3,537 matches
-
mare și permanentă neliniște, de aceea cu frica trebuie să te lupți, să te miști în jurul ei, s-o ataci din toate părțile, ca pe-o fiară rănită, numai așa o poți învinge. Nu duce la nimic bun să-ți contempli la nesfârșit propriile temeri. Iartă-mă că îți vorbesc atât de deschis, dar puținul lucru care a rămas între noi este sinceritatea, și aș vrea să mă bucur de privilegiul ei în continuare. Au rămas multe lucruri bune între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am întins goală între ei. Am alergat toți trei pe malul râului, m-am îmbrățișat cu fiecare pe rând și gelozia creștea în ei pe măsura dragostei ce-i lega. Deodată unul dintre tineri, să-i spunem Narcis, căci își contempla întruna profilul în apă, mi-a surprins chipul adevărat reflectat în volbura râului, căci oglinda nu e sensibilă la metamorfozele mele. A strigat către prietenul lui și mi-a apucat mâinile strâns la spate: E o Aspidă! S-o legăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aveam chef să urc până la izvor, era mult prea cald și somnul mă toropise. Ajung, prin urmare, la râu. O fată frumoasă ca o nimfă făcea baie goală în apele tulburi. La vederea mea, se oprește ca fermecată și mă contemplă îndelung cu ochii ei ca niște ațe, de un verde aprins. Apoi iese din apă, se îmbracă lent în fața mea, fără să se rușineze, și se așază pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spuse. Ele sunt două, dar par în fapt una singură, în timp ce eu sunt unul, ce mă sparg sau mă simt mereu în doi, duplicat. Desigur, în principiu pentru asta îmi trebuie o oglindă, dar nu neapărat. Simțea nevoia să-și contemple chipul din când în când, în orice îi era la îndemână: oglindă, geam, o vitrină, un ochi de apă, o pereche de ochelari... orice era capabil să-i rețină chipul și să i-l restituie. Să fie asta un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și nonșalanță mă paralizează. Nu pot protesta, nu pot decât răspunde la întrebările ei directe, ca și cum controlul asupra mea a fost complet luat de ea. Eu devin o biată ființă fără voință și memorie, rătăcită, care nu poate decât să contemple fără să întrebe nimic. Ghețarul Mereu veneam aici primăvara și schiam pe ghețar cu prietenul meu. Veneam an de an și mai vin chiar și acum, deși au trecut douăzeci de ani de atunci, doar că acum vin singur. Ghețarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar fi adresat un salut. Gestul ei fulgurat, abia perceptibil din mână, n-aveam să-l uit niciodată, cum degetele ei fine și expresive călcau ușor aerul în semn de adio. Aproape că mă enervam când luam fotografia s-o contemplu și mă întâmpina aceeași postură a ei de mai înainte. Am trăit multă vreme contrariat de darul prietenului meu, sau poate al ghețarului, această ființă splendidă, ce trăia aparent numai pentru mine în spațiul ei bidimensional, ce-mi trimitea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca o cameră de luat vederi, lăsând în urmă valea și cerul, și vine în întâmpinarea bătrânului, așezat pe prispă să contemple zilnic asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul, copilul și fereastra Bătrânul copil și străbunicul stau pe prispă și contemplă valea. El nu-și mai poate aminti acum dacă fereastra de cer i s-a arătat aievea lui sau ține strict de memoria străbunicului, pe care o resimțea acum în posesia lui. Sau poate fi doar una dintre povestirile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
