10,996 matches
-
lungul unor stadii înscrise într-un ciclu al vieții familiale. Succesiunea stadiilor este determinată pe plan intern de solicitările membrilor familiei (ex. nevoile biologice, psihologice, sociale) iar pe plan extern de solicitările impuse la nivel social (ex. norme, expectanțele sociale, constrângerile ecologice)261. Delimitarea dintre stadii are la bază o serie de criterii precum: statusul profesional al întreținătorului de familie/întreținătorilor, structura familiei/numărul de membri, respectiv vârsta membrilor familiei 262. Deși numărul de stadii definite de autorii teoriei în diferitele
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
al familiilor care adoptă copii cu nevoi speciale sunt diferite așa cum arătam și în partea teoretică și prin rezultatele studiului nostru, ceea ce face ca, strategiile de recrutare necesare să fie adaptate acestora. Analizele cercetării noastre trebuie lecturate conștienți fiind de constrângerile întâmpinate în teren. Deși ne-am propus studierea exhaustivă a dosarelor înregistrate în perioada ianuarie 2005 iunie 2008 în cele șase județe, nu am avut la dispoziție nicio metodă de control pentru a ne asigura că ne-au fost date
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
stigmatizare. Cei care se conduc după această strategie consideră că, integrarea unui copil în familia adoptivă, nu este cu nimic diferită integrării unui copil nou născut într-o familie biologică. O altă posibilă explicație este lipsa de conștientizare a posibilelor constrângeri și provocări cu care se pot confrunta și a importanței informării pentru a preîntâmpina acești factori de risc. Atât respingerea diferențelor cu bună știință, cât și lipsa de conștientizare a nevoii de informare trebuie să reprezinte un semnal de alarmă
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
mi-a spus că eu voi ști. Mi-e teamă. 6.4 Concluzii Pentru a răspunde la întrebările adresate inițial, am avut în vedere mai multe cicluri ale formării familiei adoptive, care au scos în evidență factori de stres și constrângeri specifice, resurse și strategii de coping diferite. O primă concluzie ar fi aceea că, pe lângă stresul principal al adopției unui copil, care intră în familie cu o serie de caracteristici și particularități care adeseori pun la încercare resursele familiei adoptatoare
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
asupra parentalității și asupra rolului copilului în familie? Scopul implicit pentru care am considerat important să obținem răspuns la aceste întrebări a fost acela de a identifica potențiala stigmatizare socială a adoptaților și adoptatorilor. Am considerat stigmatizarea, o sursă de constrângere socială care ar putea influența negativ formarea noii familii. Metoda folosită a fost ancheta pe baza de chestionar. Chestionarul a fost autoadministrat, fiind distribuit prin poșta electronică. Instrumentul utilizat a fost un chestionar format din 28 de întrebări închise, grupate
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
necesar să-și construiască strategii de recrutare adecvate motivației și particularităților specifice adoptatorilor care acceptă copii din această categorie. În acest scop considerăm necesare studii realizate pe eșantioane reprezentative, la nivel național. Analizele cercetării noastre trebuie lecturate conștienți fiind de constrângerile întâmpinate în teren. Deși ne-am propus studierea exhaustivă a dosarelor înregistrate în perioada ianuarie 2005 iunie 2008 în cele șase județe, nu am avut la dispoziție nicio metodă de control pentru a ne asigura că, ne-au fost oferite
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
mai multe stadii ale cilului de dezvoltare a familiei adoptive: etapa pre-adopție, etapa acomodării, imediat după plasarea copilului în familie și etapa post-adopție de adaptare și consolidare a familiei adoptive. Fiecare etapă a scos în evidență factori de stres și constrângeri specifice, resurse și strategii de coping diferite. Kirk386 sublinia în teoria lui că, părinții adoptatori prezintă un "handicap de rol". Acest handicap se naște din lipsa prescripțiilor culturale de rol pentru părinții adoptatori. Ca și nașterea, adopția vine cu solicitări
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
violența domestică face necesară intervenția statului pentru protejarea victimei. Dreptul la contracepție este un drept al cuplului, dar și al individului, chiar împotriva deciziilor partenerului său. Drepturile articulează relațiile dintre oameni: fiecare libertate de acțiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi respectată de către ceilalți. M. Minow și M.L. Shanley (2001, p. 136) afirmă că „o teorie politică în care se neglijează relațiile de ocrotire și conexiunile dintre oameni nu poate trata în mod adecvat multe dintre temele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
