KorAP: Find »[drukola/base=corporalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...29 >

714 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

dezirante: o mașină care mănâncă, o mașină care vorbește, o mașină care respiră etc. Corpurile dorinței sunt permanent supuse recombinării interne și contestării externe: întotdeauna corpul dezirant este în proces sau în devenire, în alteritate și în diferență. Alăturarea dintre corporalitate și dorință este realizată de către filosofii francezi pentru a evidenția constantele legături și simbioze conduse de forțele instabilității mașinice, de mișcarea neîncetată a părților și a organelor. Corpul mașinic nu este important în ceea ce este, ci în ceea ce devine, astfel

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
gender din cyberfeminismă. Umanizarea ordinatorului se leagă de dorința subiectului uman de a reduce anxietatea, frica sau frustrarea resimțite în procesul utilizării tehnologiilor comunicaționale, iar însăși analogia uman-tehnologic se evidențiază în ambiguitatea formulării sale: deși computerul, în sens tehnic, neagă corporalitatea umană, umanul atribuie reversibilitate relației om-mașină virtuală. Un al doilea paradox subliniază faptul că, deși suntem în era subiectului cyborgizat, eră în care utilizarea tehnologiilor și a artefactelor proliferează de la medicină la existența intimă, viața umană este trăită prin intermediul trupului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
umană - computer relevă plăcerile corporealității într-un mod care spulberă distincțiile animal-spirit-mașină (vezi McRae, 1997, pentru această chestiuneă, împreună cu corolarele lor de tipul material-imaterial. Numeroși cercetători discută spațiul virtual prin referire la problematicile materialității sau ale imaterialității și cele ale corporalității, respectiv ale noncorporalității în momentul când discută spațialitatea tehnologică în termeni duali. Acest capitol se oprește însă cu precădere asupra perspectivei lui Heim (1993Ă care analizează raportul corporalitate-noncorporalitate în cadrul cyberspațiului sub forma relației materialitate-idealitate, o relație la fel de vulnerabilă și de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de deschidere și de întretăiere permanentă și posibilitatea relației erotice în realitatea virtuală și/sau în cyberspațiu nu fac decât să accentueze caracterul întrupat al subiectului uman în virtualitate. În cercetarea de specialitate, se remarcă două atitudini referitoare la problematica corporalitate/decorporalitate din cadrul ontologiei virtual: pe de o parte, virtualitatea este învinuită de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene, Sobchack (2000Ă și Stone (1991Ă. Pentru prima cercetătoare, virtualitatea neagă prezența fenomenologică a corporalității în lume: sintagma „a fi în lume” este considerată ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice trupului, dar și substanțialitatea concretă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
înseamnă producerea trupului uman în cyberspațiu sub o nouă formă, tehnologică. Acest cyborg pătrunde corporal, prin intermediul simțurilor și al minții (pentru cercetătoare, conștiința este profund înrădăcinată în entitatea fizicăă în cyberspațiu: indiferent de gradul de virtualitate atins de subiectul uman, corporalitatea este condiția necesară a existenței. Precum Hayles (1997, 1999 - vezi capitolele următoareă și spre deosebire de Sobchack (2000Ă, Stone (1991, 1992Ă nu neagă prezența și manifestarea materialității și a corporalității în cadrul spațiului virtual. Dimpotrivă, este de părere că subiectul, oricât de virtual

