1,017 matches
-
oferise aici, la hotel. A prins o căruță până la mănăstirea de călugărițe de la Pasărea. De-acolo a fost trimis la călugării de la Cernica, la vreo zece kilometri distanță. O țigăncușă frumoasă, cu o privire îmbufnată și verde, care spera să ciupească de la el vreun bănuț, auzind încotro e îndrumat, a întrebat-o pe maica stareță, cu ochii sclipind de mirare: „Valeu, da’ de ce stați voi acilea și bărbații voștri la zece kilometri?“ Bătuse atâta drum, când pe jos, când în car
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mirosul de mare i-o luă razna în cap, înaintea vinului. Parcă e descântat, murmură, deși nu gustase. — Ce zici? Reușesc să-ți iau mințile în seara asta? râse Veterinara și își lovi paharul, ușor, de al lui, după care ciupi cu buzele din licoarea însângerată. — Nu sunt atât de abstinent cum mă crezi, nici atât de religios, încercă Omar să glumească, zoroastrienii ca mine beau vin, practic, e singurul cult din Iran căruia îi este permis și... — Și ce? Vă e
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
485Iară cioara, cumu-i cioară, cum aude că o urcă, Nici una nici două iute se coboară, nu se-ncurcă Și lăsând din bot să-i cadă două picături de apă Potolește para roșă, ce tresare, fuge, crapă, Și cu botul o ciupește, curge sânge ca fier roș, 490Încît lacul cel albastru e-ncrușit ca vinul roș. Smeul a murit... Se face om Călin și se îndreaptă Cu trei fete - mpărătese unde frații îl așteaptă. Pe-ntinsori de codri negri un senin se desfășoară
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
verde. Da CĂLIN - NEBUNUL zice: - Împărate Pre-nnălțare, moaie-ți aripa ta-n apă și stinge para asta roșie. Cioara când a auzit - știi d-ta, a urcat-o - îndată s-o dus. După ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-însa, ș-atîta sânge a-nceput a curge de îmblai pîn-în genunchi. De acolea el s-a luat cu fetele și s-a pornit. A agiuns în pădurea de aur ș-a luat și pe cea mare și s-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în picioare și alergă la scrin. ― Auzi Mirciulică? Prietenul nostru Doru s-a făcut bine! Cotoiul rămase încremenit, ca un sfinx. Melania își strâmbă buzele: ― Mirciulică e puțin ranchiunos, dar foarte puțin, vă asigur. Nu poate să uite că Doru ciupea uneori și din parizerul lui... Se întoarse cu o sticlă și două pahare. ― E un vin de Madera, domnule maior. O bunătate! Îl păstrez pentru ocazii sau beau o picătură când sânt răcită. Din fericire, azi nu sărbătorim o gripă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
tocmai acum. Aceasta nu-i o dovadă de sensibilitate, ci doar o manieră de a protesta pentru că nu ți-am adus jeleuri. Să știi că persoanele ranchiunoase îmi plac și mai puțin! Mirciulică se strecură afară. Melania Lupu, bosumflată, se ciupi ușor de bărbie. ― Hai, fetița mea, nu te posomori! Toată viața a trebuit să te descurci singură, e destinul tău... Deci povestea cu telefonul nu e serioasă. Să vedem mai departe. Faptul că ai leșinat în fața ușii când bietul șofer
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cineva. La un moment dat, văd doi indivizi care sar gardul de la Athenee Palace și o iau la goană. Au trecut chiar prin fața mea... Mă ascultați? ― Evident, răspunse maiorul. ― Mi-am dat imediat seama că sânt niște pungași ordinari care ciupiseră niscai cosmetice, eventual vreun ceas de la hotel, mai ales că unul din ei ținea mâinile sub centură ca să nu piardă ce furase. Avizat deci asupra calității lor, i-am urmărit atent. Treburile astea îți stârnesc totdeauna curiozitatea. ― Unde vreți să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că Laura era pentru mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să mă atragă s-o miros. Cu bătrânii, ea se arăta de obicei caustică, îi lua peste picior când se întreceau cu gluma și o ciupeau. Le striga atunci, răutăcioasă: "Hei, moșule, fii atent că-ți cade proteza". Și scăpa astfel, pierzând, desigur, și din simpatii, ba chiar împingîndu-i fără voie pe clevetitori să se răzbune. În dimineața aceea, însă, era cu totul alta. Tremura, și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. ― Ce s-a întîmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntînd sprâncenele. ― Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. ― Ce s-a întîmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntînd sprâncenele. ― Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. ― A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pot trăi decât în mușuroi, dar el se îndreptase spre ușă. Mă întrebam dacă era cazul să mai iau un somnifer, când ușa s-a deschis din nou și, de data asta, și-a făcut apariția însuși Bătrânul. M-am ciupit de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. "Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci". "Da, așa e", am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în stradă. Ăsta-i el? În rigolă? Ce tragic! Amețit, beat, neajutorat, pus la index de pe acum. Notează-ți-l în carte, alături de domnișoara Trixie și de mine. O altă viață pe care ai distrus-o. — O pasăre l-a ciupit de ureche, sau ceva la fel de smintit. Uite aici, privește la banda de suspecți pe care a prins-o poliția. Ți-am spus eu că are cazier. Uite cine sunt amicii lui! Codoși, stripteuze, pornografi. — Cândva se dedicase unor idealuri sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Billy