1,341 matches
-
de grosolană, încât Tom și Marina au izbucnit în hohote nestăpânite de râs. — Vai de mine și de mine, Nathan, ce bătrânel șiret ești! a zis Marina. — Nu-s chiar atât de bătrânel, am spus. — Și dacă uit că port colierul? m-a întrebat ea. Dacă mă duc acasă într-o seară cu el la gât? — N-o să faci una ca asta, am zis. Ești prea deșteaptă. Și astfel, am obligat-o pe tânăra și nevinovata Marina Luisa Sanchez Gonzalez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spun ce părere am. — Cândva săptămâna viitoare? — Spune o zi și am să fiu acolo. Desprea prostia omenească (2) La ora unsprezece, a doua zi, m-am oprit la un magazin de bijuterii din cartier ca să cumpăr un înlocuitor pentru colierul lui Rachel. Nu voiam să o deranjez pe M.F.P. sunându-i la ușă duminica dimineață, dar i-am cerut în mod special vânzătoarei să îmi arate toate obiectele pe care le avea marca Nancy Mazzucchelli. Femeia a zâmbit, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a spus că era prietenă veche cu Nancy și a deschis prompt o vitrină de sticlă, din care a extras opt sau zece mostre ale activității ei, așezându-mi-le pe tejghea una câte una. Norocul a făcut ca ultimul colier să fie aproape identic cu cel care dormea noaptea în casa de marcat de la Cosmic Diner. Intenționasem să mă întorc direct acasă. Îmi amintisem câteva anecdote pe drumul spre magazin și eram nerăbdător să revin la birou și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu purtase salopeta pentru a masca vreo umflătură. Mi-am făcut o însemnare mentală, să-i spun lui Tom data viitoare când aveam să-l văd. Primul lucru pe care l-am făcut luni dimineață a fost să îi expediez colierul lui Rachel, împreună cu un bilețel („Mă gândesc la tine. Cu drag, tata“), dar, pe la nouă seara, începuserăm să mă ia gândurile. Îi trimisesem scrisoarea marți seară. Presupunând că aceasta plecase miercuri la prima oră, trebuia să fi ajuns până sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dar nu te aștepta la ajutor din partea mea. Zilele când făceam pe mediatorul s-au sfârșit. — Nu ți-am cerut nici un ajutor. Dar, dacă se întâmplă să sune din Anglia, poate menționezi că acasă o așteaptă o scrisoare. Și un colier. — Nici nu mă gândesc, nene. Nu scot o vorbă. Nici o vorbuliță. Pricepi? Uite-așa moare mitul toleranței și înțelegerii între soții divorțați. Când s-a încheiat convorbirea, pe jumătate îmi venea să mă urc în primul tren de Bronxville și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mustrările fostei neveste de cu o seară înainte, doream să îmi reafirm încrederea în sexul femeiesc și cine ar fi putut mai bine să mă ajute, decât blânda Marina Gonzalez? Până să intru în local, mi-o și imaginasem purtând colierul (așa cum se întâmplase luni și marți) și știam că simpla ei vedere avea să-mi facă foarte bine. De aceea, m-am strecurat cu inima grea într-un separeu gol și i-am dat comanda lui Dimitrios, care ținea locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
intrat ca un uragan în restaurant și l-a întrebat pe Dimitrios cu voce tunătoare și belicoasă dacă Nathan era acolo, Nathan Glass, am înțeles că domnul Belea folosește numele de cod Roberto Gonzalez. Și am mai înțeles că nici colierul nu se mai afla în casa de marcat. Biata Marina uitase să-l scoată de la gât când se dusese acasă, marți seară. O greșeală minoră, poate, dar nu reușeam să-mi scot din cap felul în care folosise termenul „bum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Tu ești Nathan? m-a întrebat el. Nathan Glass, dobitocul? — Exact, am spus. Dar al doilea nume nu e Dobitocul, ci Joseph. — Bine, șmechere. Spune-mi de ce-ai făcut-o. — Ce? A băgat mâna în buzunar și a trântit colierul de masă. — Asta. — Era un cadou de ziua ei. — Pentru nevastă-mea. Da. Pentru nevastă-ta. Ce-i rău în asta? Marina mă servește în fiecare zi la prânz. E o fată foarte drăguță și am vrut să-mi arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nevastă-mea. Da. Pentru nevastă-ta. Ce-i rău în asta? Marina mă servește în fiecare zi la prânz. E o fată foarte drăguță și am vrut să-mi arăt recunoștința. Îi las și bacașișuri când achit nota, nu? Consideră colierul un bacșiș mai gras. — Nu e bine. Cu femeile măritate nu te joci. Nu mă joc. Doar i-am făcut un cadou, atâta tot. Sunt destul de bătrân ca să-i fiu tată. — Da’ o sculă ai, nu? Și coaie mai ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
