783 matches
-
în anul 1910. În acel an, cicliștii au pedalat, sau mai degrabă au pășit, pentru prima dată pe Col d'Aubisque și mai apoi prin împrejurimile cățărării Tourmalet. Nici de data aceasta Desgrange nu a fost prezent. Pe ambele cățărări cicliștii au rulat pe poteci create de catâri, având parte de niște experiențe dificile și foarte solicitante. Ei au aveau la dispoziție biciclete fără schimbătoare de viteze, erau nevoiți să-și care cauciucurile de rezervă pe umeri, iar rucsacurile pline cu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
care cauciucurile de rezervă pe umeri, iar rucsacurile pline cu mâncare, haine și unelte și le agățau de ghidoane. Organizatorul adjunct, Victor Breyer, însoțit de cel care propusese includerea Munților Pirinei pe traseul Turului, Alphonse Steinès, i-a așteptat pe cicliști la finalul lui Col d'Aubisque. Breyer scria apoi despre primul sportiv care ajunsese în vârful cățărării: Corpul său dădea la pedale precum un robot pe două roți. Nu rula cu viteză, dar cel puțin înainta. Am alergat alături de el
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
a citit numărul și a consultat lista participanților. A rămas împietrit. „Acesta este François Lafourcade, un nimeni. S-a prins și a reușit să treacă toate obstacolele” ... A trecut un sfert de oră până ce și-a făcut apariția al doilea ciclist. Pe acesta l-am recunoscut imediat în persoana lui Octave Lapize. Spre deosebire de Lafourcade, Lapize mergea pe jos, pe jumătate sprijinindu-se de bicicletă, pe jumătate împingând-o. Dar față de predecesorul său, Lapize a vorbit, ba chiar din abundență. „Sunteți niște
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
prostie. Desgrange a fost atât de încrezător în reușita experimentului traversării Pirineilor, încât în 1911 a introdus și Munții Alpi în Turul Franței. Cea mai înaltă cățărare inclusă vreodată pe harta Turului Franței a fost Col Agnel în anul 2011, cicliștii ajungând atunci până la 2.744 m altitudine. Finalul de etapă petrecut la cea mai mare altitudine a fost cel de pe Col du Galibier (2.645 m), în ediția Turului Franței din 2011. Dificultatea unei cățărări este stabilită în funcție de panta, de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Dintre acestea din urmă, cele mai cunoscute sunt Col du Tourmalet, Mont Ventoux, Col du Galibier, cățărarea din stațiunea de schi Hautacam și Alpe d'Huez. În 2011, modul de atribuire a punctelor a fost schimbat: Numărul de puncte acordat cicliștilor care trec primii peste vârful unei cățărări este: Cățărări de „categorie specială” (HC): 25, 20, 16, 14, 12, 10, 8, 6, 4 și 2 puncte, acordate primilor 10 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria 1: 10, 8
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de atribuire a punctelor a fost schimbat: Numărul de puncte acordat cicliștilor care trec primii peste vârful unei cățărări este: Cățărări de „categorie specială” (HC): 25, 20, 16, 14, 12, 10, 8, 6, 4 și 2 puncte, acordate primilor 10 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria 1: 10, 8, 6, 4, 2 și 1 puncte, acordate primilor 6 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 2-a: 5, 3, 2, și 1 puncte, acordate primilor
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de „categorie specială” (HC): 25, 20, 16, 14, 12, 10, 8, 6, 4 și 2 puncte, acordate primilor 10 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria 1: 10, 8, 6, 4, 2 și 1 puncte, acordate primilor 6 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 2-a: 5, 3, 2, și 1 puncte, acordate primilor 4 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 3-a: 2 și 1 puncte, acordate primilor 2 cicliști
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria 1: 10, 8, 6, 4, 2 și 1 puncte, acordate primilor 6 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 2-a: 5, 3, 2, și 1 puncte, acordate primilor 4 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 3-a: 2 și 1 puncte, acordate primilor 2 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 4-a: 1 punct, acordat ciclistului care ajunge primul în vârful cățărării
