864 matches
-
să-l invit la masă... Câteodată mă bușea plânsul, iar el, plin de tact, prelua controlul conversației. Îmi povestea despre viața lui pe un ton blând, cald, nu mai era bărbatul dur, cu replică tăioasă din sala de judecată. Se confesa cu sinceritate și dialogurile noastre deveneau de la o zi la alta tot mai lungi, tot mai consistente... Ajunseserăm să știm totul unul despre celălalt. Îi aflasem chiar și secretul divorțului nefericit (îi trebuiseră 26 de ani ca să realizeze cu amărăciune
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
razele, să-i piară lumina" sau "De-o fi deochiat de lună, pieie-i lumina / întunericu să rămâie."71 Focul este personaj principal, pozitiv sau negativ, și în descântecele altor popoare: de exemplu, pentru vindecarea diferitelor boli, francezii (din Vosgi) se confesează focului "Feu rouge, feu bleu, feu ardent, quel feu que tu puisses être, je te conjure et je te commande..." sau, în Prusia orientală, descântecele "de boală" încep cu formula "rothes Feuer...".72 Pentru "întoarcerea somnului" copilului ei, femeia ia
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o realizează în poezie reînviind istoria, motive folclorice, pastelul, lirica intimă și mai ales romantismul unor sentimente incerte, demonstrând că poezia înseamnă evocarea de sentimente și fapte, într-o umbră voită. Și mai rămâne prin lunga biografie în care se confesează, explicân du-și condiția și ținuta singulară în istoria noastră literară. Nicolae Labiș "Puiul de cerb", Editura Tineretului, 1956; "Primele iubiri", Editura Tineretului, 1956, "Lupta cu inerția", Editura Tineretului, 1958,"Moartea căprioarei", E. P. L., 1964. Nicolae Labiș publică în 1956
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
specifică materiei, dar și a poetului, se dimensionează în memorie și profeție"1. Poetul evocă Icarii, Pegașii, Pasărea măiastră, Vasiliscul, care reprezintă ipostaza temperamentului tumultuos în avântul zborului, a chemărilor de depășire, sentimentul morții. În ultimele volume (1960-1974), poetul se confesează la modul romantic, speculativ și reflexiv, tot mai antrenat într-o mare dezbatere în care își ia ca martor propria conștiință sau dialoghează cu un personaj imaginar. Poetul apare într-o ipostază etică, moralizează didactic și reușește să revele doar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și care înfrâng starea de inerție și încorporează destinul umanității. Se scriu poeme în vers liber, în vers clasic, cursive, deschise sau abstracte, retorice, uneori patetice. În afara operelor celor cinci scriitori prezentați monografic, încercăm un sentiment de insatisfacție. Poeții se confesează (până în 1960, dar și după 1960) și ajung rar la o poezie de idei. Considerată în ansamblu, generația perioadei 1960-75 se "detașează de Labiș", poezia înseamnă o deschidere spre latura dramatică a existenței, spre poezia oratorică și civică, și procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o existență a lor, ca la D. Anghel sau Mihail Celarianu. Poetul își raportează la ele sentimentele; ele sunt prilej de meditație, așa cum și pomii fructiferi sau stejarul și gorunul se bucură sau se întristează după cum poetul reușește să se confeseze. Impresia de viață, de realitate, o dă poetul când vorbește despre biografia lui, despre țară sau despre istorie. Tiberiu Utan este un poet al anotimpurilor; cântă iarna și primăvara, surprinzând macro și microcosmosul: "Ciupercile roșcate cu albi pistrui pe chică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vechimea autohtonă dacică. Gheorghe Pituț "Poarta cetății",Editura Tineretului, 1966; Cine mă apără", Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gestul și muzica minulesciană în poezia lui: "Dă-mi gura Ta cu imnul dragostei Dă-mi ochiu-ți constelat ca o fântână Dă-mi crinul mâinii tale dacă vrei. Să-l fac pecetea mea, să-mi fii stăpână." Sau iată-l confesându-se umil că a făptuit trei lucruri: o casă, un copil și o carte, ultima este singura care va dura. Tudor George este stenic, generos, puternic, înglodat în scris cum spune el, creează paradisuri artificiale grădini efemere. Se remarcă și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetei. Numai că nu a mai reușit să se întoarcă la uneltele sale nici după 1960, când mai încearcă senzualități târzii ("Trupul acela masiv și veșted/ care n-a uitat încă de tot îmbrățișarea bărbatului"), și poeta ajunge să se confeseze, degenerând în reportaj: "De aceea, când mă întorc aici, mi se pare/ ceru-i mai străveziu ca oriunde,/ Și-s luceferii mai mulți,/ că vântul îmi mângâie fața mai răcoros." " Tocmai ieșeam din arenă", "Portretul din Fayum", "Oricine și ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
