780 matches
-
numai perechi: soț și soție, prieten cu prietenă. Numai Radu era de unul singur, bucurându-se de compania celor doi, Andrei și Livia. Chiar și Angela era însoțită de un bărbat între două vârste, gras și cu un început de chelie, care părea destul de vesel. După ce se servi masa începu dansul. Andrei și Livia ieșiră să danseze. Era un frumos vals. Radu, rămas singur la masă privi dansatorii. Angela și ea dansă cu acel bărbat, care părea destul de stângaci și cu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
oglindă și văd că am omorât o persoană, ce mai trebuie una, vreau să mi se șteargă creierul de gânduri de-astea. Am vrut să-mi scot ochii cu pixul, mi-am băgat pixul în fălci. Mi-a venit pe chelie o dată, eram prea nebun, prea tâmpit. Se eliberează tata și până la sfârșitul lunii sper să-l văd, și de Crăciun sper să se elibereze și frati-miu și să ne vedem cu toții la pușcărie la mine la vizită. Cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
le înlocuiți pe acestea cu unele de cauciuc pentru a ajunge de la lună la lună. În speranța că nu vă va fi greu (ha-ha) vă mulțumim cu toată grația. Locatarii cuștii nr. 811“. Față ovală, ochi aspri și căprui, ușoară chelie, mustață. Cu vocea sa acută, împreună cu Aurel Târtan a vrut: 4 seturi markere diverse culori, 12 tușuri markere diverse culori, 1 sticlă de pepsi, 5 seturi guașe, 5 seturi pensule, 1 nes, 13 cartușe Viceroy. De la ispășire la nemuncă Ispășirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
preocupați de propriile lor probleme ca să îi mai intereseze un specimen ciudat ca francezul. Endō a deschis ușa cafenelei. Bărbatul cel bondoc se instalase confortabil la o măsuță de lângă intrare și fuma o țigară. Broboane de sudoare îi apărură pe chelie. — Domnul Kanai? întrebă Endō, făcând o plecăciune adâncă în fața bărbatului. Sunt membru al Societății de Schimburi Culturale. După cum v-am spus la telefon, până hotărâm ce europeancă v-ar conveni, am considerat că-i mai bine să vi-l aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vinovatul. — N-ai decât să pleci după frate-meu acum! — Cel puțin lăsați-mă, domnule Endō, să-mi spun și eu versiunea. Endō a privit tăcut în jos, spre bărbatul cel gras, prăbușit pe sacii de ciment de la picioarele lui. Chelia i s-a umplut de broboane de sudoare. Zâmbetul lui Endō era ca de gheață. Zgomotul de pe șantier, asurzitor. Endō a luat pistolul în mână. Îl învârtea pe degete și metalul negru strălucea puternic în lumina soarelui. Kanai s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vezi cum le-o trag realității și bătrânilor? Nu fi prost, aici nu poți să mori de plictiseală... Nu văd. Asta e, eu nu văd altceva decât fața lui plină de vinișoare, nasul borcănat din care ies fire de păr, chelia cu pete și buzele strânse ca mărgelele la curcă. Ba nu, mai văd mâinile cu vene plesnite. Și privirile lui lăsând dâre ca melcii. Și niște arătări plicticoase ca tăițeii din supa ardelenească, căznindu-se să zică porcării, cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
septembrie — Herr Hirsch e acasă? Bătrânul care răspunse la ușă se îndreptă din spateși apoi dădu din cap: — Eu sunt Herr Hirsch. — Sunteți tatăl lui Sarah Hirsch? — Da. Cine sunteți? Trebuie să fi avut pe puțin 70 de ani; avea chelie, cu păr alb care îi creștea lung peste partea din spate a gulerului, nu era foarte înalt, gârbovit chiar. Era greu de închipuit că acest bărbat avea o fiică în vârstă de 15 ani. I-am arătat insigna: — Poliția, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în cinci ani de zile când se deranjase să vină pe la ea — arăta al naibii de bine, iar ea bănuia că schimbările pozitive (mai slab la față, nu mai avea paloarea aceea de mort, o tunsoare reușită care îi ascundea începutul de chelie) erau rezultatul eforturilor majoretei, nu ale lui. — Pot să intru? întrebă el cu unul din zâmbetele alea ale lui, un surâs între seducător și plictisit. Emmy se lipi cu spatele de ușă și îi făcu semn cu mâna să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la președinție. Bem pentru monarhia prezidențială, mă, urlă Gore... Duda ăsta e cu fundu-n două luntre, vrea și sânge albastru și sânge prezidențial! Bă, știți ce mai lipsește? Să declare Băsescu Republica Monarhie România și să-și pună coroana pe chelie. Numa’ așa, deal dracu’, ca să i-o ia lu’ Duda Înainte!!! Ia mai toarnă, Gicule, un păhărel. Sare și Sandu Șpriț. Să ne matolim nițel... 09.04.2009 Pașapoartele biometrice Bă, iar e lumea asta cu susu-n jos, ascultați la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
