1,095 matches
-
casei). Dumneata cu ce ești îmbrăcat? întreabă mama pe un ton inchizitorial, când omul se arată la vedere. - Păi, cu haine. Ce, nu-mi vin? - Dă-le imediat jos și îmbracă-te cu hainele dumitale. Când s-a îmbrăcat, în cojocul lui pus de-a dreptul peste maieu, arăta mai prăpădit, îi mai lipseau și șosetele din picioare, pe care le-am găsit după vreo două zile în zăpadă, nu se mai înțelegea dacă fuseseră curate sau murdare, oricum pe picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aer rece de străină, care probabil va coborî la prima, prea înaltă pentru mine, cu buzele obosite de ruj și mâna încleștată de bara de aluminiu cu unghiile vopsite rubiniu spre mine, lasă să se ghicească sub hainele de iarnă, cojoc lung, cizme italienești, o fire mai degrabă abordabilă, în timp ce, complexată probabil de statura ei, își ține un picior flexat, cu genunchiul despicându-i poala cojocului. Două țărănci cu coșuri mari de plante medicinale, după ce-au aflat că ăsta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aluminiu cu unghiile vopsite rubiniu spre mine, lasă să se ghicească sub hainele de iarnă, cojoc lung, cizme italienești, o fire mai degrabă abordabilă, în timp ce, complexată probabil de statura ei, își ține un picior flexat, cu genunchiul despicându-i poala cojocului. Două țărănci cu coșuri mari de plante medicinale, după ce-au aflat că ăsta era metroul pentru Piața Veteranilor, par să fi adormit pe scaunele de la coada vagonului. Pe scaunul de lângă mine, ca de obicei ultimul pe care-l observ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a venit să creadă când i‑am dat un cec de câteva sute de lire. La început n‑a vrut să‑l ia, dar pe urmă s‑a răzgândit și s‑a dus și și‑a cumpărat cel mai incredibil cojoc din blană de oaie.) Vă spun sincer, n‑am fost in viața mea atât de extraordinar de fericită ca atunci când mi‑am plătit datoriile. Asta s‑a întâmplat în urmă cu câteva luni, dar și acum, când îmi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sta la un pahar de vorbă cu Johnny Walker, d-asta m-am deplasat, vorbim alfel aici, da’ te deranjează, toarășu’ academician, dacă aprinz o țigară? — Deloc, deloc... Doar o să Întredeschid puțin geamul... Din partea mea, n-ai decât, io am cojocul meu, dumneata ești mai șubred. * I-a strecurat-o, În timp ce i-a fluturat pe sub nas pachetul de Dunhill, să știe ce să-i aducă data viitoare! Fiecare frază a unui astfel de taler cu două fețe trebuie interpretată ca prorocirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor și ochii lor se Întorc mereu spre mine, pâlpâind fumegos sub broboadele negre. — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui? -- Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
esențial. Am răscolit prin câteva tarabe și am cedat nurilor unei fuste mini argintie, care dădea semne că se va desface În bucăți după două, trei purtări. Pentru șase lire cincizeci, nici nu puteam cere mai mult. Peste tot erau cojoace din piele de oaie. Trebuie că erau ultimul răcnet În materie de modă. M-am strecurat de-a lungul mai multor stative care făceau ca locul să ia aspectul și mirosul unui bazar afgan tradițional dintr-un cartier sărac al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
că polițiștii n-au chinuit-o prea tare pe Naomi, am aruncat eu momeala, simțind că meritam la rândul meu niște informații. — Cum adică? În spatele nostru se Învârteau niște sosii de-ale lui Kurt Cobain, vrând să ajungă mai aproape de cojoace. Ne-am dat la o parte, ca să le facem loc. Nu părea genul care să fie deranjat de puțină eau de oaie. Îmi făceam griji că Întreruperea asta ar fi putut să-i distragă atenția lui Cath de la subiect, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
