1,286 matches
-
Economic - nu mai știu dacă am apucat vreodată să-ți vorbesc despre „liceul de fete“ de pe strada mea. Elevii erau în proporție zdrobitoare, probabil peste nouăzeci la sută, de „sex frumos“. Dimineața, când încă nu mă hotăram să migrez din cochilia Melcului într-o ținută decentă, îmi treceau pe sub fereastră, ultrasociabile, rareori solitare - seara, când mă întorceam acasă cu senzațiile ațâțate de un păhărel, altele o roiau de la orele de după-amiază, tot așa volubile, în grupuri de cinci, șase gagici înconjurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ciocănitoare, o pupăză, o coțofană, un sfrâncioc, un grangur, o privighetoare himalaiană, un papagal... Gătise o veveriță, un porc spinos, o mangustă, toate păsările sălbatice pe care le putuse găsi în zona aceea, peștii cei mici din pârâu, melcii cu cochilie rotundă care dungau cu argintiu frunzele, cosașii care săreau și țopăiau, aterizând cu bufnituri în frunziș, asemeni picăturilor de ploaie. Neobosită, căuta o nouă plantă, un nou fruct de pădure, o nouă ciupercă sau lichen, mucegai sau floare, dar totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Alison a clătinat din cap fără nici un cuvânt, intimidată de frumusețea femeii. Era sigură pe ea în prezența oamenilor pe care îi cunoștea sau în rarele ei momente de furie, dar altfel îi lua mult timp până când să iasă din cochilie. —Ei, în cazul ăsta, ar trebui să fie mulțumită și să-și vadă de viața ei. Fericirea nu trebuie să depindă de un bărbat. Inclusiv fericirea noastră, a spus Julia făcând un gest larg care îngloba întreaga masă. Problema multora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
-l explice Întru totul. Poate că, În momentul În care Dumnezeu expiră și se golește, În recipientul originar rămân niște picături de ulei, o rămășiță materială, acel reshimu, iar Dumnezeu se Împrăștie acum Împreună cu acel reziduu. Sau poate, pe undeva, cochiliile acelea, qelippot, principiile distrugerii așteptau, viclene, la pândă. „Scârboase creaturi qelippot-ele astea”, zicea Belbo, „agenți ai diabolicului Fu Manchu... Și pe urmă? Și pe urmă, explica răbdător Diotallevi, În lumina Judecății Severe a lui Geburei, zisă și Pachad, sau Teroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
astea”, zicea Belbo, „agenți ai diabolicului Fu Manchu... Și pe urmă? Și pe urmă, explica răbdător Diotallevi, În lumina Judecății Severe a lui Geburei, zisă și Pachad, sau Teroarea, sefirot În care, după Isaac Orbul, Își face de cap răul, cochiliile capătă o existență reală. „Ele sunt printre noi”, zicea Belbo. „Uită-te În jur”, zicea Diotallevi. „Dar se iese din ele?” „Se intră Înapoi, mai degrabă”, zicea Diotallevi. „Totul emană de la Dumnezeu, prin contracția tsimtsum-ului. Problema noastră e să realizăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
forma naturală care s-o facă să iasă din Îngrozitoarea-i confuzie”. Și chiar asta fac eu acum, În plină noapte, În pacea nefirească a acestor coline. Dar alaltăieri seară În periscop, mă aflam, Încă Învăluit În balele vâscoase ale cochiliilor, pe care le simțeam În juru-mi, melci imperceptibili Încrustați În vanele de cristal de la Conservatoire, amestecate printre barometre și roți ruginite de ceasuri În surdă hibernare. Mă gândeam că, dacă spargerea vaselor a avut loc, prima crăpătură s-a format
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
alge și de schelete de animale marine, nu știu dacă erau naturale, de ghips sau de piatră... Se Întrezărea o naiadă Îmbrățișată cu un taur cu coada solzoasă de pește biblic uriaș, culcat În drumul unui torent care curgea din cochilia pe care un triton o ținea ca pe o amforă. „Aș vrea ca dumneavoastră să sesizați semnificația profundă a acestui lucru, care altminteri n-ar fi decât un banal joc hidraulic. De Caus știa bine că dacă se ia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
