1,467 matches
-
Nu numai, 160-173, 328-338; Ierunca, Subiect, 197-200; Ioan Moldovan, „Oglinda și vidul”, F, 1994, 2; Adrian Popescu, Poezia maturității artistice, ST, 1994, 7-8; Simuț, Incursiuni, 206-214; Negoițescu, Scriitori contemporani, 196-201; Alex. Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, RL, 1996, 14; Barbu Cioculescu, Predominanța contemplației, JL, 1997, 5-12; Paul Goma, „Blasfemiile” grigurciene, JL, 1997, 5-12; Pop, Pagini, 107-115; Dicț. analitic, I, 222-223; Călin Teutișan, Revizuitorul, ST, 1999, 2; Grigore Scarlat, Zodia reculului moral, CL, 1999, 8; Dimisianu, Lumea, 326-333; Dicț. esențial, 355-357; Regman, Ultime explorări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
și rondel. Însă distanța în timp, schimbarea tonului și a atitudinii auctoriale, de la ironia tinereții față de provocările vieții la tristețea bătrâneții copleșitoare, duc la pierderea inefabilului poetic, a exuberanței jocului metaforic și, în același timp, la tentația de a simula contemplația. Cu doar câteva zile înaintea morții, după cum își amintește criticul Valeriu Râpeanu în prefața antologiei Poezii. 1928-1977 (1986), autorul predase Editurii Eminescu manuscrisul Cartea rondelurilor, ce venea să împlinească o „operă alcătuită cu o discreție exemplară”, în care limbajul rafinat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
neînsemnat, Întîmpinat adesea cu o imnică fervoare (a se vedea, În acest sens, primele paragrafe ale evocării din aceleași Memorii lovinesciene), ele acoperă și nostalgia, sentimentalismul „răvășit descompus”, adică un fond de anxietate răbufnind nu o dată la suprafață din miezul „contemplației visătoare”. Între asemenea coordonate, „minunata putere bovarică” e, de fapt, mai degrabă expresia unei autentice nevoi de comunicare / comuniune, de solidaritate compensatoare cu un grup uman animat de un ideal În care ființa solitară și anxioasă caută o posibilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Ducând mai departe una din direcțiile prozei lui Costache Negruzzi - aceea mitologizantă - Hogaș însuși este, prin erudiția evocării, părintele literar din care au descins un Ioachim Botez și, mai târziu, în latura prozei declamabile, Geo Bogza. Hogaș face literatură din contemplația naturii „ca un intelectual”, „e un beletrist”. Contrazicând imaginea lui Hogaș acreditată de critica mai veche, Vladimir Streinu observă cu îndreptățire: „firea lui de citadin, de cărturar și mai bine zis de intelectual și literat.”3 Ediția Hogaș întocmită de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
istorice, deschizând adesea savuroase paranteze filologice, dacă Tudor Vianu cultivă excursul teoreticoideologic și estetic în baza unui instrumentar riguros și a unor îndelung cântărite valorizări, Vladimir Streinu cercetează pozitivist, fără exces, biografia autorilor, îngăduindu-și zborul planat asupra operei și contemplația estetică sistematică și consecventă. Trei autori diferiți ca structură intelectuală și ca posibilități exegetice au dat o Istorie unitară, ce-și afirmă cu superbă modestie organicitatea, coeziunea și coerența lăuntrică. Versificația modernă În 1966, Vladimir Streinu publica un masiv „Studiu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule dogmatice. Transformarea teologiei într-o ideologie nu este decât rezultatul colateral
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin Popovici), ideologia Iluminismului umanist a acutizat ruptura umanismului renascentist între „minte și inimă”, cerebralizând impudic jocul speculativ asupra tainelor Bisericii, perpetuând pe orizontală bruiajul scolastic de odinioară printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mișcărilor nu poate conduce la succesul execuției, deoarece conștiința intențională a subiectului ia forma a două dispoziții: intenționalitatea focală și intenționalitatea subsidiară 1. Conștiința focală se aplică unor obiecte epistemice izolate, privite „în-sine”, deci scurtcircuitate semantic în raport cu totalitatea. În actul contemplației focale, nici unul dintre obiectele cunoașterii nu este integrat deja unui sens. Integrarea corespunde unei sinteze pe care numai conștiința subsidiară o poate realiza. Ea răspunde exigenței comprehensiunii întregului, corelând obiectele de studiu ale conștiinței focale unei totalități căreia, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și indiferențierii. Pentru a fi un veritabil scandal, teologia are nevoie nu de proba dialecticii burgheze, ci de retorica ascetică a Crucii. Contrar aparențelor, răstignirea patimilor nu conduce la mortificarea inteligenței, care prin recursul la alegorie recâștigă unitatea pierdută a contemplației originare. Nutrită din Scripturi, teologia descoperă în istoria lumii articulațiile mistice ale unei imense parabole. Prin urmare, practica teologiei nu presupune recursul la măsurători, ci darul adulmecărilor. Teologul nu este, la rigoare, un om de știință, ci un vizionar, profet