înțeleg mă cuprinde de fiecare dată când îmi amintesc de lipsa ei, ca și când mi-ar fi pus în față o ghicitoare fără rezolvare, bătându-și joc de mine. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece" Afară, căldura se lipește de mine asemenea unui cojoc strâmt, de care este imposibil să te descotorosești, amintindu-mi de costumul de iepure al lui Noga, care o înfășura din cap și până în picioare la petrecerile de Purim, și când încercam să o dezbrac la sfârșitul zilei, fermoarul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din tonul ei categoric că mă consideră o zdreanță fără educație, căreia îi scapă sensul altruismului superior al fetițelor de bani gata. Mai bine nici că se putea, așa că am de gând să profit de ocazie. Am eu ac de cojocul tău, dacă te folosești de numele Vanessei ca să mă ameninți, scorpie ce ești! —Vanessa? o întreb cu uimire batjocoritoare. E cumva și casa ei? Noi știam că e casa părinților lui Finn, șeful nostru, care ne-a invitat aici. Daisy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
rămâne?trece pe pas de război Prințesa. — Restul! — Care restul, Cezar? Care restul? Încântat că i-a rostit numele și de asemnea încântat de frumusețea chipului ei accentuată de revolta interioară, Cezar o strânge tare la piept adunând strâns pulpanele cojocului, gata, gata s-o sărute. Nu reușește, că Prințesa intuind intenția lui Cezar, se desprinde din îmbrățișarea lui. — Teofana, nu te supăra! — Cum să nu mă supăr? Pot cânta înainte de ora 16 când nici n-am ajuns bine de la școală
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
nu se poate sta de vorbă. — Ba se poate sta, Teofana, că de aceea te-am chemat jos. Eu am exagerat. Am vrut să te necăjesc puțin, că-mi place când te-nfurii. Hai să discutăm serios, o ia sub cojocul lui din nou. Mai glumind, mai ironizându-se reciproc, pentru că se obișnuiseră cu așa ceva, au căzut de acord în care ore din zi să exerseze Prințesa pentru a nu mai deranja pe nimeni. Acum cred că ești mulțumit. Să nu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Dana i-a povestit și mai amănunțit. — ....pornisem să mă iau la harță cu el, cum îmi este firea, că mă întrerupsese din exerciții, și cum îi este și lui firea, când colo, el m-a luat în brațe sub cojoc. — Minți! — Zău! Nu m-așteptam, așa că nici n-am reacționat. — De ce a făcut asta? — Plecasem afară repede, fără să-mi iau ceva pe mine, și el când m-a văzut, m-a băgat sub cojoc. Era atât de cald la
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
a luat în brațe sub cojoc. — Minți! — Zău! Nu m-așteptam, așa că nici n-am reacționat. — De ce a făcut asta? — Plecasem afară repede, fără să-mi iau ceva pe mine, și el când m-a văzut, m-a băgat sub cojoc. Era atât de cald la pieptul lui? — Și ție-ți plăcea. — Mă strângea și mă simțeam atât de bine, dar nu mă arătam. — Și lui i-a plăcut. — Dacă nu i-ar fi plăcut nu m-ar fi ținut tot
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
la pieptul lui? — Și ție-ți plăcea. — Mă strângea și mă simțeam atât de bine, dar nu mă arătam. — Și lui i-a plăcut. — Dacă nu i-ar fi plăcut nu m-ar fi ținut tot timpul în brațe sub cojoc și nu m-ar fi tot strâns. — Să știi că s-a îndrăgostit de tine. — Crezi? Mi-a spus că pe cât sunt de căpoasă, pe atât sunt de frumoasă. — Nu te-a sărutat? — A încercat de câteva ori, dar eu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
-o în brațe. — Cum ai ținut-o în brațe așa dintr-o dată? — Când a venit afară să discutăm, era îmbrăcată sumar ca prin casă și era un frig foarte tare. S-o fi lăsat să dârdie? Am luat-o sub cojocul meu. — A acceptat? N-avea încotro. Discutând în poziția aceasta, m-au atras gropițele din obrajii ei, părul de o culoare minunată și niște buze atât de catifelate și de frumos arcuite! — Ai sărutat-o cumva? — Am încercat, dar este
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Sus, la războaiele pentru neatârnarea neamului românesc. Ocupații Deși au trecut aproape 300 de ani, oamenii și-au păstrat ocupația de bază-creșterea oilor, și-au păstrat graiul și obiceiurile cu care au venit de peste munți: "Muntenii erau oameni înalți, purtau cojoace înflorate ca pe la ei au adus moda nemțească a cismelor cu scârț. Ei zic în loc de vie-jie, bade-bage, viță-jiță " ...sunt oameni harnici, hotărâți, economi.” Obiceiuri specifice regiunii În sat se păstrează până azi portul popular și obiceiuri folclorice la sărbătorile de
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE CRĂCIUN ÎN COMUNA MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by IGNAT CIPRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2055]