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fizicăă în cyberspațiu: indiferent de gradul de virtualitate atins de subiectul uman, corporalitatea este condiția necesară a existenței. Precum Hayles (1997, 1999 - vezi capitolele următoareă și spre deosebire de Sobchack (2000Ă, Stone (1991, 1992Ă nu neagă prezența și manifestarea materialității și a corporalității în cadrul spațiului virtual. Dimpotrivă, este de părere că subiectul, oricât de virtual ar deveni, se manifestă ca trup - viața umană este experimentată în cyberspațiu prin intermediul corpului: „Chiar în epoca subiectului tehnosocial, viața este trăită prin corpuri”. (Stone, 1991, p. 13Ă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
concrete ale evenimentelor derulate în Internet, diversele studii etnografice dezvăluind manierele în care utilizatorii se raportează cyberspațiului și/sau realității virtuale în termeni corporali, chiar viscerali. Interacțiunea senzorială, perceptivă, inclusiv cea erotică a umanului cu tehnologiile ordinatorului indică dorința relucrării corporalității umane în diverse ritmuri, vibrații și intensități. Aceste corporealități sunt trecute cu vederea în discursurile care reduc identitatea umană virtuală (avataruri sau persoane onlineă la aspecte și acțiuni ale minții (vezi mai josă și care încearcă a „uita” sau a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a Internetului, perspectiva de ansamblu a tuturor acestor unghiuri de vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat desprins de condiția sa biologică, adaptat noului context mașinic postevolutiv sau postbiologic. Corporalitatea umană se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției metafizice a umanului drept centru al tuturor lucrurilor existente, fără a mai lăsa acesteia drept de apel, spulberând posibilitatea manifestării autonomiei, a intenției și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și al dispariției demarcațiilor dintre artă-știință-corporealitate, ideile și teoriile postmoderne ale mutațiilor identitare par simple ficțiuni. Precum performările artistei Orlan, „lucrările” artistice ale lui Stelarc sunt corporal-umane, implicând propriul trup până la limita suferinței și restituind legătura strânsă dintre spațiu și corporalitate, în același timp provocând publicul să gândească dincolo de granițele eului. Ajunse la limita patologicului, lucrările corporale indică un traumatism suferit de trupul uman, atât în contextele hipertehnologizate, cât și în cadrele saturației cu imagine și cu informație, conturându-se ca

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
se poate realiza o corespondență între fenomenologia și mecanologia morții. Fascinația pentru animarea inanimatului intră în proximitate și cu dubla raportare (atracție și repulsieă față de ideea morții, de reificare și de putrefacția cadaverică. Producând imagini digitale ale trupului, biotehnologiile transformă corporalitatea într-un puzzle de biți, având toate proprietățile necesare mutabilității și (reăcombinării, asamblării și plasticizării. Avem de-a face cu o imagine „curată”, clinică și pură a morții, în condițiile în care „resturile” organice sunt înlăturate. Metodele și tehnicile medicale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
interiorului trupului prin tehnologii ale imaginii medicale și simularea, captura și recrearea acestuia în cyberspațiu produc, pe de o parte, vizualizarea și circulația informațiilor despre boală și mortalitate, iar, pe de altă parte, un vis al nemuririi umane împlinit în corporalitățile cibernetice, un soi de corporalități care mijlocesc cu precădere controlul, supravegherea (pluriăpanoptică și posibilitatea de manipulare mintală a ființelor umane. Prin tehnologiile virtuale, medicina a devenit una informațională și comunicațională, aducând cu sine atât avantajele, cât și riscurile specifice informațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
imaginii medicale și simularea, captura și recrearea acestuia în cyberspațiu produc, pe de o parte, vizualizarea și circulația informațiilor despre boală și mortalitate, iar, pe de altă parte, un vis al nemuririi umane împlinit în corporalitățile cibernetice, un soi de corporalități care mijlocesc cu precădere controlul, supravegherea (pluriăpanoptică și posibilitatea de manipulare mintală a ființelor umane. Prin tehnologiile virtuale, medicina a devenit una informațională și comunicațională, aducând cu sine atât avantajele, cât și riscurile specifice informațiilor și comunicațiilor, precum virușii și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și entități artificiale intră într-un circuit al existenței transparente și ostentative: implanturile și protezele bruiază limita dintre viu și non-viu, între biologic și siliconic în numele unei informatizări universale. Sperma, ovulele, organele interne, sângele există în bănci speciale, formând o corporalitate colectiv-globală, fără înfățișare palpabilă, care funcționează după principii ale mijlocirii fertilizării, transfuziei sau transplantului. Acestui tip de virtualizare interumană i se adaugă posibilitatea de virtualizare hibridă sau transumană prin obținerea unor conglomerate metise, amestecând speciile și regnurile în imaginea unui

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Prin urmare, ontologia virtuală a cyborgului nu cunoaște doar problematicile existențiale și perceptive ale trupului cibernetizat, ci se suprapune cu chestiunile vulnerabile ale ideologiilor identității virtuale. Identitatea se prefigurează în cyberspațiu și în lumile virtualității tehnologice ca eliberare de limitele corporalității și ca libertate de alegere. Astfel, se aplaudă pretutindeni modurile în care identitatea, în cadrul rețelei Internet, poate fi selectată, deoarece, fluidă și polimorfă, poate fi asumată sau lepădată cu ușurință. Creaturile în carne și oase par a fi lăsate în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
subiectului uman la interfață, după cum se poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea dintre normal și anormal, real și fictiv, se poate perpetua continuitatea însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este congruentă cu materialitatea, deopotrivă în sens tehnologic și fizic-senzorial. Această a doua accepție a ontologiei virtuale, avatarizarea, completând procesele cyborgizării sau ale protezării umanului, devine sinonimă parțial cu interfațarea în special în legătură cu mediul Internetului. Identitatea cyberspațială se

