629 matches
-
III [Despre principatele mixte] Secolul al XV-lea, în care a trăit Machiavelli, ținea încă de barbarie: erau preferate atunci funesta glorie a cuceritorilor și acele acțiuni în forță, care impuneau un anumit respect prin grandoarea lor, blîndeții și echității, clemenței și tuturor celorlalte virtuți; astăzi văd că umanitatea este preferată tuturor calităților unui cuceritor și lumea nu prea mai are demența să încurajeze prin laude pasiuni crude care duc la zdruncinarea lumii. Mă întreb: ce-l face pe om să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
va fi iubit și stimat. Machiavelli spune că dărnicia îl va face să fie disprețuit; iată ce ar spune un rentier. Dar astfel trebuie să vorbească, oare, un om care dorește să dea lecții principilor? CAPITOLUL XVII [Despre cruzime și clemență; și dacă este mai bine să fii iubit decît temut] Comoara cea mai prețioasă care este încredințată suveranilor este viața supușilor lor. Funcția le dă puterea de a condamna la moarte sau de a-i ierta pe vinovați; ei sînt
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
prin această dureroasă operație, restul corpului. Machiavelli tratează ca pe o bagatelă lucruri atît de grave, serioase, importante. Pentru el, viața oamenilor nu valorează nimic; interesul, acest unic zeu pe care-l adoră, este cel care contează; el preferă cruzimea clemenței și-i sfătuiește pe aceia care au ajuns de curînd suverani să disprețuiască mai mult decît ceilalți reputația de a fi sîngeroși. Călăii sînt cei care-i așează pe tron pe eroii lui Machiavelli și tot ei îi mențin. Cezar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
desfrînați, scelerați, poltroni, aventurieri, animale grosiere și mecanice, dacă frica de pedeapsă nu i-ar opri măcar în parte? Tot ce-i cer lui Machiavelli, în această privință, este moderație. Să știe și el că, dacă pe un om onest clemența îl duce la bunătate, nu înseamnă că înțelepciunea nu-l duce la rigoare. Dar rigoarea lui seamănă cu aceea a unui abil navigator; el nu taie catargele și frînghiile corăbiei decît atunci cînd este forțat de un pericol iminent, la
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
slujesc cu zel; există în noi un anume sentiment al dreptății, care ne împinge la recunoștință și pe care trebuie să-l urmăm. De altfel, interesele celor mari cer întotdeuna ca ei să recompenseze cu generozitate și să pedepsească cu clemență, căci miniștrii care-și dau seama că virtutea va fi cheia norocului lor, cu siguranță că nu vor recurge la crimă și vor prefera, firesc, binefacerile stăpînului lor coruperii de către străini. Calea dreptății și înțelepciunea lumii se acordă perfect în privința
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
soldaților. Cum să-mi retrag porunca și să-l las în libertate? Soldații nu m-ar mai respecta dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă, nu una oarecare. Ce-ar spune batavii dacă ai da dovadă de clemență față de cei pe care îi consideri vinovați? 17 Un bărbat se aplecă deasupra lui Valerius, care stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cum să-mi retrag porunca și să-l las în libertate? Soldații nu m-ar mai respecta dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă, nu una oarecare. Ce-ar spune batavii dacă ai da dovadă de clemență față de cei pe care îi consideri vinovați? 17 Un bărbat se aplecă deasupra lui Valerius, care stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă, nu una oarecare. Ce-ar spune batavii dacă ai da dovadă de clemență față de cei pe care îi consideri vinovați? 17 Un bărbat se aplecă deasupra lui Valerius, care stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică pătrundea un fir de lumină. — Valerius, șopti bărbatul, sunt eu, Maktor. Valerius nu se mișcă. Își acoperea chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vei fi în pulvinar cu Vitellius... Poate îl convingi să-l cruțe... — Să-l cruțe? zâmbi batjocoritor Antonius. Cum poți să crezi că Vitellius va cruța un gladiator pe care vrea să-l sacrifice în cinstea zeului? În cazul ăsta, clemența lui ar fi nefastă, căci ar stârni mânia zeului și i-ar împiedica proiectele mărețe... Avem o singură speranță: aici, la Augusta, oamenii sunt nebuni după Salix - e faimos, mulțimea îl