1,020 matches
-
trezesc pe altcineva. Pe de altă parte, probabil au fost deja treziți de cameristele hispanice, care strigă una la cealaltă în spaniolă, acoperind zgomotul aspiratoarelor. Mă înnebunește chestia asta. Ce rost mai are să atârni un semn cu „Nu deranjați“ de clanță dacă nimeni nu îl ia cât de puțin în seamă? Oricum, iată-mă, gata să fac ceva ce chiar nu vreau să fac, dar trebuie s-o fac. E datoria mea. Debbie e prietena mea. Și nu o s-o las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la telefon. — Terminați ! urlu. Plecați ! Plecați ! — Emma, maturizează-te și tu odată ! spune Jemima impacientă. Mick tot o să afle secretul, fie că-l ajuți, fie că nu, așa că ai face mai bine să... Se oprește subit În clipa În care clanța ușii se mișcă ușor, apoi se răsucește. Simt că se Învârte camera cu mine. Te rog nu spune... te rog... În clipa În care ușa se deschide Încet, rămân fără aer. Nu mă mai pot mișca. În viața mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a mai apărut să-și ia din lucruri, așa cum promisese, mi-a lăsat moștenire un dulap întreg de haine de la care, bine înțeles, cheia e la ea. Mirosul cafelei prăjite sau al halatului cărămiziu pe care l-a agățat de clanța ușii să-l poată îmbrăca dimineața de-a dreptul din pat, fără să mai iasă de sub pilotă în camera friguroasă, mă adorm la orele cele mai neobișnuite din zi, când televizorul încă zumzăie. Am așteptat să sune până-n amurg când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pasă cine a proiectat‑o? Cui îi pasă ce pietre au fost folosite? Ce e înăuntru e important. — Intrăm? zice Cristoph într‑un final. — Categoric! zic veselă și mă grăbesc spre intrare. Abia în clipa când sunt cu mâna pe clanță îmi dau seama că nu mai e nimeni lângă mine. Unde s‑or fi dus? Nedumerită, mă uit în urma mea, și restul grupului intră în alai într‑o biserică mare de piatră, pe a cărei placă de la intrare scrie „Catedrala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tăcere cumplită. Inima‑mi bate să‑mi sară afară din piept; îmi simt sângele pulsându‑mi în urechi. Nu știu ce să spun; cum să mă răscumpăr. Luke mă privește alb, apoi dă scurt din cap, se întoarce și pune mâna pe clanță. Când ușa se închide în urma lui, rămân nemișcată o vreme, privind în gol. Nu‑mi vine să cred că se întâmplă cu adevărat. În urmă cu doar câteva ore toastam în cinstea noastră cu Bellini. Eu purtam rochia mea Vera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
iau la mână dosarele? Să‑i ascult robotul? Dacă mă prinde cineva? Stau pe loc, sfâșiată - știind că nu am cum să mă duc și să‑i umblu prin lucruri, dar incapabilă să plec pur și simplu -, când, brusc, înțepenesc. Clanța de la biroul lui începe să se miște. Of, drace. Drace! E cineva înăuntru! Iese! Panicată la maximum, mă las jos să nu mă vadă, în spatele scaunului lui Mel. În momentul în care mă strâng ca o mingiuță, simt un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii... Inima mea a fost împușcată la nesfârșit. De atât de multe ori, sunt atât de multe găuri, că nu se mai poate cârpi. Lan Ping, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe clanțè mè întorc s-o întreb, Nu știți cumva prin zonè o alimentară deschisè la ora asta, am rèmas fèrè pâine și, În apropiere nu existè, se închid pe la zece, numai în oraș dacè, Mulțumesc! acum chiar cè apès clanță, Stați puțin! ea oprindu-mè, vè aduc eu niște pâine! Matei protestând, Nu, nu se poate! Nu vè deranjați! parcè așa se spune, sunt și eu politicos câteodatè, nu întotdeauna, numai când mi-aduc aminte de reguli, Nu-i nici un deranj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
la mine și n-aș vrea, mè vede din nou neajutorat, zâmbind, ia o pungè cu reclamè la un medicament, trecând de tejghea, ajutându-mè, îmi pune pâinea în pungè, mi-o întinde, Mulțumesc! La revedere! Noapte bunè! acum chiar apès clanță și ies din nou în ploaie, În urma lui Matei se închide ușa de sticlè peste viața realè a celorlalți, viațè de care eu nu voi avea parte niciodatè, plouè mereu, dar nu mai am mult, câteva case mai încolo locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