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să-i scandalizeze pe adepții unei spiritualități gnostice, pledând în favoarea unui exil noetic în fața forței de atracție gravitaționale a materialității. Perspectiva lui Clement Alexandrinul 4 este mult mai apropiată platonismului elenic, ce vede în corporalitate o deficiență opacă, iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică și schițează o eshatologie a revenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai puțin decât „posibilitatea de a putea”. Mai mult decât puterea de a întinde mâna (sau de a face orice altceva, în sens tehnic, aplicat și concret), puterea de a putea în genere este responsabilă pentru vertijul necontrolat al angoasei. Contemplația acestei pure posibilități - înaintea oricărui calcul sau intenționalitate precise - trasează conturul Sinelui. Angoasa ne individuează numai prin mijlocirea corporalității subiective. Actualizarea unei potențe se face doar în limitele corporalității. Întrucât precedă orice acțiune, angoasa nu poate primi încă o determinare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nivel uman nu realizează decât asimptotic, deci heterogen, autoafectarea trinitară, dar ea implică cu necesitate un parcurs de factură pascală. Renașterea coincide cu Învierea - singurul act care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
funcție de Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este iubire” (1In. 4,8), fără efort, epuizare și exterioritate. Recunoașterea acestei revelații însă n-ar putea rezista fără transportul analogic al contemplației naturale, pentru care destinația finală este paradisul. Dualismul între „valea plângerii”, semănată cu regrete, și „lumea de dincolo”, unde s-ar recolta premiile de fidelitate, nu poate caracteriza viața filocalică. Deși atemporal, Binele nu este lipsit de mișcare, ci e
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu adevărul și frumosul, măștile maleficului vor cădea răpuse. Până atunci, tradiția răsăriteană gravitează iconic în jurul misticii vederii (unio mystica)1. Structura cunoașterii teologice depinde în mod acut de această prezență iconică a simbolurilor care nu definesc, ci semnifică. Lumea contemplației teologice este plină de vestigii și reflexe, iar frumusețea omului este „inelul” prin care reflexele de transcendență ale creației primesc convergență 2. Cu alte cuvinte, contrastul maniheic între frumusețea lumii și frumusețea divină reprezintă o deformare a Ortodoxiei, al cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
necuprinsul”), ci hiperbola („Cel mai presus de toate”) are ultimul cuvânt în manifestul doxologic al Bisericii. Crucea negației pusă pe conceptele filozofiei este luminată pascal printr-o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mizerie înduioșătoare (interviu cu Alexandru Vona), LAI, 1994, 14; Irina Mavrodin, Cu și despre Alexandru Vona - Ciudățenia capodoperei, RL, 1994, 15; Elena Beram, „Ferestrele zidite”, JL, 1994, 17-20; Magdalena Popescu, „Ferestrele zidite”, JL, 1994, 17-20; Dan Stanca, Între acțiune și contemplație, VR, 1994, 5-6; Alexandra Crăciun, Sacrificii pentru „persistența memoriei”, CC, 1994, 6-8; Titus Popescu, Un poem romanesc: „Ferestrele zidite”, JL, 1996, 25-32; Țintă fixă: Alexandru Vona, VTRA, 1996, 10 (semnează Doina Jela, Cornel Moraru, Alain Paruit, Ruxandra Ivăncescu, Iulian Boldea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290641_a_291970]
-
te poți mântui prin muncă responsabilă și dedicată) stau la baza capitalismului modern de tip antreprenorial. Pentru protestanți, munca este valoarea centrală, care poate să le aducă în afară de profit, împlinirea spirituală, iar ascetismul mistic (dat de starea de rugăciune și contemplație) este înlocuit de ascetismul laic. Munca nu este doar un mijloc de a asigura traiul zilnic, ci dă și sens vieții. Finalitatea operațională a muncii este profitul, dar obținerea lui este plănuită nu pentru a fi cheltuit și risipit, ci