târfa mea și, dacă te mai dai la ea vreodată, te omor. N-o face târfă. E femeie. Și ai mare noroc că-ți e soție. — O fac cum îmi vine la gură, boule. Iar ăsta - a continuat el, apucând colierul și legănându-mi-l sub nas - rahatul ăsta n-ai decât să-l mănânci mâine la micul dejun. L-a apucat cu ambele mâini și, dintr-o smucitură scurtă a încheieturilor, a rupt lanțul de aur în două. O parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a așezat. Și-a cerut scuze pentru deranj și a vrut să îmi ofere prânzul din partea casei, dar, când am încercat să îl conving să nu o concedieze pe Marina, s-a arătat de neclintit. Participase de bunăvoie la complotul colierului din casa de marcat, dar afacerile erau afaceri, mi-a spus, și, deși Marina îi plăcea „al naibii de mult“, nu voia să își asume nici un risc cu nebunul de bărbatu-său. Pe urmă, a adăugat ceva ce m-a ars ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Nu te îngrijora, a spus el. Nu e vina ta. Dar era vina mea. Eu eram vinovat pentru toată porcăria asta și mă disprețuiam pentru nedreptatea pe care i-o făcusem inocentei Marina. Primul ei impuls fusese de a refuza colierul. Ea știa ce fel de om e soțul ei, dar, în loc să ascult ce-mi spunea, o obligasem să îl primească și mișcarea asta tâmpită, mișcarea asta tâmpită nu adusese decât necazuri. Fir-aș al dracului, mi-am spus. Dar-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și de incompetent? Am rezervat o masă la La Grenouille, același restaurant franțuzesc cu prețuri exorbitante și decorațiuni prețioase în stilul vechiului New York unde (nume șters) și cu mine o duseserăm să își sărbătorească a optsprezecea aniversare. A apărut purtând colierul pe care i-l trimisesem, frate geamăn cu cel care provocase atâtea neplăceri la Cosmic Diner, și, oricât m-aș fi bucurat să văd ce bine îi stă cu el, cât de atrăgător arată pe fondul închis al părului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
neplăceri la Cosmic Diner, și, oricât m-aș fi bucurat să văd ce bine îi stă cu el, cât de atrăgător arată pe fondul închis al părului și ochilor ei, n-am putut să nu mă gândesc și la celălalt colier, provocându-mi câteva junghiuri de remușcare în timp ce retrăiam dezastrul pe care îl atrăsesem asupra capului Marinei Gonzalez. Atâtea femei în jur de treizeci de ani, mi-am spus, atâtea vieți de femei tinere învârtindu-se în jurul meu. Marina. Honey Chowder
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu toate întâmplările prin care trecusem de când ne văzuserăm ultima dată. În esență, era versiunea prescurtată a tot ce am așternut până acum în această carte. Nu, nu chiar tot, dat fiind că am eliminat povestea Marinei și a celuilalt colier (prea tristă, prea umilitoare), n-am spus un cuvânt despre urâta conversație telefonică purtată cu cea al cărei nume nu poate fi pomenit și am cruțat-o de amănuntele dureroase ale escrocheriei cu Litera stacojie. Dar aproape toate celelalte elemente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mea! Trebuie neapărat să arunc o privire. Nu e asta chiar esența New Yorkului? Mici cutii albastre, cu panglici albe, și monedele alea minunate de argint... Mă strecor spre vitrină și mă uit cu jind la senzaționalele articole expuse. Uau. Colierul ăla e pur și simplu fabulos. O, Doamne, ia uite la ceasul ăla. Mă întreb cât o fi costând așa un... — Hei, toată lumea, stați pe loc! aud glasul lui Cristoph strigând. Ridic privirea și sunt cu toții la kilometri în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
