674 matches
-
puține vorbe și multe gesturi, cam ce i-ar face femeii dorite afirmă de fapt Întregii lumi, sus și tare, că nu este capabil de mare lucru. Apoi, „a vorbi despre femei“ Înseamnă „a vorbi despre o femeie“. Deși anumiți congeneri de-ai noștri precum Casanova, Howard Hughes sau Mick Jagger au depus lăudabile eforturi În acest sens, Întregul gen femeiesc nu va putea fi posedat niciodată. O singură carte e extrasă din pachet, filată, răsucită pe toate părțile și așezată
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
șansă de supraviețuire într-o lume sufocată de derizoriu. Ciclul de poeme Autobuzul cu cocoșați din antologia de autor Inima ca un pumn de boxeur (2000) valorifică tot fantezia grotescă ce alătură banalul și sublimul și propune un personaj, sam, congener cu mopete al lui Mircea Ivănescu sau cu Detectivul Artur, Reparata și alte personaje lin lirica lui Emil Brumaru. Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin (2001) e jurnalul unei poete ce își transcrie mai cu seamă trăirile, stările prin care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
Stănescu sau Marin Sorescu"71. Argumentul adus în favoarea acestei identități poetice nu este unul de natură estetică, în care prioritare să fie necuvintele, sau cuvintele de manieră necunoscută, surprinzătoare, șocante, metaforice, aproape violente, așa cum se întâmplă, în cazul celor doi congeneri, mai sus amintiți 72, ci unul de conținut, care se referă la surse de inspirație, teme și motive 73, regăsibile într-un comun "vitalism exuberant, de sorginte blagiană, dar și orfică, prin care eul liric aspiră la integrarea în fluxul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
specificului metaforei la Ana Blandiana. În acest sens, grupăm, încă de la început, creația Anei Blandiana în două etape. Prima etapă o numim, generic, etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (în care poeta demolează sensurile ancestrale ale metaforei, contribuind, asemenea congenerilor săi, la un dinamism al simbolurilor utilizate, fie la nivelul semnificatului, fie la nivelul semnificantului, "conferind un câmp semantic unui cuvânt ce nu a fost consacrat în limbajul poetic sau înnoind câmpul semantic prin îmbogățire, corectare, subversiune"35), iar a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să trec precum moartea-n cuvinte,/ (...) O, de-aș avea riscanta credință a dacilor,/ Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii,/ O de-aș avea absurd credință a dacilor/ Cei înșelați atât de mult după moarte". (Amân mereu) Asemenea congenerului său, Nichita Stănescu, Ana Blandiana deplânge imperfecțiunea pe care chiar și cuvintele o dețin: "Se iau cuvintele proaspete și se vorbesc,/ Până când rămân lustruite, egale,/ Și nimeni nu-și mai amintește/ Ce formă aveau și ce sens". (A treia taină
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mâinii supreme,/ După gura mea pictată/ de atâtea milioane de ori?/.../ Iertați-mă, uit mereu/ Că e totul prestabilit./ Și, totuși, un ultim cuvânt:/ Nici după cele ce spun,/ Nu știți cine sunt?"(Cel viu) Reconstruind, însă, elemente al liricii congenerilor săi, precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana scrie versurile a căror apropiere de A doua elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
resurecție chiar a universului rural, pe care modernismul îl trecuse într-un plan secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane. Ileana Mălăncioiu reînvie toate aceste elemente, aducând, totodată, propriul model de abordare a realității, prin poezie, dând naștere, și ea, asemenea congenerei sale, Ana Blandiana, la două lumi: cea exterioară și cea interioară, înlănțuite ambele prin cuvânt. Linia reconstrucției Ilenei Mălăncioiu este cea a unei poetici de amestec între un romantism sumbru și un expresionism întunecat, printr-o permanentă deconstrucție a canoanelor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încontinuu. Întoarcerea către sine, care există și la Ana Blandiana, ca într-un fascinant drum al reconstrucției interioare, mers înapoi, către origini, reprezintă retragerea în propriul trup, care, în cazul Ilenei Mălăncioiu, nu mai are nimic confortabil, ca la poeta congeneră, ci este unul apăsător, închis. Obsesia aceasta pentru drama propriului trup se estompează vizibil, însă, odată cu avansarea în volume. Astfel încât, "Linia vieții (1982) atenuează duritatea și nuditatea emoției, orientându-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri), nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a trăsăturilor impuse de curentul literar. În acest sens, am grupat creația Anei Blandiana în două etape. Prima etapă am numit-o