1,273 matches
-
de camfor, țipând cu glas răgușit: — Îl caut pe seniorul din Suruga! Unde e marele General Yoshimoto? O rafală de vânt ridică marginea unei perdele, fulgerul lumină și Jinnai văzu un om purtând o haină roșie peste armură și un coif cu opt dragoni pe blazon. Glasul furios cu care-și admonesta slujitorii putea fi al lui Yoshimoto: — Pe mine lăsați-mă! E o urgență! N-am nevoie de o mulțime de oameni în jurul meu. Fugăriți inamicul care a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îl zoriră pe Yoshimoto să plece: — Acum! Repede! Stăpâne! Dar, în clipa aceea... — Am venit să-l văd pe marele Yoshimoto. Numele meu este Hattori Koheita și sunt în serviciul Seniorului Nobunaga. În fața lor stătea un om uriaș, având un coif de fier cu fireturi negre tras peste sprâncene. Yoshimoto făcu un pas înapoi, când lancea lungă, cu coadă roșie, a luptătorului Oda lovi cu un vâjâit. Primul soldat blocă lovitura cu trupul său și căzu, străpuns, înainte de a fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu spada. Avea o lamă excelentă. Din gambiera de zale săriră scântei, iar rotula lui Koheita plesni ca o pomegranată, lăsând tibia să iasă din rană. Koheita căzu pe spate, iar Yoshimoto se prăbuși peste el, lovind pământul cu blazonul coifului. În momentul când Yoshimoto înălță capul, un om strigă: — Sunt Mori Shinsuke! Mori înhăță capul lui Yoshimoto de la spate și amândoi se rostogoliră pe jos. În timp ce se luptau, platoșa lui Yoshimoto fu smulsă și sângele țâșni din rana de lance
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
parte. Tamba se prăbuși, stârnind o jerbă de apă. Apucând coada lăncii care-l înjunghiase în coaste, încercă să se scoale, dar luptătorul clanului Tokugawa nu avea intenția să-l lase. O spadă fulgeră pe deasupra capului lui Tamba, lovindu-i coiful de fier. Spada se sfărâmă în bucăți. Tamba se ridică, în timp ce apa din jurul picioarelor lui se preschimba într-o băltoacă roșie de sânge. Trei oameni îl înconjurară, străpungându-l și ciopârțindu-l în bucăți. — Inamicul! strigară servitorii din jurul lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai puternici și mai privilegiați? În acest mod se puteau alia cu seniorii războiului, puteau să conspire cu mirenii și să arunce țara în haos? Lampa ardea cumva astfel ca legea lui Buddha să poată fi echipată cu armuri și coifuri, aliniind pe tot muntele lăncile, puștile și drapelele de război ale luptătorilor? Din ochii lui Nobunaga curgeau lacrimi de furie. Înțelegea clar că totul era o blasfemie. Muntele Hiei fusese consacrat pentru a apăra națiunea, așa că i se acordaseră privilegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
malul râului Kamo și li se interzise să intre în oraș. Omul care oprea acest lucru era regele demon ce comandase atacul asupra Muntelui Hiei. Însoțit de câțiva generali, intră acum într-un templu. După ce-și scoase armura și coiful și mâncă o masă caldă, se schimbă cu un kimono și o coifură de curte, elegante, și ieși. Încălecă un cal rotat, cu șa strălucitoare. Generalii rămaseră cu armurile și căștile pe ei. Însoțit de acești paisprezece, cincisprezece oameni, călări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un munte. Neclintiți ca doi munți, nici Shingen și nici Ieyasu nu făcură vreo mișcare, timp de câteva zile. Având râul Tenryu între taberele adverse, Luna a Unsprezecea aduse cu sine iarna. Există două lucruri care Îl întrec pe Ieyasu: Coiful cu coarne al lui Ieyasu Și Honda Heihachiro. Unul dintre membrii clanului Takeda instalase acest pamflet pe colina Hitokotozaka. Oamenii lui Ieyasu fuseseră bătuți măr și mânați într-acolo - sau, cel puțin, așa se credea în rândurile clanului Takeda însuflețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deocamdată, n-avea să mai înceapă nici un război. — Seniorul Hideyoshi însuși călărește chiar în frunte. Au venit forțele lui Tsutsui, precum și armata Seniorului Niwa. Dar vocile de pe marginea drumului erau nedumerite cu privire la destinația acelei expediții. Coloana șerpuitoare de armuri și coifuri trecu foarte rapid prin Keage și se uni cu efectivele care așteptau la Yabase. Corăbiile de război încărcate cu trupe începură să despice valurile albe în formație strânsă, îndreptându-se spre nord-est, pe când armata pornită pe uscat își făcu tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
