1,113 matches
-
credincios. Am adunat cioburile, cu intenția vagă de a le lipi, dar, fără îndoială, e un lucru imposibil. Cum naiba a putut să sară singură de pe locul ei? Sunt total nedumerit. — Dar, domnule Arrowby, toate scrisorile dumneavoastră se află în cotețul de câini. În cele din urmă m-am dat bătut și m-am dus să mă interesez la oficiul poștal. Spun că „m-am dat bătut“, nu pentru că prin aceasta mi-aș fi știrbit prestigiul față de săteni (deși și acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-mi trimită doar scrisorile sosite de la prieteni. Și, așa cum mă lămuresc singur, se vede că nu am prieteni. Dar eram interesat să primesc o anumită scrisoare, pe aceasta, cel puțin, o așteptam. Oricum, să ne întoarcem pentru moment la cotețul de câini. Cotețul de câini? am întrebat-o pe doamna de la oficiul poștal. (E sora proprietăresei prăvăliei, iar oficiul poștal e situat în aceeași clădire cu prăvălia.) — Da, în cotețul de piatră aflat pe drum, chiar înainte de ajungeți la casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
doar scrisorile sosite de la prieteni. Și, așa cum mă lămuresc singur, se vede că nu am prieteni. Dar eram interesat să primesc o anumită scrisoare, pe aceasta, cel puțin, o așteptam. Oricum, să ne întoarcem pentru moment la cotețul de câini. Cotețul de câini? am întrebat-o pe doamna de la oficiul poștal. (E sora proprietăresei prăvăliei, iar oficiul poștal e situat în aceeași clădire cu prăvălia.) — Da, în cotețul de piatră aflat pe drum, chiar înainte de ajungeți la casa dumneavoastră. Doamna Chorney
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puțin, o așteptam. Oricum, să ne întoarcem pentru moment la cotețul de câini. Cotețul de câini? am întrebat-o pe doamna de la oficiul poștal. (E sora proprietăresei prăvăliei, iar oficiul poștal e situat în aceeași clădire cu prăvălia.) — Da, în cotețul de piatră aflat pe drum, chiar înainte de ajungeți la casa dumneavoastră. Doamna Chorney cerea ca scrisorile să-i fie lăsate întotdeauna acolo. Acest obiect, situat la capătul cărării ce duce spre pistă, îmi fusese indicat de agentul imobiliar ca fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
capătul cărării ce duce spre pistă, îmi fusese indicat de agentul imobiliar ca fiind semnul de hotar al proprietății mele și, desigur, îmi atrăsese atenția, dar nu-l cercetasem niciodată. E o stâncă masivă, și are, într-adevăr, forma unui coteț de câini, dar un coteț care, după părerea mea, ar fi potrivit doar pentru un câine de piatră. Îmi imaginez că inițial a fost folosit pentru alte scopuri, deși nu îmi pot da seama pentru ce anume. Am protestat. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pistă, îmi fusese indicat de agentul imobiliar ca fiind semnul de hotar al proprietății mele și, desigur, îmi atrăsese atenția, dar nu-l cercetasem niciodată. E o stâncă masivă, și are, într-adevăr, forma unui coteț de câini, dar un coteț care, după părerea mea, ar fi potrivit doar pentru un câine de piatră. Îmi imaginez că inițial a fost folosit pentru alte scopuri, deși nu îmi pot da seama pentru ce anume. Am protestat. Cum puteam ști asemenea lucru? S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mea să ghicesc? Cum de n-a observat factorul poștal că scrisorile rămăseseră neatinse? Și ce se întâmplă când plouă? Și așa mai departe. Funcționara de la poștă mi-a răspuns cu demnitate că doamna Chorney își primea întotdeauna corespondența prin intermediul cotețului de câini, că, în acest fel, factorul e scutit de un drum, și că nu era de așteptat din partea lui să se uite în coteț ca să controleze dacă mi-am luat scrisorile și, oricum, s-ar fi putut să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de la poștă mi-a răspuns cu demnitate că doamna Chorney își primea întotdeauna corespondența prin intermediul cotețului de câini, că, în acest fel, factorul e scutit de un drum, și că nu era de așteptat din partea lui să se uite în coteț ca să controleze dacă mi-am luat scrisorile și, oricum, s-ar fi putut să fiu plecat pentru un timp. Și așa mai departe. Am cumpărat niște stavrizi congelați (în orice caz mai gustoși decât codul) și m-am grăbit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru un timp. Și așa mai departe. Am cumpărat niște stavrizi congelați (în orice caz mai gustoși decât codul) și m-am grăbit să mă întorc acasă. Da, scrisoarea pe care o așteptam, împreună cu diverse alte misive, se găsea în cotețul de câini (pe o vreme ploioasă, desigur că apa ar fi luat-o), și m-am dus acasă cu tot teancul. Scrisoarea pe care o așteptam era de la Lizzie Scherer și, după ce o voi transcrie aici, va deveni limpede în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unică pe care ți-o poate oferi eleganța unei femei.) Și, ca s-o spunem pe șleau, o dată cu trecerea anilor, Lizzie s-a îngrășat. Dumnezeule, trebuie să se fi apropiat acum de cincizeci de ani. Ei bine, iată, extrasă din coteț, scrisoarea primită de la Lizzie, care, în bună măsură, va vorbi de la sine. „Dragul meu, am primit scrisoarea ta frumoasă și generoasă, dar trebuie să-ți spun că n-o înțeleg. Poate că nu doresc s-o înțeleg. Dar mi-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
l-a[ putea zdrobi cu o mână și să i-o iau pe Lizzie cu cealaltă. În orice caz, nu pot accepta ideea unui trio de iubire platonică. După data notată de Lizzie, se pare că scrisoarea a zăcut în cotețul de câini mai bine de o săptămână. Dacă stau să mă gândesc, ăsta nu-i un lucru rău. De-aș fi primit-o imediat, e posibil să fi fost tentat să-i expediez cu prima poștă un răspuns îmbufnat sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
linte.) Iar la desert, am savurat cornurile fragede cu unt și gem de zmeură. Am băut din cidrul local și m-am străduit să-l găsesc gustos. Problema vinului continuă să-mi întunece orizontul. Am mai găsit câteva scrisori în cotețul de câini. Se pare că sosesc cam neregulat, iar pe poștaș încă nu l-am văzut la față. De la Lizzie nici un cuvânt. În schimb, o misivă de la vărul meu James, pe care o voi copia aici. E caracteristică pentru el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și despre monștri. Am hotărât ca azi să nu înot. Am fost după cumpărături. La prăvălie mi se tot promite salată verde, dar până acum n-am văzut una. Și, desigur, nici pește proaspăt. Am găsit mai multe scrisori în cotețul de câini. Nimic de la Lizzie. În schimb, o misivă de la Peregrine Arbellow. La prânz mi-am preparat divinul meu ghiveci vegetarian din ceapă, morcovi, roșii, tărâțe, linte, boabe de orz, proteină vegetală, zahăr nerafinat și untdelemn de măsline (proteina vegetală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu credeam c-o voi întâlni într-adevăr. Era o oră târzie din după-amiază, îmbăiată de lumina aceea aurită, care altădată m-ar fi făcut să strig de bucurie. Când am străbătut digul, am zărit câteva scrisori așteptându-mă în „cotețul de câini“, și le-am luat. Una din ele era de la Lizzie. Am desfăcut-o și am citit-o din mers. „Iubitul meu, bineînțeles că răspunsul nu poate fi decât «da». Temerile mele erau prostești și lipsite de temei, te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în casa mea. M-am cățărat pe stânci până la drum și m-am îndreptat spre Capul Shruff. M-am uitat în ascunzătoarea stâncoasă unde își adăpostise mașina. Nu mai era acolo. Am mers mai departe și am traversat digul. În „cotețul de câini“, firește, încă nici o scrisoare. Când am intrat în casă, am purces la o examinare atentă. O grămadă de chibrituri arse risipite peste tot, dar patul meu părea neatins. Ceea ce mi-a făcut plăcere. Probabil că se înapoiase la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prăjită și măslinele care mai rămăseseră. Pe urmă am așteptat, și am așteptat și în tot timpul așteptării încercam să-mi aduc aminte ceea ce simțisem cât contemplasem stelele, dar totul se eclipsase. Pe urmă am început să fac escapade până la „cotețul câinilor“. Pe la nouă și jumătate, am găsit o serie de scrisori, dar nici una de la Hartley. La zece mă găseam în drum spre sat. La zece și jumătate eram în fața bungalovului Nibletts. În timp ce străbăteam aleea, am rezistat tentației de a privi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am fost, era o viață ușoară și ocrotită, în care aveam de făcut lucruri simple, să-i sărut mâna stăpânului și să dorm pe vatră... Vrei să fii robul gospodăriei mele? Da, vă rog, conașule. Dacă doriți, pot locui în cotețul acela de câini. — O.K., ești angajat. Și astfel a început acea scurtă etapă din viața mea, la care, în chip