iubește. Dacă va fi învins, toți vor cere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pedepsit. E vinovat. Cel care vorbise era bărbatul cu păr alb; se numea Vinicius Crulpus, și Antonius îl văzuse cu ani în urmă la Roma, pe când nu era încă senator. — De ce imperator-ul nostru ar trebui să dea dovadă de clemență? Vinicius privi în jur, căutând aprobarea celorlalți. Vitellius ridică deodată capul. Găsise soluția - una foarte avantajoasă. Arătă cu degetul spre Valerius. — Ucigașul să-i fie predat fratelui său. Îl las liber. Cu un gest, Antonius îi opri pe soldații care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de clemența lui Valerius, Flamma luă tridentul, vădit furios. Începu să atace cu mai multă atenție, țintind când spre scutul adversarului, când spre capul acestuia. Umărul continua să-i sângereze, dar Flamma nu părea să-și dea seama. Continuă să fenteze. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii care îi cereau să-și plătească datoriile. Unuia i-a dat drumul, și pe când omul pleca fericit, impresionat de clemența împăratului, Vitellius și-a pus gărzile să-l aducă înapoi și să-l ucidă pe loc. A spus că voia să-și bucure ochii cu scena aceea. Mi-a povestit fratele meu... care, din păcate, face parte din gărzile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar sângele lui Salix uda nisipul din arenă. Se văzu apoi pe sine în timpul ritualului mithraic, simți din nou durerea din acea noapte și-l rugă pe zeu să-l ierte că nu-i învățase pe soldații săi ce înseamnă clemența. Îi văzu pe cei care îl urmaseră din Pannonia; armata era viața lor: douăzeci și cinci de ani de serviciu obligatoriu, bani puțini, femei aproape deloc... Unii își întemeiau o familie. — Soldații noștri au bătut și au torturat oameni... Legiunea a treisprezecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
politică; e prietena cea mai bună, cea mai si ncer ă și mai plină de afecțiune; ține mult la bibliotecă, la pian și la inteligentul și vioiul prieten al casei: Ralf.” Onorându-și promisiunea, la 14 noiembrie, publica profilul Doamnei Clemența Lupu Kostaki, pentru care „literatura românească... se încheia în numele lui Eminescu, Creangă, Maiorescu și Gherea.” Fără să facă politică, Doamna aprecia că „cei mai deștepți oameni ai timpului erau junimiștii: cel mai mare om politic al României era socot it
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a demonstra existența Holocaustului în România, așa cum Mareșalul Ion Antonescu fusese condamnat deja la moarte de regimul comunist chiar înainte de a i se intenta acel așa-zis Proces al Trădării naționale din 1946, cu indicația de nu a beneficia de clemența regală, dacă ar fi cerut comutarea pedepsei. Mareșalul n-a intenționat să ceară acest lucru și a căzut brav în fața plutonului de execuție la 1 iunie 1946. Comisia W. a vrut să demonstreze ostentativ ceea ce unele voci autorizate dezmințiseră anterior
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ei. Firește, au existat probleme cu legea, cu care a trebuit să se confrunte; În fond, condusese cu viteză excesivă În sensul opus sensului unic, beată moartă. Dar cum nimeni altcineva nu fusese grav rănit, judecătorul dăduse dovadă de o clemență uluitoare și, cu toate că avea să rămână mereu cu ștampilă „conducere sub influența alcoolului“ pe carnet, fusese condamnată doar la niște ședințe obligatorii de terapie anti‑alcool și un număr care părea a Însuma trei decenii de muncă În folosul comunității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sublinia Bem -, că, dacă aș fi avut instrucțiuni „sangvinare” le-aș fi modificat, dar „ordinile d-lui Kossuth, președintele guvernului, om din cei mai distinși, inimă nobilă și generoasă, au fost astfel, încât n-am avut să uzez decât de clemență și să aduc o amnistie generală, chiar pentru cel ce și-au scăldat mîinile lor în sângele nefericiților maghiari”. Evident, situația este prezentată cel puțin unilateral, în parte chiar fals. Să nu fi știut Bem de ce se ridicaseră la luptă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
