753 matches
-
unor oameni de mijloacele minime necesare vieții: hrană, locuință, îmbrăcăminte și de practicarea unei activități utile (lipsă de ocupație). Josue de Castro (citat de V. Săhleanu, 1977, (30)) observă că bolnavii examinați de el...”arătau foarte prost, iar buzele lor crăpate și ochii injectați, le dădeau o expresie de răutate. Este foarte posibil ca răutatea lor legendară să-și aibă rădăcina în forme specifice de foame, de care aceștia suferă de obicei. Este foarte posibil ca expresia plină de ură a
Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
Îi prinzi privirea, și, cu o mână înmănușată îți face semn să te apropii. Când sosește ascensorul, îți spune că se duce la mansarda lui Lenny. La clinică. Se uită la tine, la tocurile tale roase și la unghiile tale crăpate și rupte, și spune: Hai să vezi care e noua industrie în plin avânt... Ascensorul oprește la etajul cincizeci, întreaga mansardă închiriată de Lenny, în care două mormane de mușchi în costume cu dungi păzesc o ușă. Caraliilor ăstora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aia nenorocită? Și doamna Clark își îndoaie brațul și o îndepărtează de el cu cotul. Doamna Clark spune: — Da, Brandon. Trebuie să te ducem la spital. În felul său, domnul Whittier a făcut-o. Ne-a dat cheia. Cu stomacul crăpat înăuntru, umplându-i cavitățile cu sânge și bucățele dehidomnișoaratate de curcan care sug sânge și apă și bilă, mărindu-se până când arată de parcă ar fi gata să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scenariu la care nici nu îndrăzneam să visăm. Punctul culminant al primului act, care va face viețile noastre să valoreze bani gheață. Stomacul domnului Whittier explodând, evenimentul la care asistând vom putea deveni faimoși. Precum urechea lui Lady Zdreanță, burta crăpată a domnului Whittier e biletul nostru de intrare. Un cec în alb. Un permis de liberă trecere. O savuram cu toții. Absorbeam evenimentul. Digeram experiența într-o poveste. Într-un scenariu. În ceva care se poate vinde. Am privit atenți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
progresistă. Și după aia, nu va mai trebui să facă sex niciodată, în vecii vecilor. Cu cât treaba devenea mai grea, cu atât se așteptau să câștige mai mult. Cu cât îi dureau mai mult să se atingă pe pielea crăpată sau să se întindă pe salteaua rece, scăldată în sudoare, cu atât mai luminos trebuia să-și închipuie viitorul. Fețele îi dureau de la atâta zâmbit. Îi ardea pielea înroșită de mângâieri. Cu cât maratonul dura mai mult, cu atât recompensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în silă, sau poate din milă, o doză letală, de praf puturos. Își face simtită prezența, prin aer, pe jos, prin cotloane al Morții prea alb praf puturos, pe nări îl simti cum urcă în sus gingia e albă, uscată, crăpată aspect de nisip vânturat o doză mai vor, o doză, și-atât! E visul suprem al celor căzuți Ce vor de la Zeu, o marfă de-a gata și fără de plată....
