994 matches
-
Dolha Dragoș Fetivu Jațcu Hudici Mihai Oțel Pune capul sănătos sub evanghelie se cunună și pe urmă are năcazuri Cărarea pietroasă țipa rănită de cuiele de fier ale cizmelor. Mărgărintarul rouă căzută în scoică (r.t.) Un călăreț fugea prin colbul drumului: o dâră de pulbere aprinsă (r.t.) Bețiv nu-s că n-am ce bea; (r.t.) Bătăuș nu-s, că toți mă bat; (r.t.) Dator nu-s că nimeni nu-mi dă pe datorie (r.t.) Tătarii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
În cap, sub cușmă, un fund ușor de lemn de tei, ca să se oprească lovitura săbiei. Suliță scurtă. Pavăză de lemn ușor, acoperită cu tablă de fier. Arc. Sabie încovoiată. Săneața. Le-a tras o bataie de le-a mers colbul Într-o mică de ceas Și-a venit în ori A dat dos la față A tuns-o la fugă. A spălat putina Bătrânețe și slăbire Armadie Vorba rea merge ca săgeata I-a tras un pui de bate A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pedeapsă, nu se cuvine să ne împotrivim lor, ci să ne supunem. După postul ramadanului, urmează bairamul. Când mula a rostit în mijlocul oștilor numele Prorocului, toată oastea a căzut la pământ într-o singură mișcare, răzămându-și fruntea și buzele în colb. Hafiz ar fi spunând că beția e maică a stricăciunilor; aceeași maică a stricăciunilor, însă, are o sărutare mai dulce decât o fecioară. Mare ticăloșie a mai ieșit pe lume, cașicum nu ne-ar fi fost destul vinul. A ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
s-a strecurat la televiziune, ziare, și chiar În noile partide politice. Primisem dreptul, indiscutabil, de a comenta orice și pe oricine, cenzura, orice fel de cenzură - chiar și cea a gramaticii sau a sintaxei frumoasei limbi române! - dispăruse În colbul trecutei dictaturi, dar nu ne-am mulțumit doar cu acest „privilegiu”, de a comenta! Din martori am vrut să devenim și „actori”, din spectatori, chiar și În primele rânduri, am vrut să ne Încercăm „vocea” și „gestica” pe scenă, puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și absurdă. Dincolo de rigorile exercițiului, era și un anume sadism în gestul său. Cred că-i făcea plăcere să ne vadă suferind. Popasul a fost scurt. Ne-am încolonat pentru a ne întoarce în tabără. Din cauza luminii puternice și a colbului ridicat de tălpile cizmelor, aveam ochii inflamați, gura și gîtlejul uscate. Tremuram cu întreg corpul, cuprins parcă de friguri. Dacă n-ar fi fost sentimentul de ură împotriva ofițerului care vărsase apa, m-aș fi prăbușit. Mult-așteptata tragere cu tunul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Robert Musil, sînt aplicat, sincer, afabil etc. Însă doar cu asemenea însușiri nu se poate reuși, iar cine nu reușește e un „nimeni”. Cineva mi-a și zis astfel, și în clipa aceea m-am simțit obiect, cîrpă de șters colbul coridoarelor, preș. Disprețul celorlalți îmi inspiră disprețul de mine însumi. Dar și pofta de a demonstra contrariul!... * Diminețile scriu ce pot, ce-mi iese. Scriu ca să-mi amintesc, scriu ca să mă curăț. După amiezile fac „croitorie”, adică decupez pasajele asupra
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adânc de neam întreg - Aleargă toți să-l înțeleagă - Și cât de bine-l înțeleg! Căci bat cinzeci de mii de piepturi, Și-n ele inimi românești Cari strigă: Libertate! Drepturi Pe plaiurile strămoșești! (Șt. O. Iosif, 1904) Cotrobăind prin colbul ceasloavelor cu care bisericile satului de-a lungul secolelor au fost înzestrate de ctitori, am găsit pe filele lor îngălbenite de trecerea vremii, unele însemnări ale oamenilor timpurilor vechi, care au darul de a ne arăta că iobagul Cârțăroșan știa
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
de a migra În Israel, partidul comunist s-a gândit că n-ar fi tocmai rău dacă, prin intermediul CDE-urilor, ar trimite În respectiva țară și elemente devotate cu carnetul roșu de membru În buzunar pentru a face oleacă de colb propagandistic negativ. Scopul? Sperierea celor cu cererile depuse pentru plecare și determinarea acestora de a rămâne ca să dea o mână de ajutor la construirea socialismului victorios și la realizarea vestitelor planuri cincinale În patru ani...pe jumătate, după cum suna