mai rău nu se putea... Celor trei li se mai aduce o sticlă cu vin, iar Gicu face pe ospătarul. În timp ce toarnă În pahare Îl privește fix pe Sandu. Băi, Sandule, dar chiar ai față de președinte. Uite ce freză aranjată, chelie nici n-ai, discurs știi să ții că ai școala de partid, ai dosar beton și trecut nepătat. Plus că bei cu grație, ceea ce nu poate fi decât un avantaj... Gore i se alătură. Corect, corect, mi se pare evidentă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Îndreptate spre ei. Apoi cineva a aprins și plafoniera. Thomas, În somn, Își trecuse un braț peste pieptul lui Bert. „Nu mișcați!“ Au fost fotografiați cu telefoanele mobile; doi bărbați În uniformă de polițist și un altul, un brunet cu chelie, civil, erau În dreptul patului; a venit și patronul motelului. „Un pedofil!“, a răcnit cheliosul. „Mi-a nenorocit copilul!“ Era spre prînz. Thomas, În celulă, aștepta să se lămurească lucrurile. Dovedind cum stăteau acestea, de fapt. Nu ar fi fost chiar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
chiar în ’89 - și aici îmi amintesc o expresie a lui Dinescu pe care am răsascultat-o la Europa Liberă: „Dacă se va construi Casa Comună a Europei, ei o să-i lipsească o fereastră: România”. Eu una priveam fascinată harta de pe chelia lui Gorbi. Îmi era groază că sub țeasta lui noi suntem absenți, că-l doare-n cot ce se întâmplă în lagărul cu robi amărâți de lângă ei. Era absolut paradoxal, și totuși nu era. Să aștepți mântuirea de rău de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dat-o și pe asta, acum doi ani. Adică ea mi-a dat una neagră. Însă din nu știu ce motiv - poate fiindcă era soare afară sau poate fiindcă tocmai încheiasem nu știu ce contract fenomenal, nu-mi mai amintesc - mi-a venit pe chelie s-o schimb cu una roșie. Nu știu nici acum dacă m-a iertat vreodată. Îmi scot elasticul din păr, mă pieptăn rapid, după care mi-l prind la loc. Nu m-am mândrit niciodată cu părul meu. E castaniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
văd pălpâind „ program“ și, după ce mă uit la opțiuni, aleg „Everest“, care mi se pare mult mai interesant decât „mers la deal“. Apoi văd pâlpâind „nivel“. Mă uit în jur după un sfat, dar Tony nu e nicăieri. Tipul cu chelie se urcă pe banda de lângă a mea și mă aplec spre el. — Scuzați‑mă, zic politicoasă. Ce nivel credeți că ar trebui să aleg? — Depinde, zice tipul. Cât de în formă sunteți? — Păi, zic, zâmbind modestă. Știți... — Eu am ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O, nu! Te rog, nu! Pe cadranul din fața mea pâlpâie „Timp rămas: 38.00“. Încă 38 de minute? Mă uit în dreapta mea, și individul cu chelie sprintează lejer, de parcă ar alerga pe un deal. Vreau să vorbesc cu el, dar nu pot să deschid gura. Nu pot să fac nimic în afară de a continua să‑mi mișc picioarele cât pot de repede. Brusc, privește în direcția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Luke. Închide cartea și eu o pun repede înapoi punga ei. Slavă Domnului. Ridic ochii să văd cum arată celebrul Michael - și aproape că mă înec cu băutura. Nu‑mi vine să cred. E el. Michael Ellis e tipul cu chelie de la sala de fitness. Ultima dată când m‑a văzut, muream la picioarele lui. — Bună! zice Luke, ridicându‑se. Becky, ți‑l prezint pe Michael Ellis, noul meu asociat. — Bună ziua din nou, zic, încercând să zâmbesc calmă. Ce mai faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