ciudat, privesc îndărăt cu oarecare tristă nostalgie, poate numai pentru că a însemnat acalmia care a precedat îngrozitoarea furtună. Începusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stupidă, văzând cele două capete alăturate și, mai ales, dându-mi seama de tăcerea nervoasă care se lăsa între ei de îndată ce apăream eu. Alergau tot timpul după scrisori. Gilbert cumpărase chiar un coș mare, pătrat, pe care-l montase în interiorul cotețului de câini, pentru a se asigura că nici o scrisoare nu va putea fi udată de ploaie sau luată de vânt. Evitam orice discuție, până-ntr-atât mă temeam să nu-l aud pe Titus anunțându-mă că se va duce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sacru, pe James și pe Lizzie, și să-i expediez pe vecie, întocmai cum i-aș fi ferecat împreună într-o ladă pecetluită și i-aș fi cufundat în mare. În timp ce mă întorceam spre casă, m-am uitat automat în cotețul de câini, unde Gilbert instalase cu atâta grijă coșul menit să ferească scrisorile de ploaie. Am văzut o scrisoare în coș. Am luat-o. Era de la Hartley. Am vârât-o în buzunar. Lizzie a ieșit prima, cărându-și sacul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ținut, cred, ceva mai mult. Oricum, au trecut câteva zile în timpul cărora am zăcut toropit, incapabil să mă mișc, incapabil să mănânc. Nimeni nu m-a căutat, nimeni nu mi-a telefonat. M-am târât cu chiu și vai până la cotețul de câini, dar nimeni nu-mi trimisese vreo scrisoare. Poate că o fi având loc vreo grevă poștală sau o sărbătoare. Nu mă îngrijora prea tare lipsa de noutăți. Eram preocupat în întregime de boala mea. Îmi absorbea tot interesul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cine era responsabil de ele, pedeapsa era aceeași pentru amândoi, pe toată perioada copilăriei până la majorat. Toată curtea, deși nu era mică și grădina erau folosite ca spațiu de joacă. Foloseam toate obiectivele strategice: podul casei, podul grajdului de vite, cotețul câinelui, mai ales când ploua. Eu și Siegfried în coteț iar câinele stătea ca o santinelă în ploaie în fața noastră. Acestea se întâmplau când aveam porc și iepuri de casă iar cocina și cotețele pentru iepuri erau ocupate. Când aveam
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe toată perioada copilăriei până la majorat. Toată curtea, deși nu era mică și grădina erau folosite ca spațiu de joacă. Foloseam toate obiectivele strategice: podul casei, podul grajdului de vite, cotețul câinelui, mai ales când ploua. Eu și Siegfried în coteț iar câinele stătea ca o santinelă în ploaie în fața noastră. Acestea se întâmplau când aveam porc și iepuri de casă iar cocina și cotețele pentru iepuri erau ocupate. Când aveam 4 ani am fost vizitați, pentru o lună, de mama
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
podul casei, podul grajdului de vite, cotețul câinelui, mai ales când ploua. Eu și Siegfried în coteț iar câinele stătea ca o santinelă în ploaie în fața noastră. Acestea se întâmplau când aveam porc și iepuri de casă iar cocina și cotețele pentru iepuri erau ocupate. Când aveam 4 ani am fost vizitați, pentru o lună, de mama cumnatului meu, care a venit însoțită de fiica ei Maria (Mariți), sora cea mică a cumnatului meu. Mariți era surdomută, dar comunicam destul de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
plin. Acolo aveam o groapă cu nisip cernut unde ne jucam de-a mineritul. Deodată se aude poarta, ridic capul și mă uit cum o femeie înainta în curte cu un coș de nuiele așezat pe cap. Instinctiv am privit cotețul câinelui, acesta privea la rândul lui mirându-se probabil de femeia care înainta sfidându-l, mai ales că pe ușa de la intrarea în curte, pe o tăbliță era scris destul de mare ”Câine rău!”. Casa noastră era compusă din doua
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe cap habar n-avea ce o așteaptă. Înainta spre ușa coridorului care se afla la șapte metri de poartă. Când a ajuns la ușă, spre norocul ei, era în afara razei de acțiune a câinelui, deoarece acesta a țâșnit din coteț lătrând. Femeii, care s-a speriat, i-a căzut coșul de pe cap luând-o la goană înapoi spre poarta de intrare în curte, țipând ca din gură de șarpe. Coșul conținea circa o sută de ouă, care, normal s-au
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]