moarte. Este ceva ce iei cu tine oriunde te duci. Boala ta e puternic grefată în tine. Tu ai sculptat-o cu dinții tăi de vampir cu care ai scormonit adevărul. Ai vrut să experimentezi, să încerci, să înțelegi. În loc să contempli. Să contempli și să te bucuri. Ăsta ar fi singurul sens al vieții. Faza 5. Acceptarea De câteva zile, am început tratamentul. Poate este doar o impresie, dar mă simt mult mai bine sau, cel puțin, împăcat cu gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ceva ce iei cu tine oriunde te duci. Boala ta e puternic grefată în tine. Tu ai sculptat-o cu dinții tăi de vampir cu care ai scormonit adevărul. Ai vrut să experimentezi, să încerci, să înțelegi. În loc să contempli. Să contempli și să te bucuri. Ăsta ar fi singurul sens al vieții. Faza 5. Acceptarea De câteva zile, am început tratamentul. Poate este doar o impresie, dar mă simt mult mai bine sau, cel puțin, împăcat cu gândul că asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am avut nevoie să fiu întotdeauna? Asta trebuie să fie nevoia mea și starea mea de perpetuă îndrăgostire, de grație, care mă ridică, mă detașează de mine însumi, pentru a mă putea contempla. Și tocmai această nevoie a mea îl ramifică pe El, pentru a putea disputa și a fi martor trăirilor mele. Numai așa ele se vor putea potența până la anihilare, negare sau până la dispariția obiectului (dacă el există!) ce a generat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ocolesc din toate direcțiile. Masa lor omogenă o disturbă emoțional, fără însă a-i afecta mișcarea. Mamele. Tabloul Mama trece la fel de nepăsătoare, precum cuplurile de îndrăgostiți, alături de prietenele ei de școală, excesiv de exuberante și zgomotoase. Eu rămân o clipă să contemplu careul bizar, desfășurat pe o porțiune apreciabilă de plajă. Ieri nu era sau, cel puțin, nu i-am remarcat prezența. De altfel, nici nu-mi dau seama cum ar fi putut exista în îngrămădeala aia de cearșafuri. Mă întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
copiilor pendulau și ei înainte și înapoi, sărind și aterizând pe diverse părți ale corpului, fără să iasă în evidență, dar contribuind la mișcarea browniană de colectiv, la crearea acelei atmosfere microscopice de materie dezlănțuită în mișcare. Și, în timp ce-l contemplam pe zeul meu întemnițat, se apropie un om cu o înfățișare neplăcută, ce purta o banderolă roșie pe braț, pe care e desenat un semn ciudat ca o zvastică și ținea în mână un fel de baston milițienesc. Îmi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe care vrea fiecare să mi-l atribuie. -Este echivalentul locului de muncă interimar. -Exact. -Ce prenume a ales Olaf? -N-o să ți-l spun. Nu vreau să-ți influențez imaginația. Mă prefăcui că reflectez privind-o cu atenție, așa cum contempli o mostră de nuanțe la un negustor de vopsele. Părea să jubileze că este observată în felul acesta. O înțelegeam: voia să trăiască ad libitum acest moment extraordinar pe care îl trăiește fiecare o singură dată și aproape întotdeauna fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Aveam impresia că sap sub o vilă splendidă pentru a aduce la lumina zilei ruinele unui târgușor lipsit de importanță. Această arheologie absurdă sfârși prin a mă înnebuni. Începui să gem întruna „Ține-ți gura, Pergolese!”, din ce în ce mai frenetic. Biscuit mă contempla disprețuitor. Fugii la etaj să caut mâzgăleala din ajun. Se dovedi a fi la fel de puțin mnemotehnică precum o lopățică pentru prăjituri. Țipai în disperare. Am coborât iar. În bucătărie, am dat din nou peste mesajul lui Sigrid. Numărul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
că dacă adoptam în mod durabil acest stil de viață, nu voi întârzia să devin mâța grasă prefigurată de Biscuit. Această meditație anxioasă favoriză alunecarea mea în somn. Când mă trezii, Sigrid era așezată pe jos lângă canapea și mă contempla duios. M-am întins și am spus primul lucru care mi-a trecut prin minte: -Mi-e foame. Izbucni în râs. -Să dormi și să mănânci. O să-ți spun Biscuit Doi. -E straniu că-mi spui asta. E tocmai la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de necrezut de alcool de calitate infectă, și-apoi scria pagini magnifice. -Și dumneata vrei să scrii? -Nu. Eu vreau să fiu cu dumneata. -Vrei să vezi unde ne va duce alcoolismul? --Nu poți fi alcoolic bând numai șampanie. Mă contemplă cu scepticism. La ora unsprezece, destupă sticla de veuve-clicquot. Primele înghițituri mă paralizară de plăcere. Trebuia să tac și să închid ochii: pentru ca întreaga ființă să devină cutia de rezonanță a acestei plăceri. -Ai o mare calitate, Sigrid: știi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
