dimineața de altădată. Când am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste plai un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi. TESTAMENT Viața românească trece de azi înainte sub
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-am pus mâna în piept?"), în vreme ce și ultimele imagini ale cărții se întunecă definitiv, părăsite de lumina stinsului amor, un semn suprimat al transcendenței: "Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi". Dialogul se încheie în monolog, peisajul se instalează
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
șâp de rachiu. - Imediat, nene Iancu. Prima dată când și-a numit soțul așa, a spus-o în glumă. Apoi s-a obișnuit și-i zicea „nenea Iancu” aproape în serios, ca toți ceilalți. Mama pregătea gustarea la măsuța din cerdac, ne dădea nouă întâi câte o felie de pâine cu jambon, după care se cinsteau amândoi cu câte un păhărel două de rachiu de mentă și gustau din jambon. Era bun tare. Azi, când mi-aduc aminte, îmi lasă gura
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mentă și gustau din jambon. Era bun tare. Azi, când mi-aduc aminte, îmi lasă gura apă, căci de atunci n-am mai mâncat asemenea bunătăți. După gustare urmau, pentru ei, cafeluțele cu caimac gros. Le sorbeau tot acolo, în cerdacul casei. Tata își aranja într-un șpiț o țigară „Națională”, își ștergea musteața cu un aer mulțumit și sorbea din farfurioară cafea caldă și aromată. Era obiceiul acesta de a se bea cafeaua din farfurioară, nu știu de ce, probabil, pentru că
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căsuță a marelui povestitor Creangă, pe strada Țicăul de Sus nr. 5. De la părintele Panuș, un om al lui Dumnezeu, Dumitru Ionescu, a cumpărat această casă care era cu două odăi despărțite de un hol mare; în față, acoperișul de la cerdac se sprijinea pe niște deregi; casa era dispusă perpendicular pe stradă; apoi, paralel cu strada, din colțul casei pornea un cat de vreo cinci odăițe în care soții Ionescu țineau în gazdă studenți veniți la studii la facultățile din Iași
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
sau nu le mai țin minte, dar mai știu (din cele povestite) că așa, cu monturile, niște începuturi de degete a lucrat, făcând pentru casa lui și pentru alții lucruri minunate din lemn. De exemplui, deregii, stâlpii care sprijineau acoperișul cerdacului, el i-a sculptat așa de frumos încât studenții anilor 1920-30, care stăteau în gazdă la ei, se minunau, așa cum m-am minunat și eu, și alții și aproape că n-am crezut că el, Dumitru Ionescu, a fost în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
țară, înființat 7 ani mai târziu, în 1918. Cinste marilor români care au restaurat și au adus în circuitul marilor valori de patrimoniu casa și personalitatea lui Ion Creangă! Acum, în seara ce se lăsase, stăteam cu tanti Aneta în cerdacul casei ei și o priveam; căzuse pe gânduri, probabil cugeta la vremea când era o gâgâlice de fetiță și striga înfricoșată “Noaptea-n amurg”, uitându-se înapoi îngrozită, ca la nu știu ce balaur. Prietenie Când am scris acest titlu mi-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Sfatul de sub mesteacăn se opri. Oamenii îl priviră pe Zalomir iar unii își săltară căciulile. Ciungul înaintă șovăielnic. - Don’ procoror, zise el cu glas gros, fă-ne, rogu-vă, dreptate. - Ce este ? se interesă Zalomir. Prinzând inimă, oamenii înaintară sub cerdac. - Apoi, primarele... ! - Ce primare, vătăman de hoți ! izbucni un glas. - Ne-o belit de tot, întări sfios altul. - Și ce-ce vreți de la mine ? se bâlbâi Zalomir. - Apoi dreptate, boierule, că nu mai putem răbda. Ne ține în chingi cu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
nu zic vorbă mare... Zalomir își dădu seama că, în închipuirea oamenilor, rolul său luase proporții. De aceea se răsti, ridicându-se pe vârfuri : - Umblați cu amenințări? Păi cine vă pune să vă împrumutați? Din ușa odăii celei mici, în cerdac ieși și Iordache, gros și mare, mirosind a argăseală. Se uită la oameni cu ochi subțiați și zise domol : - Oameni buni, nu-i potrivit să vă adresați lu’ don’ procoror. El face anchetă pentru Melinte, Dumnezeu să-l ierte, că
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]