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
variilor tehnologii. Aceste perspective postmoderne asupra identității cibernetice eșuează însă adesea să sublinieze practicile prin care utilizarea noilor contexte restaurează diferența și inegalitatea în acces și devine emblema deopotrivă a dominării și a eliberării, a contestării și a aproprierii. După cum corporalitatea este surprinsă ca o zonă a devenirii și a metisajului (visceral, mintal, cultural, social etc.Ă, mai degrabă decât ca o predeterminare a naturii, identitatea subiectului online este o formă de întrupare care mixează organe, funcții și simțuri biologice cu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
lor material” (vezi Horner, 2001Ă, astfel că primatul naturii corporeale se menține în contextele virtualității. Credința în libertatea nemărginită a eului online este iluzorie și, la limită, capătă un aspect amoral prin frizarea iresponsabilității și a neîngrijirii față de celălalt. Omiterea corporalității și suspendarea eului în spațiul virtual nu pot avea decât un caracter temporar, în condițiile în care un comportament online depinde în mare măsură de viața material-fizică și de prezența offline. Tipul de identitate conturat concomitent cu apariția Internetului este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și psihosociologia vor trebui să ia în considerare problemele percepției asupra celuilalt în spațiul virtual al mistificărilor, dedublărilor și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale coexistenței dintre identități și corporalități. Avataritatea se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum virtualitatea este o conviețuire între fizic și digital, alteritatea este o confluență a identicului și a diferitului. În conformitate cu familia lexicală a termenului, alteritatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
este augmentată în spațiul și în identitatea virtuale. Teleprezența și alte concretizări ale tehnologiilor telematice sunt urmărite în modurile în care produc un nou nivel de conștiință, în special prin spulberarea ideii de unicitate a individului și prin pulverizarea barierelor corporalității fizice. Problema este că Ascott (1989, 1995Ă discută strict conectarea minților umane (mind-to-mindă sau simbioza conștiință-mașină în cadrul rețelelor computerizate, considerând chiar posibilitatea lipsei trupului (mintal of bodyă. Astfel că teoreticianul vorbește de diseminarea eului în rețea, de interconectarea subiectivităților, de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
În acest caz, raportul dintre identitate și alteritate ni se pare a fi complet denaturat și degradat. Mai degrabă decât să susținăm prezența unei singure conștiințe conectate, globale și postbiologice în contextul Internetului, milităm pentru manifestarea diferenței și devenirii în cadrul corporalității și pentru acceptarea alterității ca singularitate în spațiul virtual. Identitatea în rețea a utilizatorului, în același timp singulară și mediatică, își manifestă imanența corporală și eterogenitatea, asamblându-se sub aspectul devenirii și al schimbării, dar regăsindu-și integritatea. Transversal și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale unor intracorporalități și intrasubiectivități. La fel ca în cazul fuziunii dintre fizic și digital în cadrul spațiului virtualității, intercalarea dintre biologic și informațional ține

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale unor intracorporalități și intrasubiectivități. La fel ca în cazul fuziunii dintre fizic și digital în cadrul spațiului virtualității, intercalarea dintre biologic și informațional ține de o arhitecturare a corpului și a identității virtuale în funcție de criteriile reunite ale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sunt afectate și strămutate de acțiunile și procesele tehnologiei computaționale. O arhitectură virtuală, nu doar a spațiului digital, ci și a ființei corporal-identitare (postăumane, se construiește în cyberspațiu ca marcă relevatoare a coexistenței dintre fizic și numeric, dintre conștiință și corporalitate, dintre materialitate și imponderabilitate. Interferență de visceralitate și digitalitate, identitatea virtuală se naște în mod biotehnologic din corporalitatea concatenată spațiului tehnologic comunicațional. Știința ciberneticii nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci și a ființei corporal-identitare (postăumane, se construiește în cyberspațiu ca marcă relevatoare a coexistenței dintre fizic și numeric, dintre conștiință și corporalitate, dintre materialitate și imponderabilitate. Interferență de visceralitate și digitalitate, identitatea virtuală se naște în mod biotehnologic din corporalitatea concatenată spațiului tehnologic comunicațional. Știința ciberneticii nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o experiență, oricât de virtualizată, este filtrată prin trupul care asigură accesul la orice tip de lume

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]