KorAP: Find »[drukola/base=chicoti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...63 >

1,574 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

mai amintea decît faptul că erau inevitabile. Molly Tierney oftă și spuse: — Cred c-o să mă călugăresc. Cred c-o să mă fac paznic de far, zise Thaw. Se lăsă tăcerea, apoi cineva întrebă de ce. — Ca să pot merge în spirală. Molly chicoti și Thaw se aplecă spre ea. Critică tema picturii lunare, citîndu-i pe Blake și Shaw și trasînd cu mîinile forme în aer. Cei de-acolo obiectară, iar el începu să citeze povești populare din multe părți ale lumii pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ea propuse joi seara, la ora șapte. — Bun! spuse Thaw din nou cu hotărîre. Pe curînd. — Da. — Ei bine... pa. — Pa, Duncan. în seara aceea, Thaw se întrerupse mereu din lucru și se plimbă de colo pînă colo prin living, chicotind și cîntînd. — Ce ți s-a întîmplat? îl întrebă domnul Thaw. S-a uitat vreo fată pieziș la tine? — Tabloul meu a trezit un oarecare interes. A doua zi dimineață, Thaw îi povesti lui McAlpin despre June în biblioteca școlii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
rămîi, Duncan, zise Janet. — Ei bine, dacă ești convinsă de chestia asta... spuse Thaw, așezîndu-se din nou. Se simți vesel și relaxat pentru prima oară după ce o așteptase pe June. Thaw desenă, Drummond pictă, bîrfiră și improvizară glume și uneori chicotiră minute în șir. Aveau momente de apatie, cînd Janet le făcea cîte un ceai. De fiecare dată cînd o desena, mîna lui se mișca mai ușor și descria mai multe detalii din restul camerei. De parcă trupul lui Janet iradia lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
obraji îi curgeau lacrimi de autocompătimire și murmură cerului albastru: „Nenorocitule, îmi dai idei fără a-mi da forța de a le folosi“. își trase un pumn în cap șoptind: „încaseaz-o, pentru că-ți vin idei. Și pe-asta“. începu să chicotească, se ridică în picioare și se întoarse în salon. — Trebuie să vă explic ceva, zise el, așezîndu-se lîngă pastor. Nu sînt creștin. Cred în Dumnezeu într-un anume fel, dar nu pot crede că s-a pogorît pe pămînt să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ușa din spate a casei și stăteai acolo plîngînd după ea. Nu mă confundați cu altcineva? — Cu cine altcineva? Evident, nu cu sora ta. Ea dacă avea doi ani la vremea aceea. O fată tare zvăpăiată! Peste o clipă, femeia chicoti și adăugă: Atenție, și Mary era zvăpăiată la vremea ei. O, mă șoca de-a dreptul. Eu eram fricoasă. îmi amintesc cum doi băieți de la galanterie au aranjat să ne dăm întîlnire la monumentul lui Scott într-o sîmbătă. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să se ridice și să se ducă singur sus. Din fericire, taică-său nu mai locuia acolo. Peste o săptămînă, după ce dobîndi suficient respect de sine, se întoarse la biserică. Pictura murală îl izbi într-un mod cu totul nou. Chicoti și alergă dintr-un loc în altul, uitîndu-se la ea din unghiuri diverse, iar în minte îi răsăriră noi idei. Tocmai punea vopsea pe paletă, cînd intră pastorul. — Ți-ai luat vacanță, Duncan. Bine. Aveai nevoie de odihnă... Din păcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
traversă podul și se întîlniră la colțul Paisley. Ea îi zîmbi și-l luă de braț, iar el se simțea sigur pe sine. Rînji cînd observă cum brațul său o cuprinde de talie și cum vorbele lui o fac să chicotească. Bătu din aripi și se rostogoli în aerul de deasupra capetelor lor, neajutorat și rîzînd scîrțîit, apoi își apropie ciocul de ureche și-i dădu sfaturi. Urcară pe un drum îngust, între două mulțimi care se holbau. Uneori mai recunoștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o să rămîi cu ea. Lanark se urcă pe margine și o ajută pe Rima să coboare după el. Ușa se trînti și autocisterna urui cu zgomot înainte, devenind curînd o luminiță printre celelalte luminițe care treceau șuierînd în depărtare. Rima chicoti și zise: — Ce caraghios. Părea chiar supărat. — Nu-i de mirare. Ce vrei să spui? — Ai flirtat cu el și a luat-o în serios. — N-am flirtat. Eram politicoasă. Era un șofer grozav. — Cum se simte copilul? Rima roși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