-
de plasă a avut dreptate că țăranii sunt bine organizați și în stare să înfrunte chiar armata. ― Ei, domnule maior? Acuma? întrebă perplex și răgușit. Maiorul Tănăsescu avea scăpărări furioase în ochi. Răspunse războinic: ― Domnule prefect, avem noi ac de cojocul tîlharilor! Dădu ordine. Trupele își reluară înaintarea. Urcîndu-se în trăsură, Baloleanu, parc-ar fi încercat suprema supapă de siguranță, mai întrebă o dată pe Tănăsescu, încet, să nu-l audă alții: ― Oamenii dumneavoastră sunt, sper, siguri, domnule maior? ― Soldatul român execută
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Iar ea creștea pe măsură ce eu scădeam. Dintr-o fetiță bizară și afectată, un copil trăit printre bătrâni, devenea cu încetul o ființă imensă, hieratică, Gina devenea Totul. Duminică n-am putut să stau în casă. Mi-am pus fularul și cojocul și-am mers pe străzi până în centru. Dimineața era orbitoare. Zăpada de pe trotuarele bulevardelor, de pe balustrada de cauciuc a scărilor rulante din pasaj, de pe turnulețele Universității și Institutului de Arhitectură îmi dădea o stare de exaltare. Aerul înghețat și scânteietor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe motocicletă, cu căști portocalii, dintr-a Ginei prelingîndu-se pe umăr o viță castanie de păr. Am intrat în cofetăria de la Dunărea și am mâncat încet, cu pauze mari, o prăjitură. Priveam afară prin vitrina gălbuie. Erau femei frumoase în cojoace albe sau în paltoane fanteziste, erau străini, negri sau arabi, zgribuliți în canadienele lor cu guler mare de blană, încercam degeaba să mă obiectivez, să ies din mine, să lupt cu boala psihică a dragostei mele. Imaginile dinăuntru le copleșeau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care doar din când în când răspundeau prin tresăriri abia perceptibile. Ne-am oprit de multe ori ca să ne sărutăm, gata să fim dați jos de vânt. Ne turteam căciulile de blană una de alta, încercam să ne cuprindem peste cojoacele greoaie, ne priveam în ochi în frigul acela întunecat care ne prindea steluțe de gheață în gene. Gina era ninsă, sclipitoare în lumina vitrinelor de autoservire, decorate cu beteală, copii pe săniuțe de carton, becuri și globuri colorate. Părul și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un culcuș îmbietor, policrom, de o moliciune delicioasă. Apoi, din despărțitura cealaltă a șifonierului, scoase umerașe întregi de rochii de seară, unele vechi, brodate migălos, groase ca brocartul, altele de mătase ușoară, apoi câteva haine și căciulițe de blană. Era cojocul alb, cu înflorituri negre și roșii, pardesiurile, cel galben-citron și altul crem, o altă blană de vulpe, pe care Gina nu o purta la școală, și trei canadiene lungi și pufoase, cu glugă. Dedesubt își ținea câteva dintre nenumăratele ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vine tot mai greu să plece de acasă, da o dată, de două ori pe lună tot își ia țoașca de piele (aia de-o are de la madam Daniel), o îndeasă cu ce mai găsește la îndemână, își trage pe ea cojoacele, își pune dinții, se îmbrobodește cu două basmale, își leagă cu un fular basca țeapănă pe care și-a făcut-o din resturile de la palton acu nouă ani și o ia din loc. Omu ei, el îi zice c-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu mi s-o fi luat după patruj-de ani... I-a răspuns atât de târziu, încât el se uită doar, cu ochii holbați, și tace. Tace și se miră ce-a apucat-o așa, din senin. Am io ac de cojocu tău - asta nu i-o mai spune tare -, ce îndrăcit ai fost tu... De-aia nici nu i-a fost drag de el, deși, când l-a văzut prima oară, nu poate să spună că nu l-a plăcut. Ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
știe ea ce trebuie să zici și ce nu în lume. S-a oprit în stație și așteaptă răbdătoare să vină tramvaiul. Plouă mărunt, picături mici îi înțeapă fața, dar ei nu-i pasă, și-a pus pe dedesubt toate cojoacele, d-asupra paltonu - palton bun, l-a întors acu nouă ani, stofă de pe vremuri, bună, și din resturile lui care-a rămas și-a croit cu mâna ei basca. Și i-a vârât și două strate de vatelină. Fularu îi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]