1,246 matches
-
frunze” compun un arsenal poetic previzibil. În noaptea „lichidă” se strecoară nota funebră a unui „timp bolnav”. Plânsul interior, mai mult enunțat decât trăit, tristețea („culoarea iubită îmi e cenușiul”) alunecă în stări evanescente. Mai rar, O noapte de vară citadină aduce acorduri de jazz și frenezia orașului cosmopolit. În poezia peisajului și a anotimpurilor se strecoară meditația trecerii timpului, dar, depășit de rigorile poeziei conceptuale, B. rămâne la un nivel îndeobște banal. SCRIERI: Cenușiu, București, 1936; Vraja anotimpurilor, București, 1943
BARBULESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285633_a_286962]
-
exasperarea reprimată, senzația de claustrare, în piatră sau în „dugheni îngenuncheate”, așteptând umil, ca dinspre un alt orizont, transcendent, „darul pâinii”. Poetul pare astfel a celebra, și el, elanul primitiv și inocența satului, în replică la spleen și la anostul citadin, dar nostalgiile sunt reținute și oarecum „obiectivate” în tonul epic, nesentimental și în culorile, mai adesea tranșante, cu urme expresioniste în limbaj. Titlul însuși al cărții învedera afinitatea, corespondența durabilă și, deopotrivă, tensiunea, distanța în contrapunerea termenilor: pământ și soare
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
impresia cuceririi timpului, a unui timp raportat la un spațiu nelimitat. În felul acesta este anulată angoasa existențială, sentimentul morții, prin identificarea cu spațiul cosmic nelimitat. Astfel privită problema, nomadismul este „primitivism” numai din punctul de vedere al unei mentalități citadine. Omul cetății nu-l poate Înțelege pe nomad, la fel după cum, În egală măsură, nomadul Îl refuză pe cetățeanul sedentar care preferă „claustrarea” Între zidurile cetății. Ne aflăm În fața unor atitudini morale și sufletești diferite. Mai mult decât atât, ele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lui Ali), unde candorile vârstei „neștiutoare” trec în prim-plan, chiar dacă în fundal apasă, undeva aproape, umbra frontului (tatăl e la război, copiii așteaptă ziua „de leafă” ca pe o sărbătoare, din panoplia clasei priveghează faimoasa „Usturica”, o replică naivă - citadină - la amintirile „humuleșteanului”). Cultivă tot mai dezinvolt, apoi, un aliaj de haz destins, bonom, vervă surâzătoare ori ironie subversivă, iar ca revers, un gen de evocare, agreabil, ce-i va atrage cititori fideli. Cartea ce îi aduce recunoașterea e Cișmigiu
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
de la început față de oraș, blamat cu deosebire pentru că favorizează morala dubioasă a „clasei culte”, de care, după unele ezitări, Ilie Barbu, spre pildă, reușește să se detașeze (În clasa cultă), nu însă și Nicolae Marcu, profesorul care acceptă compromisul meschinăriei citadine (O răsplată). Tematica sămănătoristă sau poporanistă are însă o abordare particulară. Motiv frecvent și la el în perioada de început, „datoria” intelectualilor de la sate se înscrie în narațiuni cu finaluri neprevăzute, cu motivații adânc omenești, nu doar conforme preceptelor. Așa
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
în raport cu natura, termen constant de referință (sufletul lui Iosif Rodean e ca o prăpastie rece, întunecată). Astfel, omul e legat permanent de crepuscular și de durere, din care se desprinde și ia contur (Vechi pădurari). Ignorând aproape cu totul peisajul citadin, scriitorul se oprește asupra celui rural, nu totdeauna luminos, dar sugestiv prin asprimea liniilor. Atmosfera este de trai „în întuneric”, povestirile fiind organic structurate pe absența luminii, ca simbol al vieții întregi. Întunecate, rudimentare, peisajele creează granițe inospitaliere altor sentimente
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
sac greu pe umăr. Motivul pentru care apare acel sac nu este pomenit nicăieri. (Sau, dacă este, mi-a scăpat și asta.) Pur și simplu se Învârte de colo colo, târând sacul ăsta după el, prin restaurante și prin parcurile citadine. Exact așa mă simțeam și eu urmărindu-mi propriul Obiect Obscur. De parcă aș fi cărat după mine o povară sau o greutate misterioasă, nedefinită. Așa o să-i spun, dacă nu aveți nimic Împotrivă. Din motive sentimentale. (De asemenea, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
grabă străzile, lăsând în urma ei ecoul curbelor luate cu o viteză neadecvată, totul pentru a ajunge mai repede la destinație, sau goarna unui mărfar care trecea încet, semnalizându-și zgomotos prezența. Adormea orașul! Ușor, ușor, se adâncea în somnul lui citadin. Străzile se pustiau pe nesimțite, luminile blocurilor se stingeau una câte una, urmându-se, întrecându-se, care să se închidă mai devreme, într-un mod cât mai armonios. Câteodată se mai aprindea o lumină ce a fost stinsă puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Alma Mater Iassyensis. Eram uniți de ecoul benzii magnetice și cred că atunci, în primele săptămâni, când se năștea prietenia noastră, nu știam bine cum ne cheamă. Era o stare binecuvântată de a locui în cuvânt, de a percepe în fragmentarium-ul citadin adevăruri pe care le spuneam pe de o parte, dar și pe care le înțelegeam doar pe de alta. Era un paradox între cuvântul rostit și colocviile cu interlocutorii noștri, prin intermediul cărora pătrundeam definitiv în cunoașterea culturală, civică și morală