capătul de miazănoapte al Muntelui Dangi și, prin acea direcție, le tăiară calea. Încercuiți și de astă dată, fură anihilați aproape cu toții. Shogen era doar cu un pas în urma lor. Și el fugea în același sens, cu câțiva oameni. Purta coiful cu coarne de cerb și armura din piele neagră, călărind cu lancea sub braț. Arăta într-adevăr ca un războinic gata să spintece vântul și părea cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din toți soldații nu mai rămăseseră decât leșuri părăsite printre mănunchiurile de iarbă. Sforăiturile sonore ale comandantului suprem, Genba, răzbăteau cu desfătare prin perdele. Deodată, undeva se opriră cinci sau șase cai și un grup de oameni cu armuri și coifuri alergară în direcția cartierului general de campanie. Membrii statului major, care dormeau așezați în jurul lui Genba, se deșteptară repede și priviră afară. — Ce e? răcniunul. — Au venit Matsumura Tomojura, Kobayashi Zusho și ceilalți cercetași. — Să intre. Omul care-i invitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în calea inamicilor. Împărțindu-se în trei unități, îi atacară pe dușmanii care se apropiau. Oamenii ce urcau de jos gâfâiau greu și nu puteau ține piept luptătorilor disperați care năvăleau asupra lor. Spade lungi începură să se năpustească peste coifurile soldaților lui Hideyoshi, lănci le străpungeau piepturile, iar trupurile lor măcelărite cădeau peste tot. — Nimeni să nu fie prea nerăbdător să moară! strigă deodată Shosuke, în timp ce se retrăgea în interiorul unei palisade. În timp ce stindardul de comandant îl urma, oamenii rămași făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
O săgeată se înfipse în umărul lui Shosuke. În timp ce privea sângele proaspăt care-i curgea peste mânecă, își smulse din trup săgeata cu mâna lui. Apoi, se întoarse din direcția de unde fusese trasă. Se vedea apropiindu-se o mare de coifuri, foșnind prin iarba de bambus ca o turmă de porci sălbatici. Shosuke folosi timpul care-i mai rămăsese pentru a le vorbi încet tovarășilor săi: — Am luptat în toate felurile cu putință și nu avem nimic de regretat. Alegeți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum din șa oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar de îndată ce auzi despre urmărirea începută de forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După împlinirea vârstei de patruzeci de ani, devenise cam prea trupeș și, chiar când îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul ce campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-o poziție care-i afecta demnitatea. Și, da, aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Sone din Mino. În pofida venerabilei sale vârste, intrase în acea mare bătălie de dragul lui Hideyoshi și îi stătuse alături ca ghid încă de la începutul campaniei. — A, Itettsu. Îl recunoști pe generalul inamic de pe cealaltă parte a râului? — Ei, după coarnele coifului și fireturile albe ale armurii, sunt sigur că trebuie să fie mâna dreaptă a lui Ieyasu, Honda Heihachiro. Mi-l amintesc foarte bine de la Bătălia de pe Râul Ane, cu ani în urmă. Când Hideyoshi auzi acest lucru, păru gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ani, dar eram mai puternică, mai stăpână pe lacrimile mele... În noaptea ridicării... ne-am culcat seara, ca de obicei, și au venit jandarmii unguri, pe la 11-12 să fi fost - erau cu pană din aia, că așa purtau ei, cu coif - și: „Făceți-vă bagajul În câteva minute, urcați În căruțe și Înainte”. A fost ceva groaznic. Nici nu am cuvinte... - Unde au zis că vă vor duce? DAVIDOVICI: Unul dintre jandarmi, care era localnic, de fapt, ne-a spus că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la awareness. Mă "lămuresc". Asta-i și ca dînsa sîntem noi. Și cu varza unsă și cu slănina-n pod. Și de avere și de unt, dulceața de pe pămînt. Baba dacă ar avea roți ar fi tramvai, dacă ar avea coif ar fi ministru de război. Acum, pentru prima oară sînt și eu cu adevărat fanatic. Toate vechile mele vagi atracții înspre legionarism, înăbușite, înfundate, inconștiente, tresar, prind viață. Și mă cuprinde, contradictoriu, și-o milă, și-o groază înduioșată, apoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