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 2-a: 5, 3, 2, și 1 puncte, acordate primilor 4 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 3-a: 2 și 1 puncte, acordate primilor 2 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 4-a: 1 punct, acordat ciclistului care ajunge primul în vârful cățărării. Punctele acordate se dublează în cazul cățărărilor de minim categoria a doua ce servesc drept final de etapă. Un
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și 1 puncte, acordate primilor 4 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 3-a: 2 și 1 puncte, acordate primilor 2 cicliști care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 4-a: 1 punct, acordat ciclistului care ajunge primul în vârful cățărării. Punctele acordate se dublează în cazul cățărărilor de minim categoria a doua ce servesc drept final de etapă. Un ciclist a câștigat competiția cățărătorilor de șapte ori: Doi cicliști au câștigat această competiție de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
care ajung în vârful cățărării. Cățărări de categoria a 4-a: 1 punct, acordat ciclistului care ajunge primul în vârful cățărării. Punctele acordate se dublează în cazul cățărărilor de minim categoria a doua ce servesc drept final de etapă. Un ciclist a câștigat competiția cățărătorilor de șapte ori: Doi cicliști au câștigat această competiție de câte șase ori: Între 1975 și 1989 și apoi începând cu anul 2000, se întocmește și un clasament al celor mai buni tineri din cursă. Astfel
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
4-a: 1 punct, acordat ciclistului care ajunge primul în vârful cățărării. Punctele acordate se dublează în cazul cățărărilor de minim categoria a doua ce servesc drept final de etapă. Un ciclist a câștigat competiția cățărătorilor de șapte ori: Doi cicliști au câștigat această competiție de câte șase ori: Între 1975 și 1989 și apoi începând cu anul 2000, se întocmește și un clasament al celor mai buni tineri din cursă. Astfel, cel mai bine poziționat ciclist sub 26 ani, în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de șapte ori: Doi cicliști au câștigat această competiție de câte șase ori: Între 1975 și 1989 și apoi începând cu anul 2000, se întocmește și un clasament al celor mai buni tineri din cursă. Astfel, cel mai bine poziționat ciclist sub 26 ani, în clasamentul general, poartă un tricou distinctiv de culoare albă ()). Din momentul introducerii sale (1975), această competiție a fost câștigată de 29 de cicliști diferiți. Dintre aceștia, cinci au reușit ca de-a lungul carierei lor să
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
clasament al celor mai buni tineri din cursă. Astfel, cel mai bine poziționat ciclist sub 26 ani, în clasamentul general, poartă un tricou distinctiv de culoare albă ()). Din momentul introducerii sale (1975), această competiție a fost câștigată de 29 de cicliști diferiți. Dintre aceștia, cinci au reușit ca de-a lungul carierei lor să se impună și în clasamentul general (Fignon, LeMond, Pantani, Ullrich și Contador). S-a întâmplat de trei ori până acum ca același ciclist să câștige în același
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
câștigată de 29 de cicliști diferiți. Dintre aceștia, cinci au reușit ca de-a lungul carierei lor să se impună și în clasamentul general (Fignon, LeMond, Pantani, Ullrich și Contador). S-a întâmplat de trei ori până acum ca același ciclist să câștige în același an atât clasamentul celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007. Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori: Premiul pentru
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Ullrich și Contador). S-a întâmplat de trei ori până acum ca același ciclist să câștige în același an atât clasamentul celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007. Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori: Premiul pentru "cel mai combativ ciclist ()" se acordă zilnic ciclistului care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
același an atât clasamentul celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007. Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori: Premiul pentru "cel mai combativ ciclist ()" se acordă zilnic ciclistului care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat ca fiind cel mai combativ poartă, în ziua următoare, numărul de concurs scris cu alb pe fond
