KorAP: Find »[drukola/base=cosmic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...311 >

7,769 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

care se naște și exprimă o frustrare valorică de ordin cosmic. "Cu toate acestea, nu principiul dizarmoniei este comunicat de cele patru poezii. Disonanța este chemată aici pentru a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării. "Armonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
în lumină/ Să caut armonia a sferelor senină/In inima-mi... (Mureșanu). Comuniunea cu universul, oficiată în haine festive, are loc sub semnul afectivului și al înaltei înseninări; dar emoția suie întotdeauna, in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice. "Prin participarea convergentă a diverșilor factori amintiți mai sus, se ajunge finalmente la acea senzație particulară indusă de poemul eminescian, la acea stare inefabilă care este perfecta armonie interioară. "Decisiv intervine în primul rând armonizarea sufletului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
al visului; al negrăitului și al transposibilului: Eminescu este marele vizionar spațial al poeziei universale, conferind spiritului cel mai larg orizont de respirație, de zbor. "Întregul complex de armonizări relevate mai sus transformă poemele eminesciene in veritabile exersări ale armoniei cosmice, de o desăvârșire, de o inventivitate și de o incantație care semnează acel unicat în literatura noastră și care face imposibilă transpunerea în altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul tinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
de profund patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale " Nențeles rămâne gândul/ Ce-și străbate cânturile,/ Zboară veșnic îngânându-l/ Valurile vânturile". Cititorul este intens antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
îngerilor, urmează decăderea bacantică, dar în final devine o sfântă "prin iubire". În Cu mâine zilele-ți adaogi hipostaza luminoasă inițială este ziua de azi înveșnicită, urmată de o întreagă defilare a necurmatei treceri, dar în final izbucnesc priveliștile sclipitoare cosmice sub contemplarea gândului etern, pentru care și moartea este o părere, o luminoasă vestitoare de vieți. În Luceafărul se pornește de la lumina astrului în haine festive galben-albastru și iluminarea sufletească a Cătălinei, urmează întunericul fizic al nopților și opacitatea psihică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie. De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura, conceptului "dike" care era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie. De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura, conceptului "dike" care era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic prea mult !" recomanda evitarea excesului care poartă la dezordine. Expresii ale ordonării cosmice aflăm în unele principii, precum: logosul universal rațiunea care instituie unitatea și inteligibilitatea lumii, anulând haosul; platonicianul kalonka gathon unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
matematician, medic, filozof, poet Omar Khayyam a fost de asemenea unui din cei mai proeminenți oameni ai universalismului. Michelangelo a fost sculptor, pictor, arhitect, poet. Omul universal este totodată și homo cosmicus, gândește, creează, acționează în proiecție și responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a fost de asemenea unui din cei mai proeminenți oameni ai universalismului. Michelangelo a fost sculptor, pictor, arhitect, poet. Omul universal este totodată și homo cosmicus, gândește, creează, acționează în proiecție și responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din Scrisoarea I eminesciană. De asemenea în viziunea vechilor egipteni piramidele și raporturile lor cu marile coordonate ale universului, supradimensionarea statuilor, expresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
în Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică din Faust goethean are loc spre ambele lumi mitologice creștină și greacă. Axul conducător este tot iubirea terestră până aproape de final, unde se bifurcă: pe pământ ea devine faptă socială, proumană, iar dincolo, dragostea pentru Margareta devine cerească. Dar apoteoza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ea devine faptă socială, proumană, iar dincolo, dragostea pentru Margareta devine cerească. Dar apoteoza finală divină trece prin haos moral: uciderea lui Valentin, tragedia Margaretei, uciderea lui homunculus, uciderea lui Baucis și Filemon. Lirica lui Friedrich Hölderlin dezvoltă o tensiune cosmică de cea mai pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste ale elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept numele ce conține Unul și Totul, a poeziei ca unica religie viabilă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept numele ce conține Unul și Totul, a poeziei ca unica religie viabilă în eternitate, pentru că omul poetic merită să trăiască pe pământ. Existența poetului este necesară, responsabilitatea sa fiind cosmică, el întemeiază ceea ce durează, el primește raza Tatălui, fulgerul pentru a-l dărui oamenilor sub forma poeziei: "Nouă ne e dat să rămânem drepți,/ cu fruntea descoperită, o, poeților,/ să luăm cu propria mână raza Tatălui,/ fulgerul însuși/ și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu starea poetică; Această lume nu este atât de săracă încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
nu suntem decât visul poetului. Numai el este viața". Și iată o culminație a sublimității conferită omului: "Libertatea absolută pentru toate spiritele, care nu trebuie să caute pe Dumnezeu și nemurirea în altă parte decât în ei înșiși". O viziune cosmică de asemenea de mare puritate și vibrație, întâlnim la Rabindranath Tagore. Pe de o parte, concepția panteistă hindusă, în sensul că toate sunt în Unul, confundate prin iubire advaitam=anandam datorită unei armonizări existând din eternitate și, din acest motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
un Dincolo indiscernabil, dar intens râvnit, luând pe aripile lor pământul și cerul, întregul univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și voiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și voiesc; aceasta mi-e ultima viață... Nu mai renasc de-acuma, căci, iată, te-am găsit. Deschizi eternitatea: în pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârșit... ...Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă, fie că afirmă viața proprie și a lumii. De la "aminul" negării, un nu care se voia radical în Lauda somnului, poetul din Lancrăm va sui către un da nietzschean al celebrării frumuseții firii și al tărâmului natal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La cumpăna apelor" (Din adânc) domină abisalul, pentru ca în volumele "La curțile dorului", "Nebănuitele trepte", "Mirabila sămânță" să izbucnească dionisiacul iubirii (Catrenele fetei frumoase, Pean pentru o tânără) și a laudei vieții în plină amiază cosmică (Focuri în primăvară, Ceasul de vară). * Lirica lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în descrierea cosmogenezei din Scrisoarea I, la spațiile abisale din Mortua est!, Rugăciunea unui dac, Melancolie, Strigoii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]