muri". Paloarea în somn o cuprinde, deși își repetă cu certitudine că triumful e posibil prin încercări repetate. Ideile sunt bătătorite, fără încărcătură emoțională, nu ne mai spune nimic. "Sala nervilor", "Răsad de spini" sunt volume în care încă se confesează dramatic și discret. Întâmplări și amintiri întoarse în posibilitate, ca și "Pastelurile", vibrează iarăși în suflet. Constanta Buzea este o poetă inegală, dar poetă. Ileana Mălăncioiu "Pasărea tăiată", E. P. L., 1967; "Către Ieronim", Eminescu, 1970; "Inima reginei", Eminescu, 1971; "Poezii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
amintiră golindu-și nectarul, Măcar odată dorul?" Evocarea se convertește în creație: "De ce taci trecutule orb/ Te umple cu vin să te sorb." La "Voroneț" poetul se redescoperă; el se confundă cu urmașii acestei lumi de albastru, căreia i se confesează. Va emoționa prin adevărurile spuse simplu, într-un spirit armonic și echilibrat, ce amintește de seninătatea clasicilor: "Albastru mineral/ e cel din casele țărănești./ Lui Rareș i-am găsit asemuirea cu Ștefan/ și cu un frate al tatei". Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la tot ce se întâmplă în jur, pentru ca în volumul următor să se identifice cu Don Quijote, fără a cărui nebunie nu suntem oameni adevărați. Fără să fim îndrăgostiți fără cauză, ca și eroul citat, nu putem fi sublimi. Poetul se confesează și cu raportarea la univers; detașarea de lume, indiferența față de propriul eu devin obsesii: Nici un colț, nici o linie frântă/ de care să te spânzuri" ("Compunere"). Totul este convenție: râsul, plânsul, iubirea, măști grimasate, mișcate pe o imensă scenă, pe harta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru un ideal? Restul e tăcere... Succesiunea pragurilor, a etapelor de scufundare în tăcere culminează cu scena soldatului Dumitru interpretat de Mircea Diaconu -, care ajunge la acea liniște a nebunului (shakespearian). Odată cu rezolvarea ultimului contact uman, la final, regizorul se confesează încă o dată: personajele rămân singure, devastate de zi și de noapte, în care nici măcar nălucile care au bântuit filmul nu mai au acces [...] Nimeni nu moare, nimeni nu trăiește, totul se cufundă în imperiul tăcerii. A ajunge la tăcere înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dejun; Toată noaptea; accidentul cu pădurea din iarna trecută; satul Lespezi; În ograda conacului; Pe drum etc. 9. Secvența care încheie fragmentul surprinde o situație relevantă prin semnificații subterane. Însoțindul pe tânărul Herdelea spre satul Lespezi, Petre Petre i se confesează, deși abia îl cunoaște. Monologul său, redat în stil indirect, este o tânguire, fiindcă țăranul întors în sat, după doi ani de armată, îi vorbește despre sărăcia sa și a fetei pe care o iubește. Neavând bani de nuntă, Petre
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
triste" și în "regăsirea sinelui". În final, versurile depășesc forma elegiei devenind "o rugăciune a reîntregirii ființei prin moarte" (Ioana Em. Petrescu). Tinzând spre perfecțiunea clasică ("în metru antic"), această odă ilustrează atitudinea poetului față de cunoaștere și autocunoaștere. Poetul se confesează pe un ton grav, sentențios: "Nu credeam să învăț a muri vreodată", amintindu-și de trecut, de inițierea sa. Timpul se scurge, geniul trăiește visul romantic până la pierderea identității de sine și cunoaște sensul destinului său. Verbul la modul conjunctiv
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ei panica, lașitatea, frica și nu au sentimentul eroismului și al vitejiei. Experiența dramatică a războiului a împins în conul de umbră drama iubirii: "Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu e mărturia unui combatant și inovația unui artist care își confesează propria mutilare morală" (Pompiliu Constantinescu). Ela Gheorghidiu Ela este personajul feminin din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război care realizează cu Ștefan Gheorghidiu, la început, o căsnicie frumoasă și săracă. I se atribuie toate calitățile: "Era atâta tinerețe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Drama lui Ladima repetă drama altor personaje camilpetresciene, fiind și o dramă a imposibilității atingerii absolutului în dragoste. În romanul Patul lui Procust se remarcă mai întâi structura compozițională deosebită. E un roman scris la persoana I, în care se confesează mai multe personaje, "dosare de existență", într-o succesiune de planuri narative. Ordinea acestor planuri narative este "dictată" de fluxul conștiinței naratorilor. Se apelează la rememorările afective, la alternanța lor ca "un joc de oglinzi", pentru a evidenția viziunea personajelor-reflector