bine... zise primarul liniștitor, e într-o stare foarte bună. Mă bucur că a fost cineva atît de nădejde ca tine cu ea. Frankie o să ne spună cînd încep contracțiile. — Sludden, spuse Lanark. — Nu m-ai recunoscut? îl întrebă primarul chicotind. Ei, nici unul din noi nu mai e cum era. — Ce-ți mai face logodnica? zise Lanark dur. — Gay? zise Sludden cu mîhnire. Speram că tu îmi poți spune ceva despre Gay. Căsătoria nu a mers. Greșeala mea, cred; politica împovărează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Te-ai îmbătat? îl întrebă Rima. — Bineînțeles că nu. Nu m-ai văzut niciodată beat. — Poate, dar de multe ori te porți de parcă ai fi. Și Ritchie-Smollet zice că a dispărut o sticlă de lichior din bucătărie. — Plec, zise Sludden chicotind. Cei de pe margine nu trebuie să se amestece în certurile dintre îndrăgostiți. Pe curînd. — Mulțumesc, spuse Lanark. O să ne descurcăm singuri. Sludden dădu din umeri și plecă. Alexander adormi încetul cu încetul. Rima stătea cu buzele strînse și croșeta nervoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ceva despre dumneavoastră. El îi vorbi o vreme. Ea căscă ochii și-i zise: Ați lucrat cu Ozenfant? Ce palpitant! Spuneți-mi ce fel de om este, așa, în viața privată? — Mănîncă peste măsură și e un muzician prost. Femeia chicoti de parcă ar fi spus ceva inteligent și șocant, apoi continuă: — O să vă las o clipă. Mi-a venit o idee bună. Se întoarse zicînd: — Avem noroc... domnul Gilchrist vă primește imediat. în timp ce merseră printre celelalte birouri, ea murmură: — între noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
care ard forme rafinate de combustibil fosil, și să nu uiți asta.... Cerule, tu ești Lanark? — Da? McPake? — Bineînțeles. Urcă-te. Unde ziceai că te duci? Lanark îi explică. McPake zise: — Du-ne acolo, Cameron, apoi se lăsă pe spătar chicotind. Credeam că am dat peste o revoltă, cînd te-am văzut. Stăm la pîndă, știi și tu, într-o vreme ca asta. Jeepul întoarse spre piața catedralei. Lanark zise: — Presupun că Rima ți-a spuse despre Alexander? McPake clătină capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
vine să te vadă, n-o să te pierzi cu firea și n-o să-l ataci, nu-i așa? — Cu siguranță că nu-mi voi pierde demnitatea pentru că trebuie să stau față în față cu cineva care nu posedă așa ceva. Ea chicoti și spuse: — Bine. O să-i spun. Ea luă tava și, mai tîrziu, Sludden intră și se așeză lîngă pat, spunînd: — Cum te simți? — Nu-mi placi, Sludden, dar oamenii la care țin depind de tine. Spune ce vrei. Da, imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
probabil la fel. Se pare că iei cuvintele foarte în serios, zise Lanark cu o undă de dispreț. — Da. Nu mă placi, dar n-am ce face. Sînt în primul rînd literat, spuse el cu un ușor accent nazal, și chicoti în barbă. Blonda înaltă veni la marginea picturii ștergîndu-și pensula pe șorț. — Am terminat copacul, spuse ea sfidătoare. Pot pleca acum? Autorul se trînti din nou pe perne și zise cu dulceață în glas: — Bineînțeles, Marion. Poți pleca atunci cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ar ști ce lider neînsemnat sînt, aș plictisi-o. Trebuie să-i adresez același zîmbet ca și cheliosului care face aluzie la ceva: zîmbetul atotștiutor care le spune că știu mai mult decît știu ei că știu.“ — Ei? zise Kodac chicotind. O vezi pe zambilica aia de-acolo care te urmărește? Pariez c-ar exploda. Da, sînt sigur că Wilkins e înnebunit să pună mîna pe raportul ăla final pe care-l ai. Dacă știe că există. Știe? Lanark îl privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
la o masă care se curba spre stînga și dreapta. Libby îi indică un scaun gol. — Era al tău. Se strecură în el cît putu de încet. Un vecin îl privi lung și zise: — Dumnezeule, o fantomă! și începu să chicotească. Era Odin. — Mă bucur foarte, foarte, foarte mult să te văd, spuse Powys, celălalt vecin. Ce s-a întîmplat? Am fost extrem de îngrijorați din cauza ta. Masa forma un cerc învelit în pînză albă care ocupa mai tot cortul. La fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
scurt: — Vorbiți, vă rog. Multan se uită în jurul mesei și, apoi, spuse: — Delegatul din Unthank spune că la această adunare nu au fost dezbateri libere și deschise. Asta nu e o noutate pentru blocul negrilor. E vreo noutate pentru cineva? Chicoti și dădu din umeri. Toată lumea știe că tot spectacolul ăsta e manevrat de trei sau patru băieți babani. Noi, ceilalți, nu ne plîngem, de ce-am face-o? Cuvintele nu ajută cu nimic. Cînd o să ne organizăm ca lumea, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de-aici. Se întîmplă niște lucruri pe care nu avem cum să le îndreptăm. — Cum spui tu, fiule, spuse Lanark, închizînd ochii. Brațul din jurul taliei lui îi dădea un sentiment atît de profund de fericire și siguranță că începu să chicotească. Fu ajutat să coboare multe scări și să străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mulțime. O să mai fie una în curînd, una rea de tot. Grăbește-te. Ori de cîte ori Lanark atingea pămîntul, simțea o vibrație ca un șoc electric continuu. Acesta părea să-i întărească picioarele. începu să se miște aproape alert, chicotind și zicînd: — îmi place. — Iisuse Hristoase, murmură Alexander. — Ți se pare că sînt senil, Alexander? Nu sînt. Poarta duce la cimitir, la necropolă, nu-i așa? — O să fim mai în siguranță departe de clădiri. — Știu cimitirul ăsta foarte bine, Sandy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901