centimetri. E drept, verișoarele mele se jucaseră cu vlăjganul meu, dar asta fusese de mult, pe când el nu era decât un cocoșel. Într-adevăr, mângâiasem castorul soră-mii, dar și asta fusese de mult, pe când umezeala ei de melc fără cochilie mă păzise de năzbâtii mai mari. Acum însă eram în fața femeii! Femeia cristalină, dominatoare și fragilă, femeia cu care umblasem trei luni de mână și pe care o sedusesem cu fraza 4 din ghidul seducătorului: „te-ar deranja mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nemișcată, placată în interiorul vizierei, acoperind toată fața lui Kane. Își retrase brusc mâna, ca ars. ― Ce este? întrebă Lambert. ― Atenție! are ceva pe față, în interiorul căștii. Ea ocoli gura puțului. ― Ce?... Văzu creatura înfășurată în interior, ca o moluscă în cochilia ei. ― Oh, Dumnezeule! ― Nu pune mâna! Dallas se uită la colegul lui. Nu văzu nimic semnificativ. Făcu o încercare, trecând mâna repede deasupra creaturii lipită de fața lui Kane. Ea nu se clinti. Încordat ca un arc, gata să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mirosuri familiare. Dallas recunoscu unele dintre ele, caracteristice anumitor membri ai echipajului. Departe de a bănui pe cineva, amușină de două ori în semn de complicitate. Deodorantele nu erau excepționale pe o navă de mărimea lui Nostromo. Închiși ani-lumină în cochilia lor de metal, eroii noștri, având alte griji mai importante, nu se sinchiseau de efluviile vecinilor. Ripley își păstrase înfățișarea îngândurată! ― Ce te necăjește? Tot la hotărârea lui Ash te gândești! Nu-ți place deloc că ne-a lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dacă știm că, la o adică, ne putem refugia în siguranța domestică ; ne interesează spectacolul politic, dar îl urmărim de acasă ; putem să riscăm, dar cu o plasă de siguranță ; putem chiar să migrăm, dar nu ne uităm, de regulă, cochilia protectoare. Doar nesiguranța sănătății ne urmărește chiar și acasă... Ce cred românii despre ei înșiși La început de an, o carte cu titlul Românii, un viitor previzibil ? nu poate decît să-ți provoace curiozitatea. După ce am citit-o, nu pot
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mai departe printr-un paradis taxinomic. Am străbătut repede culoare întunecate în care se deschideau ferestrele dioramelor mici, înfățișînd, prin mulaje vopsite grosolan, viața în cambrian, silurian, devonian (doar niște forme subacvatice, greu de identificat, un soi de moluște cu cochilia conică, nerăsucită, și cu tentacule la bot, apoi un soi de știuleți de porumb de un galben nenatural, prinși de fundul oceanului cu pedunculi subțiri), carbonifer, permian, triasic, jurasic, cretacicul cu reptilele lui caraghioase (Gina se strâmba de râs privind
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că varsă, deși unii erau deosebit de frumoși: purpurii și de culoarea ambrei, cu nenumărate falduri și ondulații. Moluștele aveau ca vedetă uriașa caracatiță, palidă și grețoasă în borcanul ei gros cât o conductă de canalizare; alături se afla nautilul cu cochilia sa portocalie striată cu negru, cu mănunchiul său de tentacule pornind chiar din ochi. Și apoi nenumăratele insectare, prin fața cărora am trecut scoțând tot felul de exclamații, de parcă am fi inspectat fauna stranie de pe altă planetă. Cum erau posibile atâtea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
voioasă, sărind într-un picior, lăsîndu-mă pe burtă ca să sorb apa ușoară a vreunui izvor cristalin. Aceea era lumea mea, din care n-aș fi vrut să ies niciodată. Sub o frunză murdară de noroi am găsit un melc cu cochilia spână. Între doi copaci își întinsese plasa plină de boabe de apă un păianjen cu cruce. O cracă uscată mi-a zgâriat brațul gol. Nu căutam ieșirea, cărările nu erau drumuri spre ceva, spre altceva, ci bucuria pură de-a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aprindeau și se stingeau ritmic, exercitând asupra saxofonistului un efect hipnotic. Se apropie și privi înăuntru. Acolo se afla arhitectul. Corpul său, care trebuie să fi cântărit cel puțin patru sute de kilograme, ajunsese să umple literalmente, cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu, căci hainele plesniseră de mult pe el, toată partea din spate a mașinii, revărsîndu-se puțin și prin ferestre. Capul i se sudase de torace, trăsăturile i se mai vedeau doar ca niște linii fine desenate pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ființe atât de puțin omenești. Ca să nu aibă timp să dea înapoi, stinse farul și se repezi la portiera din față. Cum trase de ea, aceasta se desprinse din balamalele putrede și căzu în iarbă ca o bucată strâmbă de cochilie. Apucă ferm mănunchiul de degete dinspre el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete se prelingeau pe corpul devenit unsuros al lui Emil Popescu, dar el părea să nu reacționeze în nici un fel. Degetele rămase din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aceste câteva milioane de supraviețuitori, acționând sincronizat asemenea termitelor, arhitectul își construi un nou sintetizator, de o complexitate de neconceput, întinzîndu-se pe un sfert de planetă. Monstrul însuși crescuse. Caroseria Daciei rămăsese înscrustată în spinarea lui albicioasă ca o minusculă cochilie. Trupul acoperea o suprafață uriașă, iar degetele infinit ramificate se întindeau acum, pornind din cele două brațe, de jur împrejur, ca o plasă de păianjen. De la primele atingeri ale miliardelor de clape terminale, ultimii oameni se prefăcură și ei în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