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007. Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori: Premiul pentru "cel mai combativ ciclist ()" se acordă zilnic ciclistului care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat ca fiind cel mai combativ poartă, în ziua următoare, numărul de concurs scris cu alb pe fond roșu. Asta spre deosebire de restul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat ca fiind cel mai combativ poartă, în ziua următoare, numărul de concurs scris cu alb pe fond roșu. Asta spre deosebire de restul cicliștilor al căror număr de concurs este scris cu negru pe fond alb. De asemenea, se acordă un premiu și pentru cel mai agresiv concurent pe toată durata Turului. Acest premiu a existat într-o anumită formă, incă din anul 1908
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și pentru cel mai agresiv concurent pe toată durata Turului. Acest premiu a existat într-o anumită formă, incă din anul 1908. În acea vreme, revistele "Sports Populaires" și "L'Education Physique" au creat "Premiul pentru curaj ()", ce se acorda „ciclistului ce a încheiat cursa, chiar dacă neclasat, care a ieșit în evidență prin energia de care a dat dovadă.” Premiul propriu-zis era reprezentat de suma de 100 franci și de o medalie de argint aurită. Competiția modernă în ceea ce privește această distincție, așa cum
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
era reprezentat de suma de 100 franci și de o medalie de argint aurită. Competiția modernă în ceea ce privește această distincție, așa cum este ea astăzi, a început în anul 1958. În 1959, s-a acordat și un premiu pentru cel mai combativ ciclist al întregii competiții. Inițial, acesta nu s-a oferit constant, dar din 1981 el se acordă anual. Clasamentul pe echipe se întocmește adunând cei mai buni trei timpi realizați zilnic de componenții fiecărei echipe. Această competiție nu beneficiază de un
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
a oferit constant, dar din 1981 el se acordă anual. Clasamentul pe echipe se întocmește adunând cei mai buni trei timpi realizați zilnic de componenții fiecărei echipe. Această competiție nu beneficiază de un tricou distinctiv, dar începând cu anul 2006, cicliștii echipei ce conduce la un moment dat acest clasament poartă numerele de concurs scrise cu negru pe fond galben. Până în 1990, respectivii purtau câte o șapcă de culoare galbenă. Echipele naționale cu cele mai multe succese în acest clasament sunt Franța și
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
verde. A existat o perioadă în Turul Franței în care se întocmea și un clasament separat pentru sprinturile intermediare. Din anul 1984, liderul acestuia purta un tricou distinctiv de culoare roșie. Clasamentul se contura pe baza punctelor acordate primilor trei cicliști clasați la sprinturile intermediare. Totodată, punctele obținute în urma acestor sprinturi contau și în alcătuirea clasamentului pe puncte, în timp ce bonificațiile acordate pentru aceleași sprinturi intermediare erau luate în calcul la creionarea clasamentului general. Clasamentul sprinturilor intermediare și al său tricou roșu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cățărătorilor. La început, tricoul distinctiv atribuit acestui clasament era alb, pentru ca ulterior el să fie reprezentat de un mozaic ce sugera cele patru tricouri enumerate mai sus. Acest tricou a dispărut și el din Turul Franței, tot în anul 1989. Ciclistul clasat pe ultimul loc în clasamentul general este supranumit „lanternă roșie” (comparație cu luminile roșii din spatele unei mașini) "()", iar în unele ediții trecute, respectivul sportiv purta sub șaua bicicletei o mică lanternă roșie. Atât de mare era compasiunea pentru acesta
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mari pentru participarea la cursele locale de amatori ce urmau Turului Franței. În anii 1939 și 1948, pentru a încuraja competitivitatea, la fiecare sfârșit de etapă, organizatorii îl eliminau din competiție pe sportivul clasat pe ultimul loc. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună. Primul kilometru al cursei, denumit start fictiv (') se parcurge rulând ușor. Startul real (') este anunțat de directorul Turului prin fluturarea unui steag alb. Cicliștilor le este permis să se atingă, dar n-au voie să se împingă și
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]