vor fi puși în situația de a negocia raporturile existențiale cu partenerul feminin dacă doresc să păstreze relațiile cu copiii sau să primească sprijin personal ori pentru persoanele apropiate care se confruntă cu diverse probleme de viață. Astfel, vor exista constrângeri obiective care să-i conducă pe toți spre un parteneriat privat. Din sfera publică, se fac însă presiuni spre legalizarea cuplurilor heterosexuale care își propun să devină părinți. De la obiceiuri, prejudecăți, practici cotidiene până la aspecte de politică publică privind protecția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
morali, recompensați sau pedepsiți dacă faptele lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
2001, p. 63). În cadrul problematicii familiei monoparentale, o astfel de condiție ar putea fi identificată la nivelul cauzelor care au determinat constituirea respectivei familii. De multe ori, se recurge la separare sau la divorț tocmai pentru că în familie au existat constrângeri, pe care unul dintre parteneri le denunță (eliberarea de sub stresul unei relații insatisfăcătoare, de sub un trai dus în insecuritate fizică sau emoțională, devine necesară, mai ales dacă sunt implicați și copiii). Decizia unuia dintre soți de a desface legătura de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
om sau un grup de oameni dobândesc sau determină prin ei înșiși propriile reguli de conduită. Capacitatea de autonomie rezultă din interiorizarea regulilor și a valorilor, consecutivă unui proces de negociere personală cu diferite sisteme normative de interdependență și de constrângere socială (R. Doron, F. Parot, 1999, p. 100). Autonomia este circumscrisă, prin opoziție, cu eteronomia, situație când acțiunile sunt determinate de influența preponderentă a factorilor exteriori (după J. Piaget, copilul trece de la o morală eteronomă, când regulile de comportare sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și dezvoltare a vieții acestora. Viața lor nu le mai aparține, ele nu sunt, kantian vorbind, respectate în calitatea lor de ființe raționale, nu sunt considerate capabile de a-și da singure un sens existenței, de a hotărî, independent de constrângerile exterioare, ce este mai bine pentru ele, de a fi autonome. Critica clasică a contractului social se referă la faptul că acesta nu e o înțelegere între indivizi liberi și egali de la natură, ci este explicit un contract între capii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
implicite, un mare aport îl are comunitatea din care fac parte respectivele persoane. Prin intermediul normelor tacite, al comportamentelor statornicite în matrice specifice comunității, prin teoriile normative asupra binelui la care se raportează, o comunitate le impune indivizilor din cadrul său diferite constrângeri. În anumite cazuri, acestea nu sunt vizibile decât după ce faptul de viață s-a consumat. De exemplu, o familie monoparentală, în conformitate cu abordarea contractualistă, poate avea experiența căsătoriei și a divorțului, a tutelei privind copiii. Conform cu aceste contracte, nu încetează însă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
doar că nu trebuie pierdute din atenție diferențele de gen, care sunt prezente permanent în societate. Acestea sunt amplificate prin derularea rolurilor de gen. Atunci când o persoană este părinte singur, își asumă roluri parentale multiple, care impun anumite priorități și constrângeri. Citez ca semnificativă observația lui Vladimir Pasti (2003, p. 43): Ultima inegalitate prin naștere care supraviețuiește în societățile moderne, inclusiv în societatea românească contemporană, este inegalitatea de gen. Inegalitatea de gen ca inegalitate prin naștere înseamnă că o societate modernă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
infrastructuri; unei creșteri a cheltuielilor de administrare generală, legate de necesara adaptare a reglementărilor la procesele de industrializare și de urbanizare. c) Potrivit concepției organice, specifică keynesismului, Statul este o entitate distinctă de indivizi și superioară acestora, deținătoare a monopolului constrîngerii, și înzestrată cu rolul de decident social. Statul este presupus a încerca să realizeze interesul general, ce nu se confundă cu suma intereselor particulare. Aparatul instituțional al Statului este considerat un centru de decizie autonom. Cele două concepții descrise constituie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
o perspectivă evoluționistă conform căreia accentuarea diviziunii muncii în societățile civilizate reclamă intervenția Statului. Cînd Statul este mai puternic se cheamă că individul este mai respectat, cu atît mai mult cu cît solidaritatea "mecanică" a vechilor structuri social, fondată pe constrîngere, vine după o solidaritate "organică", bazată pe schimburi și interdependențe. O constatare similară întîlnim la Norbert Elias, care a insistat mult asupra rolului Statului în formarea Europei, matrice a civilizației moderne. Deci o societate particulară inventează Statul, iar aceasta, după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