e încătușat, înrădăcinat în locul unde se afla. Câteodată avea impresia că de-a lungul tuturor chinuitoarelor metamorfoze prin care trecuse, urmărise, de fapt, una și aceeași idee. Se afunda în haosul primar și ieșea apoi la suprafață încleștând în mână cochilia fragilă ce adăpostea un tezaur și care, pe dată, se și sfărâma. Scotocea după prada lui prin hățișuri, pe coclauri, prin fundături și, până la urmă, nu găsea nimic. Așa se conturau în mintea lui imaginile propriei sale activități obsesive. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în primire. Lada cu cărți a lui Hattie sosise. Sortau volumele, atârnau rochiile în șifonier, mutau mobilele. Hattie își puse pe scrinul ei iepurașul maro de porțelan care-și scărpina o ureche, foca neagră eschimosă, asemănătoare cu un melc fără cochilie, și văsulețul japonez, alb cu roz, în care se lăfăiau acum câteva primule culese cu râvnă lângă poarta din spatele grădinii. Scotociseră peste tot, deschiseseră fiecare sertar și fiecare dulap, trăseseră în jos fiecare dintre storurile pictate. Într-una din camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trup ca blana de pe miel), poetul evocă spații nefirești, improprii cel puțin respirării, adică visării: sertarele noptierei; un sertar în care chiar s-au copt strugurii, deci un univers închis, în care se simte afundat în spaimă /ca într-o cochilie de melc, astfel încât până și sentimentul, în general, salvator, iubirea, se estompează treptat: Tot mai abstractă ești iubita mea. Spaime ce devoră, un strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nu se învață, probabil. Ține de "codul genetic". N-am reușit să fiu în largul meu, cu nervii complet destinși, decât în dragoste, în rest, mă stresează, mă pune în alarmă și, în final, mă obosește orice mă scoate din cochilia mea. Nu e deloc simplu. Nici plăcut. Inclusiv pentru cei cu care vin în contact, presupun. De fapt, habar n-am ce cred ceilalți despre mine. Probabil, mă socotesc, cum m-a caracterizat Piru odată, prea ombrageux. Și poate că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
orga era o pedală și o clapă unică, pe care Marcian netezea unitatea vocilor. Cum în auditoriu circula un murmur de admirație, Elena se uită în jur, mirată că și ceilalți se bucură. Știa că n-a răsturnat nimic din cochiliile în care se acumula melodia numai pentru ea singură. Marcian în ziua aceea nu părăsea nici un moment pe executanți, sta cu ei laolaltă. Deși nepremeditată, procedarea marelui artist crea muzicei o stare de fapt excelentă și una morală la fel
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
bezmetic în democrația necontrolată din țeasta ei. Câte părți ale creierului descriau cărțile lui Weber? O răscoală a agenților liberi; șaizeci de particularități numai în partea prefrontală. Toate formele alea de viață cu denumiri latinești: măslina, lintea, migdala. Căluțul-de-mare și cochilia, pânza de păianjen, melcul și viermele. Destule părți de rezervă ale corpului, cât să ajungă pentru altă ființă: sâni, fese, genunchi, dinți, cozi. Prea multe părți pentru ca să le poată țină minte creierul ei. Până și o parte care se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-o alunge cu multe luni în urmă. N-avea nici un motiv să n-o facă. Poate doar iubirea reziduală față de fratele ei. Sau doar grija pe care o arată față de orice ființă. Probabil că o consideră hidoasă, disperată, o cochilie măruntă și sfărâmicioasă de nevoi. N-are cum s-o dorească și niciodată n-a dorit-o cu adevărat. Și totuși se încăpățânează să rămână decent față de ea, deși o face pe tăcute. Fratele ei a fost la un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
terase cu espresso mic și foarte tare care îl fortifică pe Mircea, pe lângă băncuțe, biserici și la Castello di Salvaterra, unde se organizează turniruri, concerte de muzică barocă și muzică de trubaduri. Suntem, e drept, într-o oază, într-o cochilie, într-o paranteză, cu timpul cotidian suspendat, locul perfect pentru timpul și non-timpul unei sarcini. Acestui timp și non-timp mă abandonez fără regret. Nu mă opun stării de rău-bine, nici gustului metalic din gură și uneori din creier. Îmi feresc
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]