am botezat și l-am cumpărat fără să mă informez în legătură cu prețul. Când a devenit al nostru, mi-am instalat colecția acolo. Cum nu aveam încă mobilă, apartamentul semăna cu un muzeu. M-am așezat împreună cu Sigrid pe podea ca să contemplăm acest palat de necrezut. -E casa noastră, spusei. -Ne-ar trebui un pat, zise Sigrid. -Ori mai degrabă două sarcofage. Încetul cu încetul, Sigrid mobilă templul care începea să semene cu Abou-Simbel înainte de a fi fost jefuit. În felul acesta, contul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
iarnă, Sigrid îmi cerea s-o conduc până la Cercul polar. Trebuia să rulez mai mult de o zi și să traversez frontiera norvegiană până la coastă. Uneori marea era înghețată, insulele nu mai erau insule, ajungeai la ele pe uscat. Sigrid contempla la nesfârșit albul necuprins și cred că știu la ce se gândea. Pentru mine, albul acesta era cel al paginii virgine pe care o cucerisem. SFÂRȘIT COPERTA IV „Există o clipă, între a cincisprezecea și a șaisprezecea înghițitură de șampanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
versuri (Visuri care dor, „din zbuciumul acestui secol“, Înmuguriri, Fălticeni, 2001) semnată de Petru Boroianu din care reiese exact contrariul, și anume că România era în acea perioadă o țară paradiziacă. În 1979, poetul se urcă pe muntele Ceahlău și contemplă Moldova. Iar ceea ce vede îl încântă: ‹ „Sub razele plăcute, / La Piatra, Săvinești, / Pământuri renăscute, / Zidiri ca în povești. / Bacăul din câmpie / Cu ale lui grădini, / E plin de veselie, / De muncă în uzini. // Bârladul și Galațul / Ne cântă imnuri noi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Sfaturile, în general, agasează, dar acestea, în mod special, au ceva previzibil și bătrânicios, care le face și mai antipatice. În limba de lemn a propovăduitorilor moralei creștine, autoarea emite adevăruri banale și meschine: ‹ „Gonește de la tine plânsul suferinței și contemplează la eternitatea care te așteaptă. Dacă te lași doborât de tristețe și de lacrimi, vei rămâne singur și neajutorat. Oamenii sunt solidari la necazuri, dar pe timp scurt și, de cele mai multe ori, interesat.“ Asemenea afirmații sunt de o tristă justețe
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În adevărul despre mecanismele puterii. Și dacă adevărul nu poate fi imoral într-o societate normală, nici Machiavelli nu e imoral, cum îl acuzaseră adversarii lui și ai adevărului. Și nu este astfel, pentru că el n-a făcut decît să contemple eșichierul istoriei și să extragă scheme de comportament princiar care conduc la succes, fără să omită opusul. Nici amoral nu e întotdeauna autorul vizionar, de vreme ce în paginile cărții recomandă să se pună frînă actelor de cruzime, corupției și abuzului de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
semne vreau să zic, i-a rămas invizibilă autorului, numeroase priveliști și figuri au țîșnit din pagină ca să i se atîrne cititorului de gene. De geana lăuntrică, de bună seamă, fiindcă Victor Hugo, În timp ce-l plăsmuia pe Gavroche, nu-l contempla țopăind pe masa lui de lucru, Tolstoi nu și-a scris epopeea În chip de spiriduș strecurat În coafura Annei Karenina și purtat de ea pretutindeni, iar Rebreanu nu a ținut el de coada sapei cu care George l-a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cer Înaintea căruia mirarea mea se Încumetase cîndva să numere stelele. Între Sfatul Popular și miliție Aveam paisprezece ani cînd am părăsit definitiv Ră teș tii. Aici Îmi petrecusem vacanțele, În casa din incinta pri măriei. Acolo crescusem, de acolo contemplasem și memorasem În bună parte curgerea luminii. Pe prispa acelei case, erau să mă doboare lacrimile la dispariția bolții de viță ce mă ocrotea În umbra ei și mă apăra de toamna de dincolo. Căci Într-adevăr, Într-un octombrie
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]