realiză încet în ce situație disperată se afla. Venea poliția. El era închis în mașină, cu o armă în mână, mânjită de sângele lui și plină de amprentele lui. Urme de pulbere și o tăietură roșie, acolo unde îl ciupise percutorul. Nu știuse cum să tragă. Vrusese doar să-i sperie, asta era tot. Poliția avea să-l găsească. Blocat în mașina aceea. Se uită cu prudență pe geamul de pe partea dreaptă, încercând să-l vadă pe Dave. Dave sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Gerard cânta din nou: — Am niște vești pentru tine, și vei afla că sunt adevărate, așa că va trebui să iei masa singur ... Nici o problemă, zise Stan. Pentru că tu ai zburat de-aici, amice! Prinse pasărea cu brutalitate, iar Gerard îl ciupi tare, însă lui Stan nu-i mai păsa. Îl puse pe Gerard jos, pe marginea drumului, în praf. — Se pare că te dai bătut, și dacă e adevărat, nu vreau să... — E cât se poate de adevărat, mârâi Stan. Gerard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
clipă. Și apoi continuă să înainteze. — Te simți norocos, șmechere? Da? Ce zici? Animalul se apropia foarte încet. Adulmecându-l pe Gerard, din ce în ce mai aproape ... Creatura mirosea groaznic. Nasul lui era doar la câțiva centimetri depărtare ... Gerard se aplecă și îl ciupi tare pe animal de nasul moale. Creatura urlă și sări în spate, aproape doborându-l pe Gerard de pe stinghia lui. Papagalul își recăpătă echilibrul. — De fiecare dată când te întorci, să te aștepți să mă vezi, spuse Gerard. Pentru că, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și scoase un țipăt puternic, ca să alunge acele păsări stupide, după care începu să le mănânce grăunțele. Erau dezgustătoare, dar trebuia să mănânce ceva. Atunci, puștiul se aruncă spre el, cu mâinile întinse. Gerard se înălță în aer și îl ciupi pe copil tare de nas. Puștiul țipă, iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau peste tot în jurul lui. — Înapoi! Înapoi, am zis! Păsările galbene nu-i dădură prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spuse pasărea. — Te superi dacă iau o portocală? — Hel-lo, spuse pasărea. Aaa, ce se-ntâmplă, doctore? — Te-am întrebat dacă pot să iau o portocală. — Hel-lo. Gerard își pierdu răbdarea. Se întinse spre portocală. Pasărea roș-albastră se repezi să îl ciupească, cu răutate. Gerard se feri și zbură, cu portocala în gură. Se așeză pe un trunchi de copac și se uită în spate. În momentul acela observă că cealaltă pasăre era legată de stinghie. Gerard mâncă portocala pe îndelete. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Amuțește, natură stupidă, Învață că omul Îl Întrece infinit pe om“. Atenție, tată, te depășește acum un camion. „Ce va face omul În această stare? Se va Îndoi el de tot? Se va Îndoi el dacă veghează, sau dacă Îl ciupește cineva, sau dacă Îl arde? Se va Îndoi că se Îndoiește?“. Se va Îndoi cumva că acel camion și-a pus semnalizatorul În funcție? Și-a pus semnalizatorul, ți-o spun eu! Continuă să citești. Ce stil! O limbă metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
înspre Profiri, fiind reținut de lamentările lăcrimoase și incoerente ale unei femei slabe și agitate. Deși pălăvrăgeala ei produse pe fața funcționarului o expresie de dezgust profound, acesta nu își putea lua ochii de la ea. Fără vârstă, fața femeii era ciupită și palidă, cu urme de roșu aprins pe obraji și un roșu mai adânc de culoarea neliniștii pure în jurul ochilor. Trăsături, odată frumoase, erau acum ascunse sub riduri adânci și disperate, iar hainele, purtate și murdare, păreau a fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că Laura era pentru mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să mă atragă s-o miros. Cu bătrânii, ea se arăta de obicei caustică, îi lua peste picior când se întreceau cu gluma și o ciupeau. Le striga atunci, răutăcioasă: „Hei, moșule, fii atent că-ți cade proteza”. Și scăpa astfel, pierzând, desigur, și din simpatii, ba chiar împingându-i fără voie pe clevetitori să se răzbune. În dimineața aceea, însă, era cu totul alta. Tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pot trăi decât în mușuroi, dar el se îndreptase spre ușă. Mă întrebam dacă era cazul să mai iau un somnifer, când ușa s-a deschis din nou și, de data asta, și-a făcut apariția însuși Bătrânul. M-am ciupit de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de mai învioră de îndată camera. Mama ei intră cu o tavă cu ceai și biscuiți. Nu se zărea nici urmă de prăjitură. — Mă duc să-l chem pe taică-tău. Când Ralph intră în cameră, Fran trebui să se ciupească de braț ca să se asigure că nu visa. Trecuseră doar câteva săptămâni de când îl văzuse și totuși, cumva, se schimbase. Părea mai bătrân și mai absent. — Franny! Prezența ei reuși să-l smulgă din visare. — Ce bucurie! Ce vânt te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și prăjituri. Când am fost mic și n-am avut ocazia să mănânc, tânjeam după dulciuri; acum, când am avut liber, eram cu sânul plin, cum se spune. Am lucrat câteva zile, o săptămână, o lună, nu știu. Nu am ciupit niciodată. Mi-a dat, odată, o gâscă, mi-a dat bucătăreasa șefă o gâscă, unde-am făcut practica, am luat gâsca. Mi-a dat două pungi cu castraveți. Acolo puteam să mănânc orișice vroiam eu, puteam să-mi pregătesc absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]