generic, etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (în care poeta demolează sensurile ancestrale ale metaforei, contribuind, asemenea congenerilor săi, la un dinamism al simbolurilor utilizate, fie la nivelul semnificatului, fie la nivelul semnificantului, "conferind un câmp semantic unui cuvânt ce nu a fost consacrat în limbajul poetic sau înnoind câmpul semantic prin îmbogățire, corectare, subversiune"10), iar a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și ar conduce inevitabil spre un "vid stilistic", o denudare, o părăsire a învelișului protector, pregnant metaforic, atât de prezent în volumele anterioare. Metaforele-simbol luate în discuție sunt: copilăria, ploaia, oglinda, tripletul vis-somn-moarte, cu tot angrenajul de sensuri derivate sau congenere. Sunt toposuri pe care Alina le va identifica, pe rând, perseverent, în toate volumele publicate de Ana Blandiana. În cazul ploii, comparația cu Bacovia este pertinentă, deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să-l părăsească, reabandonîndu-se dureros ei Înseși. Renée este un caz, o „invenție” asemeni celor cu care, În alt registru, lucrează copios Amélie Nothomb. Implicarea auctorială este mult mai intensă În cazul Emmanuellei Bayamack-Tam. Scriitoarea Își asumă personajul preferat al congenerelor ei: femeia inadaptată (aici, din cauza urîțeniei), instabilă, singură, neînțeleasă de bărbații cu care intră În contact, puternică, totuși, datorită unei lucidități În cazuri extreme vizionare. Inventînd un personaj ajuns totuși la senectute, cu toată tinerețea unor irepresibile pulsiuni, autoarea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rămîne condamnat, ca Vladimir și Estragon, să continue În chiar lumina orbitoare a lipsei de sens, Într-un efort cu adevărat sisific de a deplasa locul sensului din transcendență, negată, În el Însuși. Blanchot a fost contemporan cu Noii Romancieri, congener cu Beckett (doar cu nu an mai tînăr). O Întreagă gîndire a sfîrșitului Îl continuă astăzi, mai ales În fenomenologie. Fără să-l uite, Însă, literatura contemporană l-a lăsat să reprezinte o epocă astăzi terminată: cea a modernității al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prezintă Într-un asemenea hal de precaritate Încît să fie nevoie de acțiune - acest sartrian substantiv - pentru redresarea ei. Obiectele sînt atît de vii, la Deville (personificarea lor este poate un pod Între scriitura flegmatică franceză și cea optzecistă românească, congenere), Încît ele, printr-un procedeu invers celui romantic, Însuflețesc ființele: palmierul din Havana, În Femeia perfectă, un hamburger, În Le Feu d’artifice. Apoi, protagonistul - un dezrădăcinat - părăsit apoi de Margot, nevasta de care-și amintește cu duioșii retezate spartan
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reînnodarea unei tradiții: aceea a literaturii vii, Întrupate În personaje ancorate Într-o istorie, nu atât transcendentă, destinală - cazul existențialismului - ci personală, individualizată. Ambele istorii au Însă un element comun: sfârșitul. Numai că la Jean Rouaud, ca și la alți congeneri, sfârșitul acesta nu este privit ca un atentat absurd la libertatea umană sau la sensul vieții. Moartea, la personajele lui Jean Rouaud, este una - oximoronul trebuie luat ca atare - efemeră: moarte-accident, moarte vaccinată, moarte vie, brodată de pânza infinită a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a ieșit așa cum ai vrut, rezidă semnele unei gândiri artistice suficient de mature pentru a se situa în text și simultan în afara lui. Poetul ieșean dă senzația că scrie în maniera și totodată că discretizează opțiunile poetice ale unora dintre congeneri. Dar știe, cu siguranță, a păstra echilibrul necesar între confesiunea patetică, "biografistă", și distanțarea rece, parodierea în tușe groase a feliei de viață "autenticiste": "gata, te strig pe mai multe voci,/ te aplaud de la distanță,/ da, pelicula de gheață a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tot în jurul ideii de amalgam existențial, pe care artistul poate și trebuie să îl ordoneze. Este, acesta, doar unul dintre posibilele răspunsuri la cunoscuta interogație hölderliniană: "La ce bun poeții în vremuri de restriște?". Interogație pe care, ca puțini dintre congenerii săi, Doru Maximovici și-o pune din ce în ce mai des... Cealaltă formă de care semnatarul celor optsprezece volume de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă necesității evidente de a trasa complexa dramă a artistului contemporan, este culoarea. Fără excepție, volumele sale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț al derizoriului. Dintre congeneri, Ana Selejan îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit modern și