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nesfârșit. Să vă spună corăbierii !... O pătură pe punte și un maldăr de parâme sub căpătâi ! Dar colea jos este etrava ca obada unei roți gigantice, înghițind într-o rostogolire și creasta, și fundul văii, și ridicând în jerbe spumegânde colbul de argint al mării, în vreme ce bom presul se leagănă șovăitor în întuneric, ca antena unei dihănii blânde care își caută cuminte drumul, ținând locul omului de veghe picat în vrăjile sirenelor. Să vă spună corăbierii cum deapănă catargele fire aurii
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
ușureze coborârea dar Tata, el și parcă altul, un sacerdot, îi oferă însemnul de rang și de vârstă - toiagul și coboară chinuit, bucată cu bucată. Atinge pământul cu un picior, cu celălalt și brusc se rupe așezându-se metanie în colbul drumului. - Te sărut, Basarabie regăsită. * și iată-mă, după ani de aplecare peste caiete scrise, fotografii, acte cu literele dezlânate, gata să dau tiparului această Carte a părinților. Tata vorbește în Cer cu fratele, Constantin sin Constantin, și trec săptămânile
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a Petrei) se întorcea de la pădure "înghețat de frig și plin de promoroacă", iar Smaranda îi povestea, cu năduf, toate năzdrăvăniile copiilor. Ca o confirmare a celor relatate, chiar în timpul acestor discuții, copiii scoteau "matele" și le "muștruluiau" "de la mergea colbul", încât "nu puteau scăpa bietele mâțe din mâinile noastre, până ce nu ne zgâriau și ne stupeau ca pe noi". Importantă aici nu este întâmplarea în sine, ci caracterul ei arhetipal, care caracterizează cel mai mic "cerc" al tabloului etnografic: viața
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
la București, lunar, din iulie 1939 până în decembrie 1940, iar seria a doua din martie până în iunie 1941. Redactor: Traian Mihăilescu. „Refractari oricăror formule tranzitorii”, colaboratorii publicației adoptă de la început „o atitudine de viu entuziasm” și își propun să șteargă „colbul negru al deosebirilor de concepții”, să întindă „mâini prietenești valorilor ascunse”, să sădească „în sufletul celor mulți” dorința de prețuire a tinerilor scriitori, subtitlul „Revistă de afirmare a tinerei poezii românești” fiind astfel grăitor. Sunt prezenți cu versuri Geo Dumitrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289011_a_290340]
-
de când nu mai știu nimic despre matale. În ceea ce mă privește, nu pot semnala nimic deosebit, căci duc aceeași existență ștearsă, ca să nu zic cenușie, în care mă complac de mai mulți ani, doar că mai încerc, uneori, să înlătur „colbul” de pe vechile documente, fără nici o speranță de a valorifica cândva această muncă de migală, pe care o fac numai și numai din plăcere. Nici măcar nu am reușit, ca altădată, să mă despart de București pentru o perioadă mai îndelungată, ci
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
voi uita niciodată uralele frenetice și nesfârșite ce au zbucnit din piepturile tuturora, când a apărut careta 72 domnească încunjurată de o ceată de călăreți țărani, trasă de opt cai de poștă, care veneau ca vântul într-un nor de colb, în pocnitul de harapnice și chiuitul surugiilor. Așa ceva nu se mai văzuse în Dorohoi. Impunătoarea și bărbăteasca figură a lui Vodă Cuza avea pe atunci un farmec imens. El era primul Domn, după atâtea sute de ani, ieșit din libera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Dorohoi, trasă de patru cai slabi, hămisiți, a căror coaste le puteai numara de-o poștă și care mergeau în trap mărunt, fără spor, de mi se părea că stau pe loc. După trei zile de-o călătorie ostenitoare prin colbul drumului, urmărit de arșița soarelui și de părerea de rău pentru cei 200 galbeni pierduți, am ajuns în fine la Focșani. Nu știu de ce îmi închipuiam că Focșanii este un oral mai deosebit decât celelalte, fiindcă servise de hotar între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dinaintea noastră. Sunt lucruri care se văd și se sâmt, dar nici o limbă omenească n-ar putea să le exprime. Astfel, îmi este cu neputință să descriu entuziasmul fără seamăn cu care a fost primit Principele Carol, când, acoperit de colb, a sosit în careta lui de călătorie, alături cu Ioan Brătianu, în mijlocul imensei mulțimi. A fost o mare ușurare, o piatră rădicată de pe pieptul țărei, o strașnică, nemaipomenită