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care sunt integrate și scrisorile lui G.D. Ladima adresate Emiliei Răchitaru; un epilog al lui Fred Vasilescu, urmărind să elucideze drama acestuia; un epilog al autorului, devenit el însuși personaj în roman; notele de subsol ale autorului. În roman se confesează mai multe personaje: Fred Vasilescu, G.D. Ladima, Doamna T., Emilia Răchitaru, Penciulescu, Cibănoiu, procurorul, prietenii, cunoscuții lui Ladima. Are loc un proces de relativizare și diversificare a situațiilor. Cuplurile trăiesc o dramă a incompatibilității de natură erotică: Fred Vasilescu Doamna
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în privința conținutului. La popotă, părerile sunt împărțite: "apărăm patria, moștenirea strămoșească" (ungurul Varga); "patria noastră e moartea" (ruteanul Cervenco); "unde-i datoria, acolo-i patria" (Bologa). Văzând în timpul execuției lacrimi pe obrazul lui Apostol Bologa, cehul Klapka i s-a confesat ulterior: "lacrimile acelea ți-au dezvăluit sufletul" și îl socotește "frate de suferință". Prin tehnica inserției o altă povestire (relatată de Klapka) este introdusă în narațiune. Apostol Bologa a fost propus pentru medalia de aur în urma distrugerii reflectorului și i-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
detaliile despre persoana iubită înseamnă să creezi premisa cea mai propice pentru ca acel prieten să asimileze iubirea ta. Așa se explică de ce sunt atât de numeroase cazurile în care cea mai bună prietenă fură iubitul celei care i s a confesat cu atâtea detalii... Dragoste și vorbărie Am tot discutat despre confesiuni. Ar mai fi însă de dezbătut și alte implicații ale cuvântului în erotism: vorbirea în timp ce faci dragoste și dragostea în timp ce vorbești. Dacă ar corela intensitatea trăirilor erotice cu necesarul
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
mai vorbim despre iluziile vulgare și aproape mai puternice pe care voința le are pregătite în orice clipă"32. A-și atribui misiunea de a defaimă viață sau, simplu, a o trăi "așa, din curiozitate" sau "din politețe", așa cum Cioran confesează că o face uneori, finalmente, este același lucru: șiretlicuri pe care le folosește viața ca să-și exercite despotismul. Renașterea omnipotenta și neobosita a dorinței de a trăi face din om un obsedat al acțiunii, devenind incapabil să se oprească, impotent
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sus fuerzas. Lucha con la materia como un artista con șu obra. Algunas veces, en algún momento, logra ser Goya, pero generalmente es un desastre." (Ernesto Sábato)1 Dacă durerea mărturisita are efect de consolare, atât pentru cel care se confesează, cât și pentru receptor, nimic mai tămăduitor, atunci, decât să-l citești pe Cioran, care, ca și tânărul Werther al lui Goethe, face apologia durerii și a voluptății de a suferi. Mare liric al "nemângâierii", Cioran se tânguie că nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în Cabala, spiritul râului după unii ocultiști, "Sabatul vrăjitoarelor", toate acestea, fiind "destule semne ce ma sfătuiseră ani în șir să păstrez în jurul meu o tăcere absolută"14. Într-o lungă conversație cu Carlos Cătănia, scriitor și prieten, Sábato se confesează în legătură cu suferință pe care i-a provocat-o, copil fiind, moartea fratelui său, Ernestito, ca și nașterea celuilalt frate, "pe care am vrut să-l sugrum cu mâinile mele" scrie el dar pe care a sfârșit prin a-l accepta
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de sinucidere au sfârșit prin a-i omorî apoi pe altii"67. Așa cum spune Orlando Barone, autor al dialogurilor dintre Sábato și Borges, lui Sábato îi este greu să meargă pe drumul acesta, să vorbească despre moarte, de care se confesează că îi este frică tocmai pentru că iubește mult viața. Că și Cioran, crede că moartea este imanenta vieții: Ce ciudat, spune Sábato, s-a scris atât de mult despre omul condamnat la moarte că ființă excepțională... Dar toți suntem deja
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
experimentul eșuat al divinității. Aici apare încă o dată a câtă oară?, cum ar spune Nicolae Țurcan în opera citată "contradicția că exces" la Cioran: el blasfemiază viața, dar nu o părăsește, ba chiar o iubește profund, în secret, așa cum se confesează lui Noica: "Să nu spui nimănui, dar iubesc viață". Cioran este un hedonist al ideii sinuciderii, dar nu sfătuiește pe nimeni să o și pună în practică, ba chiar îl descurajează pe ipoteticul candidat la sinucidere, pentru ca, oricum, orice gând
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]