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ai acestor opere sunt Proust, Gide, Hortensia Papadat-Bengescu; este o literatură (inegală în realizări, firește) a experiențelor asumate sau "provocate", a marilor neliniști existențiale, a trăirilor febrile și tragice, a intelectualilor chinuiți de întrebări fundamentale, a dramelor consumate în decor citadin. Personajul lui Holban este incapabil să se abandoneze clipei prezente, să se lase acaparat de un moment de euforie; cenzura lucidității, mania interpretativă anulează spontaneitatea și puritatea oricărei emoții. A analiza o situație nu înseamnă a o clarifica: dimpotrivă, complicarea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de trepte și am țâșnit direct în stradă. Era început de octombrie, zilele erau încă frumoase, dar nopțile cam răcoroase. Aidan m-a ajutat să-mi pun haina, un caftan de catifea albastru închis, pe care era pictat un peisaj citadin argintiu. (L-am primit gratuit. Pentru un scurt răstimp, McArthur a reprezentat o casă de modă numită Fabrice&Vivien. În acele zile idilice, înainte de ruptura care a intervenit pentru că n-au fost mulțumiți de serviciile noastre, aruncau peste tot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-l să se îmbrace, să mănânce, să vorbească - și Spunk decivilizând-o pe ea, învățând-o să renunțe la băutură, la agațamente, la autodistrugere, la bani (o vreme se întorc la primitivism după care Spunk are o cădere nervoasă pe fond citadin. Până și eu, în ciuda exaltării de care eram cuprins, am reușit să descopăr o urmă de sentimentalism aici). Tot filmul, Spunk a avut o privire tăcută de uimire mută și rezervă, comică, dar demnă, formidabilă. A fost extrem de bun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
străzile orașului cu pasul nesigur, pe cinci turburarea lor lăuntrică și-o petreceau în mersul lor pribeag. Cuprinse cu privirea orașul, profilat în transparența negurii, li iubi. Se gîncli la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. în aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor. Acolo, în atmosfera Cetății, erau și canalele tuturor drenajelor, dar și plutirea tuturor emanațiilor sentimentale, care îi dau respirația aceea încărcată adesea, alteori
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
este parte din țelul artistic al romancierului - sunt ființe pe care sistemul le-a dementizat. Într-o grăitoare scenă a acestui dens și strălucit roman, Manea omagiază doi mari scriitori români - dramaturgul Ion Luca Caragiale și George Bacovia, poetul melancoliei citadine și al viziunilor suprarealiste.“ (PAUL BAILEY, Times Literary Supplement, Anglia, 10 mai 1996) * „Prin Plicul negru, a apărut o capodoperă. Arta metaforei face ca volumul să rămână întunecat și luminat, totodată, precum «Alegoria prudenței» lui Tizian, cu cele trei fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
orange vătuită, care inexplicabil îi făcea mișcările ușoare, se îndepărtează mut ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau să-i țip ceva fetei sau femeii care se depărtează cu simțurile anesteziate și un gust de alcool dulce îmi umple gura care a rămas larg deschisă, gustul apei din șanț stârnită de mașinile care trec... Foamea trecea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de mirare că este atâta liniște acolo, gândii eu. Autobuzul, cu cei aproape douăzeci de pasageri, a luat-o pe malul râului Kamo și apoi s-a îndreptat spre nordul orașului Kyoto. Cu cât înaintam spre nord, cu atât peisajul citadin devenea mai pustiu, cedând locul câmpului și spațiilor virane. Acoperișurile negre ale caselor și serele acoperite cu folii de plastic străluceau puternic în lumina soarelui de la început de toamnă. Autobuzul a pătruns în munte. Drumul șerpuitor nu-i dădea șoferului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ferestrele deschise ale blocurilor zmângălite și încenușate, sărite probabil din schemă, la proxima reabilitare. Câinii rătăciți, așa-zicând comunitari, cotarle huzurind aiurea în praf, pe trotuare sau în mijlocul drumului, renunțaseră să latre sau să scheaune, lehămetiți, iar certărețele de vrăbii citadine jumulite, brabeți murdari vânători de muște, se topiseră și ele printre frunzele ofilite a doi-trei-patru copăcei fumurii, schilavi și găunoși, ca niște avortoni vegetali, salvați miraculos de la tăiere, de veșnica birocrație indolentă și coruptă, a edililor municipalității. Murise până și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