trening îi cădeau în falduri, scoțîn-du-i în evidență pulpele groase și sexul vârât pe un crac. Dar Maria nu dădea atenție ținutei lui, ci, veselă, îi arunca o privire și-i spunea " Neața, Dorel!", ferindu-se apoi de el și chicotind, fiindcă electricianul încerca mereu s-o ia în brațe și s-o umple pe față de spumă. Când era săpunit pe față, gura lui părea roșie ca de sânge. "Săru-mîna, tanti Angela", zâmbea apoi Maria unei "femei care stătea la etaj

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
ce e-n jur doar un vârtej de culori învălmășite. Serile se duceau la cîte-o grădină ieftină, cu lume amestecată și veselă, și mâncau mititei sfârâitori în zvonul adus de vânt al vreunui acordeon îndepărtat. Ajungeau acasă de braț, suiau chicotind scara-n spirală și își regăseau pătuțul cu tăblii de fier și ligheanul din colț, în odaia goală dar intimă, pe fereastra căreia intra luna. Fetele mai stăteau mult de vorbă sub cearceaf, în aerul albastru de lumină de lună

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
la braț către scenă, lăsînd-o să se așeze iar pe cornul lunii și să se ridice, trasă de fire nevăzute, ca să dispară dincolo de bolta înstelată. Packardul le duse acasă atât de amețite, încît abia dacă-și luară rămas-bun de la cântăreață, chicotind și bîțîindu-se pe tocurile cu care nu erau obișnuite. Urcară scara împleticindu-se și se culcară-mbrăcate, cu mărgelele de doi bani de la gâturi încurcîndu-se unele cu altele, așa încît a doua zi în zori Maria avu nițel de lucru să

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
totul, și acum stomacul îi era greu de o duhoare chimică, descompusă. Transpiră, dădu cearceaful la o parte, se suci și se-nvîrti, făcu așternutul fleașcă. Din zăcerea aceea o trezi Vasilica, pe când mijea de ziuă. Era și ea amețită și chicotea ca o nebună. Împletindu-și degetele, în camera tot mai luminată, pe când afară vrăbiile începuseră să ciripească și se auzea câte un oltean strigîndu-și marfa pe vreo stradă dir apropiere, surorile își povestiră ciudatele, tulburătoarele experiențe din acea noapte. Tăvălindu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
față-n față, cu gardul între ei, ajungîndu-le aproape până la bărbie. Maria îi șuieră repede cuvintele obișnuite cu care scăpai de cerșetori: "N-am. De unde să-ți dau? Pleacă, du-te la alții, hai, du-te!" Dar bandajatul începu să chicotească și să se gudure: "Maria, nu mă mai cunoști?" Și deodată-și puse mâinile la gură închipuind o trompetă, se lăsă pe spate și, mișcând degetele rapid pe clapete nevăzute, dădu drumul unui solo țicnit, imitând așa de bine swingul

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
tripticul orașului nu mai rămânea decât albăstruiul fosforescent al zăpezii de pe-acoperișuri și cerul roșiatic, neașteptat de luminos încă, așa încît bezna se concentra în cameră, înfășurîndu-mă în tristețe, în camera cealaltă mergea televizorul, și părinții mei comentau și chicoteau stupid. Bocănituri înfundate veneau din odaia de-alături, din alt apartament. În nopți de excitație și febră, zăcând între cearceafuri ca o statuie fierbinte, auzeam uneori de dincolo de perete șoapte, scârțâituri și suspine, sau mi se părea că le-aud

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]