991 matches
-
nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o lună plină, așa de fericit, că n-aveam ce face, tăceam și plăteam cu voie bună... De altminteri, aveam și de ce. Pândele, vânătorile noastre erau foarte fericite. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele, încet, cu fereală, cu un meșteșug de care mă minunam totdeauna. Balta, pe de altă parte, gemea de rațe, de găinuși, de dupli - de toate neamurile zburătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în cale, și căută prin unghere torba, cornul, pușca și baltagul. Trase pe mâneci repede sumanul, își îndesă în cap o căciulă veche și ieși în ogradă făcând pași mari și lunecând cu opincile prin hleiul desfundat. Capauca Moța, lângă cotlonul ei din colțul casei, începu să se zbată în lanț și să schiaune cu jale. Gavril se opri, în cumpănă, cu capu-ntors spreea: Las-o acasă! zise stăpânul. Omul își strânse sumanul la piept și ieși în drum cu baltagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe tine nu te-am mai văzut... Ce vrei?... Apoi, moșule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca bordeiele obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi... Duceți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să se sinchisească de nimic, și-ndată după masă îl cuprinse un somn nebiruit. Cătră miezul nopții lumina lunii pătrunse ca un fum argintiu în cotlonul din podul grajdului, plin de mireasma florilor uscate; și Costandin pădurarul, înainte de a pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Să vii sănătos. Ea mai avea ceva de spus, dar își strânse buzele și-și plecă fruntea. Cei doi vânători ieșiră în întunericul rece de afară și moș Calistru chemă cânii. —Nea, Lipa! nea, Cața! Copoii săriră îndată chelălăind din cotlonul lor. Baba, ieșită și ea până-n prag, le aruncă două dărăburi de mămăligă rece. Încovrigați și cu cozile subpuse, Lipa și Cața începură a înfulica hulpav. —Ei, ce zici, măi Boghene? întrebă bătrânul. Boghean, mărunt și sprinten, nu zicea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-un ceas, a răspuns Ana. Îmi era milă de tine cum dormi și nu voiam să te trezesc. Stătea îmbrăcată, pieptănată și îmbrobodită, rezemată în perine. Nana Floarea începu să șoptească nedeslușit umblând prin casă și căutând în toate cotloanele o sută de lucruri. Câteodată se oprea și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru moartă și ca să nu se înlăture nimic din rânduiala slujbelor! Trudită și nedormită se întorsese; dar se ținea tare, cu buzele strânse și cu ochii cercetători pe obrazul veșted. Cum trecu ea spre sobă, lumina de la ferestre înflori spre cotlonul lui Culi. El o cunoscuse și o privea fără să zâmbească. —Culi, zise ea blând, am făcut toate bine. Atuncea el șopti ceva. Numai ea înțelese acel cuvânt- cel dintăi pe care-l murmurase el când începuse a cunoaște lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
povestea doctorului Micu toate câte știa el din anul acesta și din alți ani; îl lăsa apoi pe oaspe să se hodinească și venea de-l trezea când mai erau trei ceasuri până la ziuă. Se duceau amândoi cu lumini prin cotloanele pădurii. Îndată ce se apropiau de domnia gotcanilor, stângeau luminile și înaintau prin întuneric; din loc în loc se opreau, ca să asculte cloncănitul și ascuțitul versului lor de dragoste, când își astupă ochii și urechile și-și resfiră în evantaliu cele optsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mi schimb uneltele; am luat undițele de crap și, cu niște buni tovarăși, m-am transportat la o baltă a fluviului. Cetățenii României cunosc Dunărea din planșele geografice sau o văd din fuga unui vaporaș. Puțini au cercetat-o în cotloanele ei misterioase. Măreața ei îmbulzeală de ape, colectată dintr-o jumătate de Europă, se alină în această blândă margine a șesurilor și în aburul ei apare apa morților, cu năluciri de vis. Gârlele ei au îmbrățișat, din veacurile cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și am pornit domol, prin florile de lumină presărate de sălcii pe luciul lacului. Îmi strânsesem sculele. Nu mai aveam nici putere, nici dorință să prind cu vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele apei. Cu mult înainte de asfințit eram singur, cu totul desfăcut și despărțit de tovarășii mei. Luntrea se strecura printre draperii de liane. Ștefan Gâdea, omul meu, simțind ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cot de gârlă. Dintrodată am auzit acolo zgomot de plescăiri în apă și am văzut roind curcubee de stropi. Erau cormoranii la vânat. O parte din familie gonea cu bătăi puternice de aripi albitura (cum spun pescarii peștelui mărunt) în cotlon, și alții înfulicau cu pliscurile. După operația asta, știam că se adună la mal; cei care au cules își deșartă gușele și se face împărțeala. Am vrut să mă opresc. —Dăi dracului! a spus cu dispreț Gâdea. A dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
undița; la dânsul ne ducem. Grăind astfel, uncheșul sorbea câte puțintel din paharul verde. Pe fața întunecoasă i se veseliseră ochii și sticleau în lumină. Noaptea se lăsase deplin asupra bălții, asupra gârlelor, asupra pădurii și stufurilor în întreg acel cotlon al împărăției dunărene. Zborurile de paseri conteniseră; tăcuseră și broaștele, așteptând cu ochi bulbucați o apariție misterioasă. Luna însă trebuia să răsară ceva mai târziu. Pescarul „hăl bătrân“, cum îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și trasă ai! Mai bine te ducem imediat la doctor. Și totuși, el rămase tăcut. Privindu-și fiul, Kulfi își simți trecutul revenind în viteză, învăluind-o în amintirea unor vremuri când era tânără, când mintea-i era plină de cotloane întunecate, când gândurile îi erau profunde și veneau din adâncuri și nu puteau fi rostite prea ușor cu voce tare. Își aminti lumina unei stele îndepărtate în ochii ei, o privire de nerecunoscut care o făcuse să-și fie ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Perseverența provoacă suferință. De vină o fi băutura, haleala de prin snack-uri sau toată pornografia asta. Așa că ziua s-a transformat într-o stranie hârtie de calc scrisă cu cerneală simpatică. Am citit, am recitit și am căutat prin cotloanele minții și ale camerei repere și ocări. Animalele din Anglia. Boxer, calul cel mare. Prosopul meu de față seamănă cu un sul de ștergare dintr-un bordel în plină activitate: de unde apăruse tot rujul ăsta? Ale cui erau buzele imprimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
era tuturor atât de frică, încât diferențele dispăreau în fața nevoii comune de a găsi o cale de supraviețuire. Ceea ce ducea iar la explicațiile lui Virgil Jones - și la Grimus. Când se gândea la ast,a geamătul era încă acolo, în cotloanele ascunse ale minții. Se convinsese singur că absența febrei Dimensiunii în K putea fi luată drept o ultimă dovadă împotriva teoriilor lui Virgil. Dar alternativa era și mai probabilă. Obsesivitatea, fixismul, procesul de transformare a ființelor umane în pietrificații Oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]