respective. Foarte importante sunt, ca fond, virtuțile civice, care direct sau indirect stabilesc calitatea respectivei echipe. O societate deschisă, întemeiată pe diversitate și pluralism, înflorește cu adevărat doar acolo unde virtuțile civice joacă rolul ce le revenea până mai ieri constrângerilor societății holiste, bazate pe paradigma lui homo hierarhicus. Valorificarea infrastructurii culturale, a potențialului ridicat de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, a capitalului instituțional și a capacității de expertiză, dezvoltarea serviciilor intelectual-intensive și valorificarea forței inovative locale, numai acestea ar putea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cineva fură sau înșeală, aceasta se întîmplă deoarece termenii pieței nu sunt fixați dinainte. Dar pot ei fi fixați? Noțiunea de pasager clandestin (traducere din englezescul free rider) răspunde într-un anumit mod acestei chestiuni. Absența condițiilor necesare la apariția constrîngerii comerciale este frecventă și dă naștere unui comportament specific ce constă în încercarea de a obține un bun sau un serviciu fără a-i plăti costul. Este bineînțeles cazul hoțului, dar nu numai, căci noi suntem cu toții pasageri clandestini de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
centre de cost și centre bugetare, pentru a profesionaliza cât mai mult prețul decizional la nivel local, a limita preferințele politice subiective sau exagerate și a oferi soluții optime, creative. De multe ori, politicile naționale se constituie în factori de constrângere pentru reușita strategiilor locale de dezvoltare, adevărate provocări, iar soluția e tocmai descentralizarea reală și efectivă, care să permită intuirea tendințelor, identificarea diferitelor soluții novatoare și alegerea adevăratelor priorități și a politicilor cele mai eficace. Descentralizarea trebuie să fie atât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în țările în tranziție, structurile de guvernare își pun amprenta, influențând sursele de venit, deciziile referitoare la cheltuieli, capacitatea fiscală și eficiența serviciilor publice. Dificultățile articulării unor noi relații administrative, după perioada comunistă, bazate pe valorile democrației, în condițiile unor constrângeri majore, în special de natură economică, constituie una dintre cele mai mari probleme ale tranziției. Soluțiile ne sunt, însă, la îndemână. Nu există soluții de tip panaceu, dar există multe soluții bune și fezabile. Aplicarea lor ține însă și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
adevăr simplu și fundamental: piața și contractele pe care le implică ea nu reprezintă decît un mod, printre altele, de a a organiza și coordona relațiile dintre actorii economici. Contractelor li se pot substitui în mod util, în anumite situații, constrîngerea încrederii. Aparent, într-o lume machiavelică marcată de oportunismul agenților, aceasta n-ar putea să existe. Dar această manieră de a vedea lucrurile este eronată, deoarece ea confundă realitatea cu caracterul ipotetic al lui homo contractor. Ceea ce fac economiștii atunci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
pretutindeni niște egoiști, ci căutăm să evidențiem un mecanism, piața, care obligă pe fiecare să-și dezvăluie capacitățile și preferințele. În al doilea caz, cu ajutorul oportunismului, subliniem faptul că piața însăși poate, în anumite cazuri, eșua în garantarea loialității actorilor. Constrîngerea se prezintă atunci ca o ieșire posibilă. Economia publică nu spune altceva cînd evocă necesara intervenție a Statului în cazurile de indivizibilitate, externalități sau randamente crescătoare. Dar în privința încrederii ne aflăm într-o situație particulară interesantă, în care ipotezele de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
îndoială, mai aproape de adevăr, dar nu vom putea explica nimic din cauza unei ipoteze ce are în vedere un lucru și contrariul său, în același timp. Cu ipoteza oportunismului, din contra, înțelegem mai bine deoarece, în funcție de context, actorii vor alege contractul, constrîngerea sau încrederea, cu conștiința deplină a limitelor fiecăruia dintre acestea, ca soluții la problema coordonării. Toate aceste abordări ne reamintesc mai întîi că trebuie ținut cont și de comportamentele egoiste, care nu sunt singurele, dar care nu trebuie neglijate. Așa că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
regiuni, incluzînd și dezvoltarea unui amplu parteneriat public-privat. Prima strategie pare, în condițiile crizei, să nu se mai bucure de o adeziune masivă a elitelor politice și administrative. Se preferă tot mai mult variantele doi și trei, cu precizarea anumitor constrîngeri și fixarea anumitor obiective naționale. Descentralizarea este tot mai dorită și are avantaje certe, dar prezintă un risc major, dacă autoritățile regionale dau frîu liber unei concurențe fără scrupule pentru atragerea de investiții, capitaluri, întreprinderi, deci surse de avuție și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]