altă cale, decât aceea de a se încadra pe o porțiune de drum din abundență luminată și relativ circulată, chiar și la acea oră din noapte, defilând în josul fostei străzi Karl Marx, către proxima intersecție, marcată de două bine-cunoscute obiective citadine, fiecare în parte, de un real și statornic interes: Restaurantul familial "Pomul Verde" și biserica creștin-ortodoxă "Buna Vestire". De la depărtare, faimoasa grădiniță de vară a restaurantului, unde se puteau consuma cel mai meșter sufleu de potroace și cea mai ieftină
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în anul următor, eram deja obișnuit cu acest spectacol ; după doi-trei ani, acesta slăbise în intensitate - sau nu-l mai percepeam eu ca pe ceva aparte. Către sfîrșitul anilor ’90, m-a izbit o primă transformare, de-acum socială : printre citadini, Crăciunul nu mai era sfînta sărbătoare a familiei, rudele fiind tot mai mult dublate (sau chiar înlocuite) de prieteni, iar prietenii erau tot mai frecvent colegi. Al cui ești aluneca încet-încet spre unde lucrezi. Cred că prin 1999 s-a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
moral și homeopatic pentru a ne liniști conștiința : salvați animalele, replantați copacii, condamnați omul ! Culmea ipocriziei este atunci cînd „omul” este taman țăranul, omul societății domestice, care totdeauna a conviețuit după rînduială cu animalele și pădurile, iar salvatorul este activistul citadin înstrăinat de ordinea naturii ! Reversul acestei victimizări și/sau fetișizări este ura. Nemaiștiind să ne purtăm firesc cu însoțitoarele noastre, respectîndu-le viața dimpreună cu viața noastră, fie le iubim în exces, fie le urîm peste măsură. În timp ce scriu aceste rînduri
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în proza română postbelică, unde diferențierea discursivă a personajelor a înregistrat mereu neajunsuri (foarte adesea, personajele vorbesc un limbaj unic). Marea forță a Dimineții pierdute stă în joncțiunea pe care reușește să o realizeze între două orientări majore ale prozei citadine : orientarea de factură caragialiană, valorificând limbajul, ceea ce înseamnă, într-un sens mai larg, o tipologie a mahalalei cu orientarea citadinismului reflexiv și senzitiv practicat de Hortensia Papadat-Bengescu și Camil Petrescu. Dimineață pierdută este, în opinia mea, o capodoperă, iar Gabriela
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
găzduit ample expoziții, prilej de rememorare a celor înfăptuite în mai 1936 de D. Gusti și Școala sa. Astăzi, spiritul lui Gusti este prezent prin muzeu și prin activitățile acestuia ca: o modalitate reușită de inserție a socialului în mediul citadin; un dialog cu elementele de cultură și civilizație românești și universale; "un eșantion" de conviețuire pașnică interetnică; un spațiu de refugiu din calea sufocantei metropole; o atitudine pozitivă față de un anumit mod de viață; o prezență autentică, armonioasă a elementelor
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
Victoria Milescu, pe de o parte, o contemplă, iar pe de altă parte, și o asumă, trădând o dorință irepresibilă (exprimată gerunzial: aplaudând viața) de a tezauriza totul, în gând și în cuvântul liric, într-o cursă nestăvilită, prin spațiul citadin al celui numit demult și amintit acum nostalgic-ironic Micul Paris, fundalul (vizibil ori doar presupus), în primul rând, al poemelor din volumul Sub steaua câinelui - Editura Tracus Arte, București, 2012. Așezată sub steaua câinelui, dar făcând și aluzie la „viața
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nostalgic-ironic Micul Paris, fundalul (vizibil ori doar presupus), în primul rând, al poemelor din volumul Sub steaua câinelui - Editura Tracus Arte, București, 2012. Așezată sub steaua câinelui, dar făcând și aluzie la „viața de câine” - oricum, una dintre înfățișările universului citadin inventariate în carte -, poezia Victoriei Milescu parcurge un traseu inițiatic, ale cărui trepte se disting numai prin citirea întregului: înregistrarea „reliefurilor” cotidianului, din perspectiva unui „tu” impersonal (Tot bântuind din cameră-n cameră / pe scările spiralate / ce duc spre tavane
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
se topește somnambulă / către răsărit și parcă / se văd pașii Domnului curgând către mare, / iar apele ard de bucurie...; Marea s-a retras speriată spre larg, / Dunărea își înfige ghearele / în carnea-i... Universul deltaic se opune, în poem, celui citadin, de a cărui existență lipovenii știu, dar, în general, o ignoră, fiindcă de acesta se leagă impresii, senzații, în majoritatea cazurilor, negative. În acest context, Rodion, a cărui posibilă plecare vremelnică acolo e pregătită de toată suflarea, apare ca un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]