teritoriile lor poloneze, împăratul Austriei și regele Prusiei s-au aflat de partea țarului, în vreme ce Franța și Anglia, deși mulțumite de noile încurcături ale țarului, n-au recunoscut independența Poloniei, „amestecul” lor în „afacerea” poloneză limitându-se la cereri de clemență adresate Petersburgului. Importanța insurecției poloneze pentru relațiile internaționale în acei ani constă, între altele, în împiedecarea declanșării unui război contrarevoluționar în contra Occidentului. Pentru diplomația țaristă, eșecul insurecției poloneze se produsese în timp util, dezlegându-i mâinile pentru noi implicări în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a fost refuzată. Generalul Militaru, despre care în ediția franceză a Memoriilor sale, Pacepa face cunoscut că nu mai are vești despre el în 1988, reapare în decembrie 1989 printre actorii de prim plan și figurile contestate ale revoluției române. Clemența lui Ceaușescu față de el lasă să se înțeleagă că Militaru beneficia de un puternic sprijin sovietic; acuzația a fost reluată după decembrie 1989 și Militaru a părăsit prim-planul scenei. Revoluția petrecută între 21 și 25 decembrie a însemnat răsturnarea
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
supremă, cum se susține uneori. Toți acești oameni (Buharin, Kamenev, Zinoviev și alții) au cunoscut închisoarea, exilul, unii au fost torturați. În fața judecătorilor țariști deveniseră acuzatori înverșunați, transformînd procesul juridic în proces politic. Denunțîndu-se, nu aveau speranța că vor obține clemența acuzatorilor lor. Știau că fuseseră denunțați în mod mincinos. Fuseseră arestați fără să fi făcut nimic rău. Iar de la începutul și pînă la sfîrșitul procesului, nici ei înșiși, nici nimeni altcineva nu pune o întrebare evidentă: care este vinovăția acestor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
arestați (10 februarie), interogați (10 martie) și decapitați (10 iunie). Aprecierea inițială a rugăciunii soldaților de către Marcus Aurelius și autenticitatea scrisorii sale către senat este pusă la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
este un noruleț care va trece curând. Și norulețul a trecut: l-au văzut trecând soldații care luptau la Ctesiphon, în Persia. Împăratul combătea creștinismul cu mai multă liberalitate și cu mai multă imprudență decât predecesorii săi. Acum afișa o clemență cu specială, acum întindea curse și capcane prin care cei prinși în înșelăciunea sa erau târâți în ruina nelegiuirii (apostazie). Persecutând religia creștină mai mult cu artă decât cu autoritate, s-a îngrijit să influențeze negarea credinței în Cristos și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Ne-au dat pe mâna unui împărat apostat, cel mai nelegiuit dintre cei care ar putea să existe pe pământ“. Auzind acestea, acel om foarte blând și foarte înțelept, de fapt așa era numit de cei din jurul său, depunând aparenta clemență și-a arătat chipului nelegiuirii. Și după ce i-a supus la chinuri pe cei doi soldați, cu grave și crude suplicii, i-a eliberat de nefericirea acelui timp și i-a împodobit cu coroana victoriei, decapitându-i în toiul nopții
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Deși „cinstea” ar trebui să Însemne pentru toți același lucru, totuși rolurile sociale impun unele diferențe de atitudine cel puțin curioase, dacă nu nedrepte: de exemplu, intransigența opiniei publice față de comportamentul judecătorilor, preoților, profesorilor etc., pe de o parte, și clemența manifestată față de cel al medicilor, comercianților etc., pe de altă parte. Aceste atitudini de compromis, venite din câmpul social, demonstrează Însă prezența unei insuficiente maturizări a „ethos”-ului la nivelul aprecierilor colective. Μ „Revelația” este un fenomen de intimitate a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
încă din Antichitate. În acest caz pune accentul pe problemele administrative sau juridice ori intervine pentru a aminti legile umane sau morale; - echilibrul, evocând căutarea armoniei dintre corp și spirit, interior și exterior, dorință și realitate, dar și căutarea concilierii, clemenței, echității, probității și onestității; - cântărirea, ce exprimă fie dorința de a pierde sau de a lua în greutate, fie estimarea valorii ori a unei situații, fie bilanțul (Judecata de Apoi). Balansoar, a balansa, balansier În interpretarea psihanalitică, balansoarul are o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]