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93403]
-
peste podul pustiu. Dincolo se întindeau până departe digul și marginea de stuf încă verde a mlaștinii. Am mers un timp cu Zenobia, începutul de toamnă acoperise cu flori mov-ruginii goliciunea sălbatică a locului. Pe dig, pământul era negru și crăpat, ne-am fi putut crede pe craterul unui vulcan. Când gara a rămas mult în urmă, iar în fața noastră, pe dreapta mlaștinii, s-a ivit pata roșcată a pădurii, i-am spus Zenobiei : „Acum te las. Poate că o să întârzii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cînd dinspre el se va auzi un țipăt ivit ca dintr-un staul Însîngerat. De ce miroase, În jur, totuși, a sînge ? de ce dinspre el vine o liniște ascuțită, liniște de pleoapă defunctă și cum de se strecoară el prin ușa crăpată a primei evanghelii. Numai atunci cînd Îl voi astîmpăra de pofte prin cositor și mirodenii, sau cînd Îi voi descoase cu acul de pe retină mirovedenia, numai atunci va putea fi el, măcar pentru o clipă, bănuit sau Înțeles; dar, deocamdată
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă. Am zărit ceva ce părea a fi niște urme de pași care pătrundeau În apartament. — Doamne, Maica Domnului, murmură portăreasa. Aici e mai mult rahat decît Într-o ditamai poiata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
priceput că era vorba de o mînă din piatră și că mai existau și alte membre și siluete, pe care nu izbuteam să le disting, scufundate În fîntînă. Mai Încolo, printre vălurile de bălării, se zărea o scară din marmură crăpată și acoperită de moloz și de frunze uscate. Norocul și gloria familiei Aldaya Își schimbaseră de mult adresa. Locul acela era un mormînt. M-am retras cîțiva pași, făcînd colțul ca să arunc o privire spre aripa dinspre sud a casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
La voia dumneavoastră! le ură el, înălțând cupa cu vin profiriu. Koșon și Iovu căscau în răstimpuri, trăgând a somn... ...A doua zi-dimineața, o ciocănitoare harnică renunțase demult să mai toace, în felul ei, pe la toate ferestrele copacilor cu pielea crăpată, când Profetul a ieșit în ogradă. Deși avea pe el și vestonul și caftanul vrâstat în dungi late, ca de două degete, nu a bolborosit nici un fel de versete cu binecuvântări, către pleoapa roșie a Răsăritului. A luat, însă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
au shotte! Dincolo de ușă se auzea femeia foindu-se. Era ca un leu în cușcă și căuta o cale de scăpare pentru Gaston. — Hai, du-te! repetă Endō. Gaston nu a avut de ales. Tavalul toaletei era foarte scund, pisoarul crăpat și pătat. Ușa, ieșită pe jumătate din balamale, nu se închidea. Tocmai când încerca să închidă ușa, Gaston auzi zgomot de palme, urmat de țipete de femeie. Fusese pălmuită femeia care-l strigase. — Eu... n-am făcut nimic. Țipătul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata, i-a spus polițistul mai în vârstă, privindu-l uimit pe Gaston. Dar nu mai stați acolo în ploaie. Poftiți înăuntru. Înfățișarea lui Gaston i-a stârnit, probabil, milă. Polițistul cel amabil sorbea un ceai călduț, dintr-o ceșcuță crăpată. A deschis sertarul și a scos o cutie din aluminiu cu murături. A pus-o în fața lui Gaston. Nu vreți să mâncați ceva? Ca să-l încurajeze să servească, a luat și el o murătură în palmă și a băgat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii. Și-a amintit fără să vrea de seara în care a stat cu Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Că i-ai rupt rochia cu dinții și-ai sărit pe ea în depozitul bibliotecii? Că s-au răsturnat rafturile și-ați început să râdeți și aveați senzația că respirația scriitorilor vechi vă înconjoară, c-au răsărit clasicii din pereții crăpați și vă excitau cu privirile lor indiscrete? a continuat. Ciudat! Molfăi niște onomatopei și-mi dau seama, cu această ocazie, că se clatină lucrarea dentară pe care-am dat o avere. Caut să mă duc undeva în Nirvana, scormonesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de fapt nu există... Lumea! a subliniat ideea cu un gest larg. Universul... Lumea... intră-n subiect plin de gravitate. Degeaba te uiți la acest pahar și spui că există... Uitați-vă la el! Ridică paharul de sticlă grosolană, puțin crăpat, cu urme de degete pe el, unul are chiar o dungă de ruj movuliu, iar cei vreo zece admiratori încearcă să vadă cu ochii lor cum acesta nu există. Își țin răsuflarea. - Din ce e acest pahar? întreabă profesoral. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Salvarea. Ia dați-vă mai într-o parte, v-ați holbat destul! Poate vrea să vadă și domn’ profesor... Îmi face-un brânci, ajung mai în față și văd ieșind de sub cârpă un picior deformat de varice, c-un călcâi crăpat, întărit ca o copită. - Mulțumesc, mulțumesc... mi-ajunge... - Cum, numai atâta? se miră vecina mea. Să-i zic doamnei, poate coboară și ea? - Da, puteți să-i spuneți... De ce nu? - Mă duc să sun la ușă, spune, strângându-și capotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În același timp. Imaginile cu găurile-closet erau Însoțite de o voce care spunea că până și cea mai mică sângerare era semn de moarte. Acum că erau expuse Într-un muzeu, marginile găurilor erau dezinfectate; pe alocuri betonul era scorojit, crăpat sau ciobit, Însă, cum nimeni nu-și mai făcea nevoile acolo, nu era deloc murdar. Niște simple găuri, care apăreau pe peliculă la nesfârșit, Încât la Început nu mi-am dat seama ce erau. Când am realizat că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
excitat privind-o pe chelnerița care mi-a adus berea. I-aș fi dat În jur de patruzeci de ani, dar, judecând numai după partea stângă a feței, am Înțeles că avea mai puțin de treizeci. Avea buzele uscate și crăpate. Oare câte sute de penisuri Îi trecuseră prin față? — Asta să-i spui lui Keiko: că ea și Reiko sunt două femei diferite. Două tipuri diferite de femeie, dar frumoase și inteligente amândouă. Mai demult am citit reportajul scris de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
buzele, și obrajii ei: Gustul laptelui este un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și gâtul la fel, alb, alungit, drept, parcă pentru a privi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din a treizeci și cincea generație; sub tălpile suprapuse, câteva mii de tălpi; Dumnezeu, dacă ar fi fost proiectant, pentru fiecare pas ar fi schițat câte o treaptă: Dumnezeul meu leneș, fă o scară până în cer! Sunt desculț. Spălătorul: chiuvete crăpate, oglinzi zgâriate, cădițe înfundate, calorifere debranșate, geamuri sparte, uși rupte, întuneric, frig. Spălătorul nu este un spațiu locuibil, tovarășe pedagog. Economie vreau, sparge becurile! În spălător dai cu apă pe ochi și gata! Aici nu-i clocitoare! Dă-i în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piatră cubică, pași. Dimineața, pantofii textilistelor de la "Sercomf" dădeau ora exactă. La 5 intra schimbul. Camera era traversată de conducte: apă, canal, căldură, instalații electrice, frânghii de uscat rufe. Alături, o magazie cu scule: cărămizi suprapuse, netencuite, geam vopsit albastru, crăpat parcă cu o piatră, ușă încuiată, belciuge din fier beton și un bătrânel care tot își găsea de lucru dimineața, dincolo de sticla zgâriată a ferestrei. Pe sub dușumea, galerii de șobolani, curse nesfârșite până în zori; deasupra, parcă cineva dansa step, spărgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
n-ar fi, numai că ce găsești nu-i tot una cu ce cauți, iară ce-ți trebuiește ori nu este, ori s-a isprăvit chiar mai înainte. Cela car era prea îngust, celălalt prea înalt, unul avea o spiță crăpată, altul proțapul prins ca vai de lume... De, ca atunci când duci spre vânzare ce-ți prisosește și ți-i de-a scăpare. M-am învârtit eu o vreme, băgând de seamă că bine-a zis cine a zis cum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Eu sunt în Camera Regele Arthur și Sfântul Graal. Dar cine știe? Poate că astăzi cel puțin o voi învinge pe Morgana le Fay. Sala de judecată era la parterul aripii vestice. Cum ușa de la una dintre camerele alăturate era crăpată, aveam o priveliște perfectă asupra a ceea ce se întâmpla înăuntru. Camera avea peste patruzeci de metri lungime, o pardoseală goală din lemn lustruit, pereți lambrisați și un tavan înalt cu bârne de stejar și gurgui sculptați. Încăperea era dominată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în pace. Și mi-e groază să mi-o imaginez goală, groază să nu mă trezesc în brațe cu durerea pe care o poartă înăuntru, care stagnează sub hainele ei umede. Îi este prea frig în piață, are nasul roșu, crăpat. Scoate din buzunar o batistă, udă deja, și își suflă nasul. I-am adus vitamine, mi-a mulțumit, dar nu sunt sigur că le ia. Nu-i normal ca timpul să treacă așa. Nu pentru noi. Noi nu suntem prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]