apele reci ale râurilor. Întrucât frica de moarte ocupa un loc redus în sufletele lor, au reușit să lase urme mai adânci și mai durabile față de alte comunități. Mulți erau blonzi ori șateni. Costumele de ceremonii aveau mult aur în coifuri și erau împodobite îndestulător. Costumele populare de astăzi păstrează multe din vechile piese vestimentare, din culorile, croielile, podoabele femeilor, bărbaților, copiilor și tinerilor daci. Nenumăratele piese arheologice adunate în ultimul secol, completate cu descrierile scriitorilor greci, romani, alexandrini, spanioli și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de cca 3-4 cm lățime, care păstrează o mică scândurică ce se trage între două șipci și servește drept oblon. Turnul se înalță pe tălpi peste tindă, înalt și îngust. În partea superioară se termină cu un foișor și un coif cu baza rotundă. Crucile peste turn și altar nu sunt de fier, ci de lemn. Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiță de lemn. În cimitir se mai păstrează
Biserica de lemn din Vălari () [Corola-website/Science/308672_a_310001]
-
este construită în stil ardelenesc, în formă de corabie, pereți din bârne de stejar, acoperiș din tablă zincată. A fost ridicată probabil în primul deceniu al secolului al XIX-lea, iar în anul 1932 a fost renovată. Inițial turnul avea coiful piramidal, continuat cu o săgeată ascuțită, marcată la bază de un inel ornamental. Lucrările din 1932 au schimbat săgeata cu două globuri suprapuse, pereții au fost tencuiți, ferestrele mult mărite și învelitoarea de șindrilă înlocuită cu una de tablă. În
Biserica de lemn din Rotărești () [Corola-website/Science/318248_a_319577]
-
în climatul cel mai anost, acordîndu-i note de feerie și totodată confirmîndu-l discret în dezolarea sa fără leac: "Nea Gică ascultă Ella Fitzgerald, It's only a papermoon, și taie cu foarfeca lui cea mai bună nasturi de carton, răsucește coifuri din hîrtie lucioasă, atîrnă dintr-un colț în altul al camerei ghirlande împletite, aprinde lumînările din brad, pune artificiile pe calorifer, îndreaptă încă o dată fundele cutiilor împachetate în inimioare și Moș Crăciun și brăduleți și reni și fulgi expandați de
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
de la un consiliu de război al populațiilor extraterestre. Gaz a sărit de cum m-a văzut, cu acul în mână. — Pentru a stimula secreția de endorfine. —OK, am zis. Dă-i drumul. Dar îmi amintesc de vremurile când obișnuiam să purtăm coifuri de hârtie la o chestie de genul ăsta. Gaz a introdus acul și m-am așezat la locul meu. Era tocmai înainte de cină; îmi alesesem momentul cu grijă: nu dorisem să întârzii, dar nici să iau parte la șuetele dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ARBORELE UNIVERSAL CHRYS ROMEO Steaua răsăritului Am ajuns până la marginea infinitului, am găsit soarele interior și am alergat apoi cu potcoavele argintii... am înlăturat aparențele iluzorii, am trecut dealul și am adunat speranțele la izvorul miraculos... mi-am pus coiful și armura, am luat sabia pentru că prin valea umbrei am înfruntat furtunile știind că lumina este întotdeauna prezentă... am pornit să trimit mesaje altor ramuri, să construiesc poduri spre ele, încercând să înțeleg mai mult din labirintul de crengi și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
direcția mea, aprinsesem lanternele și perseveram alergând cu spiritul curajului înspre răsăritul de la orizont... când am observat deodată șarpele cu ghiare de întuneric, rânjind la mine de prin tufe. Ce vrei, slugă a întunericului? l-am întrebat ridicându-mi viziera coifului pentru a mă asigura că era ceea ce părea și pentru a ghici dincotro voia să sară. Ce vreau? s-a răstit răutăcios. Vreau să pleci de-aici! Asta-i valea mea. Ce vorbești! Vrei să plec?... Poți să aștepți mult
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
punct de vedere sexual. Dumnezeule! La câte probleme aveau de rezolvat el și Theo, la asta nici măcar nu se gândise. La extrema cealaltă, Douăzeci de jocuri simple pentru copilași îți descria cum să amuzi copilul transformând un șervețel într-un coif sau o pungă pentru vomă într-un avion ori într-o păpușică. Se presupune că înainte ca șervețelul și punga să fie folosite. Urma apoi 365 de metode prin care să-ți adormi copilul. Hugo s-a holbat uluit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]