află în centrul scenei. Fața îi e pe jumătate ascunsă de o pălărie albă din paie, cu boruri mari - a fost forțată să se îmbrace cu veșmintele pe care le purta în turneurile în străinătate. La gât îi atârnă un „colier” lung până la genuchi, făcut din mingi de ping-pong. E opera lui Kuai Da-fu. În viitor, Kuai Da-fu va fi condamnat la șaptesprezece ani de închisoare pentru ceea ce face acum. În viitor, și Doamna Mao va plăti pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Doamna Mao nu se simte îndeajuns de bine ca să vă salute personal? Nu ți-am dat nicicând permisiunea de a spune asta. Ar fi trebuit să nu te duci niciodată în străinătate, ar fi trebuit să nu fi purtat niciodată colierul ăla de perle și pantofii ăia negri cu tocuri înalte - ar fi trebui să nu-mi fi furat rolul. Probează acum costumul pentru ultima dată și fii subiect de batjocoră. În plin soare, în această zi senină de aprilie, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
au avut de înfruntat păgânii, vălătucii de fum sau de nori scoțând, curând, la iveală fantastice interioare de haremuri și băi cu mozaicuri din pietre prețioase în care dormeau, dansau sau se îmbăiau cadâne aproape goale, acoperite doar de diademe, coliere și brățări sclipitoare. Regele Soare culegea cu satisfacție întrebările pe care spectatorii uimiți și le șopteau unii altora: „Dar unde sunt cadânele? Cum de le vedem, dacă nu sunt?”. Și, cu nespusă mândrie, îndrăzni să atingă mâna Marioritzei. Nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu ei. Sampath își aminti de extazul său timpuriu din livadă. Fusese o poveste de dragoste: cum înfrunzise și înflorise, cum îi străluceau pe chip bucuria, sentimentul de plin. Își aminti, privind resturile colecției sale, cum petrecuse ore întregi înșirând coliere de păstăi în jurul său. Cum își pusese flori în spatele urechilor, cum le sorbise nectarul. Desfăcuse păstăile cu dinții și deschisese mugurii ca să le descopere umbreluțele roz. Cu cât petrecuse mai mult timp cu astfel de activități, cu atât fusese mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
asta se observa. Aici, toată lumea era Îmbrăcată În culori vii, iar vârsta medie era de optsprezece ani. M-am privit sumar În oglindă și-am constatat că rujul era la locul lui, coafura nu era Încă răvășită, iar crucea de pe colier nu căzuse. Purtam Într-adevăr prea mult negru. N-am Încotro, trebuie să recunosc: e un viciu. Am găsit-o pe Rachel la bar, bând rom și cola. — Hei, Sam! zise ea, aruncându-și un braț pe după mijlocul meu. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ghetele cu șireturi și fermoare, n-ar arăta prea feminină. Tare aș fi vrut să știu cât de elegantă urma să fie petrecerea asta. De fapt, Holland Park nu era tocmai o adresă fără blazon. Mi-am pus și un colier din plastic negru, mi-am strâns părul și-am trântit și niște ruj roșu asortat cu rochia și care nu se lua cu zilele, indiferent ce făceai Între timp cu gura. Arătam oare ca o târfă ieftină? M-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
privit În oglindă și-am hotărât că ghetele mă salvau de la o atare asemănare. Le dădusem cu cremă special pentru ocazia asta. Din păcate, haina din imitație de leopard ar fi fost prea mult În asociere cu rochia roșie și colierul. În locul ei, am Îmbrăcat haina din piele neagră și-am dat o tură. Apoi m-am Întors și am tras ce mai rămăsese din gramul de speed. Nu era prea mult, dar mi-a Întărit Încrederea În mine suficient cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
era dată cu un ruj roșu dens, iar ochii Îi erau fardați din belșug cu khol. Purta un pulover negru, subțire și cu mâneci scurte, peste o fustă dreaptă și strâmtă, de aceeași culoare, iar la gât Își pusese un colier cu strasuri. Peste mijloc Își Încinsese - cum spun revistele de modă - o curea neagră foarte subțire. Dresul ei nu avea nici o cută, iar tocurile erau atât de Înalte și subțiri, Încât o făceau să se legene ca un copac În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Minunată cină, am remarcat, Încercând să-i abat atenția. Mi-aș dori să știu și eu să gătesc așa. Ai putea și tu, dacă te-ai deranja nițel, spuse ea pe un ton ferm. Înfățișarea ei, toate acele eșarfe unduitoare, colierele și straturile de haine brodate, Împreună cu frumusețea ei ireală, conspirau pentru a masca discret voința de fier a lui Janey, de care cei ce n-o cunoșteau prea bine nu erau conștienți. În realitate, ea era un editor-scenarist de televiziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]