au de gând? Cei doi schimbă priviri lămuritoare între ei, scot câte o sută de euro din buzunar, își smulg câte un fir de păr din cap - Roman la întâmplare, Lionel, mai din margine, să nu-și agraveze începutul de chelie, mai ales într-o primă duminică din lună - și le trimit clarvăzătoarei prin intermediul farfurioarelor. Esmé ia banii, le verifică autenticitatea la un aparat cu infraroșii, bagă banii în sertar și le dă câte un bon fiscal. Kiril citește cu atenție
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
știe să cânte. Nu știe să interpreteze. Chelește. Știe ceva dans.“ La bătrânețe, Astaire a ținut să pună lucrurile la punct, precizând că de fapt raportul specialiștilor a fost mult mai încurajator: „Nu știe să interpreteze. Are un început de chelie. De asemenea, dansează.“ E clar acum pe ce se bazează Lionel? Nici el nu știe să interpreteze, are un început de chelie și... dansează! Poate să viseze. Mulțumit de cum arată, își pregătește un mic dejun frugal, nu lasă nimic, dar
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
că de fapt raportul specialiștilor a fost mult mai încurajator: „Nu știe să interpreteze. Are un început de chelie. De asemenea, dansează.“ E clar acum pe ce se bazează Lionel? Nici el nu știe să interpreteze, are un început de chelie și... dansează! Poate să viseze. Mulțumit de cum arată, își pregătește un mic dejun frugal, nu lasă nimic, dar absolut nimic în farfurie, spală vasele și le pune la scurs, după care deschide dulapul. Pune cu grijă pe umerașul cel mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cafea proaspătă. Pune tava pe măsuță. Ajutându-se de cârjă, se apropie de Lionel. Se așază într-un fotoliu art déco și începe să-l mângâie ca pe-un copil. Cu observația că nici un copil nu are un început de chelie. — Ce s-a-ntâmplat, domnule Lionel? Lionel se oprește din plâns și se șterge la ochi. Își miroase dosul palmei: nimic, apă plată. — Mi-au murit doi prieteni. În sfârșit... doi tovarăși. Doi tovarăși de băutură... Doi bețivani, dacă se
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa netedă, o sferă lucioasă, stătea sub cercul subțire de lumină al opaițului, ca într-o aură. Da, da, mutase caietul și becul pe un raft, să-i cadă sfânta lumină pe chelie și îl privea uimit pe lungan, ca și cum abia acum îi descoperise prezența. — Te-am supărat cu ceva, coane? Te supără voioșia mea deșănțată? Un joc ingenuu. Merită ignorat. N-ai de ce să te îngrijorezi. N-am să te sâcâi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zece ani nu te-am văzut. Domnul o bătuse, ușor, pe umăr. Irina răsfoia, la un stand de cărți, în stradă, un ghid al plantelor medicinale. Leacuri vechi, semințe și ierburi. Bărbatul era înalt, spân, palid. Buze groase, nas mare, chelie în creștere, ochelari. Costum cacao, cravată cafea, față albă, de lapte. Parcă nu purtai ochelari... îngână, zăpăcită. Ștefan Olaru, inginerul. Sef de promoție. Ambițiosul care luase, prin efort și îndârjire, locul întâi, cuvenit altuia, celui care era însă prea boem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
luna polară, mâinile în buzunare, buzele țuguiate a fluier. „Dezamăgirea însăși e un foc, iar realitatea un vis treaz. Norocul de a muri înainte de moartea patimilor“... da, maestre d’Aurillac, așa este. Fruntea toridă, dreaptă și tare, de senator roman. Chelia romană, privirea la fel. Pe pragul ușii, gata de plecare. Scoate din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de lume, se afla oricând și o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de lume, se afla oricând și o batistă. De preferință, roșie. Alb, negru... și câte o batistă albă, o batistă neagră. Dar și, cum cere natura: cinci la sută roșu. Natura și estetica: cinci la sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat, e același, toate la locul lor. Toate la locul lor, dulcissime, putem porni. Reîncepem, amantissime, reîncepem. Sunetul repetat al soneriei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]