și afară se întunecase de mult. Tata clătea vasele în bucătărie. Pe neașteptate s-a întrerupt transmisia la televizor, iar eu am deschis ușa, ca să strig după tata. Stăteam în sufragerie, întins pe pat, și ca să ajung cu mâna la clanța ușii, m-am opintit să mă trag înapoi, iar privirea mi s-a dus întâmplător în tavan. În aceeași secundă, lampa a început să se clatine, de fapt totul se clătina, ca în vis. Tata mi-a strigat din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
este frică și de celelalte fete, iar eu spun, Yael, chiar trebuie să plec, mai gândește-te câteva zile, și ea îmi întoarce o privire umedă, buzele ei sunt încordate implorându-mă, dar eu chiar nu mai pot rămâne, apăs clanța aceea bine cunoscută, poarta se deschide înaintea mea, și îi mai trimit un zâmbet preocupat, mă găsești aici dacă ai nevoie de mine. Privirea ei mă urmărește dezamăgită, și eu o abandonez, nu privesc înapoi, în ciuda faptului că în cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spinarea lui lungă și îngustă ne privește sceptic, picioarele lui goale s-au cuibărit unul în celălalt asemenea unor pui de pisică rămași orfani. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" Ce caut eu aici printre tufișuri, ezitând în fața ușii, aproape că apăs clanța ca să intru, dar îmi retrag mâna din nou, pornesc în susul străzii, mă întorc pentru o clipă la mașină, ca și când aș fi uitat ceva, încerc să îi dau șansa de a mă chema, de a-mi sări deodată în față de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nou strada pustie, râul fierbe, pe malurile sale îngenunchează mașinile însetate, cum va proceda ea, nu are pe cine se baza, iar eu o dezamăgisem. În cele din urmă, n-am de ales, trebuie să intru, apăs fără să vreau clanța spre poveștile acelea pline de secrete, fetele strâng deja tacâmurile de la micul dejun, hainele lor emană miros de omletă uleioasă și salată cu lămâie, în coșuleț mai găsesc o ultimă franzeluță, pe care o fur imediat, o pun în secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
eu deodată, îi este pur și simplu milă de mine, nu sunt decât o femeie demnă de milă, nu am nici măcar puterea să mă prefac. El se îndreaptă deja spre ușă, cu pașii aceia micuți ai săi, pune mâna pe clanță și șoptește, parcă mi-ar spune un dulce secret, Noga este un copil deosebit, iar eu spun obosită, mulțumesc, ca și când aș fi primit un compliment, dar în clipa aceea îmi revin și întreb, de ce, iar el zice, are o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
singur. — Hai să vedem cum e Înănuntru. Intrară și sergentul Închise ușa. Eu mă așezasem pe un scaun din fața ușii. M-am uitat la tata, care era pe culoar. Îi auzeam vorbind Înăuntru, dar nu Înțelegeam ce zic. Cineva apăsĂ clanța ca să deschidă ușa, și atunci am auzit cum ceva se prăvĂlește pe ușă și o lovește de două ori. Apoi căzu pe podea. După care se auzi un zgomot ca atunci cînd apuci un iepure de picioarele din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
piept. Cu ochii pe ușă, detectivul așeză revolverul pe podea și, aplecîndu-se, desfăcu cătușele. Apoi luă revolverul Înapoi și se ridică. Ținînd În continuare pistolul cu dreapta, trase cu mîna stîngă semnalul de alarmă. Apoi dădu să pună mîna pe clanță. Trenul Începuse să Încetinească. — DĂ-te din ușă, auzirăm o voce din interior. — Deschide, spuse detectivul și făcu un pas În spate. — Al, se auzi vocea. Al, ești bine? Detectivul se trase Într-o parte. Trenul Încetinea. — Al, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am luat pe toate, sînt sigură“. Și așa era. M-am convins că-i așa cînd m-am dus la Paris ca să fiu sigur. Mi-aduc aminte cum urcam scările, am descuiat și pe urmă am deschis ușa apăsÎnd pe clanța de alamă și În bucătĂrie mirosea a Eau de Tavel și praful se depusese pe masa din sufragerie și m-am dus la dulapul În care-mi țineam lucrurile și am văzut că nu mai e nimic acolo. Eram sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