își propun, alături de alți tineri poeți: Mihail Crama, C.T. Lituon, Radu Teculescu, să abordeze aproximativ același perimetru tematic vagabondajul geografic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tentacular, mirajul medievalismului, al nopții, al lunii"), apreciind că nota particularizantă a autorului Izobarelor ar consta însă în preferința pentru prozodia tradițională: "Scrise în strofe aproape clasice, cu ritm și rimă, poeziile lui Mircea Popovici se deosebesc de cele ale congenerilor săi, care preferau versul alb, prin această muzicalitate formală". Mai mult decât acest aspect pur formal, creația lui Mircea Popovici îmi pare a fi individualizată și de o dominantă tematică, și anume predilecția pentru un exotism văzut, ca la Segalen
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Românească, 1988. Pasiunea livrescă se direcționează acum mai apăsat în direcția resuscitării decorului și procedeelor simboliste specifice, deși impulsul de a uzita de acest gen de scriitură este subsumat deseori unei tendințe de semn contrar, resimțite și mai acut de congenerii lui Mircea Popovici: nevoia de a persifla, de a se situa la antipodul oricărui model cultural. Din balansul nu tocmai lejer între cele două ia naștere nota specifică, cea de emoție gravă, fasonată cu o ironie totuși benignă. Poetul ascultă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
retro, pe deplin conștiente de propriile atuuri: o retorică bine stăpânită, pliată pe o interioritate vulnerată, înduioșătoare, dar demnă, care își exhibă singurătatea în volute clasic(izant)e, până la urmă luminoase. Pentru că, exact ca în poezia celui mai cunoscut dintre congeneri, Geo Dumitrescu, back ground-ul textual al lui Mircea Popovici ține de un sentimentalism profund, ce își conservă prospețimea și vitalitatea chiar și în acest ev al barbariei oripilante. Pe bună dreptate, ornicul de pe peretele poetului e pus să îi arate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
atitudinal pe care și-l impune par a demonstra că el pune preț pe cunoscuta plăcere aristocratică de a displăcea unui public sancționat adesea pentru neînțelegere. De aici, revalorizarea marilor teme, imagini sau mituri poetice, inclusiv a acelora pe care congenerii săi le adulează (un exemplu elocvent este atitudinea total ireverențioasă față de lumină din Plecat sunt de mult din Abdera, acolo unde se înscenează un ritual total diferit de ceremonia plină de gravitate din Îndoirea luminii lui Nichita Stănescu: "abia o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întotdeauna dramatică ce dă sens atât biografiei reale, cât și celei poetice. Foarte bine ales, titlul uneia dintre antologiile sale indică exact această situare în pofida unei poetici a prozaicului, a realismului biografic pe care l-au cultivat de la început majoritatea congenerilor: prin chiar acest element paratextual, Noduri pe linia vieții. Antologie de poezie 1985-2006 (Editura Paralela 45, Pitești, 2007), cartea și, prin extensie, întreaga sa creație poetică ar sugera, dimpotrivă, conștiința lucidă a fragmentării, a ruperii, a selectării acelor experiențe biografico-lirice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
totuși marea obsesie a lui Valeriu Stancu. Cele mai frecvente reflecții din textele sale poetice reiau cu insistență problematica menirii creatorului și a operei sale într-un timp în care aceasta este mai degrabă taxată ca revolută. Spre deosebire de cei mai mulți dintre congeneri, scriitorul este cât se poate de convins de legitimitatea poeziei de a exista și, mai mult, de a-și recâștiga prestigiul pe care i-l conferă funcțiile ei esențiale. Și pentru el, poezia rămâne singura cale de a reface un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
astfel, cartea apare ca un un șir de povești, majoritatea bine scrise și pline de tâlc, despre revelațiile de tot felul (includiv cele poetice), despre zbucium și repaos, despre moarte și viață, despre suferință și mai ales dragoste. Spre deosebire de majoritatea congenerilor, Cătălin-Mihai Ștefan scrie cu cerneala unui nostalgic al epocilor în care mitologiile personale creșteau din dragoste, nu din deprimisme îngrășate de ură. Referințe critice (selectiv): Șerban Axinte, în "Timpul", nr. 1, ianuarie 2006; Paul Blaj, hermeneia.com, 1 noiembrie 2010
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poemele într-un singur vers -construcții aproape silogistice ori apoftegmatice care aproximează marile realități ale ființei, în special dragostea ("Sânul ei ca o corabie a barbarilor" Vis fenician), solitudinea ("Sunt singur cu singurătatea în brațe" Iată), poezia sau moartea, uneori congenere ("Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]