explozie de bucurie ieșită din adâncul sufletului unui popor care vedea prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și cu atâta, într-o țară unde nimene nu cetește și unde trebuie mult curaj și abnegațiune de a te supune unei asemenea munci sterpe. Astăzi cupoanele sunt în onoare, nu rimele; iar cărțile românești mucezesc sub învălișul lor de colb prin rafturile librăriilor, pe când romanele lui Ponson du Terrail și Xavier de Montépin se vând ca pânea caldă. În elita noastră socială nu numai că nu se citesc cărți românești, dar nici măcar se vorbește românește. Am întâlnit eu însumi prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
noi trei și am plecat spre Cernăuți, de unde numai se putea lua calea ferată pe vremea aceea. Dar, lucru ciudat, odată urcați în trăsură și ieșiți afară din barieră, necontenit întorceam capul îndărăt, ca să mai vedem încă o dată Iașul cu colbul lui, cu clopotnițele lui, cu casele lui unde se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața depărtărei, de nu se mai auzeau nici turnurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am găsit un otel minunat, încăpător, înzestrat cu tot confortul, unde viermuia o sumedenie de lume din toate țările și de toate neamurile. Ajunsesem cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui. Am ieșit iute afară împreună cu toată lumea și mărturisesc că îmi este cu neputință să descriu splendoarea tabloului ce mi s-a înfățișat dinaintea ochilor. Rigi este unul dintre munții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
olteanul nostru. „Păi cum tovarășe maior dumneavoastră nu știți? Doar este foarte simplu de răspuns la această întrebare: noi, până să venim aici la armată, umblăm cu opinci, cu teniși sau cu picioarele goale. Vai ce bine-i desculț prin colbul cald, sau prin țărâna rece. Cum te mângâie la tălpi și ce plăcut este până când calci pe vreun spin sau pe vreo sticlă spartă, de dă sângele! Aici ne dădură-ți niște bocanci de câteva kilograme, care sunt așa grei
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
Un exemplu tipic se găsește în proza eminesciană care surprinde atmosfera satului, cum puțini în literatura noastră au știut s-o facă: Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
intră în colibă și pe capătu-unei laiți,/ Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț;/ Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă,/ Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă;/ Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche,/ În cotlon torcea motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac;/ Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată/ Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de o pură și emoționantă trăire sufletească - citind „Contribuțiile biografice” ale veșnicului regretat creator de imagini omenești nemuritoare - neuitatul nostru - Aurel Băeșu. Mă bucură f. mult că se mai găsesc oameni cu multă competență și nobilă simțire - care să șteargă colbul uitării ce s-a așternut de mult pe bietul Aurel Băeșu - care ca un luceafăr a strălucit În scurta lui trăire - lăsând În urmă-i o operă nemuritoare. Doresc să vă mai Întâlnesc - sper vara aceasta - ca să pot poposi măcar
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
cerc intim, de prieteni și cunoscuți. Ori azi, și cei care nu te cunosc personal au aflat câtă pasiune ai pus și pui pentru scoaterea la lumină a atâtor fapte, opere și personalități peste care s-au așezat uitarea și colbul. Este o muncă istovitoare dar frumoasă, că nu-i alta mai frumoasă și iscusită zăbavă... Îmi pare rău că n-am trecut pe la tine deloc, adică am trecut dar dormeai, poate ți-au spus ceilalți bolnavi . Îți doresc multă sănătate
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
bun și vesel, tot ce avea pe lângă casă era un bou bătrân și un plug. Zilnic, se ducea împreună cu boul să muncească la câmp. La întoarcerea acasă, trebuia să-și facă de mâncare și să-și spele rufele pline de colbul din arătură. Viața lui nu era tocmai ușoară și dincolo de sărăcie mai era și plină de singurătate. Până într-o zi, ca în orice poveste, când la întoarcerea de la câmp, ajuns în casă, Niulang a rămas mut de uimire: casa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]