unul din pereții camerei, ceea ce ne face să tresărim ca iepurii. Nevasta lui Jim a reușit să ajungă în spatele casei și bate în ușa bucătăriei. Aceasta pare destul de solidă, ceea ce e în favoarea noastră, pentru că, după cum urlă, doamna Jim a apucat clanța cu amândouă mâinile și încearcă să scoată ușa din țâțâni. —Curvă! țipă ea. Parașută! Știam că te ții de prostii, Jim Watts, știam eu! Tu și serile tale de miercuri. Te-ai întâlnit cu proasta aia în ascuns de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o cafea, trebuia să izbesc lichidul bocnă cu o cană din metal. Făceam dragoste și ne spălam unul pe altul într-un lighean uriaș. Apoi o aruncam în fața curții, să-și frângă Zane gâtul. Uneori, pe strada Muzicuței ningea până la clanța ușii. Atunci Zuza, cățeaua neagră cât un vițel, intra în călduri și potăile săpau tuneluri pe sub zăpadă. Veneau cu zecile, chelălăind, mușcând, scuipând, înjurând. Ca să o scăpăm, câteodată o băgam pe Zuza în hol. Intra cu sfială, se lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea la căpătâiul ei, închisă în cămăruța de un albastru-lăptos, lipsită de clanță la interior: puteai intra, dar de scos te scoteau numai infirmierele cu figură de luptători în Legiunea Străină. Mereu în căutare de jocuri, l-am pus în capul arborelui pe Petru Cercel, pentru că avusese gusturi cosmopolite și pentru că în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și Internatul 2 atât de confortabil cu cărămizile-i aparente și albul murdar al câinelui din poartă urmărit de piciorul asistentei Fufi, posesoarea acelui hohot legendar: două săptămâni oaspeți-salvatori, după care vă dăm la rezidenți, și ieși trântind ușa fără clanță. Când iarna era destul de ușoară ca să ne aruncăm un halat bejuliu direct pe piele și să ne strecurăm printre gardurile moarte până la bolovanul de unde telefonam salvatorilor, așteptând cuminți mai apoi lângă ruinele vorbitorului verde-montan (care nu mai e cantină) unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Am ezitat puțin înainte de a ieși în lumina viilor. Deodată ne-am luat inima-n dinți și ne-am aruncat afară din moarte. Fiecare pe drumul lui: unul spre rock, altul spre jazz. L XLVIII În București iar ninsese până la clanța ușii. Peste câțiva ani, troienele înalte cât un camion aveau să ajungă un mit, o ciudățenie din istoria geografiei moderne. Atunci însă, ieșeam cu o lopată de lemn lată cât fundul unui butoi și-mi croiam drum spre civilizație. Zuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cap. Pe ușa capitonată din spatele ei era fixată în șuruburi o plăcuță argintie: Director General Doctor Ulise Iolescu. O îmbrânci cu umărul și secretara, cocoțată pe tălpi groase ca niște cărămizi, se prăbuși icnind pe birou. C XLII Cosmin apăsă clanța și izbi ușa de perete. Departe, la capătul unui covor-curcubeu, directorul stătea răsturnat într-un fotoliu de piele. Își fuma obișnuitul Lucky Strike cu picioarele urcate pe biroul copleșit de tratate de psihiatrie. Din difuzoarele computerului aflat în stand-by, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
debutul oricărei proceduri nepublice, de anchetă, ori el ori nenea Sandu, obișnuiau să încuie cu cheia ușa metalică, blocând astfel orice posibilitate de acces. Sau, de evadare! Din doi pași, Mânecuță este la intrare, cu pistolul în mână, zdruncinând capsat clanța ușii, ca să se convingă în mod direct și nemijlocit, de respectarea cutumei. Atunci, pe unde naiba o fi pătruns arătarea asta?! În secunda doi, o pălitură zdravănă, ca de trovant sau ca de bolovan de râu, zgîlțâie din balamale ușa
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
falxul! Boss, am rugămintea să păstrăm proprietatea termenilor. Noblesse oblige! Lexical, după faza cu bomba, avem pretenții mari, de la tine! îl ironizează Poetul, sorbind ultima gură de coniac, din sticla de care refuzase consecvent să se despartă. Acum, încearcă de clanță! Se deschide... Bun! Se codesc, se fâțâie un pic, ca damele... Hai, hai cu tata! Haideți! Hai, intrați...! Uite-i că intră! În formație completă! Băi...! S-au aplecat și s-au băgat înăuntru, cu caii, ca geambașii! continua să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]