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
te poți mântui prin muncă responsabilă și dedicată) stau la baza capitalismului modern de tip antreprenorial. Pentru protestanți, munca este valoarea centrală, dar care poate să le aducă în afară de profit, împlinirea spirituală, ascetismul mistic (dat de starea de rugăciune și contemplație) este înlocuit de ascetismul laic. Munca nu este doar un mijloc de a asigura traiul zilnic, ea dă sens vieții. Finalitatea operațională a muncii este profitul, dar obținerea lui este plănuită nu pentru a fi cheltuit și risipit, ci, dimpotrivă
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
începutul secolului al XX-lea. Prozodic, și în tot stilul exterior, versurile sunt de factură clasică, însă temperatura lor, pulsația interioară aparțin sensibilității romantice. Delicate, limpezi, tăiate elegant, concentrate, adesea până la cristal, ele comunică duioșii, nostalgii, reverii, priveliști transfigurate de contemplație. Nu lipsesc formulările sentențioase. Aparent, poetul cântă lucruri obișnuite, obiecte și vietăți: oglinda, covorul, vioara, scrânciobul, fluturele, licuriciul, calendarul, însă acestea sunt doar pretexte, prilejuri de confesiune sau reflecție, uneori termeni de comparație sau material alegoric. La modul minor, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
și de mine însumi faci să-mi fie teamă”, toamna „lumini târzii se zdrențuie pe crânguri; / cresc adieri din lanuri cu tăciune, / și frunze slabe degetele strâng,/ să închircească-n scrum o rugăciune”. Reflexiv elegiac în Penumbre, poetul se abandonează contemplației, fără a-și reprima predispoziția meditativă, în Culori de apă, ciclu din volumul Poezie (1968), ce însumează grațioase stampe și inscripții marine. În câte două strofe sau în una singură, foarte sigur articulate, sunt prinse frânturi de peisaj sau încrustate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
Convorbiri literare”, „România literară” (revistă în care ține, din 1992, rubrica „Cerșetorul de cafea”) ș.a. Este laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2002). Aparent, într-o primă instanță, poezia lui B. s-ar situa în filiația liricii de contemplație domestic-bucolică ori gospodăresc-intimistă a unor simboliști și postsimboliști români din primele decenii ale veacului al XX-lea. S-a vorbit și despre descendența sa din G. Topîrceanu, legat de modul de a produce „suprarealitatea afabilă, plutitoare, plină de deliciile spiritului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
de la determinările realității și de la primejdiile ei, el își pierde domnia și e lăsat, fără nădejde, pradă mării. Iar apoi își recâștigă Milanul, însă tocmai ca magician, folosindu-se de însăși competența a cărei dobândire îl pierduse. Rătăcit cândva în contemplație și dezlumindu se astfel, el își transformă puterile oculte în puteri mântuitoare, în instrumentul de restituire a stărilor îndreptățite. Este un caz mai rar în echilibrul de forțe al lumii omenești, care mai totdeauna îi elimină pe visători și îi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ceruri în ruină / copilăria ce nu e se-ntâmplă (Delfică, trad. MB).384 Transpare dorința poetului de co-implicare în universul oniric al iubitei cufundate în somn și, prin acesta, în ritmurile armonice ale naturii; viziunea rămâne însă la nivelul de contemplație. Femeia, uneori nemișcata precum o statuie antică greacă, transmite odihnă, pace, liniște: posa dolce, abbandonata, serenità prilejuindu-i poetului viziuni fascinante, redate prin minunate sinestezii: la notte delle piogge di calde lune. Cele două iubite ale poetului din perioada în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
iubite, cufundate în somn adânc și perfect integrate în ritmurile și liniștea naturii. Ele par să dețină cheia porții către starea de armonie pe care amândoi poeții ar vrea să o recapete, iată de ce odihnă iubitei constituie subiectul predilect al contemplației. Analiza viziunilor onirice din a doua parte a subcapitolului a evidențiat diferențele dintre manieră leopardiană și quasimodiană de a le reda: poetul din Recanati a ales cursivitatea narațiunii, creând o continuitate între starea de somn și cea de trezie, în vreme ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]